(VIDEO) Îndemnați la vot, așa cum a zis bunica

AȘA A ZIS BUNICA!

AȘA A ZIS BUNICA!

Опубликовано Mircea Bravo Вторник, 30 апреля 2019 г.

Îndemnul bunicii din Ardeal, construit pe replica „noi atunci nu aveam de ales”, se leagă cu providenta replică a bunicii mele Haritina Duca din Basarabia (satul Cuizăuca, Județul Orhei, n.1905-d.1965). Am auzit-o zicând cu necaz, privindu-și nepoții puși să poarte cravate roșii legate la gât: „Las că dispare și statul ista al sătanei (URSS) păn se termină veacul”.

„Statul sătanei” era de nouă ani dispărut când veacul s-a terminat.

Bunica nu a avut de ales să-și lase ori nu nepoții să poarte cravate roșii legate la gât. Nu i-a putut feri nici de mașinăria propagandistică de îndoctrinare. Nu avea de ales. Asta era voința ocupantului, al statului totalitar, anticrist, iar pentru opunerea lui încă se mai deporta la începutul anilor 1960. Majoritatea urmașilor bunicii mele au eișit din „statul sătanei” în anul dispariției lui providențiale. S-au eliberat de el și l-au condamnat. Unii însă au rămas cu „statul sătanei” în ei. Nu au putut să se elibereze, poartă și azi în sân piatra pe care i-a băgat-o ocupantul – că moldoveanul nu este român, că americanul este dușmanul, că Europa este așa și așa. Conștiința lor mutilată servește în continuare altui stat – urmașului acelui stat al sătanei. De ei profită politicenii vânduți, dar și cei descompuși în mizeria corupției. Trăim în Republica Moldova așa cum vor vânduții și descompușii, nu cum trăește lumea eliberată de himerele „statului sătanei”.

Azi noi, cetățenii Republicii Moldova, cei care avem și marele privilegiu de a fi și cetățeni ai României, iar în această calitate și cetățeni ai Uniunii Europene, avem de ales între trecutul „statului sătanei” și viitorul statului de drept. Azi alegem: ori ne întoarcem înapoi, în direcția statului moștenitor al hibelor „statului sătanei”, ori mergem înainte în întâmpinarea civilizației europene salvatoare. 

Priviți atent filmul și faceți cum zice bunica.

Lasă un răspuns