Ura, stăpâna Rusiei

Editorial Vocea Basarabiei, 2 martie 2015

Astăzi e zi de 2 martie. În istoria Republicii Moldova această dată înseamnă începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova în anul 1992. Ar fi fost cazul să dăm prioritate evenimentului, dacă, legat de el peste ani, vineri seara, la Moscova nu s-ar fi întâmplat o crimă care a făcut înconjorul lumii: asasinarea în chiar pridvorul Kremlinului a opozantului rus Boris Nemțov. Cum aceste evenimente sunt legate între ele? Ce are agresiunea Federației Ruse din 1992 cu uciderea militantului rus în 2015? Numitorul comun care le leagă este caracterul statului rus de după 1991.

Federația Rusă, succesoare de drept a Uniunii Sovietice așa și nu a reușit să se debaraseze de „fufaica” îmbibată de sânge a imperiului țarist și cel sovieitc. Statul rus democratic anunțat după puciul din august 1991 a eșuat chiar de la începuturi. Fără nicio pauză de gândire, Rusia a adoptat față de dorința de libertate a popoarelor pe care le-a ocupat și osândit sute de ani, precum și față de propriii cetățeni care au încercat să reformeze națiunea și statul rus, aceeași politică de neacceptare, de suprimare agresivă. Războiul, teroarea, diversiunea, minciuna au rămas și în Rusia secolului XXI aceleași instrumente de exercitare a politicilor atât în interiorul țării, cât și în relațiile cu alte state. Așa cum Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov a omorât oameni pentru manifestări de independență și libertate la Tbilisi, Baku, Riga și Vilnius în 1989, tot așa noua Federație Rusă a lui Elțin a provocat din aceleași motive războaie contra Republicii Moldova, Georgiei, popoarelor din Caucaz în 1992.

Elitele iluminate, înclinate să respecte drepturile și libertățile popoarelor și cele individuale ale persoanei, apte să îmbrățișeze, să promoveze și să apere democrația au fost decapitate, atât de mult rarefiate în perioada sovietică, încât ele nu au avut nicio șansă să pună în Rusia bazele unui stat democratic de tip occdental. În vârful piramidei puterii s-a urcat în scurt timp altă elită, cea provenită din poliția secretă sovietică, a KGB-ului, structura care a ținut închegată Uniunea Sovietică datorită genocidului, a disprețului total față de viața și demnitatea umană. Vladmir Putin a fost și rămâne omul acestei structuri, iar Rusia a devenit statul stăpânit de elita kaghebistă, transformată între timp în oligarhie atotputernică pe care el o reprezintă.

Toate preceptele ideologice ale celor două regimuri imperiale – țarist și sovietic – au fost puse la fundamentul Rusiei putiniste a secolului XXI. În acest amestec fierbe în ultimii 15 ani Rusia lui Putin. Altcumva nu putem să-i spunem. Pentru că această Rusie se simte strâmtorată de prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, de tratatele internaționale ce impun ordinea mondială. Procesele de democratizare în estul Europei îi provoacă frisoane și opțiunea suverană a statelor din această regiune de aderare la spațiul de civilizație european o aruncă în crize de turbare. Războiul din Georgia din 2008, cel din Ucraina din 2014, războiul economic împotriva Republicii Moldova și cel cibernetic împotriva Țărilor Baltice sunt simptome evidente ale unui stat deplasat de spașiul de civilizație în care este așteptat. Politica statului asediat ieșită din capul lui Putin solicită mijloace importante, luate de la gura poporului, pentru înarmare, militarismul fiind principală doctrină a statului putinist. Altă parte a mijloacelor este îndreptată să motiveze propagandistic necesitatea uriașelor cheltuieli rezervate înarmării. Pe de altă parte, chipul dușmanului trebuie bine conturat și băgat profund în conștiința cetățeanului statistic. Cetățeanului trebuie să i se inoculeze frica, el trebuie să fie de acord cu politica înarmării, să o salute chiar. Iată cum se face că în Rusia cele mai mari investiții sunt efectuate în Complexul Militar și în Aparatul propagandistic în timp ce infrastructura și traiul rușilor sunt la nivelul începutului de secol trecut.

Numeroși oameni de cultură, scriitori, jurnaliști, personalități ale vieții publice, care au încercat să atragă atenția societății ruse asupra derapajelor de esență dictatoriale ale căpeteniilor de la Kremlin au fost etichetați ca dușmani, arestați, forțați să-și caute refugiu în alte țări sau omorâți.

Uciderea de vineri seara a lui Boris Nemțov este doar un ultim și odios caz din șirul lung al unor răsunătoare asasinate care punctează sângeros guvernarea elitelor kaghebiste în frunte cu Putin.

Asasinarea lui Nemțov este dovada că dihonia războiului declanșată de clica de la Kremlin împotriva poporului frate ucrainean e pe cale să declanșeze în însăși interiorul Rusiei un război civil de proporții. Ura, xenofobia promovate și cultivate sadic de propaganda oficială a Kremlinului a pătruns adânc în țesuturile cele mai periferice ale societății ruse. Ura animalică pentru ucraineni, ca și cea față de români în 1992, revărsată de Kremlin prin toate mijloacele din subordine vine în contradicție, din ce în ce mai mult, cu suferința multor oameni ruși pe care aceștea o au din cauza războiului. Programul de stat de escaladare a urii este similar cu cel din perioada dinainte de războiul din 1939-1945, separat, în Germania lui Hitler și în Rusia lui Stalin. Ca efect care încă urmează să se producă, starea din această regiune se mulează aproape sută la sută pe cea din anii 1918-1921, perioada Războiului Civil din interiorul Rusiei. Ura de clasă ațâțată de bolșevici a luat atunci viața a cca 11 milioane de ruși și ucraineni care s-au măcelărit reciproc de-a valma. Dată de la Dumnezeu, Unirea cea Mare din 1918 ne-a salvat pe noi, românii basarabeni, de acel măcel.

Ura de clasă, ca și ura națională, ca și ura de rasă, ca și altă formă de ură pornite de o entitate statală împotriva alteia, are efectul bumerangului, se întoarce și lovește în forță, până la urmă, în cel care o declanșează. Putin, cel care a semănat vânt, va culege furtuna. Păcat de viața lui Nemțov, păcat de viețile altor numeroși martiri ruși, păcat de viețile altor posibile victime pe care le poate face imperiul urii. Dacă societatea rusă nu declanșează un proces de eradicare a urii și a promotorilor ei în politica statului pe cale pașnică, asasinarea lui Nemțov poate fi rubiconul peste care Rusia lui Putin devine un stat terorist, de care omenirea încă nu a cunoscut.

Pe lâmgă multe alte conflicte mici în care este implicată, în acest moment Rusia lui Putin este are în derulare trei mari războaie: un război rece, al nervilor, deocamdată, cu lumea civilizată reprezentată de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Anericii; al doilea al armelor de foc cu soră-sa Ucraina; și al treilea al cuțitelor lungi cu ceea ce a mai rămas din opoziția politică și reprezentanții intelectualității cu gândire independentă.

Zilele trecute două centre importante de investigație din lume – Pentagonul și NATO – au pronosticat simultan că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a atacului Rusiei dezlănțuite. Cunoaștem de foarte multă vreme că suntem marcați ca țintă pe hărțile operaționale ale Rusiei. Nu știm ce a mai rămas neatacat în Republca Moldova de către comandourile de interes ale Rusiei. Ele se resimt peste tot: de la mijloacele de propagandă cedate și sistemul bancar delapidat, până la Parlamentul îmbâcșit de coloana ei a cincea. Cu toate acestea avertismentul trebuie luat în serios. El confirmă încă o dată nevoia accelerării noastre în direcția integrării europene. Un guvern minoritar este în stare de acest efort salvator? Ne pare rău, dar în lipsa unor dovezi afirmative, întrebarea rămâne retorică.

Pentru radio Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneanu