Un Pact odios și toți profitorii lui de azi
Unii colegi din partidele unioniste au pichetat ieri Ambasada Rusiei. A fost cu prilejul zilei de 23 august, când s-au împlinit 79 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Noi, cei din PLR, am hotărât să ne limităm la o declarație de consemnare a datei sinistre din istoria noastră și a întregii lumi și am renunțat la pichetare. Știți de ce? Pentru că manifestațiile cu prilejul acestei date organizate în perimetrul adiacent Ambasadei Rusiei, de la declararea independenței noastre încoace, sunt un pic eronate.
Noi cerem obsesiv de la ruși anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov de parcă după 1989 în Europa nu s-ar fi întâmplat nimic. Uităm că după căderea Cortinei de Fier și a comunismului, toate statele și popoarele au revenit la acel Pact, ținut ascuns de Rusia Sovietică și negat de ea cu obstinație în partea Protocolului Adițional Secret. Ele l-au cercetat minuțios în foruri oficiale și decidente, l-au condamnat și au anulat pe partea interesului lor național consecințele lui.
L-a condamnat (24 decembrie 1989) inclusiv Uniunea Sovietică, pe ultima ei suflare.
Balticii au acționat pragmatic și prompt: ei nu numai că au anulat regimul sovietic de ocupație; ei au asigurat caracterul realmente independent al statelor lor față de fostul agresor și au adoptat la conducerea treburilor statelor regimuri democratice pro-occidentale funcționale.
Germania, semnatara Pactului, înfrântă în război de aliați și împărțită între ei teritorial, a reușit și ea să-și redobândească (3 octombrie 1990) integritatea teritorială și națională.
Valul ajunse în acea vreme și prin țările române. La 24 iunie 1991, Parlamentul României a condamnat Pactul, iar patru zile mai târziu, la 28 iunie 1991, acest lucru s-a întâmplat și în Parlamentul de la Chișinău. Adevărat, nu în ședință plenară, cum s-ar fi cerut din partea unei victime mutilate poate cel mai mult de Pact, ci în cadrul unei Conferințe Internaționale, ținute în sala de ședințe a Parlamentului. Ultimul fapt denotă o ezitare, poate o frică. Unul dintre organizatorii Conferinței, prof. dr. Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului Republicii Moldova de atunci, i-a spus fenomenului pe nume: era manifestarea unei rezistențe care se făcea simțită în instituțiile statului moldav, încă sovietic în iunie 1991. Sovietic a rămas și după, sovietic ca mentalitate este și azi.
Am spune mai mult – o rezistență manifestată prin sabotarea procesului care ar putea duce la anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov pentru Republica Moldova (RSS Moldovenească încropită ilegal de ruși la Moscova la 2 august 1940) și pentru România. Sabotarea s-a putut observa încă în faza de examinare a Pactului în cadrul Congresului Deputaților Poporului din URSS. Congresul, sub presiunea deputaților democrați, a creat o comisie specială în 1989. Ea includea reprezentanții tuturor republicilor unionale căzute în vârtejul stârnit de Pact după 1939. Din partea R. Moldova în componența ei au nimerit(?) scriitorul Ion Druță și un veteran al nomenclaturii comuniste-sovietice-moldovenești, Grigore Eremei, pe atunci președinte al Sindicatelor, devenit mai apoi prim-secretar al CC al PCM (din 5 februarie 1991 și până la decretul din 23 august 1991 de interzicere a partidului comunist).
În 1989, în calitate de corespondent special al Televiziunii Naționale, am fost trimis în mai multe rânduri la Moscova, la Congresul Deputaților Poporului. Tematica Pactului și lucrul Comisiei de examinare a lui era pe primul plan al interesului nostru jurnalistic. Lucruri stranii mi-a fost dat să aflu de la unii deputați din Țările Baltice care își exprimau nedumerirea că reprezentanții moldovenilor se țineau pe marginea dezbaterilor, nu manifestau inițiativă, ezitau să atace tema, să pună în dezbatere problemele ruperii Basarabiei în rezultatul înțelegerii dintre Hitler și Stalin; erau parcă timorați de faptul că acea Comisie și acele dezbateri există și se produc.
Încercarea de a afla cum stau lucrurile de la scriitorul Ion Druță, solicitându-i un interviu, s-a terminat cu o respingere nervoasă, atunci când marelui scriitor național i s-a pus întrebarea referitoare la activitatea Comisiei, la eventualele revendicări înaintate, în definitiv, la poziția delegației moldovene în cadrul ei. Am înțeles că balticii aveau dreptate: solii moldoveni în Comisia de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov mimau activitatea, nu exprimau interesul național general al miilor de moldoveni ieșiți în acea vreme în stradă pentru a-și cere libertatea și a scăpa de ocupația sovietică.
Druță și Eremei erau poate cei mai nepotriviți candidați pentru a reprezenta în Comisie frământările ce aveau loc la noi în acea perioadă. Dar pe atunci încă nici unuia din ei nu-i ieșise arama pe față. Mult mai târziu s-a putut vedea că Druță nu dorea careva schimbări în statutul teritoriului dintre Prut și Nistru, de unde fusese alungat, prin anii 1960, de nababii comuniști locali. Din ostatic al regimului stalinist, el a devenit o parte componentă a acestui regim, iar condițiile care i s-au creat în Moscova exilului său au fost de departe mult mai bune decât ale lui Ovidius, exilat de cezarul roman la Tomis. Ovidius se cerea insistent acasă și a murit pe malul Pontului Euxin de dorul patriei lui; Druță s-a conformat, s-a contopit cu decorul agresorului, a sprijinit și sprijină și azi, din capitala statului-agresor, elementul politic local antiunionist, regimurile docile Moscovei.
Cât îl privește pe Eremei, lucrurile sunt mult mai simple: un personaj al nomenclaturii sovietice-de partid de rang superior, el râvnea la o carieră mare în Uniunea Sovietică, în PCUS, acceptând să fie prim-secretar în R. Moldova chiar în perioada când toate cele sovietice și comuniste se năruiau.
Interesul meschin și confortul personal au pus alături un intelectual-scriitor român moldovean, talentat și mult apreciat, ca Ion Druță, și un nomenclaturist pur-sânge român-moldovean ca Grigore Eremei. De remarcat: în perioada de dominație sovietică, și scriitorul Druță, și nomenclaturistul Eremei erau percepuți în cercurile intelectualității moldovene drept apărători, dacă nu chiar promotori ai cauzei naționale, fiecare pe domeniul lui.
Iată că la ape limpezi ei s-au arătat altfel. Nu au devenit lideri ai transformărilor, promotori ai mișcării de anulare de facto a consecințelor Pactului care a rupt cu sânge mare bucată din vatra națiunii lor.
Mai rău. Ei s-au transformat în profitori ai actului de agresiune al imperiului sovietic.
Ei, și părtașii lor, care în 27 de ani s-au structurat în forțe politice profitoare de strâmbătura provocată de Hitler și Stalin. Ele s-au arătat dornice să țină cât mai mult în vigoare dureroasa fractură – efectul Pactului Hitler-Stalin, iar pe așchia de pământ populată de lume calicită ideologic de agresor, să se erijeze în președinți „de țară”, în șefi de guvern, în deputați, în miniștri, în servanții, lingăii și cântăreții acestora.
Câtă diferență între demnitatea, conștiința și caracterul balticului și conștiința, caracterul, demnitatea și comportamentul moldoveanului român basarabean.
Avem, de fapt, măsura acestei diferențe. Ea nu este neapărat disprețul pentru niște făpturi care se adaptează ușor la condiția de sclav, impusă de făptuitorii criminali ai unui Pact odios. Nu este neapărat mirarea pentru faptul că din această condiție de sclav făpturile urzesc ruperea lor de obârșia de Neam, pe care l-ea dat-o Creatorul, și pun la clocit ouă împuțite din care gândesc să scoată puiul-monstru al unei extraterestre „națiuni civice moldovenești”.
Măsura adevărată a diferenței este calitatea vieții și modul de trai al cetățenilor din statele baltice și cel suportat azi de cetățenii Republicii Moldova, cetățenii statului condus de profitorii Pactului.
Măsura diferenței este realitatea, de aproape, a României, Patria-Mamă de la care așchia de pământ pe care își fac planuri și mendrele profitorii, a fost ruptă.
Azi, zvârcolirea pe această așchie este mare. Cum să nu. În perioada care le-a mai rămas până la o nouă criză de deșteptare a moldovenilor, care va veni neapărat și care poate fi ultima și decisivă în contra planurilor lor, ei gândesc să facă ireversibilă revenirea la normalitate.
Interesul meschin, banii ușor de furat, profitul din afacerea cu statul, legea abolită pentru ei, este motorul gândirii și a faptei lor. Este perioada de aur a unei clientele fără nume și fără națiune. De aceea, așa cum, de la Lucinschi și până la Voronin, regimurile „naționale” au viciat timp de aproape douăzeci de ani conștiință națională, tot așa, de la Filat și până la Plahotniuc, timp de alți aproape zece ani, această conștiință este viciată și distrusă în continuare.
Orice pornire de anulare a urmărilor Pactului este prohibită de profitori. Vedeți bine cât de perfid procedează regimul Plahotniuc în anul Centenarului Marii Uniri?! Nicio acțiune programată de stat, niciun proiect inițiat care să implice statul, deși în fruntea ministerului de specialitate stă o fostă frontistă. De ce? Pentru că alta este agenda! Ei abia au reușit să „stabilizeze” politic statul capturat, abia au început să extragă bani din stat și cetățeni, deja în calitatea dobândită cu atâta greu, de hoți în lege. Abia au încheiat procesul de subjugare a justiției și a presei – arme cu care pot fi reduși la tăcere, anihilați, desființați ori defăimați oponenții. Abia și-au încropit o armată de lefegii bine plătiți să întoarcă pe dos orice adevăr, să vânture în lume orice minciună.
Asta este Republica Moldova de azi: un stat aflat sub regimul profitorilor Pactului Ribbentrop-Molotov.
De aceea este inutil, impropriu, să pichetezi în zi de 23 august Ambasada Rusiei la Chișinău. De la ea poți cere retragerea armatei ruse din teritoriile ocupate, încetarea războiului hibrid și a acțiunilor de formare și înarmare a unor celule diversioniste/teroriste în restul teritoriului, dar nicidecum anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Adepții Pactului nu sunt rușii și statul lor. Adepții Pactului sunt profitorii lui din conducerea politică a Republicii Moldova, este marea corupție din care a provenit și regimul politic succedat din ea. Ei sunt uniți acum ca niciodată împotriva obiectivului reunificării naționale. Ei lucrează tactic și strategic ca să izoleze Republica Moldova, ca să o rupă de la reperele ei firești, naționale și europene. Ei constituie o plagă deschisă și abundent sângerândă pe trupul nostru național, fracturat cândva de Hitler și Stalin.
Aici se ascunde marea dihonie, aici, înăuntrul acestei guvernări pro-Pact, sunt gândite, confecționate și ridicate noi, și din ce în ce mai draconice, baraje în calea oricăror tentative de apropiere și de reunificare pașnică a ceea ce au rupt și dezbinat prin război doi dictatori. Pichetați, înfierați și alungați trebuie ea, Guvernarea lui Plahotniuc, o bandă de profitori fără nație, fără conștiință și fără demnitate, pentru care noțiunea de viziune a interesului național se reduce la dimensiunea vizuinii în care hoții își ascund banii furați.
Valeriu Saharneanu,
24 august 2018
P.S. Confirmare la cele afirmate în material puteți găsi în interviului „de sărbătoare” (august 2018), dat de V. Plahotniuc agenției IPN, dar și în înregistrarea unui discurs al lui P. Filip, în august 2016, în fața reprezentanților diasporei, care urmează:
https://www.facebook.com/privesc.eu/videos/10155187525012942/?t=1
Leave a Comment
(0 Comments)