The Guardian: „Toți au un plan, până când primesc un pumn în gură”, spunea Mike Tyson. Vreme de peste 70 de ani, Europa a avut un plan

  

Ostilitatea tot mai mare a președintelui american arată că el nu prea este interesat de parteneriatul transatlantic, scrie Guardian, citat de Rador. După cum spunea Mike Tyson: „Toți au un plan, până când primesc un pumn în gură.” Vreme de peste 70 de ani, Europa a avut un plan.

Era acela de a se menține unită împotriva Rusiei și de a se baza pe alianța cu SUA. Acum Europa a primit un pumn în gură de la Donald Trump. Prin urmare, europenii ar trebui să se întrebe: a devenit America lui Trump o putere ostilă? Dacă răspunsul la această întrebare este da, consecințele pentru Europa – și pentru Regatul Unit – ar fi enorme. Acesta este și motivul pentru care atât de mulți factori de decizie și politicieni preferă să nu-și pună acea întrebare.

Însă, după cum a scris Der Spiegel luna trecută: „Occidentul, așa cum îl știam noi cândva, nu mai există.” Până și Fondul Marshall German, cu sediul la Washington și bastion al atlantismului postbelic, vorbește acum despre „ostilitatea fățișă” a lui Trump. Oricât de incredibil li se va fi părând unora care au crescut într-o Europă sau Mare Britanie care luau alianța cu SUA ca dată, planul care a funcționat încă de la căderea lui Hitler nu mai este acum unul pe care să te poți baza.

Acceptarea acestui fapt nu este încă împărtășită cu aceeași claritate de statele europene, însă tendința este de a se ajunge acolo. Inițial, Europa a fost în mod natural circumspectă față de Trump. A acordat o mare importanță necesității de a-l determina să ofere garanțiile corecte, de a strânge mâinile la ocaziile la care era de dorit să o facă și de a face vizitele corecte. Au fost însă eforturi zadarnice, iar acele zile de naivitate le-am lăsat demult în urmă – după cum Theresa May o știe, în secret, mai bine decât oricine.

Contraargumentul pe care încă mai insistă încăpățânați inițiații este acela că establishment-ele din sfera securității și apărării rămân și acum la fel de strâns legate ca oricând. Membri ai administrației SUA, cum sunt secretarul apărării Jim Mattis sau Wess Mitchell de la departamentul de stat, încă mai vorbesc despre Europa ca despre un aliat și partener. Dar omul de la Casa Albă nu mai face asta acum și nu o va mai face nici pe viitor. Cea mai mare parte a lui 2018 el a alimentat gradual confruntarea. Nu există nici un motiv temeinic pentru a aprecia că aceasta nu este decât o fază trecătoare. Cu cât va dura mai mult, cu atât mai persistente e probabil să-i fie consecințele.

Conferința NATO de la Bruxelles de peste două săptămâni, la care va participa și Trump, se întrezărește a fi un dezastru care așteaptă să se se întâmple. E o predicție care cu greu ar putea fi calificată drept controversată. După ce Trump a ieșit din acordul climatic de la Paris, a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, a abandonat acordul nuclear cu Iranul, a declarat război comercial Uniunii Europene și Canadei din rațiuni de securitate națională și a făcut praf conferința G7 din Quebec, ar fi surprinzător ca el să zică sau, mai important, să facă vreun lucru care să asigure NATO că el o privește oricum altcumva decât ca pe un aranjament perimat în privința căruia SUA nu mai au nici un interes real.

E corect să admiți că sunt multe lucruri care trebuie schimbate în privința NATO. Dar acest argument îl precedă pe Trump. Atât administrația Bush cât și Obama au avertizat pe bună dreptate Europa că trebuie să cheltuiască mai mult pe alianță, după cum o face acum și Trump – și după cum o probează scrisorile trimise de către el membrilor NATO. Ele au semnalat un lucru de înțeles, o reorientare post-război rece dinspre Atlantic spre Pacific și spre puterea în ascensiune a Chinei. Trump face și el același lucru. Însă nici Bush și nici Obama nu au pus semnul întrebării deasupra NATO sau deasupra UE; nici unul dintre ei nu a ridicat în slăvi lideri sau mișcări naționaliste europene și politicile lor anti-imigranți și nici unul dintre ei nu a încercat să obțină favoruri speciale lingușindu-l pe Vladimir Putin al Rusiei.

Realitate este aceea că majoritatea membrilor NATO cheltuie astăzi pe apărare mai mult decât în trecutul recent. Cei mai mulți și-au mărit cheltuielile în raport cu PIB-ul după 2014, iar asta în vremuri de dificultăți economice. Mai mult, nouă state membre UE – inclusiv Regatul Unit – au convenit să înființeze o forță militară europeană de reacție rapidă, separat de NATO, dar complementară ei. În lumina ostilității lui Trump, acest fapt poate fi considerat un indiciu semnificativ cu privire la un viitor angajament militar european mai autonom.

Nu se poate afirma că Trump și-ar disimula vederile cu privire la Europa. Consilierul său neo-conservator pentru securitate națională, John Bolton, s-a aflat miercuri la Kremlin pentru a aranja o întâlnire Trump-Putin cu prilejul călătoriei de luna viitoare. După reuniunea NATO și o scurtă vizită în Regatul Unit, președintele american se va îndrepta probabil spre Helsinki pentru întrevederea cu Putin, dacă ea se va concretiza, fiind de asemenea posibil ca el să asiste împreună cu președintele rus la finala Cupei Mondiale de la Moscova, în după-amiaza următoare. Un asemenea parcurs ar constitui un indiciu clar cu privire la prioritățile lui Trump. Având în vedere tentativele repetate ale Rusiei de a induce perturbări în țările europene, o asemenea apropiere ar reprezenta un pumnal înfipt în inima democrației liberale europene, lucru pe care, în definitiv, numai democrațiile liberale europene vor fi în măsură să-l vindece.

Itinerarul lui Bolton este la fel de grăitor. Între o vizită la Londra și una la Moscova, el și-a petrecut o zi la Roma, unde s-a întâlnit inclusiv cu Matteo Salvini, șeful Ligii [partid de extrema dreaptă – n.trad.] și nou ministru de interne al Italiei. Este încă un mesaj clar. Noul guvern de dreapta al Italiei și cel mai controversat și mai trump-esc lider al lui sunt demni de a fi interlocutori. Liderii tradiționali ai Europei – Germania și Franța – nu sunt.

Faptul că toate acestea s-au petrecut în aceeași săptămână în care Javier Solana, fost secretar general al NATO și fost șef al diplomației UE, s-a trezit că i s-a interzis intrarea pe teritoriul SUA din cauza unei vizite pe care o făcuse în Iran, trimite un semnal incomod dar inconfundabil.

În urmă cu 20 de ani, vizitând Washingtonul și aflat în culmea puterii sale, Tony Blair a ținut un discurs în care lăuda alianța transatlantică în aceeași termeni biblici folosiți de emisarul lui Franklin Roosevelt, Harry Hopkins, pentru a i se adresa lui Winston Churchill în 1941. „Oriunde vei merge voi merge și eu, și oriunde te vei așeza mă voi așeza și eu. Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău Dumnezeul meu”, spunea Hopkins. Într-o cuvântare extrem de diferită ținută miercuri la Chatham House, Blair a avertizat că Trump este pe cale să provoace colapsul aceleiași alianțe. Blair are dreptate în privința aceasta. Vremurile s-au schimbat, poate chiar radical, și ar fi o nesăbuință din partea oricărui guvern european, inclusiv cel britanic, să pretindă că lucrurile ar sta altfel.

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-22537589-the-guardian-plan-cnd-primesc-pumn-gur-spunea-mike-tyson-vreme-peste-70-ani-europa-avut-plan.htm

29 iunie 2018

Lasă un răspuns