Streleț deconspiră: PLDM (Filat) se află la originea destabilizării financiare, economice și politice a Republicii Moldova, dar toate oalele vrea să le spargă de capul lui Leancă
Motto: Guvernul Leancă, pe durata mandatului său, a comis o serie de „gafe monumentale”, care au culminat cu cedarea pachetului majoritar la BEM și concesionarea Aeroportului,
a declarat luni prim-ministrul Valeriu Streleț.
Potrivit acestuia, premierul Iurie Leancă nu a „înțeles până la capăt esența unor procese”.
„Indiferent de faptul că a fost influență din partea unor factori politic, Guvernul nu avea dreptul să face aceste lucruri, chiar dacă dânsul a spus că a fost un simplu prim-ministru. Vârful tuturor acestor probleme s-a întâmplat în acea perioadă”, a declarat Streleț în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
Întrebat de ce abia acum spune aceste lucruri, Streleț a declarat că motivele țin de „solidaritate politică”.
„Eu nu aș spune că PLDM este responsabil de această situație, la biroul politic al partidului nu se discutau situații de genul privind garanții emise de sistemul bancar sau concesionarea aeroportului”, a mai spus Streleț, precizând că dânsul își va asuma toate faptele din perioada.
Sursa: http://independent.md/strelet-guvernul-leanca-comis-gafe-monumentale/#.VffYWouIrIV
Ieri, întro emisiune televizată, Streleț a data toate pe una. Actualul prim-ministru a afirmat, că pe durata mandatului său, Guvernul Leancă a comis o serie de„ gafe monumentale”, care au culminat cu cedarea pachetului majoritar la BEM și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Întrebat de ce o spune abia acum și nu în momentul când au fost comise aceste gafe monumentale, Streleț a răspuns cu naivitate adolescentină – „din solidaritate politică ”.
Să înțelegem, că atunci, în vara anului 2013, când Guvernul a aranjat pe ascuns varianta Filat-Lazăr-(Plahotniuc) de concesionare a Aeroportului și schema de cedare a pachetului majoritar la BEM, și în vara-toamna anuui 2014, când s-a ticluit și pus în aplicare planul de extragere a miliardului din bănci, a existat o „solidaritate de partid” din corpul căreia a făcut parte și actualul prim-ministru.
Se știe că după plecarea din PLDM a vice-președinților Tănase șu Godea, Streleț le-a luat locul amândurora și a devenit una dintre cele mai influente figuri în ierarhia partidului, situându-se, de pe poziția de președinte al fracțiunii parlamentare, în eșalonul confidențial-decizional pe aceeași treaptă cu Leancă.
Așa cum PLDM este un partid de tip SRL, subordonat riguros președintelui-patron Filat, trebuie să ne dăm seama că niciuna dintre importantele decizii ale Guvernului, condus până în februarie 2015 de PLDM-istul Leancă, precum niciuna dintre inițiativele fracțiunii PLDM din Parlament, dirijată până la sfârșit de iulie 2015 de către Streleț, nu putea fi luată/demarată/aplicată fără aprobarea președintelui-patron, având și concemnul celor doi decidenți secunzi în calitate de realizatori: unul pe Executiv, celălalt pe Legislativ.
Trebuie să conchidem că atât jaful secolului, cât și actul de compromitere a Parlamentului prin asumarea abuzivă (excesivă, peste orice măsură) a responsabilității Guvernului după data de 2 iulie 2014, acțiune gândită să deraieze mersul Republicii Moldova de pe direcția integrării europene, au fost scenarii elaborate în sânul PLDM și turnate în betonul „solidarității politice” a faptei discrete, care frizează conspirația. În vocabularul lumii interlope acest termen se traduce în omerta.
Procesul de destabilizare a Republicii Moldova nu s-a putut pune pe rol fără o coordonare „eficientă” a acestor scenarii între PLDM și PD. Existența unor vase comunicante în perfectă funcționare s-a putut vedea pe viu în ședința din 24 septembrie 2013 a Adunării Generale a Coaliției de guvernare la care cuplurile Lupu-Filat, Leancă-Lazăr, Streleț-Diacov, Candu-Arapu au combătut în duet, aspru și vehement, acțiunile Partidului Liberal Reformator de condamnare a concesionării ilegale a Aeroportului Internațional Chișinău. Deși era lipsă în persoană, duhul lui Plahotniuc în calitatea lui de stăpân al PD s-a putut citi pe prestația mai mult decât stoică a fiecărui „cambatant” al cohortei trandafirilor.
Ca „simplu prim-minisru”, Leancă nu a putut comite „gafele monumentale” fără girul capului „celui mai important partid” din arcul guvernării, Filat și a celui de-al doilea secund, Streleț. Concluzia o dictează sensul descifrat al sintagmei „responsabilitatea de partid a funcției de prim-ministru”, asumată de PLDM și fixată în toate Acrordurile celor trei Alianțe în perioada 2009 – 2018.
Acum, din câte se vede, cei doi stăpâni ai celor două partide-SRL, PLDM și PD (cu PL în anexă), au hotărât, printr-o fentă grosolană, să stingă fierbințeala care a cuprins societatea și care este concentrată astăzi în protestele puternice al Platformei DA, jertfindu-l pe Leancă. Cu atât mai mult cu cât Leancă a mai făcut între timp o „gafă monumetală”: dânsul și-a asumat de unul singur responsabilitatea, afirmând că nu a fost influențat de nimeni (de Filat) atunci când a pus semnăturile pe deciziile de Guvern care au dat de-a berbeleacul integrarea europeană și au adus Republicii Moldova faima ignobilă a celui mai mare jaf al secolului.
Foștii lui „colegi” și partenerii din PD ,atâta au așteptat: să se răzbume pe Leancă pentru rebeliunea din partid și infidelitatea față de Sistem (corupt), deși acesta a păstrat regulă tăcerii ca fost membru PLDM, fără să aducă prejudicii „solidarității politice”. Ceea ce nu a făcut și Streleț la rândul lui. Numai că aruncând mulțimii capul lui Leancă, Streleț a aruncat în public și brelocul care îi leagă a „solidarității politice” – mărturisirea unei complicități la comiterea tuturor „gafelor monumentale” de care ar dori să se desolidarizeze împreună cu Filat.
O anchetă serioasă (care sperăm că se va face) va trebui să treacă mărturisirea lui Streleț făcute aseara la televizor, referitoare la „solidaritatea politică”, din categoria declarațiilor de presă la cea a unei importante depoziții juridice, cu toate consecințele care se cer examinate pentru a depăna firul marelui jaf.
Valeriu Saharneanu, 15 septembrie 2015