Senator Ion Hadârcă: PAPA FRANCISC, PENTRU TREI ZILE – PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

DECLARAȚIE POLITICĂ

Ședința Senatului din data de: 05.06.2019

 PAPA FRANCISC, PENTRU TREI ZILE – PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

(Prima parte)

Stimate domnule Președinte al Senatului României!
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

După torida zi de 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare, când spiritele încă încinse riscau să detoneze fragilul cazan carpatin, iată că peste România pogoară, în chip profetic, pacea și toleranța, stingând, cel puțin pentru moment, patimile, ura și excesele de zel electoral. Aceste/acele trei zile istorice ale vizitei sanctității sale, Papa Francisc, înaltul prelat al Biserici Catolice de la Roma și șef al statului Vatican, au avut și încă vor avea, cu certitudine, un impact major pentru Țara noastră. Înalți prelați de diferite confesiuni, Președintele României și Prim-ministrul Guvernului, Președinți ai camerelor Parlamentului, miniștri și șefi de partide, personalități notorii și vedete publice – toți împreună adunați, cu resemnare sub zâmbetul blajin și sub sceptrul divin ale puterii papale, au creat acea stare deosebită, de subsumare a tuturor diferențelor, încât părea că, pentru trei zile, în România, însuși Papa Francisc a fost nedeclaratul Președinte al Țării!

Poposit în România, la un interval de două decenii, pe urmele Sfântului Ioan Paul al II-lea, în țara binecuvântată atunci drept Grădina Maicii Domnului, Papa Francisc a fost curios să cerceteze Grădina atât în larg, cât și în profunzime, atât natura, cât și oamenii ei. Papa I-a mulțumit lui Dumnezeu că a trimis ploaia pentru a-l face să renunțe să călătorească prin ea cu elicopterul, mărturisind că din mersul cu mașina „am văzut un peisaj foarte frumos, cum nu am mai văzut. Am traversat toată Transilvania. Este o frumusețe, nu am mai văzut niciodată așa ceva: foarte, foarte frumos”.

Și unde, dacă nu în Grădina Maicii Domnului, se pot realiza minunile, se pot regăsi frații întru credință, despărțiți de vremuri tulburi. Am trăit cu toții emoțiile întâlnirii de la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales ale serviciului divin comun ortodox-catolic de la Catedrala Mântuirii Neamului. Privim lucrurile încă foarte de aproape, vorba lui Blaga: „Multe lucruri nu le vedem fiindcă le privim foarte de aproape”, ca să le putem judeca în toată deplinătatea conținutului lor, dar, cu certitudine, am vrea să credem că anume așa ar trebui să arate împăcarea universală, ecumenică a bisericilor creștine. Pentru că Iisus Hristos este unul, unic și indivizibil. Și cine știe, dacă peste alte câteva decenii nu va veni momentul în care vom putea spune că, mulțumită acelei zile de 31 mai 2019, la Catedrala Mântuirii Neamului din București, s-a făcut primul pas spre apropierea ecumenică a creștinilor după marea lor schismă de la 1054, adică de acum aproape o mie de ani.

În misiunea lui de cercetare a Grădinii Maicii Domnului, Papa Francisc a insistat să viziteze cele trei provincii istorice ale României, consfințind prin gestul său recunoașterea unității indisolubile a românilor. La Iași, capitala Moldovei istorice și capitala istorică a României, Părintele Pontif a predicat în aceeași cheie a unității de neam, de familie, de credință. În discursul rostit în fața miilor de pelerini de diferite confesiuni adunați în Piața Palatului Culturii, Papa Francisc a chemat la respectul față de tradiții, față de predecesori, față de apropiații din jur:  „Mă bucur să știu, spunea el,  că în această piață se află chipul familiei lui Dumnezeu care-i îmbrățișează pe copii, pe tineri, pe soți, pe persoanele consacrate, pe bătrânii români din diferite regiuni și de diferite tradiții, precum și pe cei din Moldova, cei veniți de dincolo de Prut, pe credincioșii ceangăi și cei de limbă poloneză și rusă. Duhul Sfânt ne convoacă pe toți și ne ajută să descoperim frumusețea de a sta împreună, de a ne putea întâlni pentru a merge împreună. Fiecare cu limba sa și cu tradiția proprie, dar toți fericiți de a ne întâlni ca frații.”

            Ascultând cuvintele simple, dar pline de înțelepciune ale Papei m-am gândit că ele vor ajunge și la frații mei de dincolo de Prut care încă nu se pot bucura în toată deplinătatea de sărbătoarea de a fi împreună. Or, a fi împreună este un dar, spune Papa, un dar „pe care trebuie să-l cerem, o lucrare artizanală pe care suntem chemați să o săvârșim și un  dar frumos, pe care trebuie să-l transmitem.” „Dar de unde să începem?”, se întreabă și ne întreabă Papa Francisc. Și tot Sanctitatea Sa răspunde: „Nu suntem ființe goale și nici superficiale. Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne „conectează”, ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți.”  Îndemnându-ne pe noi, trăitorii zilei de azi, să luăm exemplul Apostolilor și să ne decidem să semănăm, pentru că este rândul nostru, nu putem aștepta să o facă alții, Sfântul Părinte ne îndrumă:  „Voi priviți la viitor și deschideți ziua de mâine pentru fiii voștri, pentru nepoții voștri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce ați învățat pe drumul vieții voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu-și uite rădăcinile.”

            Așadar, să nu uităm rădăcinile, leagănul de unde am plecat!

Aceeași chemare vine din interpretarea de către Papa Francisc a rugăciunii unificatoare „Tatăl nostru”. Am perceput din ea demonstrația unei hermeneutici teosofice exemplare, cu bogate inserții poematice: „Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, alimentează în noi nostalgia după fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Rugându-te pentru pâinea de fiecare zi, îți cerem și pâinea memoriei, harul de a întări rădăcinile comune ale identității noastre creștine…”.

Mă întreb, dacă ecoul de clopot și corul de îngeri binecuvântează aceste cuvinte, omul de ce nu le-ar  asculta?

Vom reveni asupra evenimentului…

Mulțumesc.

Lasă un răspuns