Senator Ion Hadârcă: NEÎNGENUNCHEATUL PREOT-MARTIR ALEXANDRU BALTAGA

 

DECLARAȚIE POLITICĂ

Ședința Senatului din data de: 29.05.2019

NEÎNGENUNCHEATUL PREOT-MARTIR ALEXANDRU BALTAGA

Stimate domnule Președinte al Senatului României!
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

De mai bine de un an de zile am inițiat în forul Senatului un proiect centenar de evocare a  basarabenilor-unioniști, și nu doar, care au gândit și au  ctitorit Marea Unire de la 1918.

Răscolind însă cu mintea și sufletul calea fiecărui personaj către acel act de supremă răspundere al vieții lor, am ajuns să-mi dau seama că este cu totul nedrept să limităm comemorarea jertfei lor la o campanie de moment, fie el chiar și jubiliar. Pe fundalul istoriei, al ororilor îndurate înainte de a fi exterminați, destinul tragic al acelor oameni ni se arată ca al unor hristoși ai neamului nostru, răstigniți întru dreptate. Jertfa lor supremă – viața – se constituie într-un patrimoniu național inestimabil. Suntem datori să-l redescoperim mereu și să-l promovăm prin mijlocirea cuvântului și a artei, prin vibrantul lor mesaj educativ, în conștiința contemporanilor.

Or, dacă nu reușim să ne aducem acasă, de mai bine de o sută de ani, tezaurul național material, măsurat în aur, monede și obiecte de valoare, încredințat rușilor, apoi patrimoniul imaterial, constituit din răstignirea în numele românității a martirilor basarabeni, ne este pe deplin în putere. Grigore Vieru, bardul Golgotei basarabene, după ani de suferința pentru românitatea Basarabiei, nota în vremuri ceva mai noi: „Să mori pentru Patrie atunci când ceilalți își caută de-ale lor înseamnă să-ți dai viața pentru o patrie închipuită.”

Cu atât mai mult, cu cât, în cazul martirilor basarabeni ai Sfatului Țării, este vorba nu doar de actul de curaj, înțelepciunea și perseverența manifestate de ei în perioada februarie 1917 – 27 martie 1918. La o distanță de doar 22 de ani ei au trebuit să se confrunte cu unul dintre cele mai oribile regimuri politice ale secolului XX, care a periclitat însuși proiectul vieții lor, al României Mari, incluzând Basarabia. Este vorba de bolșevismul ruso-sovietic leninist-stalinist, imoral, sălbatec și fatidic. Arma principală a acelui regim devastator era minciuna, fariseismul, sfidarea dreptății și batjocura adevărului. Asta pe lângă cruzimea infernală practicată  în proporții fără precedent.

În iunie 1940, când tăvălugul apocaliptic al terorii roșii a acoperit Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, prima lui țintă au fost elitele politice și intelectuale, în prim-plan fiind anihilarea membrilor Sfatului Țării. Represaliile au început din primele ore și nu au cruțat pe nimeni. Preotul Alexandru Baltaga, de exemplu, unicul reprezentant al clerului basarabean în Sfatul Țării care, de rând cu toți patrioții, a votat Unirea la 27 martie 1918 a fost arestat la sfârșitul lunii august 1940. Avea 79 de ani! Primul comando NKVD a venit să îl aresteze ziua, în timpul liturghiei pe care o ținea la Biserica Sfântul Alexandru din Călărașii Basarabiei. S-a opus, declarând că se va pune la dispoziția ocupanților numai după terminarea slujbei. Al doilea comando îl ridică, neîmbrăcat, în noaptea de 31 august 1940, îl duce la Chișinău și îl aruncă în subsolurile închisorii. Istoria a reținut numele călăului, ofițerul NKVD-ist Kutârkin, care și-a bătut joc de preot, mânându-l pe bătrânul dezbrăcat și desculț de la Călărași până la Chișinău…

Istoricul basarabean, Mihai Tașcă, a studiat dosarul anchetei bătrânului preot și relevă ținuta demnă a unui patriot convins de justețea faptei sale. La primul interogatoriu din 31 august călăul, locotenentul NKVD-ist Cerepanov, îl acuză: „În anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, ați votat dezlipirea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. Recunoașteți acest lucru?

Da, recunosc, îi răspunde Baltaga. Într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea.”

Care au fost motivele pentru care preoțimea în general, dar și Dvs. ați votat unirea cu România ”, îl întrebă anchetatorul.

Mie, basarabeanului naționalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată ale arhiereilor ruși Pavel, Serafim ş.a. față de preoțimea basarabeană. Prelați înalți ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în școlile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca şi slujba religioasă să se țină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulțămiri între preoțimea basarabeană față de biserica rusă şi Rusia în general.”, a fost răspunsul.

În continuare Cerepanov întreabă: „Confirmaţi mărturiile anterioare precum că, în calitate de reprezentant al preoţimii, aţi jucat un rol important în smulgerea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România?”

Confirm”, răspunde frontal Baltaga. „Într-adevăr, preoţimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziţiei României în Basarabia, fapt care-l recunosc.”

Istoricul notează în cercetarea sa că „După asemenea răspunsuri soarta îi era decisă.”

Era decisă încă din 28 iunie 1940, am adăuga noi, de când tancurile sovietice au invadat, într-o singură zi, Basarabia. Bătrânul și neînfricatul preot a mai fost ținut un timp în închisoarea din Chișinău, apoi a fost dus în lagărul de exterminare din orașul Kazan, unde, la 7 august 1941, la vârsta de 80 de ani, se stinge din viață.

Ancheta preacuviosului preot-martir Alexandru Baltaga se conține în dosarul nr.824 al NKVD în care au figurat în total 14 deputați ai Sfatului Țării și un ministru al guvernului basarabean, arestați imediat după ocupație, interogatoriile durând până în mai 1941. Cu girul NKVD-sitului nr.1 Lavrentii Beria, tuturor li se pregătea, în vara lui 1941, un proces public la Chișinău și o condamnare exemplară întru înfricoșarea populației. Operațiunile militare începute în iunie împotriva agresorului i-au determinat pe sovietici să evacueze o parte încă în  viață a lotului de elită din rândul condamnaților unioniști. Cu excepția lui Ion Codreanu care, în luna mai 1941, a fost dat autorităților române în schimbul comunistei Ana Pauke; a lui Teodosie Cojocaru, fost director-general (ministru) al Afacerilor de Război în Guvernul Republicii Democratice Moldovenești, ucis în închisoarea de la Chișinău încă în ianuarie 1941; a deputatului de etnie greacă Pantelimon Sinadino, arestat la 9 iulie 1940 și dat dispărut din acea zi; a deputatului Teodor Uncu, arestat la 17 iulie 1940 și dat dispărut. Cei dispăruți au fost cel mai probabil asasinați în subsolurile NKVD din Chișinău și aruncați în gropile cu var.

Ceilalți, evacuații, și-au aflat sfârșitul în chinuri groaznice în lagărele sovietice de exterminare ale sistemului Gulag. Deputatul-avocat Vladimir Bodescu moare la 28 noiembrie 1941 în lagărul din Cistopol, situat în stepele din RASS Tatară; deputatul de etnie ucraineană Ștefan Botnariuc moare la 22 august 1941 în închisoarea din Penza; deputatul învățător Teodor Neaga moare la 6 decembrie 1941 în aceeași închisoare; deputatul agrarian Nicolae Secară moare în februarie 1942 în închisoarea din Penza; deputatul Constantin Bivol se stinge la 12 martie 1942 în lagărul din Cistopol; deputatul Luca Șterbeț, arestat la 20 iulie 1940, moare la 15 martie 1942 în închisoarea din Cistopol; deputatul Vasile Gafencu, arestat la 18 ianuarie 1941, moare la 16 martie 1942 la Arhanghelsk; deputatul Grigore Turcuman, arestat la 2 iulie 1940, moare la 28 mai 1942  – Penza; deputatul Ion Ignatiuc, arestat la 23 iulie 1940, încetează din viață la 23 ianuarie 1943; deputatul Emanoil Catelly, arestat la 5 iulie 1940, moare în lagărul din Cistopol la 18 februarie 1943…

Deputații Gavril Buciușcan și Ivan Krivorukov care s-au abținut să voteze Unirea și care s-au refugiat peste Nistru după 1918 au murit mai devreme. Deși au colaborat cu organele sovietice, au cunoscut teroarea roșie în toată asprimea ei. Iar liderul fracțiunii țărăniste, unul din oponenții cei mai vocali ai Unirii, rusul Ivan Țiganko, refugiat și el la Tiraspol, a fost împușcat în 1937 pe valul represiunilor staliniste. Culmea este că până și deputații care au votat împotriva Unirii nu au fost cruțați nici ei de regimul sovietic!

Deputatul Arcadie Osmolovschi, expulzat din Basarabia, în noiembrie 1918, pentru activitate antiromânească, se stabilește la Odessa, unde, în 1933, este arestat, în urma unui denunț, și dispare fără urmă. Iar bulgarul antiunionist Ștefan Balamez a continuat să lucreze până în 1940 la primăria Chișinău. După ocupație, la 13 iunie 1941, este arestat de NKVD și acuzat de „luptă activă împotriva clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”. În timpul anchetei desfășurate la Odessa, bătut și torturat, i se aduce învinuirea că a votat „contra” unirii ca să creeze în fața opiniei publice mondiale aparența unui sufragiu democratic liber exprimat. Este evacuat în lagărul de la Ivdel, Ivdellag, unde ancheta continuă. Deși declară că a votat împotriva unirii și a fost dintotdeauna pentru ca Basarabia să aparțină Rusiei Sovietice, un prim-complet de judecată îl găsește vinovat și, drept măsură de pedeapsă, se propune împușcarea. Instanța superioară este mai blândă, îl condamnă la zece ani de lagăr, unde i se pierd urmele pentru totdeauna.

Cercetările din ultimele decenii ale istoricilor noștri aduc dovezi că unirea Basarabiei cu România a fost nu doar votată, ci și apărată în fața plutoanelor de execuție ale ocupanților, stropită din abundență cu sângele martirilor. Actul lor de jertfire reclamă angajarea noastră într-o luptă și muncă de aducere la împlinire a proiectului vieții lor.

… Și de continuă evocare. Precum aceasta, a bătrânului preot Alexandru Baltaga, drept și luminos ca un sfeșnic întărindu-ne în Credință și iubire de Adevăr. Un preot vrednic de canonizare, precum viețile sfinte ale altor martiri basarabeni…

Mulțumesc.

Ion Hadârcă, Senator de Vaslui

Lasă un răspuns