Senator Ion Hadârcă. RAPSODIA ROMÂNĂ DE LIBERTATE ȘI REVOLUȚIE – 30

De treizeci de ani încoace privim lumea înconjurătoare, precum și ea ne privește mirată, printr-un  frumos și tragic tricolor găurit! Și tot de atâta vreme ne întrebăm: până la urmă, totuși, ce-a fost? A fost revoluție? Revoltă populară? A fost lovitură de stat militară? Complot sau conjurație conspiraționistă? Hegel spunea că „orice revoluție este o lovitură de stat”. Acum, tot mai mulți comentatori avizați converg spre formula că a fost o revoluție reușită/deturnată  printr-o lovitură de stat militară. Pare-se lovitura a fost cu două tăișuri: de preluare a puterii politice și de anihilare a protestelor spontane din piețe. Cu trecerea timpului înțelegem că, în decembrie 1989, în România a avut loc o manifestare inedită de revoluție anticomunistă în urma căreia a căzut un regim impus forțat, cu puterea armelor, de către Uniunea Sovietică.

          Pe 21-22 dec. curent, maestrul Tudor Gheorghe și-a invitat admiratorii la Sala Palatului din București, la un concert aniversar: Degeaba – 30. Oare? Oare sângele celor peste 1400 de victime ale măcelului ceaușist să fi fost zădarnic vărsat?

Revoluția română nu a fost un act izolat. A fost parte componentă a mișcării de eliberare a popoarelor Europei de sub teroarea totalitarismul comunist. Revoluția română a fost ultimul act al acestei mișcări – cel mai crud, mai sângeros și mai înălțător, dar și cel mai contestat. Înălțător, deoarece zeci și sute de oameni s-au jertfit în numele libertății și contestat pentru că frâiele puterii au fost acaparate de epigonii fostului regim care, ca să-și legitimeze impostura, au provocat jertfe. Acest adevăr încă urmează  a fi elucidat de către evazivele instanțe de drept.

          Revoluția româna a fost prima revoluție  transmisă în direct la televizor și prima revoluție manipulată cu ajutorul televizorului. Or, transmisiunea fugii dictatorului cu elicopterul de pe clădirea comitetului central a scos în stradă milioane de români, iar anunțurile despre mișcări insidioase de trupe teroriste, atacuri iminente, otrăvirea surselor de apă și alte închipuite amenințări transmise la televizor au cauzat panică și anxietate generală, victime inutile.

          Revoluția română s-a aprins de la scânteia Timișoarei, dar un focar înăbușit în ajun a existat și la Iași. Acesta prinsese să mocnească de la dogoarea luptei pentru dezrobire ce venea de peste Prut. În 1989, ca și în 1918, suflul libertății și revelația reîntregirii a venit în Țară, pe neașteptate, tot de dincolo de Prut, din spațiul românesc ocupat de sovietici prin dictatul Pactului Ribbentrop-Molotov – din Basarabia deșteptată.

Mișcarea de eliberare națională apărută la 3 iunie 1988 la Chișinău, pe fundalul „perestroikăi” gorbacioviste, era prinsă într-o luptă crâncenă și inegală cu centrul imperial de la Moscova, dar prin acțiunile prompte de demascare și condamnare a totalitarismului comunist dădea semnale de emancipare politică și fraților din dreapta Prutului. Frontul Popular din Moldova, televiziunea și publicațiile de la Chișinău au influențat puternic starea de spirit din România, cârmuită de cuplul ceaușist.

Gorbaciov, inițiatorul Primăverii europene, nu și-a dorit prăbușirea imperiului. El a vrut doar să-i dea imperiului-monstru o față umană. O afacere imposibilă, pentru că în interiorul hotarelor sale de fier, monstrul continua să facă victime în rândul popoarelor pornite să-și dobândească libertatea. În 1989 a înecat în sânge demonstrații pașnice la Bacu, Tbilisi, ulterior a omorât la Vilnius și Riga. În Basarabia, acțiunile de intimidare armată a mișcării de eliberare națională au fost însoțite de măsuri mai complexe: de formarea și înarmarea unor enclave teritoriale sub acoperirea minorităților naționale. Monstrul sovietic era conștient că, dacă  România se eliberează de regimul național-comunist, iar Basarabia de regimul comunist-sovietic, reunificarea se va produce inevitabil.

Această componentă unionistă este foarte importantă în aprecierea evenimentelor de acum 30 de ani. Și este  păcat că lipsește din Declarația Parlamentului României, adoptată în ședința solemnă din 16 decembrie curent.

Reunirea Basarabiei cu spațiul matern ar fi însemnat ca Revoluția română din decembrie 1989 să aibă, la momentul debarasării țării de comunism, finalitatea ei logică. Asta nu s-a întâmplat și datorită faptului că Moscova s-a pricopsit, la București, cu încă o enclavă antiunionistă. Această enclavă pro moscovită de la București, în pofida faptului condamnării oficiale, în decembrie 1989, de către Congresul Deputaților URSS, a consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov  (condamnare pentru care a votat și subsemnatul), deja în aprilie 1991, semnează, la Moscova, un tratat ticălos prin care România post-revoluționară recunoștea hotarele URSS-ului în agonie. În fapt, recunoștea înstrăinarea pe nou a Basarabiei. Drept consecință, în august 1991, când URSS-ul s-a prăbușit, deschizându-se, pentru un foarte scurt timp, oportunitatea istorică a reunificării celor două maluri de Prut, această enclavă a ținut cu tot dinadinsul să o reînchidă, cu sârmă ghimpată și cu lașitate oportunistă. Asta în timp ce noi inițiam Poduri de Flori și de Carte Românească, iar la Nistru mureau cu imnul „Deșteaptă-te, române” pe buze voluntarii războiului ruso-moldav.

Faptul că astăzi, în anul 2019, la Chișinău, există un regim politic, ostil nu numai României, dar și comunităților europene și euro-atlantice din care România face parte, trebuie văzut ca o recidivă a respectivei lașități. Șansele ratate din ignoranță se răzbună; șansele respinse cu rea-credință se răzbună înzecit.

După Revoluția din decembrie, nici România, din păcate, nu a fost scutită de recidivele trecutului. Însă șansa ei a fost curentul occidental de dezvoltare în care a nimerit împreună cu țările din fostul lagăr socialist. Abia în prezent, România, după accederea sub umbrela securității Nord-Atlantice, integrarea în Uniunea Europeană și exercitarea președinției rotative a UE, pare să  iasă învingătoare dintr-o îndelungată luptă cu umbrele și sechelele capricioasei istorii.

Iar marea lecție a lui decembrie 1989 este că libertatea, democrația și statul de drept trebuie mereu apărate. Să nu uităm niciodată că sunt cuceririle cele mai importante ale Revoluției române pentru care s-au jertfit vieți omenești și în care s-au investit speranțele tuturor românilor de pe mapamond.

23 decembrie 2019

Ion Hadârcă,

senator de Vaslui 

Lasă un răspuns