Senator Ion Hadârcă. Declarație polittică: 27 MARTIE 1918 –PRIMĂVARA DREPTĂȚII DIVINE

Parlamentul României, Senat

DECLARAȚIE POLITICĂ

Adresată de către senatorul Ion HADÂRCĂ

Circumscripția electorală: nr.39 Vaslui

Grupul parlamentar: ALDE

Ședința Senatului din 28.03.2018

27 MARTIE 1918 –PRIMĂVARA DREPTĂȚII DIVINE

 Onorat Parlament!

Este o onoare pentru mine, originar din Basarabia, reprezentant al Mișcării de eliberare națională din Republica Moldova și autor al primului pod de flori, să vorbesc despre acest mare eveniment.

În ultima vreme se vorbește mult și mercantilist despre costurile reunirii, de multi-miliardele necesare reîntregirii, de parcă cei din 1918 ar fi judecat așa. Eu vreau să invoc alte evaluări și liste cu mult superioare celor economice sau de altă natură.

Este cutremurător de dens și nesfârșit martirologiul celor care au luptat pentru Unire!

Întru cinstirea memoriei marilor noștri înaintași, a fruntașilor luptei pentru eliberarea Basarabiei, trecuți prin închisorile țariste: Constantin Stere, Pan Halippa, Elena Alistar, Ion Codreanu; primarii Chișinăului Ion Costin și Teodosie Cojocaru; – a patrioților Simion Murafa și Andrei Hodorogea, uciși de bandele bolșevice;

  • a preotului de la Mărășești – Alexie Mateevici, prorocul deșteptării și autorul nemuritorului poem închinat limbii române;
  • în memoria ctitorilor Unirii nimiciți în pușcării și gulaguri comuniste: prim-ministrul Basarabiei Daniel Ciugureanu, lichidat în drum spre închisoarea Sighet; ministrul de externe pentru Basarabia și ministru al justiției în România întregită – Ioan Pelivan, decedat în aceeași închisoare Sighet; Emanuil Catelly; nobilul Vladimir Cristi, decedat în închisoarea Văcărești; preotul Alexandru Baltaga; membrii Sfatului Țării: Bivol Constantin și Bivol Nicolae, Vlad Boldescu, Ștefan Botnarciuc, Gheorghe Druță, Constantin Leancă, Vladimir Rusanovschi; copământenii mei sângereni: Vasile Gafencu, Ion Ignatiuc și Anton Crihan, ultimul supraviețuitor al generației de aur; alți circa 30 de membri ai Sfatului Țării, vânați și lichidați de regimul bolșevic, și tot atâția pierduți fără veste;
  • a generalilor armatei române Stan Poetaș, împușcat de diversioniștii bolșevici lângă Călărășeuca, județul Soroca; a generalilor-eliberatori Ernest Broșteanu și Constantin Prezan; a mareșalului Alexandru Averescu, a M.S. Ferdinand I „întregitorul” și a prim-ministrului Alexandru Marghiloman – tuturor celor sacrificați în numele idealului Unirii – Veșnică pomenire!

Este o zi aniversară, o zi de omagiu. Recunoștința noastră se îndreaptă astăzi către generația făuritoare a acelui act pe care Nicolae Iorga l-a văzut ca pe „întruparea dreptului câștigat din moși-strămoși”. Unirea Basarabiei cu Țara a fost primul pas spre întregire. El s-a produs, la fel de fulminant și dumnezeiesc, în primăvara anului 1918, precum miraculoasa întregire ulterioară a celorlalte provincii, Bucovina și Transilvania, și desăvârșirea formării României Mari, la 1 decembrie 1918!

Istorica decizie a Sfatului Țării din 27 martie 1918 este și va rămâne peste veacuri manifestarea voinței neunivoce a populației basarabene de a se uni cu Patria-mamă.

Decizia este în deplin acord cu principiile autodeterminării popoarelor, stabilite prin Declarația președintelui american Woodrow Wilson privind principiile Păcii de la finele Primului Război Mondial, în baza cărora Basarabia, ruptă prin forța țarismului, în 1812, din trupul națiunii române, după mai bine de un veac, a revenit acasă, la sânul Maternei, liberă și înaripată, renăscând și întemeind, ca pasărea Phönix, din cenușa războaielor!

Ulterior, Titanicul Basarabean, lansat în cursa oceanică în 1918 pe transatlanticul Prutului de netrecut, a luat câteva breșe mortale de la Aisbergul Siberian, aflat în permanentă cursă de urmărire: 1939-1940, 1944, 1949, 1992 (Războiul transnistrean) și acum se scufundă încet sub privirile curioase ale salvatorilor europeni, care l-au inclus într-un Parteneriat Estic puțin funcțional și fără nici o garanție de integrare europeană efectivă. Tocmai de aceea necesitatea Reunirii cu Țara revine imperios pe agenda zilei ca unică salvare de la totala dispariție.

M-am referit expres la anul 1939 cu urmările nefaste ale așa-zisului Pact Molotov-Ribbentrop pe care le resimțim până astăzi. La 24 decembrie 1989, congresul II al Deputaților Poporului din Uniunea Sovietică a condamnat semnarea protocolului secret din 23 august 1939 și a altor înțelegeri secrete cu Germania și le-a declarat nule și fără valoare juridică din momentul semnării lor. Câteva luni anterioare acestui fapt, prezentându-ne, împreună cu Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei – unii, deputați pe atunci în Parlamentul Uniunii Sovietice – în ședința decisivă a Comisiei parlamentare conduse de Valentin Falin, pe atunci – mâna dreaptă a lui Mihail Gorbaciov, am luat cuvântul și am insistat pentru introducerea problemei Basarabiei în Raportul final prezentat Congresului, lucru care s-a și realizat,  dar fără consecințele așteptate de noi: de revenire acasă după condamnarea Pactului blestemat. Procesele s-au derulat fulgerător. S-au prăbușit pe rând: Zidul Berlinului, Lagărul socialist și însuși colosul sovietic, numai noi am rămas tot cu sârma ghimpată pe Prut…

Votul independenței Republicii Moldova din august 1991 a fost o scurtă consolare extinsă în timp, fiind văzut drept votul eliberării românilor basarabeni de sub jugul imperiului rus cu falsa denumire de U.R.S.S. Imperiul s-a prăbușit și era firesc ca noi să revenim acasă…

Calea revenirii o trasează astăzi cele peste 140 de comune din Republica Moldova și altele care, în avalanșă, votează Declarații de Unire, precum și tinerii care au organizat duminica recentă, în inima Chișinăului, Marea Adunare Centenar, în cadrul căreia am susținut ideea reunirii și am promovat, în contextul evenimentului, necesitatea instituirii unui Guvern al reîntregirii naționale.

Onorat Parlament!

Este semnificativă Ședința solemnă a Parlamentului României, consacrată Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Dar și mai binevenit era, dacă în aula festivă a Parlamentului, ori la Chișinău, se desfășura o ședința comună a celor 2 parlamente consacrată evenimentului. Despre ședința comună a celor două parlamente a celor 2 state românești pot spune mai mult, fiind la inițierea discuțiilor acestui subiect cu dl președinte Tăriceanu încă din primăvara anului 2017! Chișinăul a respins propunerea inițială de a fi gazda ședinței solemne, acolo unde, acum o sută de ani, s-a declanșat miracolul Marii Uniri. Accentuez, Parlamentul de la Chișinău are în componența sa 66 de deputați cu cetățenie română din 101! Încă un vot ar însemna însușii Votul constituțional pentru Reunire! Mă întreb, câți dintre acei care au jurat pe Constituția României sunt cu adevărat români pentru țară și nu doar români pentru interesele lor personale?

La drept vorbind, mă încearcă un sentiment de rușine pentru Parlamentul RM care nu s-a ridicat la înălțimea timpului neavând curajul și forța morală pentru desfășurarea unei ședințe speciale, în care ar fi repetat votul  din martie 1918.  Poate chiar în incinta istorică a Sfatului Țării care-și mai așteaptă parlamentarii verticali…

În altă ordine de idei, am auzit că există undeva, în cele mai înalte cabinete ale României, un Proiect de Țară, despre care se vorbește discret de vreo doi ani! Bine că există, dar aș avea 3 întrebări:

  1. Anul Centenarului Marii Uniri nu este cel mai bun prilej pentru discutarea pe larg a Proiectului de Țară?
  2. Dacă Proiectul este o realitate, fie și virtuală, există în el un loc și pentru Basarabia, actuala Republică Moldova?
  3. În fine, anul 1918 nu este chiar acel mult căutat Proiect de Țară care-și așteaptă Re-învierea?

Dacă există, să ni se spună, iar dacă nu există, barem s-o aflăm și noi, ca să știm ce avem de făcut mai departe.

Oricum, în inimile noastre există un loc permanent pentru patria românească și locul acesta este tocmai cel destinat pentru sfânta icoană și pentru sfânta dragoste de Mamă!

Istoria României consemnează mai multe Uniri în devenirea statului modern România: scurta și fulgerătoarea Unire a lui Mihai Viteazu la 1600; așa-zisa „Mica Unire” de la 1859 și Marea Unire de la 1918 – date istorice întemeietoare, pe care le sărbătorim, firește, cu dăruire…Dar continuăm să mai sângerăm prin comunități istorice și pământuri de pretutindeni…

Pe când, mă întreb, o Mega-Unire, una dodoloață și definitivă, așa cum proclamă Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918, consfințită prin Decret regal: „Basarabia (este) unită cu România de veci și indivizibilă”!.

27 martie 1918 este primăvara Marii Uniri, iar primăverile, precum se știe, au darul divin al bunei-vestirii, reînnoiri și al permanentei reveniri.

Nimeni nu ne poate sta în cale, deoarece „…suntem frați și de cruce, și de sânge, și de limbă, și de legi”, precum spunea, încă la 1848, marele ctitor al României moderne, Mihail Kogălniceanu.

Declarația de Unire a Sfatului Țării, ca și Decretul regal din 1918, nu au termen de prescripție și nici alternativă nu au. În nucleul de forță al acestui ideal călăuzitor și salvator al românimii de pretutindeni, fără preget lucrează testamentul lui Ienăchiță Văcărescu „…Las vouă moștenire…”; imnul psalmiștilor Anton Pann și Andrei Mureșanu „Deșteaptă-te, române”, chemarea lui Vasile Alecsandri „Hora Unirii” și urarea lui Mihai Eminescu „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Deci, unire pe vecie, dulce Românie, asta ne-o dorim!

Felicitări tuturor românilor cu prilejul sărbătorilor Centenarului Marii Uniri!

Mulțumesc!

27 martie 2018

 

Lasă un răspuns