Senator Ion Hadârcă. Declarație politică: Ziua și Veacul Europei Unite

Parlamentul României
Senat

DECLARAȚIE POLITICĂ

Autor: senatorul Ion Hadârcă
Circumscripția electorală: nr.39 Vaslui
Grupul Parlamentar: ALDE
Ședința Senatului din data de: 09.05.2018

ZIUA ȘI VEACUL EUROPEI UNITE

Stimate domnule Președinte al Senatului României!
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

Recent, într-un final însorit de aprilie, am participat, la Vaslui, la solemnitățile consacrate Zilei Naționale a veteranilor de război. De acolo, din vibrantele amintiri ale puținilor supraviețuitori – veterani nonagenari și văduve de război –, am cules și am luat cu mine un singur laitmotiv: pace și iar pace și Doamne-păzește să nu mai trecem prin ce am trecut!

Visul unei lumi mai bune trăiește în fiecare dintre noi.
În acest scop, la 9 mai 1950, s-a făcut primul pas în direcția creării Uniunii Europene. Pasul era la o distanță de doar cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

În ziua de 9 mai 1950, când Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, făcea cunoscut guvernului său proiectul elaborat de compatriotul său, diplomatul și genialul economist Jean Monnet, planul de creare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, omenirea se afla în fața unui teribil bilanț, în fața unei noi și groaznice amenințări, dar și a unei previziuni geniale! Premisa tristă era bilanțul celor două războaie globale din prima jumătate de secol XX care măcelăriseră peste 100 de milioane de oameni, iar un alt război iminent cu mijloace apocaliptice, nucleare, amenința să curme definitiv firul vieții pe Terra.

Iată de ce genialitatea planului Monnet-Schuman, puterea lui de persuasiune pentru statele fondatoare și jertfe ale celor două mari măceluri, a constat în ideea creării unei comunități supranaționale care SĂ FACĂ IMPOSIBIL RĂZBOIUL ÎNTRE EUROPENI.

Câtă izbăvire ar fi adus Europei și lumii, inclusiv României, această salvatoare idee formulată cu douăzeci de ani mai devreme, în anul 1930, de un alt ministru de externe francez, Aristide Briand și promovată temeinic de Nicolae Titulescu în calitatea-i oficială de președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor! Însă neînțelegerile provocate de marea criză economică au anulat ideea. Din frustrările și obsesiile naționaliste lăsate de izbeliște nu au întârziat să apară fascismul, nazismul, xenofobia, izolarea statelor și, drept consecință, războiul de masacrare a popoarelor.

În anul Centenar al Marii Uniri nu putem să nu amintim faptul că fărâmițarea statului român unificat, creat cu atâta greu și suferință în 1918, prin jertfa sutelor de mii de vieți, a survenit, în 1940, în urma destrămării alianțelor, a dizolvării firavei unități europene stabilite la începutul anilor 1920. Rămasă singură între cele două forțe agresoare, Germania nazistă și Rusia bolșevizată, care s-au înțeles să împartă între ele Europa, România a fost condamnată la decimare.

În acest context și în această Zi a Europei Unite, este momentul să ne amintim că România este unica țară de pe continent care încă nu și-a vindecat rănile cauzate de înțelegerile secrete dintre cei doi criminali ai omenirii: Hitler și Stalin.

Pactul Ribbentrop-Molotov rămâne activ cât timp cele două state românești vor exista separat, populația din Republica Moldova fiind supusă în continuare decimării prin sărăcie, corupției instituționalizate și deznaționalizării.

Este imperios necesar să nu uităm ideea enunțată de Jean Monnet în principiile sale de integrare (citat): „Țările Europei sunt prea mici să garanteze populației necesarul de prosperitate și dezvoltare socială. Țările europene trebuie să se constituie într-o federație.”

Astăzi rolul federației îl are Comunitatea Europeană, o entitate suprastatală benevolă care, în pofida noilor provocări entropice, oferă, totuși, cetățenilor Europei un spațiu democratic de prosperitate, de dezvoltare liberă și echitabilă. Statul de drept este baza comunității, iar libertățile fundamentale garantate sunt valori care conferă societăților prosperitate, iar individului – demnitate și oportunități de afirmare.

Stimați colegi!
De mai bine de 70 de ani principiile generice ale părinților-fondatori ai Uniunii Europene, cele de constituire a unui spațiu unic al democrației, păcii și unității prin diversitate, funcționează. Este un privilegiu că România face parte din acest spațiu. În nicio perioadă din istoria lor milenară, exceptând interbelicul și odioasele decenii comuniste, românii nu au avut o fază pașnică atât de mare și atât de propice dezvoltării.

Suntem parte a unei mari puteri economice globale, consumăm și generăm, la rându-ne, siguranță și securitate, beneficiind de toate privilegiile libertății și afirmării propriei suveranități.

Având în vedere amenințările regionale, dar și alte provocări globale, este de datoria generației noastre de politicieni să menținem viabilă Uniunea Europeană, această inedită grădină istorică a popoarelor și model de conviețuire pașnică a tuturor națiunilor, statelor și continentelor Planetei Pământ.

Ion Hadârcă, senator ALDE de Vaslui,
9 mai 2018

Lasă un răspuns