Senator Ion Hadârcă. Declarație: Morala vieții căpitanului unionist Vasile Țanțu

 

DECLARAȚIE POLITICĂ
Ședința Senatului din data de: 13.03.2019

MORALA VIEȚII CĂPITANULUI UNIONIST VASILE ȚANȚU

Stimate domnule Președinte al Senatului României,
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

Reînhumarea de sâmbătă, 9 martie, a osemintelor Regelui Carol al II-lea al României în cripta Catedralei de la Curtea de Argeș a răvășit amintirile unei regalități zbuciumate și contradictorii, încă neelucidate pe deplin în timp. În fine, Regele Carol al II-lea s-a reunit, postum și pe veci, cu familia sa. Chiar și după ani buni, domnia Suveranului ridică discuții, în contradictoriu, sub aspectul rolului personalităților în viața popoarelor și a țărilor în momentele cruciale ale istoriei lor. Se discută nu pentru a-i acoperi mormântul cu imprecații inutile, ci pentru învățăminte utile din complexa ei moștenire.

În debutul toamnei anului 1940, când România Mare se dezmembra, regele Carol al II-lea abdica în fața propriei neputințe, iar în Basarabia cedată fără niciun foc, la Chișinău, plutoanele de execuție sovietice umpleau deja gropile cu var din suburbiile Valea Morilor, Mălina Mică și Schinoasa cu miile de trupuri ale moldovenilor împușcați pentru singura lor vină că s-au născut români. Enkavediștii îi vânau, în primul rând, pe cei  care au făurit Marea Unire de la 1918.

Printre cei căutați era și fostul ștabs-căpitan al armatei țariste, Vasile Țanțu. În 1917, Țanțu era președinte al comitetului de organizare a Sfatului Țării basarabean. Eroul avusese însă „norocul” să se stingă între timp, în 1937. Casa lui de veci era deja în Cimitirul Central din Chișinău, străjuită de o cruce de piatră de Cosăuți. Iscoadele bolșevice au dat de mormântul lui Țanțu, au ras cu dalta inscripția de pe ea, pentru a-l da uitării, și nu s-au mulțumit cu atât. Ele au vrut să radă chiar și ADN-ul moștenitor al celui căutat. Au continuat să caute în lung și în lat și au dat de urma a doi feciori ai lui Vasile Țanțu. Martirii Petru și Pavel (ce coincidență!), în vârstă de 28 și 30 de ani, au fost executați în ritualul bolșevic bine cunoscut: cu gloanțe de revolver trase în ceafă.

Nu se știe dacă regele putea evita această tragedie, dacă, la 28 iunie 1940, lua decizia să se opună ultimatumului bolșevic și să apere Basarabia și Bucovina de Nord de invazia sovieticilor. Prea inegale erau forțele și prea singură era pe lume România. Cunoaștem însă ce a putut evita tatăl lui Carol al II-lea, Regele Întregitor Ferdinand, în altă secvență istorică a Golgotei românești. Decizia luată de Ferdinand I, în august 1916, contra firii lui germane, de a intra în război împotriva Puterilor Centrale, de partea Antantei, a evitat un carnagiu fratricid de mari proporții.

În 1914, atunci când Rusia a intrat în război, regimul țarist a mobilizat aproape toată populația bărbătească a Basarabiei între 19 și 48 de ani. În armata țaristă efectivul basarabean trecea de 300 de mii de ofițeri, subofițeri și soldați. Era în tradiția Monarhiei ruse să arunce în războaie carnea de tun a minorităților din imperiu. Același Vasile Țanțu, de exemplu, a fost mobilizat de autoritățile țariste, în 1915, la vârsta de 33 de ani, în pofida faptului că avea în îngrijire, la moment, 4 copii minori. În 1916, 100 de mii dintre soldații basarabeni erau deja concentrați nemijlocit pe Frontul Român. Pe front, basarabenii luptau alături de frații lor români, împotriva unui dușman comun. Ar fi fost un dezastru aflarea fraților pe fronturi opuse, situație care nu a putut fi evitată de transilvănenii aflați sub ocupația austro-ungară.

Frontul comun din Moldova a făcut ca basarabenii să-și descopere frații de sânge de care au fost despărții cu un veac și ceva în urmă. Contactele dintre soldații și ofițerii români și moldoveni au creat între aceștia punți de suflet și oaze de cuget românesc. Solidaritatea frățească s-a manifestat în situațiile critice, când regimente de basarabeni refuzau să se supună comitetelor bolșevice care chemau la părăsirea frontului. Ele rămâneau pe poziții, alături de unitățile Armatei Române. În numărul din 24 iulie 1917 ziarul „Ecoul Moldovei” scrie, că „soldații ruși părăseau pozițiile la Oituz, iar mici unități de basarabeni au rămas pe loc și au luptat până la ultima suflare alături de frații români.  Au rămas pe pozițiile de luptă și Divizia 14-a rusă și divizioanele de artilerie rusă de la Mărășești, formate, în mare parte, din basarabeni”.

 

În condițiile de haos provocat de agitația revoluționară bolșevică, militarii basarabeni au simțit nevoia să se organizeze, formând comitete proprii. Ofițerul Vasile Țanțu este ales secretar al Comitetului din Iași al soldaților și ofițerilor basarabeni. El stabilește legătura cu Partidul Național Moldovenesc din Chișinău și anunță că basarabenii de pe Front sunt solidari cu revendicările acestuia. În comitetele de soldați și ofițeri din regimente, batalioane, companii și plutoane, Vasile Țanțu trimite depeșe cu îndemnul „Organizați-vă, țineți legătura cu noi pentru a lucra cu toții în înțelegere și a păși într-un pas. Înțelegeți-vă, organizați-vă, luminați-vă.”

 

La Congresul Ostășesc al Militarilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917, căpitanul Vasile Țanțu este ales președinte al Biroului de organizare a Sfatului Țării, parlament  instituit la 21 noiembrie 1917, în care ține un discurs. Unul din martorii evenimentului ne-a lăsat următoarea mărturie:  ”..ofițerul Țanțu, figură masivă moldovenească, înfățișare plăcută și atrăgătoare. Fondul cuvântării are un colorit hotărât național. Român cult – învățător de profesie –  cu convingeri naționale fixate, vorbește o limbă literară frumoasă, are o ținută dreaptă, vorbește emoționant și arată fazele prin care a trecut chestiunea Sfatului Țării până la constituire, scopurile lui, dorindu-i ca să le realizeze în întregime”.

Sfatul Țării și-a realizat în întregime scopurile, evident prin curajul și promptitudinea unor patrioți ca Vasile Țanțu și a confraților lui de cauză. La începutul lunii ianuarie 1918, FrontOtdelul, un comitet militar bolșevic dislocat la Chișinău, punea la cale arestarea membrilor Sfatului Țării și a membrilor Guvernului Democratic al Basarabiei. În noaptea de 6 ianuarie 1918, Vasile Țanțu scapă de urmăritori și străbate călare distanța până la Iași, cerând introducerea neîntârziată a Armatei Române. A revenit, împreună cu ea la Chișinău în data de 13 ianuarie, după care a devenit cu adevărat posibilă realizarea în totalitate a scopurilor și obiectivelor Sfatului Țării.

Vasile Țanțu este dovada că și personalitățile mai mici în rang decât regii pot influența decisiv mersul istoriei, dacă, în situații de cumpănă, aceștia nu-și pierd stăpânirea de sine, dând dovadă de promptitudine, curaj și tărie de caracter. Iar morala este că, la temelia faptelor mari, întotdeauna se află caractere puternice și nu contează cum începe o faptă, ci cum se va încheia.

Mulțumesc.

Ion Hadârcă,

Senator de Vaslui

Lasă un răspuns