Senator Ion Hadârcă. Declarație: Ioan Pelivan – părintele mișcării naționale din Basarabia

DECLARAȚIE POLITICĂ
Ședința Senatului din data de: 24.10.2018

IOAN PELIVAN – PĂRINTELE MIȘCĂRII NAȚIONALE DIN BASARABIA

Stimate domnule Președinte al Senatului României,

Stimate doamne și stimați domni Senatori

În continuarea martirologiului inițiat de noi și în contextul celebrării anului Centenar al Marii Uniri de la 1918, țin să evoc ilustra figură a unuia dintre principalii făuritori ai acestui eveniment istoric. Este vorba de basarabeanul Ioan Pelivan.

Ioan Pelivan s-a născut, la 1 aprilie 1876, în satul Răzeni din apropierea Chișinăului. În a doua jumătate a secolului XIX, Basarabia trecea prin cea mai activă fază a procesului de rusificare a populației românești din Basarabia. Regimul despotic țarist ținea departe de lumina cărții populația băștinașă din ținut care, la sfârșit de secol, era analfabetă în proporție de 95 la sută.

Provenind dintr-o familie de slujitori bisericești, Pelivan a pornit să învețe la școli duhovnicești în care procesul de învățământ se realiza exclusiv în limba rusă. Învățăceilor le era interzis cu desăvârșire să vorbească în limba părinților chiar și în timpul recreațiilor. Pelivan își amintește în memoriile sale o situație în care doi elevi au fost surprinși vorbind în română într-o pauză. Au fost agresați pe loc de un așa-zis pedagog pe post de supraveghetor care i-a luat la rost în rusește: „De ce behăiți voi în limba voastră de berbec?” Șocul prin care a trecut l-a determinat să se consacre pe viață luptei pentru emanciparea națională și socială a basarabenilor.

În fond, oprimarea pe criterii naționale a românilor a fost principala rațiune în procesul de formare psihologică și mentală a generației Marii Uniri de la 1918. Pelivan, de exemplu, după câțiva ani de umilință din cauza necunoașterii limbii ruse, s-a ambiționat să învețe această limbă în măsura în care i-a permis să devină performant în studiile universitare pe care le-a urmat în centrele imperiale rusești. Căci, după ce și-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Chișinău (1898), s-a înscris la Universitatea din Dorpat, azi Tartu, din Estonia (1903). Datorită studiilor asidui și-a consolidat arsenalul intelectual al unei personalității dotate cu calități deosebite pentru a se avânta în lupta pentru libertatea și unitatea națională a poporului său. Fiind student la facultatea de drept din Dorpat, Ioan Pelivan a organizat, a condus (1899) și a fost membru activ al „Pământeniei Basarabene” de la Universitatea din Tartu (Estonia) – o organizație studențească secretă, în cadrul căreia dezvolta o intensă activitate de iluminare națională printre studenții moldoveni, cauză din care a fost arestat și ținut în închisorile Jurievo şi Wenden, din Estonia, apoi deportat la închisoarea Butârki din Moscova, ca mai pe urmă să fie exilat dincolo de cercul polar, în nordul extrem al Rusiei, la Viatka și Arhanghelsk.

La întoarcere în locurile natale se include în activitatea de iluminare națională și culturală a moldovenilor basarabeni. Fondează, în 1906, împreună cu Pan Halippa, Societatea pentru Cultura Națională Moldovenească. În 1906, împreună cu Pan Halippa, Constantin Stere și Em.Gavriliță, fondează revista „Basarabia”, organul de presă al Societății pentru Cultura Națională Moldovenească , fiindu-i și redactor în 1906-1907. Revista Basarabia este considerată a fi primul organ de propagandă națională în Basarabia, după 1812.

Spiritul protestatar al lui Ioan Pelivan împotriva regimului țarist s-a manifestat și după revenirea din închisorile rusești. Încă în 1912, cu 6 ani înainte de crucialul an al Marii Uniri, Ioan Pelivan înfruntă deschis regimul. La ceremoniile legate de aniversarea a o sută de ani de la anexarea mișelească la Rusia a teritoriului dintre Prut și Nistru, eveniment organizat la Chișinău cu mare pompă imperială în prezența țarului, Pelivan nu numai că a refuzat să participe la festivitățile respective în calitatea sa de funcționar al Judecătoriei Bălți (era asesor juridic), dar a ieșit demonstrativ, în public, purtând o cocardă tricoloră cernită și o brasardă de doliu. Gestul a stârnit indignarea autorităților rusești, fiind învinuit de trădare, separatism și etichetat ca spion român.

Viața și activitatea lui Ioan Pelivan este o poveste plină de dramatism și un exemplu de consacrare cauzei fără preget renașterii naționale românești. Este o viață dedicată românismului și românității, dedicație împlinită în forma ei sinceră, onestă și eficientă. Pelivan nu a urmărit beneficii. A știut să facă pasul în spate atunci când interesul național avea să obțină câștig de cauză de pe urma acțiunilor sale. La momentul constituirii Sfatului Țării, a fost ales deputat din partea Congresului Militarilor Moldoveni, în noiembrie 1917. A aderat la Blocul Moldovenesc. Fiind recunoscut drept lider incontestabil al mișcării de eliberare națională, a fost propus pentru funcția de președinte al legislativului. Conștient fiind de reacția pe care o provoca intransigența sa asupra minorităților naționale, care încă mai credeau în refacerea fostului imperiu rus, Ioan Pelivan refuză propunerea de accedere în funcția supremă a Sfatului Țării, convins fiind că problema reunirii Basarabiei cu România era unica soluție de salvare a Basarabiei. Astfel a prevenit scindarea în Sfatul Țării, gestul lui Pelivan trezind admirația și fiind o lecție de etică pentru urmași.

Ulterior Ioan Pelivan s-a inclus în activitatea executivului Republicii Democratice Moldovenești. A fost primul ministru de externe al Basarabiei, stabilind astfel legătura Basarabiei cu instituțiile statului român. În condițiile jafului declanșat în Basarabia de trupele rusești bolșevizate în retragere, Pelivan a insistat la introducerea, în calitate de element de stabilizare, a trupelor românești. A fost o soluție salvatoare care a făcut posibilă desfășurarea pe cale pașnică, pe etape, a proceselor de reunificare națională. În calitatea sa de conducător al externelor, a participat la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) și la Conferința de Pace de la Geneva (1922). În scopul obținerii recunoașterii Unirii din partea forurilor internaționale, a publicat sub nume propriu și cu pseudonim numeroase broșuri și articole și inserțiuni în Basarabia, România, Franța.

A fost ministrul justiției în Guvernul României (1919-1920). A fost membru al Partidului Național-Țărănesc, deputat și senator în mai multe legislaturi în Parlamentul României.

După instaurarea regimului comunist în România, Ioan Pelivan a fost arestat și închis în închisoarea de la Sighet. Măcinat de boli și umilințe, se stinge, la 25 ianuarie 1954, adevăratul martir al Basarabiei, unul dintre cei mai mari eroi ai Țării, jertfa cutremurătoare a luptei pentru România Mare: Ioan Pelivan! A fost înmormântat în cimitirul săracilor din Sighet. Și numai peste o sută de ani de la nașterea lui Ioan Pelivan, osemintele ilustrului nostru luptător pentru Basarabia și România Mare au fost înhumate creștinește la Mănăstirea Cernica alături de mormintele mitropolitului Gurie Grosu, Pan Halippa, alături de alți colegi glorioși.

Una dintre cele mai cuprinzătoare cărți – „IOAN PELIVAN, PĂRINTE AL MIȘCĂRII NAȚIONALE DIN BASARABIA” –, semnate de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei, Gh.Negru și publicate la Chișinău inserează un fragment preluat din revista „Neamul românesc”, ediția anului 1936, în care marele unionist basarabean este elogiat astfel: „Ioan Pelivan este (…) unul dintre acei mari români basarabeni, ce a pus o piatră grea la temelia Unirii tuturor fraților în granițele lor firești de astăzi… În el generațiile noastre tinere vor găsi pilda unei vieți demne pentru a fi cinstită și urmată. Iar detractorii și bârfitorii de rea credință, cari încă își mai rânjesc colții găunoși – motive destule pentru a se rușina, convingându‑se, dacă mai pot fi sinceri față de ei înșiși, că Basarabia este românească nu numai prin pământul ei udat de sângele plăieșilor lui Ștefan cel Mare, ci și prin oamenii săi vrednici și iubitori de neam, cari liber, de bună voie și nesiliți de nimeni, s‑au unit pentru vecie cu frații lor români din Țara Veche”.

Sunt rânduri vii, dedicate lui Ioan Pelivan pe timpul României Mari și Unite, dar adresate peste ani nouă, urmașilor, celor cărora ne revine sarcina să refacem ceea ce au construit cu atâta trudă și sacrificiu înaintașii noștri.

Mulțumesc.

Ion Hadârcă,

Senator de Vaslui

Lasă un răspuns