Senator Ion Hadârcă. Declarație: Aedul și martirul limbii române – preotul Alexe Mateevici

DECLARAȚIE POLITICĂ
Ședința Senatului din data de: 20.03.2019

 AEDUL* ȘI MARTIRUL LIMBII ROMÂNE – PREOTUL ALEXE MATEEVICI

Stimate domnule Președinte al Senatului României,
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

Pentru comunitatea românilor basarabeni, luna martie este indisolubil, odată și pentru totdeauna, legată de 27 martie 1918 – acest Mărțișor al Primăverii Unirii, zi istorică, atunci când Sfatul Țării a proclamat Unirea pe vecie cu Patria-mamă – România. Iar Ghiocelul acestei luni, pentru că numaidecât trebuie să răzbată printre geruri și îndărătnica floare-luminătoare, deci Ghiocelul lui martie este preotul-poet Alexe Mateevici, născut la 16 martie 1888.

Nu, românitatea basarabeană nu se compune din poeme romantice, din spuma valurilor ori din euforia seacă a oportuniștilor. Ea s-a cristalizat cu veacurile, a rezistat opresiunilor antiromânești ale regimurilor țarist și sovietic. Ea rezistă și se manifestă în oamenii demni și lucizi, tari de fire și cu un caracter puternic. Ca să te convingi de acest lucru, face doar să treci pragul Casei-Muzeu „Alexe Mateevici” din satul Zaim, raionul Căușeni, casa în care a copilărit dascălul și poetul Alexe Mateevici, autorul imnului limbii române, azi și imnul de stat al Republicii Moldova.

Păstrarea moștenirii mateeviciene de către căușeneni și nu numai, nu a fost și nu este altceva decât întoarcerea unei mari datorii marelui lor înaintaș. Căci la începutul secolului XX nu a fost pe acele meleaguri om și dascăl mai dedicat iluminării țăranilor basarabeni ca preotul Alexe Mateevici. De cum s-a văzut înzestrat cu podoaba cărții, de cum și-a dat seama de puterea literelor materne, Mateevici devine el însuși torță de lumină pentru năpăstuiții săi conaționali.

Încă pe la 1906, în plin regim de opresiune țaristă, seminaristul Mateevici se implică în viața publică, devine membru și colaborator activ al primei publicații naționale fondate de Constantin Stere, ziarul „Basarabia”, fiind prezent, cu studii teologico-folcloristice și în revista eparhială „Luminătorul”. În articolul „Lupta moldovenilor pentru drepturi”, de pildă, tânărul Mateevici subliniază: „Să ținem minte că noi, mulțumită culturii naționale putem viețui ca un popor înaintat. Iar cine vrea să viețuiască acela trebuie să muncească și să lupte.”

Alexe Mateevici a muncit, a studiat și a luptat pentru iluminarea și deșteptarea conaționalilor săi în toată perioada scurtei sale vieți. După absolvirea Seminarului Teologic chișinăuian, zelosul Mateevici este recomandat pentru prestigioasa Academie Teologică din Kiev. E de menționat că a absolvit-o cu brio, susținându-și teza de licență „Concepția filozofico-religioasă a lui Fehner”. Între altele, o importantă contribuție filozofică, rămasă necunoscută vreme îndelungată, până la descoperirea ei de către cercetătorul Sava Pânzaru, și publicată integral în cele 2 volume de „Scrieri”, Al.Mateevici (Ed.Știința, 1992).

Parcele** i-au ursit o strălucită carieră literar-filozofică, poate și politică, însă destinul altfel a dispus… Al.Mateevici este  mobilizat în timpul Primului Război Mondial și, ca preot militar, trece pentru prima dată Prutul. Este dislocat în unitățile Frontului Român de lângă Bârlad, participă la luptele de la Mărășești. Contactele cu frații români, colapsul imperiului țarist, șansa ivită a eliberării Basarabiei, îl aduc pe Mateevici în prim-planul evenimentelor. La 25 mai 1917, la primul Congres al învățătorilor basarabeni Mateevici vine cu un mesaj limpede pentru învățătorimea purtătoare de lumină a deșteptării: „… Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)

„…În sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea.”

Acest îndemn Alexe Mateevici îl rostea la sfârșit de mai 1917. De la Chișinău revine pe Front, pe valea Bârladului, unde în zănoaga tranșeelor, precum mărturisește în scrisorile către familie, simte un puternic îndemn la „munca literară”. La 17 iunie, preotul-luptător, revenit la Chișinău de pe front, deschide Cursurile de vară ale învățătorimii basarabene cu poemul fără pereche „Limba noastră”, capodopera sa dedicată limbii române:

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri…

În aceeași vară de război, Mateevici plăsmuiește „Cântec de leagăn”, „Văd prăbușirea”, „Frunza nucului”, lucrări pe marginea cărora criticul George Călinescu adnotează în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent” că „numai Eminescu a știut să scoată atâta mireasmă din ritmurile poporane”.

Din păcate, înaintemergătorul și luminătorul Unirii nu a ajuns să vadă Unirea. Alexe Mateevici s-a stins din viață la 13 august 1917, la nici 30 de ani împliniți. O moarte prematură, tragică și suspectă, asupra căreia până astăzi planează multe semne de întrebare… Providențial, cum s-a dovedit, blândul dascăl și ilustrul poet a reușit să lase urmașilor un testament cu dedicație precisă – „Basarabenilor”, cărora le spune:

Să ştiţi: de nu veţi ridica

Din sânul vostru un proroc,

În voi viaţa va seca,

Zadarnic soarta veţi ruga,

Căci scoşi veţi fi atunci din joc

Şi-ţi rămânea făr’ de noroc…

De fapt, acesta este adevăratul testament al vizionarului Poet. Și trebuie să spunem că glia roditoare basarabeană nicicând nu a dus lipsă de proroci și martiri ai neamului. În primul rând, așa vedemu-l pe însuși Mateevici, pe aceiași Constantin Stere sau Pan Halippa, pe același Daniel Ciugureanu, dispărut fără urmă în temnițele comuniste, sau pe tânărul și talentatul Simeon Murafa, împușcat în vara lui 1917 de bandele anarhiștilor ruși dezertați de pe front…

Însă Mateevici lasă să se înțeleagă altceva: că Prorocul așteptat să-i salveze pe basarabeni nu este o persoană cu virtuți de magician, nu este un politician atins de genialitate; prorocul lui Mateevici este un fenomen lesne de ridicat dintre basarabeni care se numește FRĂȚIE, Unitate de neam, Unirea mult râvnită dintre toți românii de bună-credință.

Vă mulțumesc.

Ion Hadârcă,, Senator de Vaslui  

*AÉD s. m. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.

**PÁRCE s. f. pl. Cele trei divinități ale infernului în mitologia antică (despre una se credea că toarce firul vieții omului, despre alta că îl deapănă, iar despre a treia că îl taie). V. ursitoare.

Lasă un răspuns