Senator Ion Hadârcă: BUCOVINA ANIVERSARĂ ȘI SPIRITUL TUTELAR AL LUI ARON PUMNUL

DECLARAȚIE POLITICĂ
Ședința Senatului din data de: 28.11.2018

BUCOVINA ANIVERSARĂ ȘI SPIRITUL TUTELAR AL LUI ARON PUMNUL

Astăzi, 28 nov., când se împlinesc 100 de ani de la Unirea Bucovinei voievodale cu Patria-mamă, considerăm că este cu dreptate să începem cinstirea acestui eveniment prin prisma altei aniversări întemeietoare.

Așadar, la 13 nov.c., s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Aron Pumnul (1818-1866), unul dintre animatorii principali ai Revoluției de la 1848, însuflețitorul renașterii bucovinene și deșteptătorul geniului eminescian. Am așteptat reacții mediatice adecvate, dar mass-media și instituțiile culturale au rămas surde la acest eveniment de anvergură națională. Și-i păcat…

Vom încerca să atenuăm această lacună a memoriei contemporaneității, evocând de la înalta tribună a Senatului României câteva date esențiale din viața și biografia spirituală a ilustrului nostru înaintaș…

Poate cea mai înaltă caracteristică a preotului-profesor, Aron Pumnul, este dragostea de carte, pe care a oficiat-o o viață și a cultivat-o tenace discipolilor săi. La Blaj apoi la Viena, unde a absolvit cu brio cursurile de filozofie ale Universității Imperiale, Aron Pumnul obține o pregătire temeinică, inițiat, mai ales, în filozofia Secolului Luminilor. Pe baza gândirii lui Kant și a discipolului acestuia, W.T.Krug, își elaborează celebrul curs de filozofie germană, influențându-l, evident, pe tânărul Eminescu la traducerea „Criticii rațiunii pure”.

Rămas în conștiința urmașilor drept autor al „Lepturariului”, nedreptățitul Aron Pumnul este, de fapt, autorul unei vaste opere filologice, științifice și politice care merită a fi valorificată integral și pusă în lumină într-o aleasă ținută academică. Cele 4 volume ale „Lepturariului rumânesc cules den scriptori rumâni” editat la Viana între anii 1862-1864 sunt,  de fapt, prima Antologie a literaturii române din toate spațiile românești. „Proclamația pentru convocarea adunării din Dumineca Tomei de la Blaj” (1848); „Viața năciunei rumâne, dulceața limbei și a simțămintelor ei”; „Neatârnarea limbei  rumânești…” și „Convorbire între un tată și între fiul lui asupra limbei și literelor rumânești” sunt alte câteva scrieri  pumniene merituoase, pe lângă traducerile în română care au impulsionat benefic școala românească din Bucovina.

Susținător cu burse, cărți și adeseori cu ultimii bănuți pentru discipolii săi, fondator și membru de onoare al primei Societăți pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (1865), Aron Pumnul a dat dovadă de acel rar vizionarism însuflețitor, caracteristic doar sacerdoților sau strategilor naționali.

Nu în zadar, cel  mai strălucit discipol al său, junele învățăcel – Mihai Eminoviciu, pe atunci, – avea să clameze în primul său poem publicat „La mormântul lui Aron Pumnul”:

„Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină…”

Apropo, anume Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina este acea instanță în baza și în sediul căreia, la 27 octombrie 1918, a fost convocată Adunarea Națională a românilor bucovineni, care, peste o lună avea să voteze Unirea. Strălucit exemplu de continuitate și de împlinire vizionară pumniană!

Fapt confirmat și prin câteva din sentințele filosofului-dascăl, Aron Pumnul, selectate dintr-un bogat florilegiu de cugetări, foarte potrivite în acest context aniversar: „Națiunea e cuprinsul unui popor de același sânge, care vorbește aceeași limbă și are aceleași datine. Poporul este trupul națiunii, iar limba este sufletul ei. Pentru aceea precum trupul fără suflet e mort, așa e moartă și națiunea fără limbă.

Naționalitatea este dumnezeiescul, eternul, înnăscutul și neînstrăinabilul drept de-a-și întrebuința limba sa în toate trebuințele vieței: în casă, în biserică, în școală și administrațiune”, zice Aron Pumnul la 1850!

Sau: „Trebuința cere încă să rămân cu tinerimea română bucovineană, ca să  o deștept din amorțeala și letargia în care se află cufundată”.

Ei bine, astăzi amorțeala ingrată se referă la alte instanțe decât tinerimea bucovineană, gândindu-ne și la mormântul părăsit al lui Aron Pumnul, și la Casa-Muzeu, luată în comodat, în 2014, pentru reparații, de către autoritățile române, dar rămasă până azi fără investiții. Din păcate, după spusele unui academician bucovinean, în acest caz, birocrația românească înmulțită cu cea ucraineană, plus indiferența, fac ravagii în detrimentul salvării unei Case de patrimoniu național.

Acesta-i adevărul la ceas aniversar.

…Mare este dorul Basarabiei pentru Țară, dar mai greu și mai mare este dorul arzător al Bucovinei de azi.

Dacă suntem atenți la ceea ce se întâmplă chiar în aceste zile mai la est de noi vedem că politica de putere și dreptul armelor au suprimat mai tot timpul politica de drept a popoarelor la spațiul lor vital.

Exemplul Bucovinei, a părții de nord a Moldovei lui Ștefan și de nord-est a României Mari interbelice, este notoriu în acest sens. Bucovina, care și-a ridicat doliul eminescian abia la unirea cu România, în 1918, a avut și continuă să aibă soarta cea mai vitregită dintre toate provinciile românești.

În 1918, la 28 noiembrie, Bucovina a fost a doua provincie, după Basarabia, care s-a unit cu România. Unul dintre eroii acelor momente, Iancu Flondor, care a citit Declarația de Unire preciza că:

de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei şi Cernăuților, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

(…) în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgice;

144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei;

a sosit ceasul ca Țările Române dintre Nistru și Tisa să formeze un singur stat unitar, hotărând:

unirea necondiționată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Ca și în cazul Basarabiei sau Transilvaniei, Bucovina a avut parte de oameni dedicați cu trup și suflet cauzei eliberării de sub jugul imperiului austro-ungar. Iancu Flondor și Ion Nistor, Sextil Pușcariu și Eudoxiu Hurmuzachi, Dionisie Bejan și Dori Popovici sunt doar câțiva dintre liderii care au pregătit, în decursul anilor și au realizat, în 1918, Actul Unirii cu Patria-Mamă, România.

Din păcate, soarta lor, ca și a Bucovinei, nu a fost prea dreaptă cu ei. Unii dintre artizanii Unirii au sucombat în temnițele regimului comunist, alții au fost prigoniți toată viața, iar Bucovina românească a căzut strivită, alături de Basarabia, sub șenilele tancurilor sovietice în 1940. Poate cea mai simbolică și mai vibrantă expresie a destinului Bucovinei se regăsește în memoriile unei simple femei din Mahalaua Cernăuților Anița Nandriș-Cudla, care și-a turnat toată doinirea suferințelor sale în scrierea ei „20 de ani în Siberia”.

Nici la momentul prăbușirii urss-ului, dreptul istoric al autodeterminării românilor bucovineni nu a mai fost respectat.. Bucovina a fost „moștenită” de alt stat cu pretenții imperiale în care o istorie scornită îi transformă pe românii bucovineni în venetici, continuându-se politica de deznaționalizare.

Bucovina este astăzi durerea națiunii noastre. La masa de sărbătoare prilejuită de bucuria Centenarului împlinit al Marii Uniri, ea nu este prezentă cu trupul. Trupul ei este ferecat între sârmele ghimpate ale unor frontiere impuse prin abuz.

Suntem însă siguri că Bucovina întreagă este prezentă cu sufletul ei nobil la marea sărbătoare a națiunii române. Dulcea noastră Bucovină rezistă stoic vitregiilor, așa cum, în Moțiunea de Unire de la 1918, își dăltuia vrerea ei care să dăinuie peste veac: „Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi...”

Le spunem și noi, din forul suprem al României, să nu dispere. Să creadă în mântuirea lor și în speranța că moșia străbună se va reîntregi cu Țara la o nouă sărbătoare a întregii românimi.

Unire, frați bucovineni!

Din Alba Iulia până-n Chișinău și Cernăuți, același dor de Țară ne unește!

Mulțumesc.

Ion Hadârcă, senator de Vaslui

Lasă un răspuns