Senator Ion Hadârcă. Declarație politică: România între Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1944 și Acordul de Procentaj din 9 octombrie 1944

Ședința Senatului din data de: 09.10.2019

ROMÂNIA ÎNTRE PACTUL RIBBENTROP-MOLOTOVDIN 23 AUGUST 1939 ȘI ACORDUL DE PROCENTAJ DIN 9 OCTOMBRIE 1944

Stimate domnule Președinte al Senatului României!
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

Viața politică din România de azi și cea a ultimilor ani este aidoma unui vulcan înainte de erupție: este mereu zguduită de cutremure și învăluită de vapori din ce în ce mai toxici. Situațiile de criză parcă apar de niciunde. Confruntarea electorală din decembrie 2016 a fost câștigată detașat de cel mai mare partid. Scorul nemaipomenit în istoria postrevoluționară a României și sprijinul popular masiv garantau un confort politic pe durata întregului mandat și o guvernare în aceste condiții aproape ideale, care nu puteau avea o altă desfășurare decât sta-bi-li-ta-tea. Una inamovibilă, de nezdruncinat și garantată sută la sută. Dar n-a fost să fie! Căci, paradoxal, tocmai acest partid reușește contraperformanța să își demită, din proprie inițiativă, două guverne în trei ani, iar mâine-poimâine să-l vadă demis și pe al treilea. De data aceasta, ajutat de toate celelalte forțe parlamentare, unite anume în acest scop, ca într-o acțiune de binefacere. Piața financiară și analiștii semnalează alarmați că instabilitatea politică internă bulversează și vulnerabilizează România pe toate planurile.

Ridicându-se deasupra distorsiunilor de moment ale politicului, dar exact diagnosticând fenomenul, unul dintre românii luminați ai timpurilor noastre, acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, vine să ne spună în una din recentele sale conferințe un adevăr evident de care, s-ar părea că nu suntem pe deplin conștienți. Iar adevărul este că România și poporul român parcurg în ultimele decenii o perioadă dintre cele mai benefice din întreaga noastră istorie.

Este perfect adevărat: de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană, România și poporul român cunosc o perioadă de dezvoltare fără termeni de comparație în istoria lor milenară. Numai în secolul XX, decimată crunt de două războaie mondiale, Europa și Occidentul au ajuns să creeze și să pună la dispoziția națiunilor europene, în condiții cvasi-egale, două platforme puternice menite să le asigure prosperarea în condiții de pace și de securitate. Națiunile – mijlocii și mici, dar unite într-o Europă unită – au căpătat deodată, sub umbrela celor două structuri occidentale unificatoare, un statut de intangibilitate, fiind protejate în fața rechinilor și dispunând de numeroase mijloace politice, economice și financiare pentru dezvoltarea lor multilaterală. 

 Chemarea academicianului la conștientizarea perioadei benefice pe care o parcurgem trebuie privită nu ca o invitație la autosuficiență. Clasa politică, aprig luptătoare în sânul ei pentru avantajul de a conduce România, trebuie să conștientizeze că acest drept nu este menit pentru clientela partidelor, a găștilor de influență și a tot felul de oportuniști. Acest soi de comportament nu poate avea un alt traseu decât declinul celui mai puternic partid aflat la guvernare din 2016: un lider după gratii, trei guverne demise și o Românie permanent destabilizată.

Pe când toate Guvernele României, fie de stânga sau de dreapta, au obligația să trateze consolidarea Uniunii Europene, a Blocului NATO și a României în aceste structuri, ca pe un obiectiv de interes național prioritar. O abordare contrară este deja nocivă. Or, anume ignoranța și miopia politică au aruncat Țară rămasă singură în vârtejul unor nefaste experiențe istorice din trecut.

De o primă experiență am pomenit în declarația politică precedentă pe marginea adoptării de către Parlamentul European, la 19 septembrie curent, a Rezoluției de condamnare a regimurilor nazist și comunist la 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, soldat cu dezmembrarea României, în iunie 1940.

O altă experiență, mai puțin cunoscută și mediatizată, este cea survenită după așa-numitul Acord de Procentaj, convenit între Churchill și Stalin la 9 octombrie 1944 (!), adică exact cu 75 de ani în urmă, la Moscova. Acordul, ca și cel nazist-sovietic din august 1939, a fost elaborat în condiții ultrasecrete și viza, la fel, împărțirea Europei de est, deja a celei postbelice, în alte sfere de influență. Însuși Churchill a mărturisit că i-a spus lui Stalin următoarele: Hai să ne înțelegem cu treburile noastre din Balcani. Armatele tale sunt în România și Bulgaria. Avem interese, misiuni și agenți acolo. În măsura în care Marea Britanie și Rusia sunt interesate, cum ți-ar părea să ai 90% predominanță în România pentru ca noi să avem 90% în Grecia și să avem pe juma-juma în cazul Iugoslaviei. Până când se traduce asta, îți scriu pe o bucată de hârtie...”

Bucata de hârtie, prin care Churchill a dat România și țările Europei de est în mâinile Rusiei bolșevice, a fost un banal șervețel de masă. Abia recent, șervețelul-olograf a fost scos la lumină și, pentru prima dată, după 75 de ani, – arătat publicului, într-o expoziție organizată de Arhivele Naționale britanice, la 4 aprilie curent. Custodele expoziției a declarat presei că hârtia a fost scrisă după o întâlnire nocturnă cu Stalin, alimentată cu mari cantități de whisky, băutura favorită a premierului britanic. În momentul în care Stalin a bifat procentele și i-a înapoiat lui Churchill hârtia, acesta, parcă mustrat de conștiința, ar fi spus: Oare nu este cinic să dispunem în această manieră soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia.” Stalin i-a răspuns: „Nu, păstreaz-o”. Cinismul era specialitatea lui Stalin.

Astfel, avem azi dovada acelui Acord de Procentaj, supranumit de însuși Churchill „documentul obraznic” („naughty document”). Animat de orgoliul imperial britanic, Churchill nu a mers, în 1944, mai întâi la președintele american Roosevelt, aliatul său numărul unu, să discute organizarea postbelică a Europei. El a mers pripit la Stalin, care parcă îl aștepta să-și impună propria doctrină. Înțelegerea lor prefața Acordul de la Ialta, din februarie următor, și statua, în fond, dreptul pumnului, adică al impunerii propriului model politic prin dominație militară.

La un moment dat, am văzut aievea scena unui tragicomic și incredibil spectacol imaginar. Se făcea că Trabucul lui sir Wuinston și Pipa „unchiului Joe” (așa-l porecleau aliații pe tiranul Iosif) își turnau reciproc în pahare: 50 %-grame de whisky – „unchiului Joe” și 50%-grame de ceacea (tăria georgiană) – lui sir Wuinston: pentru Iugoslavia și Ungaria! După mai multe toastări, obraznicele procentaje-grade s-au încurcat iremediabil. Polonia, Cehia, Bulgaria – 80% pentru ceacea, Grecia – 80% pentru whisky, România – 90%, de fapt – 100 de ceacea roșie! „Vulpoiul Joe” știa să trișeze magistral pentru că el țintea în gândul său nu un stat anume, ci o întreagă Europă-roșie!

Așadar, șervețelul lui Churchill a fost așternut la țanc pe masa lui Stalin, iar consecințele acordului beat le cunoaștem, căci le-am suportat din plin în lagărul socialist. România nu numai că a fost din nou jefuită de Basarabia și Bucovina de nord, fiind supusă decenii la rând unui jaf și unor jertfe incomensurabile. României i s-a impus un regim politic de model sovietic odios, de teroare și de robie medievală. România a fost deturnată din calea dezvoltării ei firești, începând a-și reveni abia peste 60 de ani – în 2004, când a aderat la Alianța Nord-Atlantică, și, mai ales, când a devenit membră a Uniunii Europene, în 2007.

Însă nici acum nu ne putem bucura pe deplin de pacea și securitatea pe care ni le garantează noul statut. România cea responsabilă și conștientă trăiește laolaltă cu frații ei suferințele Bucovinei și ale Basarabiei înstrăinate prin Pacte și Acorduri de Procentaj. Republica Moldova se zbate și azi în mrejele unor interese nu mai puțin cinice decât cele relevate aici. Proiecte de federalizare scrise pe hârtie igienică de chiar președintele-agent rus al acestei chinuite republici circulă prin foruri internaționale. Chiar astăzi, o reuniune OSCE în formatul 5+2 este convocată la Bratislava să discute pe marginea așa-numitei reglementări. Marile puteri participă cu statut de observator, pe când Rusia are vot decisiv, iar România – absentă. Acest fapt este un indiciu că România încă nu are loc la mesele mari, unde îi sunt discutate interesele. De aceea subliniam la început că angajarea în bătăliile politice intestine nu ar trebui să ne abată de la marile proiecte de reparații istorice care ne așteaptă. Pentru că ele țin de integritatea noastră națională, cândva lovită mișelește pe la spate, ba de Pactul de dezmembrare dintre Stalin și Hitler, ba de Acordul de Procentaj dintre Churchill și Stalin.

Mulțumesc.

Ion Hadârcă, senator de Vaslui

Lasă un răspuns