Rusia atacă prima și… pierde războiul gazelor cu Republica Moldova

Republica Moldova s-a aflat mai multe zile în centrul unui nou război al gazelor pornit de Rusia împotriva Europei. Această situare a Republicii Moldova pe o poziție critică fruntașă din tot spațiul european nu a avut la bază o stratagemă autohtonă voită. Republica Moldova nu vrea în nici un fel o confruntare cu Rusia. Vorba vine, micul David nu s-ar încumeta să-l provoace pe gigantul Goliat, în timp ce uriașul arogant o poate face cu ușurința încrezutului peste măsură în biruința sa. Lucrurile s-au întâmplat anume așa: profitând de expirarea la țanc a contractului multianual de livrare a gazelor și prost consiliată de trepădușul Dodon, Moscova a tras Republica Moldova pe câmpul de luptă al prețului exorbitant la gaze. Aspectul politic strident al acestei lupte a fost imposibil de ascuns.

***

Cum de s-a întâmplat că anume Republica Moldova să fie aleasă în rolul mielului de jertfă? În dizgrația Moscovei ea a nimerit urmare a avortării categorice de către populație a agentului Dodon și a camarilei lui politice din funcțiile decizionale ale statului moldav. Schimbarea la 180 de grade a decorului politic s-a făcut prin puterea votului democratic. În pofida evidenței, Rusia ar fi vrut ca Republica Moldova să rămână tituși ceea ce a fost ea cu Dodon la cârmă. Rusia a înțeles că votul moldovenilor are un vector foarte precis care vine de-a curmezișul intențiilor promovate de ea prin agentul Dodon. Ca să mai stingă din avântul pro-european al noii guvernări, Moscova a decis să atace prima, făcând uz de tradiționalele arme energetice, aplicate punctual împotriva Republicii Moldova de mai multe ori și considerate de ea cele mai persuasive și cele mai eficiente. Așa a fost; așa va fi oare?

Rusia lui Putin pierde toate războaiele, crezând că le câștigă

1. Războiul cu propriul popor

Din ce în ce mai mulți experți în ale politicilor internaționale vin cu afirmația, aparent hazardată, că nu există pe lume dușman mai eficient în opera de distrugere a Rusiei, ca Putin. De mai bine de douăzeci de ani de când frăția kaghebistă i-a pus în mână frâiele statului rus, Putin l-a dus din rău în mai rău, până a ajuns să conducă astăzi o Rusie  muribundă demografic, subdezvoltată tehnologic, ruinată economic, anihilată democratic, izolată internațional și profund bolnavă spiritual pe fundalul frustrărilor post-imperiale de tot felul. Noțiunea de stat capturat de oligarhie este perfect potrivită Rusiei lui Putin în care o clientelă de cca 200 de servitori putred de bogați controlează 80% din bogățiile statului.

Calculele agenției internaționale de raiting, Fitch, arată că numai în anul acesta venitul Rusiei din exporturile de gaze și petrol vor constitui în jur de 125 miliarde(!) de dolari. Au existat ani cu venituri și mai mari, dar acești bani nu ajung la cetățenii ruși, ei nu sunt investiți în infrastructura socială și economică, în salarii și pensii: o parte sunt absorbiți de oligarhii în lege și de funcționărimea coruptă, altă parte sunt aruncați în gropi fără fund – transnistrii, abhazii, osetii, crimei, sirii, venesuele; în dodoni, lukașenkovi, ianukovici, asazi, kadîrovi, maduroi și alte fosile urâte lumii –, în enormul aparat represiv și în armate informale de tip Wagner.

În Rusia lui Putin,

• lupta cu corupția este declarată activitate teroristă;
• critica demnitarilor se pedepsește penal drept defăimare a statului;
• presa de investigație și jurnaliștii obiectivi sunt puși sub incidența legii agenturii străine.
• așa zisul separatism cecen a fost „rezolvat” în interes propriu: la Groznîi a fost întronat un despot local cu misiuni speciale, care se supune numai lui Putin și căruia i s-a permis transformarea regiunii în hanat-cazemată, înarmat până în dinți, absolvit de legile statului federal și din care etnicii ruși au fost alungați, dar despotul rămâne intangibil, pentru că prestează servicii ultraspeciale, lichidând criticii puterii (exemplu generic, jurnalista Anna Politkovskaya) și concurenții ei politici (exemplul generic, liberalul Boris Nemțov) atât la Moscova, cât și pe tot întinsul Rusiei, dar și peste hotarele ei.
• concurenții care refuză să moară otrăviți (exemplu generic, activistul Alexei Navalnîii)  sunt încarcerați ori expulzați din țară (exemplu generic, opozantul Dmitri Gudkov).  

2. Lumea rusă a lui Putin și războaiele cu vecinii – cuie bătute în coșciugul CSI

• Putin a pornit în artificii grandiosul proiect al lumii ruse, un fel de nucleu etno-spiritual al noului imperiu velicorus (o replică a lumii slave la proiectul lumii ariene a Germaniei lui Hitler), dar ocuparea Crimeii și Donbasului și luarea sub aripă ocrotitoare a călăului-dictator Lukașenko a făcut din ucraineni și belaruși contrariul – crânceni dușmani ai Rusiei șui Putin și praf din așa zisa lume rusă;
• Putin a tânjit după URSS și a vrut refacerea Rusiei în granițele imperiului stalinist, dar intervențiile militare și ruperea de teritorii din Georgia și Ucraina au făcut ca aceste două state ex-sovietice să se rupă și de CSI (Comunitatea Statelor Independente) – matrița visului resuscitat al lui Putin, ajuns umbră din ce în ce mai pală a defunctului imperiu în consecința nesăbuinței lui expansioniste.

Doar zdrențe se mai țin azi legate de această structură, reprezentată la vârf de conducători-fosile ale trecutului sovietic. Una din ele este Republica Moldova, agresată, ocupată și dezmembrată ca și Ucraina și Georgia, dar încă membră. Cine mai are nevoie de CSI-ul transformat în lagăr de concentrare? Poate doar Rusia, care îl folosește întru a-și justifica pretențiile de mare putere la un așa numit spațiu al interesului ei vital și, în cazuri oportune, ca bâtă contra statelor-captive care s-ar pregăti să evadeze din prinsoarea tulburei înțelegeri conceptuale asupra organizării lumii moderne a lui Putin. De referință este cazul cel mai recent din, al câtelea la rând, război al gazelor, în plină ardere zilele acestea. Nu mai departe de joia trecută s-a făcut cunoscut că Rusia a presat Kazahstanul să-și retragă oferta de furnizor de gaze către Republica Moldova, stat-partener CSI și el, dar urcat pe eșafodul Kremlinului pentru a fi executat exemplar de către statul-patron, Rusia. Este încă o dovadă a felului caraghios, monstruos chiar, în care funcționează CSI-ul. Cum se poate ca o țară din cadrul unei comunități de state să aibă dreptul să atace și să ocupe teritoriile statelor partenere, iar ele să nu aibă dreptul nici măcar să se plângă ori, Doamne ferește, să pună „problema” în discuția forului înalților Comunității. E la fel monstruos ca relațiile bilaterale, cele pe orizontală, dintre statele membre să nu poată funcționa în conformitate cu dorința suverană, interesul și beneficiul reciproc al statelor respective fără a li se cere validarea (citește – aprobarea) lor de către statul-patron. Cât va dura această stare anacronică? Nu e greu să ne dăm seama că timpul se scurge împotriva acestei structuri anchilozate și nu este departe momentul când ea își va da obștescul sfârșit.

3. Războiul cu Republica Moldova: uriașul Goliat învins din noi de micul David

Acest război continuă în mai multe forme deja de mai bine de 30 de ani. Tot de atâta vreme „măreața” Rusie crede că, cu prilejul repetatelor, dureroaselor și umilelor, șicane politice, economice și militare, acumulează puncte victorioase în fața „minusculei” Republici Moldova. Rusia se gândea la un moment să o înghită cu totul și, pe rând, doi conducători din solda ei – Voronin și Dodon – au fost în căutarea febrilă a unei cacealmale juridice să o împingă contra câțiva arginți pe hulpavul gâtlej al „măreței”. Cu capul în nori, Rusia nu a avut nici pe vremea lui Gorbaciov, nici pe vremea lui Elțin și nici pe cea a lui Putin capacitatea mintală să-și dea seama că războiul cu „minuscula” îi erodează fatal pretinsa măreție. Dacă își dădea seama cât rău și-a făcut ei însăși în 1992, batjocorind Republica Moldova, nu avea să calce pe aceeași greblă în 2008, agresând Georgia și, mai cu seamă, în 2014, rupând teritorii mari din Ucraina. Recidivistă pe planul acțiunilor militare nesăbuite, Rusia lui Putin a insistat să se manifeste în același mod ingrat și în plan economic. Din această serie a nesăbuințelor face parte și ultimul război al gazelor declanșat împotriva Europei în toamna aceasta, a anului 2021, război care, se va dovedi foarte curând, va lovi puternic în propriile interese ale Rusiei. Putregai s-a ales până acum de măreția Rusiei; humă se va alege dacă va continua în același fel. Toți o dezaprobă și o blestemă, chiar și suferindul ei popor.

Republica Moldova câștigă un război, deși aparențele arată că l-a pierdut

Spuneam la începutul acestui material, că din varii motive, dar, să ținem minte, și datorită contribuției netrebnice a expiratului Dodon, Republica Moldova s-a pomenit în prima linie a acestui război. Timp de mai bine de o săptămână a durat confruntarea inegală dintre „măreață” și  „minusculă”, din care victorioasă a ieșit… ultima. Faptul că „minuscula” a demonstrat caracter, profesionalism, dar și dorința de a elucida corpul mult prea încărcat de paraziții corupției a „datoriilor istorice” atribuite, Republica Moldova a atras simpatiile lumii întregi. Pe dată s-au văzut adevărații frați și prieteni – România, Polonia, Ucraina – care au venit cu măsuri concrete în sprijinul nostru, iar Uniunea Europeană a rupt de la ea 60 de milioane de euro ajutor nerambursabil și s-a comportat în toată această deosebit de încordată perioadă ca un aliat devotat și puternic, acoperind strategic spatele Republicii Moldova. Cu toate circumstanțele luate în calcul, se poate spune cu asumată certitudine că Republica Moldova a câștigat acest război, considerat mare, pentru că și-a învins în sfârșit propriile complexe ale neputinței de a se ridica din brânci și de a susține o dispută apărându-și cu necesar caracter și până la capăt propriul interes.

***

S-a văzut că atitudinea rigidă a Gazpromului la negocierile cu delegația Republicii Moldova s-a schimbat radical la indicația lui Putin. Care o fi fost motivul? Să fi fost pătruns Putin de viziunea ancestrală a adevăratei situații tragice în care administrația lui a băgat Rusia? Este el pornit cumva pe drumul Damascului, acest epizod de ingrată confruntare servindu-i de lumină deșteptătoare a adormitei în stalinism conștiințe? Înseamnă cumva cedarea în fața Republicii Moldova un început de cale nouă pentru Rusia: fără aroganță imperială, fără agresiune, fără atacuri perverse, fără deșartă măreție? Ori, cum se zice, vrabia mălai visează?!

 Valeriu Saharneanu

30 octombrie 2021

Intră pe https://www.patreon.com/valariusaharneanu și susține jurnalismul independent.