Retrospectiva PLR. 29 aprilie 2013: Politica la Chișinău: de la extaz la agonie

Considerente, 29 aprilie 2013

   IMG_3203  În eseul de lunea trecută publicat la această rubrică renunțasem să abordez subiecte mai acute ale vieții noastre politice, deși erau destule ca să mai torn și eu sare pe rana deschisă a crizei de putere. Am făcut-o conștient, dorind să subliniez prin aceasta, dar și prin chemarea deschisă la pace civică și armonie, cât de importantă este stabilitatea politică la acest moment al istoriei noastre. Trebuie să fii politician total lipsit de simțul realității ca să insiști asupra unor principii corecte în esență, dar ucigătoare în fond, și să pui, de dragul răzbunării, piciorul în pragul avansarii Republicii Moldova pe altă treaptă a urcușului nostru erupean, atât de anevoios. Eram convins că asta se cerea cel mai mult reeșind din

prioritățile naționale, deși, vreau să vă spun, că m-a durut foarte mult replică dată prin telefon de un amic cu stagiu de vechi „frontist”. Cu vizibilă dojană dânsul mi-a tăiat-o scurt și fără menajamente că este pentru prima dată când mă surprinde bătând apa în piuă.

Prietenul ar fi vrut ca eu și colegii mei din Consiliul de reformare al PL să fi rămas alături de Mihai Ghimpu în lupta lui „pe viață și pe moarte” contra coruptului Filat. Fără să ne intereseze de consecințe, pe termen lung, dar și pe termen scurt. Or , la convingerea noastră, consecința pe termen lung ar fi însemnat imposibilitatea constituirii unei noi alianțe de guvernare democratice și europene și punerea sub mari semne de întrebare semnarea acordurilor de la Vilnius, în toamnă. Pe termen scurt , ezitarea ar fi însemnat retragerea de la guvernare a Partidului Liberal, pierderea pozițiilor în realizarea programului electoral, abandonarea sprijinului politic pentru cei peste o sută de primari, pentru alte sute de consilieri locali – asta ar fi însemnat înlocuirea Partidului Liberal în arcul de guvernare cu ex-comunștii lui Dodon și neafiliații desprinși tot de acolo. Retragerea de la guvernare a fost foarte mult încurajată de unii trăgători de sfori din Partidul Democrat care au condiționat la sânge cu viitorul prim-ministru acapararea ministerelor cu bugete mari și cu mare vizibilitate lăsate de Partidul Liberal.

La pachet, aceeași sforari ținteau în toamnă și primăria municipiului Chișinău, care în urma referendumului susținut de mai multe partide de stânga urma să revină ex-comunistului Dodon. Acest scenariu a provocat euforie și extaz oponenților. Câștigul era nesperat și total:  „pro-românii” liberali alungați de la putere și deposedați de un foarte mare potențial cum ar fi Ministerele Transporturilor și Mediului, bănoase și cu mare impact de imagine, lucru care tocmai lipsește Partidului Democrat la intrarea întrun nou ciclu electoral. Scenariul a funcționat până în data de 12 aprilie, ziua în care, Consiliul de reformare al Partidului Liberal, constituit ad-hoc, analizând ce se întâmplă și evaluând pericolul, s-a văzut nevoit să își exprime public dezacordul cu politica unipersonală, construită, mai degrabă pe ură decât pe  categorii de principialitate, a lui Mihai Ghimpu.

Desigur, fanii duri ai Partidului Liberal, au primit cu durere vestea apariției în sânul formațiunii a unui curent cu altă atitudine, văzându-l ca pe un pericol de sciziune, iar alții catalogându-l direct drept act de trădare. La această percepție au trudit cu vădit interes și unii directori de opinie care au lăudat până la asta în termen elogioși „intransigența” de neogoit a liderului Partidului Liberal, alimentându-i și așa inflamatul orgoliu, iar după apariția publică a Consiliului nu au ezitat să îl poreclească în fel și chip, alipindu-i sintagma disprețuitoare de „așa numit Consiliu”. Alții au recurs la tehnici și mai simpliste, angrenând cu tupeu cei șapte deputați liberali la Partidul Liberal Democrat.

Lupta politică este luptă politică. Știam că vom fi atacați şi înțelegem supărarea sforarilor cărora la acea dată nu le-a ieșit pasiența. Extazul a fost spulberat și ura față de reformatori a crescut simțitor. Au urmat zece zile de condiționări dure din partea celor ce după debarcarea premierului în data de 5 martie se credeau îndreptăţiţi să smulgă tot ce se poate pentru a veni în noua formulă de guvernare cu cât mai multe şi mai puternice garnituri ministeriale. Încrâncenarea lui Mihai Ghimpu de a-l respinge pe Vlad Filat, cu preţul neparticipării la formarea noului guvern, a dezavantajat foarte mult Fracţiunea Liberală Reformatoare și a slăbit mult pozițiile ei.

Negociatorii PD, în special, subliniau, că 7 deputaţi nu sunt 12 şi, în consecinţă, ei ar trebui să cedeze din poziţiile pe care le-a avut PL din 2010. În fond, PD a obţinut aproape tot ce şi-a dorit: legea votului electoral mixt adoptată de urgenţă, procurorul general acceptat şi votat în parlament, CNA fortificat beton în lege, ministerul transporturilor adjudecat, premierul în exerciţiu umilit, Ghimpu înduplecat să plece în opoziţie. Întrun cuvânt, PD avea toţi sacii în căruţă în mirifica zi de 22 aprilie. A doua zi urma semnarea unui acord de constituire a majorităţii  parlamentare, care joi, 25 aprilie, trebuia să învestească guvernul Filat 3. Alt val de extaz a acoperit nepotolita sete de putere a nestăviliţilor sforari.

Numai că pofta nepotolită şi aroganţa nestăvilită este ca şi băţul cu două capete. Curtea Constituţională, prin verdictul ei de suspectare de corupţie a candidatului la funcţia de prim-ministru şi de anulare a decretului prezidenţial, a intrat ea însăşi în zona susceptibilităţii. O lume întreagă a rămas perplexă de decizia ei descalificantă. În loc să pună umărul la scoaterea din impas a Republicii Moldova, Curtea o aruncă întro criză şi mai profundă. Dar cel mai grav este că Înalta Curte poate fi bănuită de complicitate la cauza netrebnică a sforarilor, având în vedere reacţiile de până la eveniment şi de după el al unor politicieni implicaţi în acest dezonorant tertip.

Din 22 aprilie, Republica Moldova a intrat în agonie. Drept efect al reculului devastator  al deciziei Curţii Constituţionale, Marian Lupu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Parlamentului şi, implicit PD este adus în faţa unui nou dezastru de imagine. Acum el trebuie să găsească puteri şi argumente că să revină la masa de negocieri. Cota de pornire este zero pentru toţi protagoniştii  stării de criză. Important este ca ei să se oprească din nesăbuita poftă a răzbunării din ură şi să ajungă la înţelegerea că au de guvernat un stat, ai cărui cetăţeni i-au învestit cu dreptul de a-l gestiona. Există deja reacții care vin dinspre decidenții politici ai orei în care ei vorbesc, pe unde mai clar pe unde mai alambicat, despre strigența constituirii unei noi guvernări democratice. Sperăm ca ei, în această nouă rundă să iasă din extazul pornirilor bolnave de a pune stăpânire în interes meschin pe tot ceea ce înseamnă statul: economie, bani, putere. S-a văzut doar că între extaz și agonie nu este decât un pas.

Cât privește rostul actului public al celora care au constituit Consiliul de Reformare a Partidului Liberal – el are deja un foarte important și benefic impact.

În primul rând, lansarea Consiliului a însemnat apariția în structura arcului politic al guvernării, fisurat și divizat în trei centre generatoare de criză, al unui element de stabilitate. Pe această platformă, la baza căreea este așezat interesul național primordial – integrarea europeană – trebuie potrivite toate celelalte interese ale celorlalte componente.

În rândul al doilea, Consiliul de Reformare a motivat partenerii de dezvoltare să aprecieze altfel, mult mai pozitiv, șansele semnării de către Republica Moldova a celor trei acorduri la summitul de la Vilnius, chiar în toamna acestui an.

Și, în ultimă instanță, lansarea Consiliului de Reformare este un semnal că în Republica Moldova există oameni politici care își pot asuma riscul pionieratului în ceea ce privește modernizarea a tot ce înseamnă obiect și subiect al politicii. În pofida blamului și etichetărilor provenite din necunoașterea până la capăt a faptelor și neînțelegerea de moment a cauzelor.

Valeriu Saharneanu, deputat liberal reformator

Lasă un răspuns