Războiul hibrid al Rusiei, de unde vine și cum a ajuns în Republica Moldova
Editorial Vocea Basarabiei, 16 martie 2015
Toate lucrurile care se întâmplă în jurul Rusiei și a intervenției ei militare în Ucraina începută cu un an în urmă arată că un război de proporții ce ar antrena marile puteri ale lumii este din ce în ce mai probabil. A treia înscăunare a lui Putin pe tronul de țar al unui stat compus dintr-o elită oligarhică super-bogată, autocratică și atotputernică de factură kaghebistă și un popor sărac, extrem de îndoctrinat și spălat pe creier timp de un secol a avut în vedere anume acest deznodământ: războiul. Să faci ca un popor sărac să servească fără preget unei elite corupte și bogate este nevoie de o politică cu totul specială. Altfel, poporul sărăcit ar fi trebuit să se răscoale împotriva elitelor hoațe, care nu fac altceva decât să sugă sângele din popor. În realitate, însă, datorită politicilor speciale, poporul este adus la condiția să aclameze căpetenia elitelor, să fie gata să se jertfească în numele marilor hoți.
Asemenea comportament nu este o noutate. În secolul XX el a fost rodat de troica Lenin-Hitler-Stalin. Aceștea au convertit apa vie a patriotismului sănătos în substanța toxică a exclusivismului pe care au transformat-o în armă de ucidere. Exclusivismul de clasă, cel național ori de rasă, ridicat la nivel de politică de stat, a devenit în mâna celor trei tirani o puternică armă de ucidere în masă. Pusă în vărful lancei internaționalismului proletar, arma lui Lenin-Stalin s-a numit național-bolșevismul. Arma lui Hitler s-a numit național-socialismul. Lenin și Stalin vroiau să impună printro revoluție mondială o dictatură universală a proletariatului în care celelalte clase nedrepte, în vizuinea lor, trebuiau să fie lichidate și date dispariției; Hitler, vroia ca națiunile cu caracter nordic și sânge nealterat, de rasă, numită de el rasa ariană, a cărei chintesență era atribuită națiunii germane, să preea primatul evoluției rasei umane, iar rasele și națiunile inferioare, alterate, trebuind și ele să fie lichidate și la fel date dispariției.
Haina cu care a fost învelit național-bolșevismul s-a numit ideologia marxism-leninismului comunist; cea a național-socialismului s-a numit ideologia nazismului hitlerist. Istoria a vrut ca în anii 1930 ai secolului trecut, cele două ideologii, ajunse să cârmuiască două mari imperii – cel Rus Sovietic și cel German Nazist – mai întâi să colaborese, aprinzând din această atingere focul celui de-al Doilea Război Mondial; iar apoi să se confrunte, mistuind în acest foc zeci de milioane de vieți omenești și coborând omenirea cu zeci de trepte în evoluția sa. Pentru că restul lumii a considerat nazismul mai periculos decât comunismul, Imepriul Rus Sovietic a fost ajutat să învingă. Nazismul a fost condamnat în forul unui Tribunal Internațional și interzis ca practică și ideologie criminale. Comunismul, trecut în tabăra învingătorilor, nu numai că nu a fost condamnat, el a fost lăsat să se extindă pe zone mari în Europa, Asia, Africa și ambele Americi, acoperind țări și popoare. Pentru zeci de ani înainte Rusia Sovietică a obținut posibilitatea unei expansiuni a preceptelor ei ideologice la scară mondială. Nu se știe ce catastrofe ar mai fi generat acest imperiu, numit de unul dintre președinții americani, al răului și minciunii, dacă goana către o înarmare dominantă nu l-ar fi sufocat de moarte.
Experți ai fenomenelor, care animă astăzi lumea, vorbesc despre o practică nouă pusă în aplicare de Rusia în tentativele ei de a supune Ucraina. Ei folosesc termenul de război hibrid sau război ne-liniar, folosit de Rusia în anexarea Crimeii și plămădirea unei Novorosii prin ruperea în folosul său al Sud-Estului Ucrainei. Dar experții zilelor noastre uită că acest soi de război a fost caracteristic pentru întreaga perioadă de existență a Uniunii Sovietice. Ruperea Basarabiei de la România în 1940, pe pretext de uz internațional, că este populată în proporție de 80% de ucraineni nu este oare război hibrid când starea demografică a acestei părți a României era tocmai inversă? Dar cea mai mistificată componentă a războiului hibrid al Uniunii Sovietice a avut drept acoperire sfânta luptă pentru pace.
În spatele acestei lozinci, Rusia Sovietică a invadat în 1956 Ungaria, în 1968 Cehoslovacia, în 1979 Afganistanul, a instalat rachete nucleare în Cuba în 1960, era pregătită să atace România în 1968 și Polonia în 1981. În numele luptei pentru pace Uniunea Sovietică a creat una dintre cele mai temute rețele ale terorismului internațional, a finanțat partide comuniste și mișcări extremiste, a subminat economii naționale, societăți occidentale și a organizat lovituri de stat în multe țări ale lumii a treia. Lumea știa deja: cu cât mai vehementă era campania sovietică pentru pace, cu atât era de aşteptat un război mai dur, o intervenție, ori o lovitură de stat a Uniunii Sovietice în careva țară ori continent.
Așa cum Rusia a fost declarată incompatibilă cu democrația liberală de tip occidental, considerată decadentă, Putin a ales să o guverneze în stilul celor două mari tiranii ale secolului trecut. Chiar de la începutul celui de-al treilea mandat de președinte, el a creat pentru sine o simbioză dintre ideologia sovietică și cea nazistă, care după un an de război în Ucraina a fost numită național-rașism (rașism – de la denumirea Rusiei în limba englesă – Russia). Asta însemna că Rusia trebuie să fie acceptată fără cârtire ca o mare putere a lumii, ei să i se rezerveze un pol aparte, situat vis-a-vis de cel al Statelor Unite, să i se recunoască zonele de influență și control, declarate de ea – legitime – cel puțin tot așa cum ele au fost recunoscute pentru Uniunea Sovietică în urma conferinței de la Ialta din februarie 1945.
Așa cum ideologia comunistă a fost înmormântată în coșciugul ei sovietic, sutanele negre ale kaghebe-ului venite la putere în persoana lui Putin, au pus la baza noii Rusii o ideologie construită pe miturile victoriei Uniunii Sovietice în așa zisul Mare Război pentru Apărarea Patriei, 1941-1945. Definiția de cel de -al Doilea Război Mondial dintre anii 1939-1945, a fost respinsă categoric de tehnologii de la Kremlin pentru a evita complicitatea criminală a sovieticilor cu naziștii la declanșarea lui.
În această parte a lucrurilor, Putin se pliază perfect pe postulatele naziste ale poporului rus biruitor, atotputernic și invincibil, „popor de stăpâni” prin dreptul forței peste țări și popoare care nu contează. Ca și Hitler, Putin dorește nu doar restabilirea unui imperiu în granițe similare cu cele stăpânite de țari ori de secretari generali, în secolele din urmă. El, ca și Hitler, vrea ca parte din etnicii ruși aflați în afara frontierelor actuale ale Rusiei să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noului său imperiu. Nu contează cum să fie cuprinși.
Acest proces de expansiune este în plină derulare în pofida regulilor de conviețuire dintre state prestabilite internațional: Osetia de Sud și Abhazia sunt teritorii luate de la Georgia în 2008. Peninsula Crimeea, teritoriu smuls de la Ucraina în 2014. Încercarea compunerii unei Novorosii din contul Ucrainei, în 2015. Transnistria, teritoriu separat de la Republica Moldova în 1992 și controlat în totalitate de Federația Rusă până în prezent. Toate aceste teritorii au fost anexate prin acțiuni denumite acum drept război hibrid: o învălmășeală de acțiuni subversive de naturră teroristă cu implicarea indirectă a forțelor militare și însoțite de fumigene propagandistice de dezinformare și destabilizare.
În contextul războiului purtat în Ucraina, mulți au crezut că Republica Moldova va fi slăbită din chingile Rusiei. Evenimentele arată că așa ceva nu are cum să se întâmple atâta timp cât Putin mai stă la Kremlin. Astăzi Republica Moldova este ținta mai multor forme hibride de atac din partea structurilor Federației Ruse. Cel mai important este atacul ce vizează teritoriul de sud, dat în 1994 minorității găgăuze, forțând legislația internațională, ca să își dezvolte limba și cultura. Kremlinul a preluat inițiativa strategică și folosește autonomia ca parte a războiului hibrid în această regiune din sud-estul Europei. Emisarii Moscovei vin la Comrat ca întro provincie a Rusiei și nu se sfiesc să bată în Republica Moldova ca într-un burduf de oaie. Așa cum elementul central al atacului hibrid rusesc este o coloană a cincea puternic amorsată financiar, ideologic și politic, rolul „omuleților verzi”, până la întroducerea tancurilor în susținerea unei planificate „republici populare găgăuze”, îl are partidul lui Dodon, amazoana lui comunistă Irina Vlah, și alte lepădături, lăsate de autoritățile de la Chișinău să își facă de cap, tot așa cum au fost lăsați la timpul lor Smirnov, Maracuță, Caraman și Andreeva să-și facă de cap la Tiraspol.
Destabilizarea monetar-financiară a Republicii Moldova prin sistemul ei bancar, preluat și controlat de Federația Rusă este, la fel, un procedeu extrem de eficient în calitate de măsură hibrid de risipire a încrederii populației în vectorul european de dezvoltare. Treaba coloanei a cincea în acest caz concret a făcut-o Guvernul Republicii Moldova în persoană, pe de o parte și Banca Națională, pe de altă parte. Degringolada leului, explozia prețurilor, adâncirea și extinderea sărăciei, cultivarea stărilor de disperare și neîncredere în ziua de mâine, stimularea exodului tinerilor și a forței calificate de muncă – toate sunt acțiuni coordonate ale unui război hibrid extrem de periculos care se poartă împotriva Republicii Moldova.
Sunt fapte și evenimente îngrozitoare deslușite cu ochiul liber, văzute dinăuntru, semnalate din exteriorul Republicii Moldova. Nu văd acest pericol numai proprietarii de partide încăpute în Parlament care au ratat, invocând motive ridicole, formarea unei majorități de guvernare pro-europene. Bătaia lor pentru ministere, posturi și primării este atât de nelalocul ei, atât de josnică și iresponsabilă încât așa numita activitate se încadrează perfect în măsurile hibride ale lui Putin de contracarare a drumului european al Republicii Moldova. Desigur, alături de cel al Guvernului minoritar, care ori nu vede, ori nu vrea să vadă acest real pericol al unei noi și iminente eșuări istorice.
Pentru radio Vocea Basarabiei,
Valeriu Saharneanu