Quod erat demonstrandum: Curtea Constituțională a recunoscut că a fost captiva Partidului Democrat

Am trăit să o vedem și pe aceasta: instituția proclamată de Constituția RM, Art.134(1), drept „unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova” a recunoscut public și deliberat că nu a fost nici unica și nici constituțională. Că a fost o jalnică impostură. Astfel trebuie înțeles gestul Curții Constituționale (CC) de sâmbătă, 15 iunie 2019, când și-a anulat controversatele hotărâri adoptate de ea între 7 și 9 iunie pe fundalul formării, pe de o parte, și a contestării, pe de altă parte, a noii majorități parlamentare PSRM-ACUM și a unei guvernări survenite din ea. În fapt, CC a recunoscut că nu a fost „unica autoritate de jurisdicție constituțională” (Art.134(1)), că nu a fost „independentă de orice altă  autoritate” (Art. 134 (2)) și a arătat că nu s-a supus „numai Constituției (Art. 134 (2)).

În comunicatul răspândit, CC vine să ne explice că „La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”. Explicația este devastatoare pentru cine cunoaște care este rolul și ce funcție îndeplinește o curte constituțională în societățile democratice moderne. Fenomenala noastră Curte a mărturisit senin că până acum a fost a Partidului Democrat și a executat cu viteza care i s-a cerut orice hatâr al liderului acestuia. „Principiul” de care ea s-a condus a fost (și mai este) „Emitem decizii dincotro bate vântul politic”. Actualii judecători care umplu Curtea cantitativ, în detrimentul calității, dovedesc că sunt atât de departe de înțelegerea a ceea ce ar trebui să fie, încât extrapolarea fenomenului la nivelul întregii bresle nu poate stârni decât disperarea. Cu asemenea atitudine nu avem nicio șansă să ieșim din mocirla în care ne-a târât regimul oligarhic al lui Plahotniuc.

Unica soluție este curățirea fundamentală a grajdurilor justiției moldave de gunoaie. Misiune aproape similară, prin comparație și respectând proporțiile, cu cea a lui Hercule, descrisă în mitologia greacă. Hercule s-a apucat să curețe într-o zi grajdurile neîngrijite timp de 30 de ani (ce coincidență?) ale regelui. Eroul a reușit îndreptând către grajduri apele unui râu. Noi cum le curățim, ce avem de îndreptat în acest sens? Normal – voința politică, profesionalismul judecătorilor, opinia publică? Perfect, dar nici una, nici alta, nici a treia nu a funcționat până acum. Cu toate că au fost blindați cu inamovibilitate pe viață, au fost încurajați cu salarii și pensii cinic de mari în comparație cu cele ale medicilor și învățătorilor, judecătorii au executat din prima și fără cârtire comanda „La picior!” a politicienilor corupți. Ultima dovadă rușinoasă a sclavagismului profesional de masă acceptat de mediul jurisprudenței moldovenești este scrisoarea de săptămâna trecută a celor 612 de procurori (din totalul de 637). Aceștia au fost forțați de stăpânirea PDM să semneze o scrisoare de condamnare a tentativei noii guvernări de ajustare juridică a condițiilor aducerii în Republica Moldova a unui procuror general din afară. Un procuror din afară ar fi o garanție de realizare a demnității lor profesionale. Nu. Procurorii moldoveni s-au lăsat umiliți și îndobitociți. Au semnat împotrivă, pentru că așa le-o cerea un grup de criminali, precum se va vedea. Există o sumedenie de alte dovezi că breasla este putredă. Reformarea ei e din nou, a câta oară, la ordinea zilei în Republica Moldova. Ne e deja lehamete, dar nu avem încotro: trebuie să o luăm de la început, trebuie să mai încercăm o dată.

Iar instituția care necesită tratamentul de urgență și cu care trebuie de început procesul este chiar „eroina” zilei, Curtea Constituțională.

Rămasă în afara jocului după căderea regimului politic căruia i-a slujit până la necinstire în nume propriu, Curtea se dă peste cap să pară cinstită. Este nostim să citim în comunicatul de explicare a hotărârii ei de anulare a propriilor decizii buclucașe cum Curtea încearcă să aburească publicul cu afirmații și mai poznașe. Ea zice, de exemplu că decizia din 15 iunie „se dorește a fi o sursă a păcii sociale” (sic!), „a menținerii statului de drept” (sic!!), „a democrației” (sic!!!). Asta, după ce săptămâna trecută CC fusese realmente o sursă periculoasă de la care era cât pe ce să se aprindă un război civil. Dacă Republica Moldova nu avea semnat un Acord cu Uniunea Europeană ori era parte a unui alt areal geografic decât cel european, războiul civil era ca și declanșat. În țările subdezvoltate, capturate de bande de mafioți și conduse de câte un el-comandante mic de statură și rânzos, conflictele de acest gen sunt la ele acasă. Republica Moldova trebuie să mulțumească Uniunii Europene, țărilor G7 și, mai ales, Statelor Unite pentru implicarea rapidă, eficientă, cu promptitudine. Ele, diplomațiile occidentale au acționat cu precauție întru aplanarea unui conflict civil, nu Curtea Constituțională. Din contră, cu fiecare decizie luată la comanda Partidului Democrat, Curtea turna, iresponsabil, gaz pe foc.

În fond, prin recunoașterea propriei inconsistențe, Curtea ne dă prima probă materială a faptului că Republica Moldova a fost, cel puțin până la 14 iunie, un stat capturat de o organizație politică cunoscută cu denumirea, Partidul Democrat. Recunoașterea trebuie considerată drept un autodenunț, o probă de mare valoare juridică. Autodenunțul ne deschide întreaga panoramă a dezastrului politico-juridic, dar și social-economic în care s-a pomenit Republica Moldova sub opresiunea  Partidului Democrat.  

Exprimată în limbaj juridic afirmația publicistică din titlul acestui material înseamnă că în Republica Moldova a avut loc un act criminal de proporții nemaipomenite. Constituția îl califică drept uzurpare de putere. Ori, în legea fundamentală stipulează că: „Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.” (Art. 2(2)).

Atacând și capturând Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului, organele de poliție, de urmărire penală, judecătoriile și întreaga administrație publică, inclusiv Guvernul și Parlamentul,  Partidul Democrat a atacat sfânta sfintelor statului – suveranitatea poporului. Votul cetățeanului și alegerile în general au fost golite de conținut. Cu instrumentele capturate, Partidul Democrat putea anula oricare decizie cetățenească majoritară. Fapt demonstrat în cazul anulării rezultatelor alegerilor pentru primăria Chișinăului din iunie 2018 și tentativa de anulare a alegerilor parlamentare generale din 24 februarie 2019. În ambele cazuri Curtea Constituțională a avut un rol decisiv.

Ce a însemnat asta? Capturarea și subjugarea politică a Curții Constituționale a însemnat dispariția instituției-garant a supremației Constituției. La insistența criminală a factorilor politici ai partidului și în complicitate cu judecătorii Curții, funcția de garant constituțional a fost uzurpată și predată unui grup restrâns de oameni politici, coordonați de un lider, șeful grupării. Curtea a cedat ilegal, în favoarea Partidului Democrat, obligații după obligații. Ea a refuzat să asigure realizarea principiului separării puterii în stat. Puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească au intrat în subordinea unei puteri politice situate abuziv de-asupra prevederilor Constituției. Curtea nu s-a autosesizat, ceea ce trebuie calificat ca inacțiune.

S-a văzut și semnalat în ultimii ani că preocuparea cea mai atentă și mai grosolană a Partidului Democrat a fost să nu admită realizarea unui alt principiu, cel al alternanței democratice la putere în conformitate cu rezultatele scrutinelor. Sunt acțiuni clare săvârșite în scopul uzurpării, a menținerii forțate a puterii în stat. Articolul 339(1) al Codului Penal stabilește că asemenea infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani. Dacă aceleași acțiuni au provocat schimbarea prin violență a orânduirii constituționale pedeapsa cu închisoarea se prevede între 12 și 20 de ani. Cum se numește orânduirea care persistă într-un stat capturat în care o forță politică se menține la putere violând Constituția și anulând suveranitatea poporului? Democrație oligarhică? Autocrație democratică? Este de evidența lucrurilor că Partidul Democrat și liderii lui nu pot evita un proces în vederea elucidării faptelor care au uzurpat puterea în stat și au adus Republica Moldova pe marginea prăpastiei.

Republica Moldova a fost în acest început de vară la un pas de un conflict de proporții. La sorgintea lui, alături de liderii Partidului Democrat, au fost și judecătorii Curții Constituționale, persoane care au compromis grav funcția și nu mai pot reprezenta instituția nici măcar o zi în plus. Demisia judecătorilor nu mai este un gest de onoare. Nu putem cere ceea ce lipsește cu desăvârșire. Demisia lor in-corpore este un deziderat național de neamânat și am vrea să credem că gestul de anulare de sâmbătă este un prim pas spre acest deznodământ.

Valeriu Saharneanu

16 iunie 2019

Lasă un răspuns