„Punctul de vedere” al Academiei Române despre ocupantul din noi

 

Motto: Academia Română condamnă refuzul Parlamentului Republicii Moldova privind modificarea limbii de stat din „moldovenească” în „română”, după ce Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor au creat o alianță conjuncturală în ședința de la 1 noiembrie a legislativului, blocând introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind modificarea articolului 13 al Constituției și introducerea sintagmei „limba română”. (Din presă)

Primul gând care vine în minte la citirea unei asemenea știri este că în Republica Moldova ocupația rusească nu a încetat în 1991, ea mai continuă și în 2018. Numai ocupantul rus (țarist și cel sovietic) a procedat astfel – ne-a separat, decretând că limba pe care o vorbesc moldovenii basarabeni, bucovineni și transnistreni nu este româna. Planul era să ne rupă de la rădăcinile neamului, să ne amputeze conștiința națională și să ne topească în lumea rusească. Azi, Limba Română – cea care ne identifică și pentru care s-au dat marile bătălii de conștiință în 1917-1918, apoi în 1988 – 1989, încă nu a intrat în drepturile ei.

Da, drepturi parcă are, dar nu i se recunoaște numele adevărat. Așa cum nu îi sunt respectate nici funcțiile pe întreg teritoriul. Parcă este limbă de stat, parcă nu. Dovadă că statul pe care îl avem nu este Republica Moldova independentă, așa cum au văzut-o părinții ei fondatori – îndreptată cu hotărâre pe drumul integrării naționale – ci o variantă revopsită a RSS Moldovenești.

Republica Moldova de la 1991 s-a pierdut, a ars în straturile dense ale istoriei recente. Așa cum a ars Declarația de Independență în focul provocării comuniste din 7 aprilie 2009. Republica Moldova de la 1991 a fost trădată, vândută, furată, descompusă în masa acidă a corupției. Așa am ajuns ca, în 2018, o guvernare „pro-europeană” să dovedească în privința denumirii limbii aceleași frisoane de mentalitate ca și guvernarea sovietică a RSS Moldovenești de la 1988.

„Punctul de vedere” al Academiei Române, inserat mai jos, este bun și binevenit în raport cu ceea ce se întâmplă acum în acest spațiu. Faptul în sine însă, dar mai cu seamă lămuririle cu tentă de popularizare a științei lingvistice este șocant. El parcă ne teleportează în realitatea zilelor dinaintea prăbușirii imperiului sovietic, în învolburatele evenimente de la sfârșitul anilor 80 ale veacului trecut. Atunci, cu 30 de ani în urmă, asemenea lămuriri erau firești și necesare după întunericul sovietic de aproape cincizeci de ani.

Acum, în secolul XXI, după căderi epocale de ziduri și de imperii, după atâția ani luminați de carte și de libertate, după atâtea incredibile deschideri de spații și liberă circulație prin ele, lămuririle Academiei par anacronice, par un ecou îndepărtat al unor vremuri demult apuse. Par, dar nu sunt anacronice. Lămuririle sunt actuale pentru clasa politică de la guvernare. Ei îi sunt adresate. Ea este azi ocupantul. Ea continuă politica ocupantului. Ea își bate joc de limba română. Ea respinge reconoașterea în acte a numelui ei de parcă ar suferi de sindromul retardului mental acut.

„Punctul de vedere” al Academiei Române este o părere. El nu conține recomandări și nici nu impune sarcini. El evocă o obiectivitate științifică. Este puțin probabil să fie de vre-un ajutor clasei noastre politice. Obiectivitatea academică nu vindecă sindromul retardului mental. „Punctul de vedere” ar fi de folos pentru restul sănătos al societății care, deșteptându-se, ar începe să se întrebe: Oare atât de puțin am înaintat?  Cum facem să ne eliberăm de ocupantul din noi?

Valeriu Saharneanu

17 noiembrie 2018 

                                       ACADEMIA ROMÂNĂ

Punct de vedere  

15 noiembrie 2018                                                                                      

                            Limba vorbită de români este limba română

În contextul respingerii recente (1 noiembrie 2018) de către Parlamentul de la Chișinău a denumirii corecte a limbii de stat a Republicii Moldova, Academia Română își reafirmă poziția sa, susținută încă de la înființarea instituției în urmă cu 152 de ani, anume că limba vorbită de români – dincolo de numele lor regionale firești de moldoveni, transilvăneni, bănățeni, olteni, munteni etc. – este aceea de limba română, la fel cum limba vorbită de germani și de germanofoni se cheamă germană, deopotrivă în Germania, Austria ori Elveția, și la fel cum limba vorbită de francezi și francofoni se cheamă pretutindeni franceză, din Franța și Belgia, până în Canada, și din Elveția până în Senegal.

Opinia științifică a specialiștilor filologi și istorici argumentează fără putință de tăgadă identitatea lexicală, morfologică și sintactică a limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova cu limba română și semnalează situația neconcordantă cu adevărul a denumirii în mod diferit a aceleași realități lingvistice, din considerente de altă natură decât științifică. Între cei dintâi apărători ai numelui corect al poporului nostru, acela de poporul român, și al numelui științific al limbii noastre, acela de limba română, s-au situat marii învățați moldoveni, începând cu Miron Costin și Dimitrie Cantemir și ajungând până la Eugen Coșeriu și la savanții autentici de astăzi de pe malul stâng al Prutului.

Principala misiune a Academiei Române, încă de la înființarea sa în 1866, a fost, este și va rămâne întotdeauna cultivarea și promovarea limbii române, în interiorul și dincolo de granițele României, ca formă de apărare a ființei naționale și ca factor de coeziune spirituală. Susținem cu fermitate și hotărâre orice demers care vine în sprijinul susținerii limbii noastre românești și dorim să apreciem în acest context, încă o dată, activitatea energică și neobosită a colegilor noștri membri ai Academiei de Științe a Moldovei. Nu este nevoie să se inventeze limbi pentru apărarea identității.

Suntem convinși că, până la urmă, adevărul filologic și istoric va birui și în Republica Moldova și că autoritățile vor pune de acord Constituția țării cu realitatea.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Lasă un răspuns