Prostia și lăcomia – elixirul vieții comuniștilor

Considerente, 20 ianuarie 2014

     Se pare că avem stabilită deja o tradiție nefastă ca imediat după trecerea întrun an nou, în Republica Moldova să înceapă sezonul crizelor. Ciclul lor a devenit atât de persistent încât par tot atât de inevitabile ca și sezoanele musonice din indiile ecuatoriale. Ca să dovedim că cele afirmate mai sus nu sunt constatări gratuite sau înflorituri de frază, vă invit să facem un mic exerciţiu de memorie. Astfel stabilim, că criza legată de imposibilitatea alegerii șefului statului pe vremea primei Alianțe, a cauzat alte crize la fiecare început de an din 2010 şi până în 2012. A urmat criza de an nou din 2013, provocată de vânătoarea din Pădurea Domnească în Alianța a doua și, iată acum, pe vremea Coaliției, în debut de an 2014, era pe punctul să se declanșeze criza legată de tentativa reglării de conturi pe domeniul controlului arealului de difuzare a produsului mediatic audiovizual, considerat pe bună dreptate drept atac la libertatea mass-media. Pentru că învălmășeala s-a produs pe terenul mult prea sensibil al libertăţii de exprimare, controlat în totalitate de opinia publica și nu a depins în nici un fel de sistemul judecătoresc încă destul de ticăloșit, criza s-a stins tot atât de subit, precum a început, declanșatorii revenind pe pozițiile inițiale, cu pocloanele de rigoare, desigur.

Cu toată scurtimea ei, criza a zguduit puternic firava construcție democratică a bicisnicului stat moldav, semnalând că în anul electoral 2014 acesta se va afla întro perioadă seismică deosebit de activă și va avea nevoie de serioase proptele din partea societății civile, a opiniei publice naționale și a organismelor internaționale ca să nu se prăbușească. Indiferent de consecințele care le va avea pe termen mediu sau lung, criza mass-media de la început de an a dat naștere instantaneu unui fenomen unic, inedit și nemaipomenit în practica mondială: ea i-a adus pe comuniști – torționari consacrați și sugrumatori cu stagiu ai libertății de exprimare – printre apărătorii vehemenți ai libertății presei. Profitând de moment și sărind să apuce primii prăjina, comuniștii au cerut convocarea pentru ziua de azi a unei ședințe extraordinare a Parlamentului și, în cazul desfășurării ei, vor trâmbița din toți bojocii pe tema strangulării presei de către  guvernarea pro-europeană, deși anume în această perioadă post-comunistă societatea se bucură de o deschidere incomparabil mai mare decât pe vremea guvernării lor.

În legătură cu această situație, nu pot să nu reiterez o concluzie, care iată, datorită frecvenței cu care se produce, tinde să se transforme întro convingere. Ea constă în următoarele: cu toate că guvernarea democratică de după 2009 nu a tras la răspundere regimul comunsit pentru marile furturi de proprietăți, delapidări de bani publici, distrugeri, vandalizări, torturi și omoruri săvârşite între anii 2001-2009, când s-au aflat la putere, comuniştii ar fi dispărut demult din memoria publică, ar fi căzut definitiv din sondaje și din intențiile de opţiune politică ale populației schingiuite de ei, dacă unii șmecheri din eșalonul diriguitor al celor două Alianțe, apoi, iată, și al Coaliției, nu i-ar „hrăni” constant și consistent cu produsul gras al prostiei lor monumentale. Insist să subliniez că afirmaţia de mai sus nu este gratuită şi nici înfloritură de frază. Este o pură constatare. Pentru a exemplifica, să ne amintim doar de câteva din aceste fapte-situaţii-efecte:

1. Referendumul din 5 septembrie 2010, destinat ieșirii din criza politică și transformat cu uşurinţă de liderii partidelor de atunci întro cursă acerbă și egoistă pentru președinția republicii a salvat Partidul Comuniștilor de la moarte civilă și l-a readus la viață. După toate câte au făcut în timpul domniei lor, comuniştii se gândeau cum să se dea mai repede la fund, să tacă chitic, să nu intre la zdup, nu să revină în scenă cu câştig de cauză dintr-o dispută care părea pierdută de ei din start, cum se arăta referendumul. De atunci este demonstrat – şi prostia face minuni;

2. Întrecerea nebună pentru acapararea a câtor mai multe sfere de influență politică și economică, în goana nebună pentru capturarea statului și supunerea lui intereselor politice, la fel egoiste, a adus Partidul Comuniștilor în primăvara anului 2013 în rolul de bâtă ucigătoare a guvernării pro-europene, fiind la un pas să o răstoarne definitiv și să revină la putere;

3. Tranșarea în taină, vădit înșelătoare în relaţia cu opinia publică și mult păguboasă în cea cu interesul național, a cazurilor concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și a privatizării Băncii de Economii a alimentat Partidul Comuniștilor cu un nesperat de bogat arsenal de săgeţi justițiare – populiste, aiurite – dar credibile în contextul luptei cu corupția care întârzie să dea rezultate în eșaloanele înalte ale puterii şi cu sărăcia cronică care pare imbatabilă, indiferent de sloganele cu care flutură partidele mari de la putere.

4. În rândul patru este chiar această tentativă nefericită de la început de an 2014, gândită, mai mult ca probabil, de protagoniştii ei din umbră, să cureţe orizontul lor electoral de anumite surse mass-media inconvenabile. Criza a oferit generos şi pe gratis Partidului Comuniștilor o platformă extrem de avantajoasă de pe care să pună întreaga Coaliție în bătaia tunurilor sale.

Comuniștii din Republica Moldova demult nu mai au idei. Toate câte le-au avut, le-au consumat în scheme de sustragere a banilor publici pe vremea când au guvernat. Iată de ce acum, zeci de oameni, între care tineri şi copii, mor în accidente rutiere pentru că în anii când au fost la putere ei nu au construit nici măcar un kilometru de drum bun, decât porţiunea rezervată plimbărilor cu motocicleta ale lui Voronin. Moştenirea lor pe acest domeniu a fost dezastruoasă: 95 la sută din drumuri lăsate în stare foarte proastă şi proastă. Acum, deşi în ultimii patru ani au fost reabilitaţi şi construiţi din nou  sute şi mii de kilometri de şosele adaptate la standarde europene de securitate rutieră, alte zeci de kilometri îşi aşteaptă rândul în condiţiile unui trafic din ce în ce mai intens. Comuniştii nu s-au gândit la o strategie care să sporească siguranţa de viaţă şi securitatea cetăţenilor. Unica lor realizare de efect a fost îmbogăţirea familiei din fruntea găştii şi a clanului servitor din tagma funcţionarilor, judecătorilor şi alltor elemente care au constituit sistemul ticăloşit al corupţilor şi hoţilor de drumul mare.

Similară ca valoare a fost şi moştenirea lăsată de ei în domeniul libertăţilor mass-media şi de exprimare al cetăţenilor. Uniunea Jurnaliştilor a depus în 2009 pentru informarea opiniei publice un voluminos rechizitoriu al crimelor anti-presă săvârşite de comunişti în timpul mandatului lor. Există dovezi care incriminează fosta guvernare comunistă de fapte anticonstituţionale deosebit de grave la instaurarea unui regim dictatorial, adoptarea unei ideologii de stat bazată pe ură etnică şi instigatoare la acţiuni de xenofobie. Acestea, dar şi alte fapte, inclusiv torturile puse pe conveier în primăvara şi vara anului 2009, uciderea unor tineri în noaptea de 7 spre 8 aprilie al aceluiaşi an, şantajarea şi persecutarea mediului de business, dispariţia şi asasinarea unor oameni de afaceri, politica oficială de subminare a activităţii manageriale peste hotare a cetăţenilor Republicii Moldova, concludent fiind cazul Voronin împotriva afacerilor lui Anatol Stati din Kazahstan, ar fi de mare greutate întrun eventual proces de judecare a crimelor săvârşite de guvernarea comunistă.

Dar iată că, încurajată de inacţiunea statului de drept (dovadă că acest stat de drept încă nu există), comuniştii, profitând de greşelile provenite din deprinderile comunistoide ale unor componente ale Coaliţiei de guvernare, trec ei înşişi în atac, aducând ponoase acestei guvernări pe post de mari justiţiari, de apărători de drepturi şi libertăţi, de salvatori ai năzuinţelor poporului. Ridicol şi enervant în aceeaşi măsură. Ridicol, pentru că nici chiar în regnul inferior celui uman, porcul nu poate trece nicidecum ca leu şi, enervant, pentru că în loc să fie lăsat să dispară ori să fie judecat pe bună dreptate, acest partid este adus cu carul lăcomiei şi al infatuării unor lideri din Coaliţie în postura de judecător. Şi nu doar atât. Asemenea nesăbuinţe nu numai că menţin comuniştii în conştiinţa publică, ele ridică şansele lor în alegerile viitoare. Evident şi neverosimil cum o bătae fără rost în butoae goale poate fi umplută de conţinut prin excelarea prostiei şi a iresponsabilităţii.

Altă evidenţă este că alura bădărănescă prin tacâmurile democratice a unor visători la puterea absolută şi necontrolată de nimeni poate crea probleme în dezvoltarea statului în conformitate cu normele acceptate ale democraţiei europene. Aceşti visători nu se deosebesc prin nimic de comunişti, decât prin faptul că nu îşi împărtăşesc visele în public, acţionând, însă de aceeaşi manieră: hulpav, bezmetic, fără ruşine. Scopul este ştiut – cât mai mulţi bani, cât mai multă putere şi invers. Soluţia pentru „cât mai multă putere” este controlul minţilor, nici măcar a oamenilor – a indivizilor cu drept de vot care trebuie să le aparţină cu orice preţ. Criza de la început de an 2014 a arătat întro măsură oarecare cum stau lucrurile cu stăpânirea acestui domeniu. Partajarea este evidentă și periculoasă. Inclusiv a unor instituții publice de reglementare sau de difuzare a știrilor. Am văzut cum o promtă reacție a Partidului Liberal Reformator luată chiar în prima jumătate a zilei cu bucluc nu a putut trece filtrele partinice ale unor instituții către publicul larg. Ne referim nu la cele private, ci la cele publice și în primul rând la Agenția Moldpres menită să servească interesul public și nu al unui partid, precum se dovedește cu prisosință.

Păcat că îndepărtându-ne din ce în ce mai mult de perioadele dominate de regimurile totalitare nu învățăm să ne comportăm democratic, precum ne declarăm că suntem. Este fățarnic și păgubos, până la urmă. De unde aceste ticuri bolșevice de a băga pe gât oamenilor convingerea că ești altfel decât arată fapta ta, pe când e atât de simplu și de mare onoare să fii judecat așa, precum îți este fapta. Vigilența alegătorilor noștri poate fi adormită uneori, dar tot uneori, precum s-a dovedit în cazul agrarienilor și  a comuniștilor, deșteptarea lor poate funcționa ca o adevărată judecată de apoi, pe care nimeni nu o poate nici adormi și nici controla. De promtitudinea și capacitatea de discernământ  a acestei judecăți ne vom convinge cu toții la toamnă. Să fim încrăzători în asta.

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, deputat liberal reformator

Lasă un răspuns