Povara greșelilor care ne risipesc
Editorial Vocea Basarabiei, 23 februarie 2015
Săptămâna trecută ne-am pricopsit cu un guvern nou. A durat mult până s-a făcut, în schimb cu mare pagubă: vorba bancului – mireasa era bătrână dar în schimb urâtă. Iată că după 80 de zile de travaliu muntele a născut un șoarece.
Am ascultat cu stoicism discursurile de miercuri din parlament ale partidelor implicate. Priveliștea generală a fost execrabilă. Spectacolul politic a dezgustat în întregime: de la preludiu și până la actul final. Actorii care s-au perindat în scenă au avut replici vetuste, redate în voci de un fals oribil, iar atmosfera a emanat departe peste pereții sălii un insuportabil miros de mucegai. Cel mai focos discurs a fost cel al liberalilor. Au fost și altele, mai ipocrite. Pe acestea nu le vom comenta: cunoaștem de la cine provin și las pe seama istoriei să le pună la încercare sinceritatea, consistența și potrivirea vorbelor la nevoile zilelor de azi și mai ales ale celor de mâine. Voi spune doar că discursul fălos al liberalilor venea să acopere prin patetismul lui fals întreaga goliciune a unei fapte în esență trădătoare.
Și vă spun de ce? Dacă PL urmărea interesul național o făcea pe dracul în patru și închega o alianță de guvernare pro-europeană. Spuneam, imediat după duminica scrutinului, că alegătorii au votat o majoritate pro-europeană parlamentară clară și cele trei partide erau obligate să o constituie. Se știa că PD-ul este capabil oricând de o manevră spre stânga, era de presupus că PLDM-ul poate fi evaziv și poate din nou să greșească. Dar Partidul Liberal, dacă a fost sincer atunci când se fălea că este columna de beton a integrării europene și euroatlantice, de ce nu și-a folosit voința politică și experiența, inteligența, priceperea, istețimea, deșteptăciunea, chiar și viclenia ca să sudeze o alianță pro-europeană cu participarea sa? Ce a lipsit din toate aceste calități fără de care politica este o mare poznă, nu o artă a posibilităților? Pare-se că toate au lipsit, dacă luăm în calcule rezultatul mai mult decât dezolant.
În fața acestui rateu istoric trebuie să ne punem întrebarea: a contat atât de mult postul de președinte adjudecat pentru la anul, cel de primar general al capitalei prezervat pentru la vară, funcția de ministru peste un domeniu bănos pentru interesul de partid ca să fie pereclitat ceea ce trebuia de păstrat ca ochii din cap – vectorul european al statului în întregime. Este matur să părăsești postul de străjer care ți-a revenit, profitând de susținerea alegătorilor la limita credibilității, ca până la urmă să-i readuci la viață pe comuniști în postura de jude a guvernării? Unii se supără că insist să-i taxez mai mult pe liberali, mai puțin pe liberal-democrați, ori pe așa numiții democrați. O fac și eu din supărarea că, dintr-o Mișcare de milioane cum eram la începutul anior 1990, astăzi nu suntem în putere să adunăm la urne nici măcar un sfert din populație ca să rezolvăm o problemă de interes național. În timp ce electoratul național conștient pleacă incontinuu, se subțiază vertiginos, imperiul a reușit să moară de două ori și să renască în forță, pe noi găsindu-ne rătăciți fără să ne mișcăm din loc. Și asta din cauza că partidele de expresie națională și democratică, mai degrabă liderii lor, au călcat greșit exact în momentul când trebuia să savârșim saltul hotărâtor. Unii, din câte s-a văzut, au fost de rea-credință și au făcut-o intenționat, cei mai mulți au făcut-o însă din inconștiență, din ignoranță, din orgolii inflamate, ori din egoism bolnav. De aceea, la eventualele reproșuri că îi necăjesc prea tare pe liberali în faza rateului lor istoric de la această răspântie de ani, le răspund de ce o fac prin următoarele:
– Pentru că partidul liberal care își zice că este pro-european, chiar și atunci când nu votează guverne pro-europene, a sacrificat și în 2015 acest vector strategic al statului în schimbul unei cauze de partid secundare în fond și meschine în esență;
– Pentru că acest partid insistă să se comporte exact de aceeași manieră – păguboasă pentru interesul național al Republicii Moldova – a doua oară în mai puțin de doi ani;
– Pentru că este a doua oară după 1999 când, un partid considerat anticomunist, procedează, în momente-cheie, diametral opus intereselor strategice ale cetățenilor pe care se pretinde că îi reprezintă și contribuie la apropierea comuniștilor de pârghiile de conducere ale statului;
– Pentru că în acest moment crucial al istoriei, Republica Moldova are mai puțină nevoie de partide-monumente și lideri-statui, erijați în simboluri ale idealului de libertate. Ea are nevoie azi ca niciodată de partide și lideri vii, muncitori onești, curați și capabili să scoată Republica Moldova de sub primejdia care o paște cu atât mai tare, cu cât ea stă pe loc sau încetinește mișcarea pe parcursul european.
Acum avem ce avem: un guvern născut din flori cu speranța de viață de azi pe mâine, o economie în declin, un sistem bancar subversiv, o coloană a cincea a imperiului lui Putin pusă pe rele, o instabilitate politică de lungă durată, secundată de un război regional în expansiune, o imagine de țară compromisă în ochii partenerilor occidentali și o clasă politică cu credibilitatea la pământ, inclusiv cetățeni cu intenția de vot din ce în ce mai mică și cu cea de plecare din ce în ce mai mare. Sunt consecințele unor greșeli care ne costă, care ne dor și pentru care plătim. Dacă ar fi să plătim doar cu viața generației noastre…
În ultimul an și jumătate Republica Moldova luase o viteză bună pe vectorul integrării europene și nimeni nu a crezut că, după ultimul 30 noiembrie, cele 55 la sută din voturile opțiunii pro-europene vor fi transformate în îngrășământ pentru comuniști. Am vorbit despre vina pe care o poartă Partidul Liberal în prioritizarea greșită a interesului strategic național. Dar, prima responsabilitate în tot ce s-a întâmplat o poartă, desigur, Partidul Liberal Democrat, cel care pretinde a fi principalul partid în toate alianțele și coalițiile de guvernare pro-europene de după 2009. Anume Partidul Liberal Democrat a trebuit să facă o mini-alianță cu Partidul Liberal, ca împreună să determine Partidul Democrat să nu facă jocul pe stânga. De ce a trebuit să sufere o cauză națională și efortul de 25 de ani al unui stat din cauza că Filat și cu Ghimpu nu se suportă? Se știe doar, că ei nu se urăsc pentru că unul este mai deștept sau mai frumos ca altul, ci pentru că fiecare ar dori să controleze mai mult decât altul din ceea ce este a statului.
Pentru radio Vocea Basarabiei,
Valeriu Saharneanu