PLR: primul pas spre unirea unioniștilor

 Comunicat de presă

Astăzi, 19 aprilie 2018, la sediul central al Partidului Liberal Reformator a fost convocată o conferință de presă la care a fost comunicată decizia formațiunii de susținere a candidatului unionist la alegerile primarului general al Municipiului Chișinău din 20 mai 2018.

Candidatul susținut de PLR este Constantin Codreanu, prezent la conferință, deputat în Parlamentul României, prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale, înaintat de acest partid în calitate de candidat pentru alegerile primarului general.

La conferință au participat dl președinte Traian Băsescu, președinte de onoare al PUN, Oleg Bodrug, co-președinte al PLR și Tatiana Potâng, vicepreședinte PLR.

Decizia PLR de susținere a candidatului forțelor unioniste Constantin Codreanu survine după discuții îndelungate pe diverse platforme de dezbateri și în format bilateral cu forțele politice anti-oligarhice, pro-europene și unioniste în vederea identificării unui candidat unic care să se confrunte în alegeri, cu șanse sigure de a învinge, cu candidații binomului de la putere.

A trebuit să constatăm cu mare regret că discuțiile s-au consumat fără rezultatul scontat, unele partide procedând în chip egoist la constituirea de alianțe plafonate politic și limitate electoral. Iluzia amăgitoare a învingătoarelor ad-hoc care și-au inoculat-o, le-a determinat să ignore fatal și iresponsabil potențialul pe care îl poate oferi o platformă largă și unică de partide cu scopuri și obiective cvasi comune.

În această situație Partidul Liberal Reformator a dat curs inițiativei formațiunilor care au manifestat aceleași preocupări de unificare a forțelor anti-oligarhice și a răspuns pozitiv invitației Partidului Unității Naționale de a susține în alegerile din 20 mai candidatul unionist.

Acest prim pas de unificare a unioniștilor fiind făcut, PLR consideră că formarea unui pol electoral consolidat, constituit din forțe politice anti-oligarhice, pro-europene și unioniste rămâne în continuare un deziderat de primă importanță pe agenda politicienilor responsabili de destinul de mai departe al Republicii Moldova.

Îndemnăm partidele la o analiză aprofundată a situației și la decizii mature pe fundalul pericolului acaparării capitalei de forțele revizioniste de sorginte stalinistă și cele oligarhice, ambele la putere azi în Republica Moldova.

Lasă un răspuns