PLR: 23 august – 79 de ani de la semnarea Pactului criminal Ribbentrop-Molotov

 

Declarație

Reiterând cu prilejul celor 79 de ani împliniți de la semnarea Tratatului de neagresiune sovieto-german faptul că această înțelegere dintre Hitler și Stalin a însemnat declanșarea în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial și că ea poartă un caracter profund criminal; 

Amintind că Pactul a țintit atacarea și dezmembrarea coordonată a statelor din Europa de Est, iar prin Protocolul Adițional Secret, de rând cu Finlanda, Polonia, Țările Baltice, era prevăzută agresiunea sovietică împotriva României;

Stabilind că ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 nu a fost decât un preludiu obraznic al invaziei sovietice în teritoriul național al României, executată în 28 iunie 1940 cu deplin acordul Germaniei hitleriste;

Considerând că actul din 2 august 1940, în urma căruia la Moscova a fost decretată formarea forțată a R.S.S. Moldovenești, este o încălcare grosolană a dreptului internațional la autodeterminarea popoarelor și a semnificat legiferarea unilaterală abuzivă a ocupației sovietice a Moldovei dintre Prut și Nistru, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța;

 

Constatând că după căderea Cortinei de Fier în 1989, reunificarea Germaniei în 1990 și dispariția Imperiului Sovietic în 1991, unicul popor care mai suportă consecințele Pactului criminal este poporul român, împărțit în două state;

Constatând cu stupoare că succesoarea de drept a URSS, Rusia, promovează și în secolul XXI în Republica Moldova aceeași politică de dezbinare națională și ațâțare a urii interetnice, ține sub ocupație militară regiuni, susține ilegal partide, rețele de organizații antiromânești și antieuropene, regimuri oligarhice corupte care țin poporul în sărăcie și îndreaptă statul în partea opusă spațiului național românesc și european de civilizație și democrație;

Constatând că Independența de stat a Republicii Moldova a devenit un paravan după care se ascund regimuri politice antinaționale, antipopulare și antidemocratice care, izolând populația de restul națiunii și de spațiul european, o transformă în marfă de vânzare și în sursă de îmbuibare – un soi de sclavagism oligarhic la fel de criminal ca și obârșia lui stalinist-hitleristă,

Partidul Liberal Reformator declară:
Reunirea Republicii Moldova cu România trebuie să constituie pentru clasa politică responsabilă din cele două state un scop de neamânat, dar și un deziderat cu două obiective majore de valoare general-umană: 1. De recuperare a dreptului istoric la unitate națională, încălcat prin violență și 2. De salvare a populației Republicii Moldova de izolare geopolitică, de sărăcie, de subdezvoltare, de pericolul dispariției ei ca entitate națională românească.

Chișinău, 23 august 2018

vezi: http://plr.md/?go=news&n=649

Lasă un răspuns