Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Plecarea lui Dodon încheie o etapă ori o epocă?

Plecarea lui Dodon încheie o etapă ori o epocă?

După cât de clar și de prompt a punctat electoratul majoritar în ultimul tur al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020, plecarea lui Dodon ar trebui interpretată cu foarte mare probabilitate drept sfârșit de epocă.

Trebuie să facem mențiunea obligatorie că trecerea în altă fază de dezvoltare a istoriei, una radical opusă celei trăite până acum, este vrerea electoratului majoritar, cumulată în rezultatul scrutinului din 15 noiembrie.

Numai și numai în felul acesta trebuie citită mobilizarea fără precedent din acea zi a cetățenilor de pretutindeni ai Republicii Moldova întru exprimarea unei opțiuni de vot clare, prompte și consolidate în favoarea schimbării.

Au dreptate cei care afirmă că actul electoral din 15 noiembrie trebuie egalat ca manifestare, mesaj și posibilă consecință cu o revoluție, una pașnică, înfăptuită la urna de vot și, prin asta, una democratică în cea mai curată și modernă formă de exprimare.

Motivarea graduării – revoluție și nu scrutin electoral obișnuit – stă în numeroasele obstacole, îngrădiri, manipulări, fraude și abuzuri, inclusiv cu folosirea ilegală a resursei administrative interne și a unor forme de implicare forțată externă, acțiuni organizate și întreprinse de oponenții schimbării în decursul campaniei electorale, dar și a unei perioade pre-electorale foarte îndelungate. Unul dintre candidați, președintele, atunci în funcție, Dodon, a mobilizat forțe și mijloace interne și externe pentru a face imposibilă orice schimbare prin vot corect și liber. Pe partea opusă, organizarea masivă, conștientă și exemplară a populației în ziua alegerilor a taxat la modul categoric acest comportament și a ridicat scrutinul la calitatea de revoluție.

De ce plecarea lui Dodon ar putea să însemne încheierea unei epoci în dezvoltarea istorică a Republicii Moldova?  În primul rând, pentru că odată cu Dodon, din instituția prezidențială pleacă tipul de politician marcat de obediența parțială sau totală față de interesele Federației Ruse.

Această țară – moștenitoarea de drept, dar și de moravuri a Rusiei țariste și a URSS – este cea care ține Republica Moldova în zona ei de dezastru economic și politic și este factorul fatidic nr.1 care împiedică integrarea Republicii Moldova în spațiul românesc, euroatlantic și european de securitate și dezvoltare în perioada de după 1991.

Factorul nr.2 al degradării multidimensionale a Republicii Moldova este aflarea în postura șefului de stat a unor persoane corupte, material și politic, care pun interesul de îmbuibare a lor și a clientelei mai presus de interesele naționale și de destinul unui popor întreg.

Dodon, reprezentantul cel mai colorat al corupției sistemice din Republica Moldova a fost și demnitarul care a coborât cel mai jos pe scala disprețului pentru aceste valori. Așa că simpla îndepărtare a lui din prima funcție în stat poate fi considerată o mare victorie în efortul de însănătoșire a societății și de îndreptare a statului către un spațiu geopolitic prielnic dezvoltării, dar și cu fața către cetățean. Plecarea lui Dodon, a omului care a întrunit ambii factori fatidici pentru Republicii Moldova – a funcționarului ipocrit și corupt și a demnitarului obedient în totalitate intereselor Moscovei – este premisa debarasării de o epocă a dezastrului.

Spuneam la început că plecarea lui Dodon ar trebui interpretată cu foarte mare probabilitate drept sfârșit de epocă. De ce cu foarte mare probabilitate și nu cu foarte mare certitudine? Lipsa de certitudine și persistența îndoielii vin din experiența celor 30 de ani ai Republicii Moldova, dar și din realitatea concretă în care suntem sortiți să încercăm astăzi șansa ivită a ruperii noastre categorice de epoca trecutului negru.

În istoria Republicii Moldova au mai existat situații de natură revoluționară în care poporul, idem – o majoritate a alegătorilor – au săvârșit revoluții similare și au creat premise excepționale în favoarea realizării unor transformări cu valoare de epocă.

În 1991, ruperea de Uniunea Sovietică putea fi convertită în revenirea epocală la spațiul românesc binecuvântat.

În 1998, radierea agrocomuniștilor în alegeri a deschis șansa intrării în epoca integrării europene care urma să vină în 1999.

În 2009, alungarea cu jertfe și eforturi excepționale a comuniștilor de la putere a creat posibilități la fel de excepționale de apropiere efectivă de spațiul european de dezvoltare.

Republica Moldova a ratat toate aceste șanse pentru că politicienii, cei care trebuiau să ducă la îndeplinire șansele deschise de popor, ori au clacat, ori au trădat, ori s-au dedat corupției. În fond, s-au dovedit a fi de proastă ori chiar de foarte proastă calitate.

De fiecare dată când poporul s-a jertfit pentru a crea o șansă de schimbare și cerea ca o epocă vetustă, grea, rea și urâtă să fie abandonată categoric, de fiecare dată politicieni imaturi, trădători și lași ori îi rătăceau menirea, ori o abandonau de frică, ori o tranzacționau pentru bani și bogății personale. Astfel, schimbările de epocă cerute de popor ei le-au transformat de fiecare dată în alte etape ale acelorași epoci de obscură rătăcire.

Exemplul penultimei șanse pierdute mârlănește, celei din 2009, nu trebuie uitat nicicând. O șansă mai bună de a ne rupe de epoca trecutului sovietic nu a mai existat. În 2009, poporul și-a făcut datoria exemplar și la moment: el a dat puterea în mâinile unei coaliții declarate proeuropene. Tot atunci, cele mai mari și mai influente puteri ale lumii deveniseră aliate nouă și ne ofereau sprijin politic și susținere financiară importantă.

În acele condiții favorabile, era rândul clasei politice să-și facă datoria: să realizeze prin practica guvernării partea executorie a revoluției săvârșite de popor în 2009. Protagoniștii politici decidenți ai momentului respectiv erau Filat, Urecheanu, Ghimpu, Lupu-Diacov-Plahotniuc.    

Lor nu li se cereau jertfele suportate de popor. Lor li se cerea pricepere, perseverență, devotament și… muncă cinstită, adică integritate. Cinstea și corectitudinea în procesul de guvernare era cel mai de preț material care se cerea la temelia trecerii în altă epocă. În locul lui, decidenții momentului au pus corupția și duplicitatea, dinamita care a aruncat în aer însăși schița preconizatei temelii. Minunata șansă a ieșirii din epoca delirantei tranziții postsovietice, aflată la etapa comunismului mafiotic a lui Voronin, a fost ratată rușinos.

Astfel, politicienii corupți au devalizat această șansă până au ajuns să o transforme în o altă etapă, mult mai dezastruoasă a aceluiași tip de activitate mafiotică. A fost etapa așa numitei perfecționări a comunismului mafiotic și din care a țâșnit mnstruosul sistem oligarhic devastator, coordonat de Plahotniuc. Acel sistem care l-a cocolit, l-a hrănit și l-a promovat pe Dodon în cea mai înaltă funcție din stat, promovare anulată clar și prompt de o majoritate a alegătorilor în 15 noiembrie. Cauzele anulării se știu: pentru că Dodon, precum am spus, a devenit expresia cea mai dezgustătoare și mai josnică a politicianismului păgubos al etapei întemeiate de Voronin și care mai persistă, dar pe care poporul o vrea abandonată cu hotărâre, în sfârșit.

Sarcină deloc ușoară pentru Maia Sandu, beneficiarea revoluției electorale antidodoniste, în condițiile în care restul sistemului oligarhic stă în picioare și mai controlează încă majoritatea instituțiilor statului.

Cât de curajoase, precise și percutante trebuie să fie acțiunile președintelui astăzi învestit ca în timpul cel mai scurt posibil să fie tăiate capetele balaurului marii corupții și să fie eliberat statul de sub putreda lor masă. De aici, din complexitatea acestei sarcini vine partea îndoielnică, puțin pesimistă, a șansei de reușită în misiunea de ieșire din epoca diavolului roșu.

Partea certă și optimistă că misiunea va fi dusă totuși până la capăt și că această nouă șansă nu se va transforma în altă etapă a îndelungatei noastre rătăciri, este faptul că Maia Sandu declară lupta cu corupția drept cea mai importantă și primordială obligație a mandatului ei de președinte. Va pierde și ea șansa dacă va abandona această luptă; va câștiga, dacă va demonstra caracter. Îi dorim succes. Să îi spunem cu toții: Într-un ceas bun și Cu Doamne ajută, în altă epocă!     

 Valeriu Saharneanu

23 decembrie 2020

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.