Partidul LIberal Reformator: „Soluția” lui Dodon încalcă principiile legale și de etica ale suveranității statului

„Soluția” lui Dodon încalcă principiile legale și de etica ale suveranității statului

Declarație

Partidul Liberal Reformator își exprimă nedumerirea și legitima indignare în legătură cu planurile puse la cale de Dodon, președintele, în privința lucrărilor de reparație și restabilire a clădirii Președinției Republicii Moldova.

Ideea de a admite în calitate de sursă de finanțare Guvernul Turciei este în esență neavenită și de principiu nepotrivită normelor scrise și nescrise ale unui stat suveran și independent.

Finanțarea lucrărilor și angajarea firmelor executante de reparație a edificiilor din categoria celor de prim rang din care face parte și Președinția sunt de competența exclusivă a statului Republica Moldova. Este o axiomă general recunoscută și strict onorată de statele care se respectă, pentru că asemenea acțiuni țin în primul rând de simbolistica înaltei demnități suverane pe care o însumează aceste instituții, indiferent cine le ocupă vremelnic, dar și de aspectele de securitate și siguranță ale statului, lucruri deloc de neglijat.

Partidul Liberal Reformator consideră că negocierile separate și netransparente purtate de Dodon cu Președintele Turciei și reprezentanții Guvernului turc pe acest subiect, înțelegerile la care s-a ajuns sunt un atentat grav la siguranța și la imaginea statului Republica Moldova.

Oricare finanțare străină este o investiție a țării respective. Investiția este bazată pe un interes pe care urmărește să-l obțină finanțatorul în țara în care face investiția. Prin urmare, reieșind din caracterul netransparent al negocierilor, instituțiile și organismele care veghează la suveranitatea și independența statului trebuie în mod obligatoriu să-și pună următoarele întrebări: 

Ce a negociat Dodon cu Președintele și Guvernul Turciei? Ce a promis el contra banilor oferiți la reparația Președinției Republicii Moldova: teritorii concesionate, sfere ale economiei naționale, părți ale sistemului financiar-bancar, influență geopolitică, afiliere la blocuri și alianțe militare?

Întrebările sunt pe deplin legitime dacă le raportăm la felul în care Dodon a înțeles în primul său an de mandat să facă politică internațională în beneficiul său, al familiei și al partidului său și în totală contrapunere cu interesele statului și ale poporului.

Partidul Liberal Reformator cere Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova să revină cât mai grabnic la acest subiect, să anuleze angajamentele financiare la care s-a ajuns cu Guvernul Turciei, să prevadă surse proprii de finanțare a proiectului de restabilire a clădirii Președinției.

Partidul Liberal Reformator consideră că Președintele Dodon a încălcat cu rea-credință o serie întreagă de principii legale și de etică ale suveranității statului și cere Parlamentului să pună problema inițierii procedurii de suspendare a lui din funcție, ca președinte incompetent și demnitar de rea-credință.

Chișinău, 6 ianuarie 2018

Lasă un răspuns