Partidul Liberal Reformator la reuniunea de la București din 20 august 2017
Schiță de raport
În calitate de reprezentant al Partidului Liberal Reformator am participat duminică, 20 august 2017, la București, la o întrunire a forțelor unioniste, civile și politice, din România și Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat sub auspiciile Platformei Acțiunea 2012, și-a desfășurat lucrările in sala Rosetti a Parlamentului României și a avut obiectivul creării Alianței pentru Centenar. Esența acestei noi structuri a fost exprimată de liderul Platformei, George Simion, în cuvântul său de deschidere: „Sărbătoarea Centenarului nu este completă fără Basarabia. Anul 2018 trebuie să fie momentul în care punctăm decisiv necesitatea restabilirii unității naționale prin adoptarea proiectului de țară al României: unirea cu Republica Moldova..”
La întrunire au vorbit reprezentanți ai organizaților neguvernamentale din România și Republica Moldova, deputați și senatori în Parlamentul României, lideri ai organizațiilor unioniste de tineret derivate din Platforma Acțiunea 2012, exponenți ai administrațiilor locale din România care și-au exprimat adeziunea și susținerea Alianței pentru Centenar. Reprezentanții partidelor politice din Republica Moldova nu au fost invitați la tribuna ședinței plenare pentru a fixa prezența și a rosti un cuvânt de salut. În afara liderului PUN, Anatol Șalaru, care a fost invitat să vorbească sub acoperirea poziției „fostului ministru al apărării”.
Reprezentanții partidelor au fost invitați să-și exprime opiniile și planurile în cadrul unui panel organizat la încheierea ședinței plenare cu tema necesității unificării forțelor politice unioniste din Republica Moldova în perspectiva anului Centenar, dar și electoral 2018. Am vorbit că Partidul Liberal Reformator consideră obiectivul unirii celor două state românești drept prioritar și indispensabil activităților sale politice. În acest sens, PLR din Republica are preconizate o serie de acțiuni, inclusiv în colaborare cu partenerul său politic din România – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).
În ceea ce privește unificarea forțelor politice unioniste din Republica Moldova am subliniat, că lucrurile trebuie privite aici prin prisma atitudinii lor față de regimul oligarhic al marii corupții aflat la guvernare care a luat în captivitate statul și exploatează politic sărăcia impusă populației. Ca să supraviețuiască, regimul a folosit, folosește și va folosi diferite tertipuri de manipulare, inclusiv încălecarea, prin partide și organizații civice interpuse, a unionismului, pentru a împiedica intrarea în Parlament a forțelor unioniste anti-oligarhice. În consecință, piatra de încercare a unificării forțelor politice unioniste, în special a celor apărute recent, trebuie să fie lupta lor sinceră principială și nedisimulată pentru eliberarea Republicii Moldova de regimul marii corupții care, în esența lui, este antiunionist, antiromânesc și antieuropean. Atât timp cât regimul va guverna Republica Moldova, unirea este imposibilă, pentru că România înseamnă stat de drept, înseamnă eradicarea corupției, înseamnă răspunderea pentru crime, ceea ce în final înseamnă moartea acestor forțe malefice. Mai degrabă ele vor mai naște un Dodon decât să accepte reîntregirea cu Țara, iar contrafacerea unionismului, ca, de altfel, și a europenismului, face parte din strategia de supraviețuire a regimului oligarhic.
În cadrul panelului Dl Șalaru a reiterat imperativul unificării, dar a unificării prin contopirea forțelor unioniste cu Partidul său al Unității Naționale pe care îl consideră unicul capabil să aducă la îndeplinire idealul național. În acest sens, ideea lui Anatol Șalaru este că în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare din 2018 aceste forțe NU trebuie să formeze careva blocuri sau alianțe electorale. Ele trebuie să consolideze poziția PUN pentru a trece pragul electoral și a intra în Parlament.
Faptul acesta a trezit nedumerirea și a pus la mare îndoială sinceritatea apelului. Ori, un bloc sau o alianță unionistă trebuie să țintească obținerea a cel puțin 20-30% de sufragii ale electoratului unionist, care se anunță, și nu trebuie să se teamă de cele 9% reglementate ale pragului electoral. Un bloc electoral format din mai multe partide ar demonstra unitatea prin diversitate a forțelor unioniste și ar încuraja electoratul să susțină în număr cât mai mare acest pol, pe când contopirea în matricea unui singur partid ar însemna monopolizarea unionismului sub flamura unui singur partid, care nu a trecut încă proba luptei anti-oligarhice.
Am convenit că aceste aspecte și alte teme ale unui eventual proiect de unificare a forțelor politice unioniste din Republica Moldova să fie discutate într-o următoare etapă ce va fi organizată cât de curând la Chișinău.
Partidul Liberal Reformator consideră că în continuarea procesului de unificare și cu scopul consolidării luptei pentru eliberarea Republicii Moldova din captivitatea corupției, la aceste discuții trebuie invitate toate forțele anti-oligarhice aflate pe platforma pro-europeană.
Valeriu Saharneanu,
24 august 2017
Leave a Comment
(0 Comments)