Partide și obiective pentru 2018. Partea I. De ce Plahotniuc se va bate cu Dodon
Deși abia am prins a ne deprinde cu anul 2017, constatăm că toată lumea politică de la Chișinău scrutează cu multă încordare și se pregătește de anul 2018. De ce? Pentru că anul 2018 are pentru Republica Moldova o dublă semnificație. În primul rând, este anul care prevede alegeri parlamentare ordinare. În rândul al doilea, dar de o semnificație dominantă, este anul Centenarului Reîntregirii națiunii române. Evident, că în legătură cu aceste două mari evenimente, fiecare partid, fie el la putere sau în afara ei, își pune anumite obiective.
Care sunt aceste forțe și ce înseamnă obiectivele lor pentru anul 2018? Să o începem cu partidele care formează la moment puterea decizională sub acoperirea unei majorități parlamentare, așa cum s-a format ea la ziua de 20 ianuarie 2016 și după acest rubicon.
Partidul Democrat urmărește să rămână la putere. Asta, în primul rând. În rândul al doilea el vrea să rămână pe o platformă mult mai largă, mai confortabilă, mai aproape de arterele care pompează capitalul spre- și dinspre Buget.
Platformă mai largă înseamnă cuprindere politică extinsă peste arealurile ocupate de alte partide, altădată, cum ar fi cele ale concurentului răpus – PLDM – supus unui proces de fărâmițare direcționată. Arealuri atractive, aproape natale și ușor explorabile pentru PD, sunt și cele ale PCRM-ului, partid aflat în proces de absorbție lentă, agreată tacit de liderul PCRM.
Platformă mai confortabilă înseamnă construcția unui sistem de partide-satelit care gravitează pe o orbită fixă, aparent distinctă de cea a PD, dar coordonată strict de acesta. În perioada 2014-2018, acest tip de construcție este rodat de PL-ul (srl-ul) lui Ghimpu, în primul rând, și de PPEM-ul lui Leancă.
Viitoarea construcție, cea de după 2018 (dacă nu se va reuși doparea Parlamentului până peste cota majorității constituționale cu oamenii PD-ului), va trebui să fie asigurată de partide crescute de cu vreme în acest scop. Având în vedere toanele care îl apucă deseori pe Ghimpu, dar, mai cu seamă, semnele clare ale prăbușirii acestuia sub toate pragurile de încredere, Coordonatorul s-a gândit la o eventuală înlocuire a lui cu Șalaru: proiectul PUN este în dezvoltare.
În privința lui Leancă lucrurile sunt mult mai clare și mai previzibile, stigmatul șantajului pentru rolul central jucat în furtul Miliardului, pe când era „simplu prim-ministru”, rămânând garantul pe viață al slujirii cu devotament cauzei liderului PD.
În felul acesta, suma disoluțiilor, absorbțiilor, înlocuirilor și abordărilor prin șantaj la interesul PD trebuie să se materializeze în crearea unei platforme politice confortabile pentru acest partid, întinse de la stânga lui Voronin, la centru-dreapta a lui Leancă și până la dreapta lui Ghimpu/Șalaru. Culoarea fiecăruia dintre acești actori, mesajele lor amplificate de resorturile mediatice din dotare vor avea sarcina să creeze iluzia unui pol cvasi-general și atotputernic, un soi de amestecătură de moldovenism, europenism și unionism – melanj politico-ideologic subordonat unui singur scop – perpetuării regimului oligarhic corupt, capturării în profunzime a Republicii Moldova.
Acesta este obiectivul Partidului Democrat (al lui Plahotniuc) pentru anul 2018. Realizării lui i-au fost consacrate o serie de acțiuni puse pe rol de cu vreme, între care inițiativa de trecere la votul uninominal, care, de fapt, a dat startul campaniei electorale din 2018.
Obiectivul pentru anul 2018 al PSRM este mare și complex. Complexitatea survine de la rolurile și misiunile asumate pe scena politică a Republicii Moldova. Este rolul celui mai mare partid parlamentar de opoziție, dar și cel al unei componente a puterii politice bicefale PD-PSRM.
Este misiunea servitorului intereselor Federației Ruse în Republica Moldova, a Coloanei a cincea a Kremlinului de subminare a vectorului occidental al statului lor de reședință. Pe de o parte PSRM trebuie să fie cât mai pro-rusesc și mai anti-occidental în demersuri pentru a scoate într-un relief cât mai pronunțat „calitățile” pro-europeniste mimate ale Partidului Democrat și unionismul simulat al Partidului Liberal.
Pe de altă parte, socialiștii trebuie să fie atât de contondenți și de gălăgioși încât vacarmul produs de ei să bruieze tot ce se face/programează/preconizează pe dimensiunea Centenarului Unirii Basarabiei cu România și a Centenarului Marii Uniri a românilor, evenimente care vor avea loc pe tot parcursul anului 2018.
Pentru ca PSRM să se manifeste cât mai eficient pe acest tărâm al discordiei, Partidul Democrat, cel care se teme cel mai tare de o eventuală Unire (pierdere a Republicii Moldova ca sursă de îmbuibare), l-a și aburcat pe șeful lor, Dodon, în fotoliul prezidențial. Din această postură mesajul anti-unionist al căpeteniei socialiste poate dăuna și scandaliza cu foarte mult efect. Prinde bine divagațiilor antinaționale ale trădătorilor socialiști și marea făcătură a PD, cea a Recensământului – 2014, scos abia acum la lumină cu grave și criminale deformări la capitolul opțiunilor identitare ale reprezentanților națiunii titulare care populează Republica Moldova.
În caracterul complex al obiectivelor urmărite de PSRM în 2018 ar trebui avut în vedere și încercarea lui Dodon de a scăpa, cu ajutorul Rusiei, de dependența și de obligațiile lui față de Plahotniuc. Intenția Rusiei de a-l include pe liderul PD în lista internațională de căutare a infractorilor și reacția șefilor de Parlament și de Guvern de la Chișinău la această tentativă este un semnal că unele mișcări în această privință sunt puse deja la cale.
Așa cum se îmbățoșează Dodon de ceva vreme, semnând ostentativ memorandumuri cu Uniunea Eurasiatică dezavuate instantaneu de primul ministru Filip ca inconsistente din punct de vedere juridic și cum pe neprins de veste apar demersuri „publice” de posibilă tragere la răspundere a lui Dodon pentru trădare de Patrie, trebuie să ne gândim că existența unui plan al lui Dodon de surclasare a lui Plahotniuc și de înlocuire a lui cu sine și a PD-ului cu PSRM-ul în 2018, este cât se poate de real și de posibil.
Atunci, războiul dintre cei doi discipoli ai aceleiași case politice comuniste pentru preluarea controlului asupra Republicii Moldova se va transforma într-un obiectiv de importanță vitală pentru ambele. Lupta se va da pe viață și pe moarte, iar ca măsură preventivă Plahotniuc ar putea pune în aplicare în privința lui Dodon sentința lui Taras Bulba față de propriul fecior: eu te-am născut – eu te omor. Dacă va mai putea. Războiul de distrugere reciprocă dintre cele două ramuri ale uneia și aceleași mafii, cultivată de Voronin pe parcursul unui deceniu și jumătate, poate să se constituie într-un obiectiv de auto-lichidare a două bande politice concurente, dar extrem de benefic pentru mișcarea anti-oligarhică și pentru Republica Moldova.
Despre obiectivele acestor forțe și cum ar trebui ele să se comporte în contextul polivalent al anului 2018 vom încerca să dezbatem în articolul următor.
Valeriu Saharneanu
4 aprilie 2017