Valeriu Saharneanu

„Redacția „Unimedia” – așa este semnată pseudo-știrea de sâmbătă, 10 octombrie despre lansarea lui Dorin Chirtoacă în campania electorală. Am etichetat știrea cu elementul pseudo, care în compunerea unor substantive le dă sensul de „fals”, pentru că „redacția „Unimedia” se încumetă să-și trateze publicul ca pe niște pseudo-cititori; ființe imbecile, retardate, nepricepute – demne de a fi dezinformate în modul cel mai grobian.

Nu zicem ba, ar putea să existe și asemenea ființe dacă ele ar citi timp îndelungat și exclusiv „Unimedia”, mai ales de când portalul a devenit proprietatea ascunsă a lui Dodon. Așa însă, cititorul de azi are la dispoziție sumedenie de surse, inclusiv pe cea a subiectului care a generat evenimentul. Tehnologiile permit conexiuni multiple la realitatea din jur. În felul acesta oricine ar vrea să știe ce s-a întâmplat în spațiul nostru informațional sâmbătă, 10 octombrie, și din nenoroc ar da mai întâi de „Unimedia”, ar rămâne consternat din ceea ce i s-a propus să citească din această sursă despre lansarea lui Chirtoacă și ceea ce s-a întâmplat în realitate.

Boțul de fraze încâlcite, lipite anapoda, șochează de inexactități voit montate în corpul diform al pseudo-știrii, semnată „Redacția „Unimedia”. După titlul care anunță că „Dorin Chirtoacă s-a lansat în campania electorală…” și propoziția de prezentare a formațiunii candidatului, autorul textului, nimeni altul decât însăși „Redacția „Unimedia”, începe să-și bată joc în ultimul hal de cititorii săi. Ea refuză cu tot dinadinsul să-i informeze unde s-a desfășurat evenimentul. „Unimedia” recurge chiar din a doua frază la sperjur profesional și afirmă, ipocrit nedumerită: „Candidatul la prezidențiale a ales să se lanseze în campania electorală, în apropiere de o pădurice, în spatele căruia se aflau susținătorii Mișcării politice UNIREA”. Este normal că luând cunoștință de acest detaliu incitant, cititorul să pornească iute cu ochii în jos pe text în căutarea dezlegării acestui mister: De ce candidatul Blocului UNIREA a ales, precum spune „redacția „Unimedia”,să organizeze lansarea în campanie în apropiere de o pădurice oarecare, ce simbol o fi având păduricea și ce i-o fi legat pe unioniști de ea? Numai că în continuare, mai la vale pe text, cititorul avea să se încâlcească în fraze lipite alandala una de alta cu vădita rea-voință a unor detractori profesionali. La ieșirea din câlții frazelor îngrămădite fără sens, nenorocitul cititor  era așteptat să i se dea lovitura de grație: „Conferința de presă, afirmă aproape că frenetic și apocaliptic „redacția „Unimedia”, s-a întrerupt întrucât au fost întâmpinate defecțiuni tehnice.”

Gata, știrea propriu-zisă despre eveniment s-a terminat aici, cortina a căzut și în zadar vor fi toate frământările cititorului cultivat, deprins să i se dea răspuns deplin la întrebările obligatorii ale unei știri clasice – cine?, ce?, unde?, când?, de ce? Abia de a aflat de la „Unimedia” cititorul cine stă la originea evenimentului, dar că a fost lansare de campanie ori conferință de presă; că una ori alta au fost duse până la capăt, numai alte surse, mult mai credibile ca „Unimedia”, ar putea să o știe. Așa că doar părăsind „Unimedia” cititorii interesați au putut să afle ce s-a întâmplat cu adevărat sâmbătă, 10 octombrie.

Sursele mass-media autentice au relatat onest și corect că lansarea în campania prezidențială a lui Dorin Chirtoacă a avut loc nu la o margine de pădurice, cum a afirmat mincinos „Unimedia” lui Dodon, ci pe malul nemijlocit al Prutului de la Cotul Morii, la hotarul învelit de sovietici în sârmă ghimpată – simbolul despărțirii de Neam și de Țară pe care Blocul UNIREA și candidatul lui planifică să-l înlăture. Cititorii interesați au putut să afle că evenimentul a fost unul plin de conținut, de mesaje coerente, concise și clare, că a fost dus până la capăt și nu a fost întrerupt de careva defecțiuni tehnice. Defecțiunile invocate în așa numita știre provin în totalitate din defecțiunea intervenită în politica editorială a redacției „Unimedia”.

Teoria și practica jurnalismului statuează că atunci când un text publicat – fie el un anunț, o știre, un editorial ori un comunicat – este semnat cu numele instituției de presă, exigențele în ceea ce privește expunerea și corectitudinea lui nu pot fi decât ireproșabile. Cu alte cuvinte, acest tip de texte instituția de presă le semnează cu însăși onoarea ei. În cazul semnalat de noi, redacția „Unimedia” nu numai că minte în ceea ce privește datele unui eveniment, dar și se dezminte că ar fi o instituție de presă credibilă, că i-ar fi rămas dram de onoare.  

Valeriu Saharneanu

12 octombrie 2020

Miercuri, 7 octombrie, opinia publică a fost lăsată să fiarbă în sosul acru al știrii despre răpirea polițistului de la Florești de către un comando transnistrean, astăzi ea a fost abundent îndulcită în siropul comunicatelor oficiale despre eliberarea fermecătoare a celor răpiți.  Joi, 8 octombrie, MAI apare cu un comunicat bombastic în care anunță că cei reținuți au fost eliberați. Ministerul ne dă de înțeles că eliberarea celor doi (sau patru?) cetățeni sechestrați nu a fost o lucrare simplă. Ea a fost posibilă doar în cazul în care „Ministerul, împreună cu alte instituții responsabile în gestionarea acestui caz au întreprins toată măsurile necesare…”

Fără să trateze publicul cu subtilități inutile, Ministerul sugerează cu asprime polițistă, că eroica realizare a fost posibilă numai și numai la intervenția celei mai responsabile instituții din această țară. Fără președinție, cazul era de nerezolvat și bieții oameni ar fi stat și această noapte în arestul bandiților de la Tiraspol. Adevărat, MAI nu a folosit cuvântul „bandiți”. Așa îi numim noi pe bandiții de la Tirapsol. MAI-ul lui Dodon a inventat pentru ei un termen nou, de fapt, o întreagă sintagmă – „structuri de facto”. Asta ar trebui să însemne că structurile de acolo nu sunt neconstituționale ori, Doamne ferește, anticonstituționale. Ar fi niște formulări insultătoare și bandiții de acolo ar putea să se supere.

Nu a trecut mult timp după difuzarea comunicatului MAI și în spațiul public apare Dodon, eroul legendar al operațiunii de eliberare, erou sugerat de comunicatul MAI, oficialul cel mai titrat al structurilor de jure. Ca reprezentant de mucava al lor, Dodon nu a vrut să arate neputincios în fața structurilor de facto banditești. Într-o postare pe rețele, el îngroașă culorile sumbre și ca să dramatizeze povestea, strecoară ideea că situația este gravă din vina celor doi (ori patru?) moldoveni răpiți. ”Situația referitoare la cei doi (ori patru?-n.n.) cetățeni răpiți zilele trecute, scrie Dodon, este extrem de gravă și a generat imediat o reacție promptă a conducerii țării și a instituțiilor statului.” De ce zice Dodon că situația celor doi este extrem de gravă, cunoscându-se că vinovăția, cel puțin a unuia dintre ei, se rezumă la simplul fapt că este cetățean al R. Moldova și angajat al structurilor ei, dar își are locuința în stânga Nistrului? Este acest fapt o crimă și câtă gravitate extremă poate să încapă în cuprinsul acestei situații? Dodon nu-și pune această întrebare. Determinativul „extrem de gravă” este folosit de „garantul Constituției” ca să scoată în evidență ceea ce publicul trebuie să rețină numaidecât, și anume „reacția  promptă a conducerii țării”, adică a salvatorului Dodon. Călare pe caz, Dodon dă cu pintenii în mârțoaga subiectului și ne asigură plin de importanță, că „principala (lui) preocupare a fost eliberarea cât mai rapidă a cetățenilor noștri…” Dodon ne spune și cum a reușit, cum a acționat, aruncându-se jertfelnic în gheena focului transnistrean: „Personal (nu altcineva oarecare), am avut o discuție cu liderul de la Tirasppol… în care i-am cerut să intervină prompt…”

Liderul de la Tiraspol, conducătorul structurilor de facto de peste Nistru, nu-l refuză, intervine prompt și, la scurt timp după discuția cu conducătorul de mucava de dincoace de Nistru, îi eliberează pe cei doi (ori patru?) cetățeni răpiți. Nu numai că îi eliberează și basta. De data aceasta, un ditamai minister de externe al Tiraspolului apare cu un comunicat în care ține să precizeze că „astăzi a avut loc o discuție telefonică între președinții (sic!) RMN și RM și respectând solicitările părții moldovenești, instituțiile de aplicare a legii transnistrene s-au abținut de la alegerea unei măsuri preventive de arest și… în rezultat au fost eliberați…”

Citatul este prea lung. Forma scurtă care ar trebui reținută pentru o concluzie este următoarea: „astăzi a avut loc o discuție telefonică între președinții RMN și RM și… în rezultat (cei răpiți-n.n.) au fost eliberați…” Ați reținut deci: Dodon a lăsat toate treburile lui importante, a intervenit prompt și efortul lui eroic s-a încununat de mare, foarte mare succes – cu eliberarea unor cetățini răpiți și care se aflau în „situație foarte gravă”.

Rapace și viclean cum este, dar simplu în ceea ce privește structura mintală, lui Dodon nu-i pasă că, prin dânsul, cel care la ora actuală este ocupantul accidental al funcției de șef al statului, bandiții de peste Nistru își bat joc de Republica Moldova și de moldoveni. Dodon nu are conștiința faptei dezonorante pe care o săvârșește și nici a nimicniciei lui. El vrea să se pricopsească prin orice mijloace și să legitimeze funcția pe care i-a dat-o Plahotniuc în 2016. Episodul cu eliberarea moldovenilor răpiți de ocupanții de peste Nistru și eliberați teatral de Dodon, pare să fie parte a scenariului convenit la întâlnirea de la Condrița cu căpetenia de la Tiraspol, scenariu contrasemnat de Kozak și girat de Putin. Este o crimă pentru care Dodon va trebui să răspundă foarte curând.

Valeriu Saharneanu

8 octombrie 2020

Presa internațională informează că protestele apărute ieri în capitala Kârgâstanului pe fundalul nemulțumirilor provocate de publicarea rezultatelor parțiale ale alegerilor parlamentare care au avut loc duminică, 4 octombrie, s-au transformat într-o adevărată revoluție.

Protestele au început ieri dimineață, adunând în piața centrală a Bișkekului, capitala țării, cca 5 mii de protestatari, convocați de partidul național-patriotic „Cion kazat”. Spre seară, în stradă au ieșit alte zeci de mii de protestatari chemați și de alte partide care au considerat că accesul lor în parlament a fost îngrădit brutal de guvernarea girată de președintele Sooronbay Jăănbek. Partidele acolite ale acestuia au luat, conform rezultatelor preliminare, jumătate din locurile din parlament, fapt care a și aprins scânteia protestelor.

În ciuda opunerii forțelor de ordine, în decursul acestei nopți, protestatarii au asaltat și au luat sub controlul lor așa numita Casă Albă, palatul în care își au reședința Parlamentul și Președinția acestei republici. În interior au fost semnalate focare de incendii și devastate birourile deputaților.

La scurt timp după aceasta, protestatarii au asaltat clădirea Comitetului Securității Statului, iar spre dimineață au luat sub control Guvernul și Primăria Bișkekului. În decursul nopții, la cererea protestatarilor, au fost eliberați din închisori fostul președinte, Almazbek Atânbaiev, condamnat la 11 ani, și fostul prim-ministru, Sapar Isakov, condamnat la 15 ani de pușcărie.

Liderul partidului de opoziție „Ata Meken” (Patria”), Janar Akaiev, a declarat că în locul fostului executiv va fi format un guvern al poporului și va fi desemnat un nou prim-ministru. Protestatarii au numit un intendant al Bișkekului și un nou director al Comitetul pentru Securitatea Statului. Totodată, noul procuror general numit de forțele protestatare, a anulat rezultatele alegerilor parlamentare de duminică și a declarat că vor fi trași la răspundere toți funcționarii care au contribuit într-o formă sau altă la falsificarea alegerilor.

Sooronbay Jăănbekov, președintele Kârgâstanului, a declarat azi dimineață că în țară a avut loc o tentativă de lovitură de stat și a chemat partidele de opoziție să-și retragă oamenii din stradă. Președintele a poruncit în același timp forțelor de ordine să nu deschidă focul asupra protestatarilor și i-a chemat pe toți la pace.

În același timp, Maksat Mamâtkanov, unul din liderii opoziției și al mișcării protestatare spontane a declarat că actualul președinte va fi demis din funcție.

Agențiile de presă precizează că în timpul protestelor au avut de suferit în jur de 600 de oameni, 150 dintre care au avut nevoie de spitalizare. Un protestatar a fost omorât.

***

În conformitate cu rezultatele preliminare ale alegerilor din Kârgâstan, doar patru partide au trecut pragul electoral de 7 procente. Cele mai multe sufragii le-a obținut partidul „Birimdjik” (Единство), foarte apropiat familiei prezidențiale și partidul „Mekenim Kyrgystan” (Kârgâstanul nostru), apropiat clanului fraților Matraimov. Se estimează că rezultatul sumar al acestor două partide ar putea asigura majoritatea politică în Parlament.

Valeriu Saharneanu,

6 octombrie 2020

https://facebook.com/PartidulDemocratiaAcasa/videos/3320097674714428/?t=1245

Scandalos, inimaginabil, scârbos, sfidător – aceasta este prima reacție firească a opiniei publice la anunțul făcut, printre altele, de Procurorul General, Alexandru Stoianoglu, despre faptul că judecata în cazul profesorilor turci, răpiți și expulzați ilegal în 2018, a avut deja loc în vară și că fostul șef al SIS-ului, Vasile Botnari, unicul învinuit, și-a primit pedeapsa prin nu se știe câți ani dați cu suspendare.

A doua reacție firească a poporului, cel care dă șapte piei de pe dânsul ca să garanteze cu salarii și pensii fabuloase independența, integritatea și intransigența procurorilor și judecătorilor, cu deosebire în cazuri de mare interes public, cum este cel al răpirii de către SIS a profesorilor turci, ar trebui să fie răscoala dreaptă și luarea în țepi a acestei hledii de slujbași nerușinați, plătiți din gros cu bani luați din tainul și așa sărac al bătrânilor și copiilor, dar certați cu bunul simț, primul dintre care ar trebui să fie însuși Procurorul General – marea decepție a celor care au sperat că Stoianoglu va da dovadă de caracter și va aduce breasla procurorilor a sistemului justițiar moldovenesc în serviciul poporului.

Or, cazul răpirii profesorilor turci și a judecării lui în secret vine să demonstreze o dată în plus că sistemul continuă să lucreze în regim de stat capturat nestingherit de nimic și de nimeni, inclusiv de Procurorul General.

Descoperim a câta oară în ultimul an că fuga lui Plahotniuc nu a însemnat și ieșirea sistemului la un liman constituțional, cum s-a încercat. Cazul Botnari ne arată în chip scandalos că sistemul a rămas intact, că el și-a schimbat doar stăpânul, acesta fiind Dodon, ocupantul funcției de președinte al Republicii Moldova. Iar acest detaliu implică situației o gravitate incomparabil mai mare că celei instituite de un nimeni în stat, cum a fost Plahotniuc. Procurorii au avut de cercetat un caz ieșit din comun, de mare interes național, în care implicarea șefului statului a fost pe față, sfidătoare chiar, și putea fi probată de o echipă de procurori profesioniști. Procurorii au ales să lucreze în continuare în tradiția statului capturat de bandiți și au trișat în folosul grupului organizat criminal. Ei nu au investigat elemente-cheie, cum ar fi interesul lui Dodon, legat de un posibil troc avut pe seama profesorilor răpiți cu președintele turc, Erdogan, un misterios, dar generos finanțator al lui Dodon. Procurorii nu au reacționat la semnalele precum că unicul învinuit, fostul șef al SIS, Vasile Botnari, s-ar fi întâlnit în primăvară cu Dodon, la reședința ultimului de la Condrița.

Incredibil, dar până să ne pună în fața unui fapt deja împlinit, Procurorul General nu a scos un cuvânt despre data procesului de judecată, despre caracterul secret al procesului – total anticonstituțional. Procurorul General nu a contraatacat instituțional ilegalitatea, nu a informat opinia publică în legătură cu aceasta, nu și-a dat demisia de onoare, la urma urmei, în semn de protest contra unei tentative de mușamalizare criminală a unui proces de mare interes public. Procurorul General nu a făcut nimic ca să apere demnitatea Republicii pentru care a jurat. Dar trebuia, fiindcă era clar, chiar și pentru cel mai dement pacient al acestei case de nebuni în care a fost transformată Republica Moldova, că între procurori, judecători și beneficiarii politici ai acestui caz – primul dintre care apare ocupantul funcției de președinte, Dodon – există o înțelegere de cartel. De cartel mafiot, de cartel banditesc, de cartel de grup criminal organizat, domnule Procuror General.

Nu, domnule Stoianoglu, nu așa Procuror General te-a vrut Republica Moldova.

Valeriu Saharneanu

10 septembrie 2020

Declarația Guvernului Federal al Germaniei în cazul Navalny

Comunicat de presă 306

Miercuri, 2 septembrie 2020

Biroul de presă și informare al guvernului federal (BPA)

La demersul spitalului universitar Charité – Universitätsmedizin Berlin, un laborator special al Bundeswehr-ului a efectuat un test toxicologic folosind probe de la Alexei Navalny.

Astfel, au fost furnizate dovezi fără echivoc ale prezenței în corpul lui al unui agent nervos chimic din grupul Novitschok.

Alexei Navalny a fost adus din Rusia la Berlin pentru tratament medical pe data de 22 august, cu simptome de otrăvire.

Cancelarul federal Angela Merkel și ministrul federal de finanțe Olaf Scholz, ministrul federal de externe Heiko Maas, ministrul federal de interne Horst Seehofer, ministrul federal al justiției Christine Lambrecht, ministrul federal al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer și șeful cancelariei federale, prof. Helge Braun, au discutat astăzi la prânz asupra următoarelor:

• Este un eveniment uimitor că Alexei Navalny a fost victima unui atac cu un agent chimic nervos în Rusia.

• Guvernul federal condamnă acest atac în termeni cei mai duri.

• Guvernul rus este îndemnat să se explice asupra incidentului.

• Dna Navalny și medicii curenți au fost informați cu privire la rezultatele examinării.

• Ministerul de Externe îl va informa pe ambasadorul Rusiei cu privire la rezultatele investigației.

• Guvernul federal își va informa partenerii din UE și NATO despre rezultatele anchetei de laborator prin intermediul Biroului Federal de Externe prin canalele prevăzute în acest scop. Acesta va discuta o reacție comună adecvată cu partenerii în lumina acordului rus.

• Guvernul federal va contacta, de asemenea, Organizația pentru interzicerea armelor chimice (OVCW).

• Guvernul federal va informa grupurile parlamentare din Bundestagul german.

• Guvernul federal speră la o recuperare completă a lui Alexei Navalny.

Sursa: https://www.bundesregierung.de/

Sunt premii pentru care unii luptă înverșunat ca să-și adaoge ceva la propria glorie. Și sunt premii cărora premianții le sporesc prestigiul din gloria lor.

Evident, Premiul Național este unul tânăr, ca și republica, și are nevoie de susținerea adevăratelor elite, dar și de sponsorizări pe măsură.

Premierea medicilor-luptători cu molima secolului este din categoria celor care apreciază nu gloria, ci însuși sacrificiul celor ce luptă pentru ceea ce-i mai scump în lumea asta: Viața Omului!

Glorie lor, felicitări laureaților! Iar în semn de prețuire și solidaritate cu lupta pentru sănătate, voi deconta, către o unitate medicală antrenată în lupta cu COVID-19, o sumă importantă din premiul acordat.

Felicitări tuturor cu prilejul Zilei Independenței!

Cu toată considerațiunea,

  Ion Hadârcă

De mai bine de doua săptămâni suntem martorii unei revoluții în evoluție. Ca și alte asemenea fenomene întâmplate în ultimii 30 de ani, revoluția belarusă a pornit din repulsia cetățenilor față de un dictator și de regimul lui criminal. Belarușii spun și arată că vor să trăiască în libertate, să nu fie asupriți mintal și ideologic, că vor să iasă din izolare, să aibă o țară și o națiune deschisă, democratică, europeană. Ca și alte fenomene de acest fel, revoluția belarusă a izbucnit de la îndârjirea dictatorului local de a se menține la putere contrar voinței suverane a majorității populare, însușindu-și alegerile. Revoluția belarusă a prins să ardă în flăcări în seara zilei alegerilor, când cetățenii au descoperit că le-a fost furat votul, că s-a întâmplat o distorsionare obraznică a rezultatelor scrutinului.

Ca și alte revolte izbucnite împotriva unor regimuri dictatoriale, revoluția belarusă a fost și ea reprimată cumplit. Protestatarii au fost atacați cu bestialitate de forțele speciale – mâna de fier a dictatorului. 4 dintre ei au fost uciși în operațiunile de reprimare și peste 80 de protestatari sunt dați dispăruți. Unul dintre tinerii dispăruți a fost descoperit ulterior spânzurat într-o fâșie vegetală de parc. Aproape 7 mii de cetățeni au fost reținuți, încarcerați, torturați, supuși unor tratamente inumane. La presiunea protestatarilor, dar și a opiniei publice internaționale câteva mii de arestați au fost eliberați. Sute dintre ei se mai află însă în izolatoarele miliției. Rămân în pușcărie dizidenții regimului, liderii opoziției politice arestați în perioada de dinaintea alegerilor din 9 august.

Revoluția belarusă are multe puncte comune cu revoluția din aprilie 2009, atribuită tineretului din Republica Moldova. La baza ambelor s-a aflat marasmul năucitor al ocupantului funcției de președinte. Ambele revoluții s-au aprins din frustrarea quasi generală iscată din evidența nedisimulată a alegerilor fraudate de acest ocupant. Și în cazul moldav, ca și în cel belarus, cruzimea forțelor de ordine s-a vrut exemplară, urmărind descurajarea tineretului în a-și arăta nemulțumirea față de regim pe mult timp înainte. Coridoarele morții inventate și practicate la Chișinău în aprilie 2009, au fost folosite pe larg în august 2020 în izolatoarele de la Minsk. La fel, schingiuirea, violarea și judecarea arestaților direct în iadul din subsolurile de tortură ale miliției. În ambele situații ocupantul funcției de șef al statului a invocat tentativa de lovitură de stat, ghidată de forțe străine din afară. În ambele cazuri, dictatorii au cerut ajutor frățesc de la dictatorul-șef de la Kremlin. Voronin l-a primit în formă de cătușe, bâte, instrumente de tortură și muniții speciale de reprimare a protestelor trimise cu titlu de urgență de Moscova în două avioane cargo. Lukașenko a vrut, a cerut și a primit de la Putin trupe speciale cu tot cu echipamentul respectiv, dar, mai nou, și… comandouri de jurnaliști care să-i înlocuiască la aparate pe jurnaliștii autohtoni răzvrătiți de rând cu tot poporul.

În faza lor următoare revoluția de la Minsk a anului 2020 și revoluția de la Chișinău a anului 2009, încep să se deosebească. În primul rând prin faptul că cea de la Chișinău a fost o continuare a revoluției de la 1989, capturată de nomenclatura sovietică adaptată cinic la noile realități. Vectorul pro-românesc și pro-european s-a impus nu doar ca strategie de dezvoltare democratică, dar și ca mod de gândire. Drapelele României, ale Uniunii Europene și ale Statelor Unite ale Americii au fost stindarde ale revoluției moldave de la 2009 de rând cu drapelul de stat al Republicii Moldova. Revoluția de la Minsk s-a arătat întârziată cu 30 de ani, dintre care 26 populația i-a trăit sub tunetele anti-occidentale ale tiranului dezlănțuit. Stafiile unei intervenții iminente a UE și NATO au apărut în mintea tulburată de proteste a lui Lukașenko și fără portul  simbolurilor acestora pe străzile orașelor belaruse. Cu înfrigurarea unui nebun, el s-a repezit să regrupeze forțe militare la granița de vest a țării lui, iar sâmbătă și duminică, 22 și 23 august, a organizat acolo exerciții militare ale corpurilor motorizate și de tancuri. Mai mult, dictatorul a coborât duminică seara dintr-un un elicopter în curtea pustie a palatului său prezidențial, echipat în vestă antiglonț, ținând amenințător în mână un Kalașnikov și însoțit de feciorul lui minor, înarmat și echipat la fel de războinic ca și taică-său. De aseară și până azi dimineață, imaginile cu cei doi termnatori au făcut înconjurul lumii, arătându-l pe dictator în faza demenței agresive, gata să tragă fără milă în poporul său. Asta, în timp ce poporul a manifestat ziua pașnic în orașul-capitală Minsk și în multe alte orașe belaruse cerându-i nimic altceva, decât alegeri repetate libere și corecte ori să plece.

Protestatarii pașnici au plecat seara pe la casele lor. Dictatorul s-a instalat furios în palatul său pustiu, promițând încă în ajun că de luni, 24 august, va începe să se răfuiască cu sutele de mii de belaruși care l-au sfidat și care îl contestă.

Din acest moment, revoluția belarusă trece în altă fază, cea în care un dezaxat rămas cu armata, miliția și toate frâiele puterii la îndemână va declanșa valuri de represiuni împotriva cetățenilor porniți să dea statului lor o suflare nouă, democratică, în fond, europeană. Lupta va fi grea, îndelungată și suferințele vor fi multe și mari, având în vedere că dictatorul Lukașenko are sprijinul și toată asistența coercitivă a dictatorului său șef de la Moscova.

Dacă facem o analiză paralelă sumară și încercăm să ne amintim de finalul similar de etapă al revoluției moldave din 2009 de la Chișinău, vedem că situațiile capătă deosebiri esențiale. Faptul că în Parlamentul Republicii Moldova a existat atunci o mână de partide mici opozante, a condus  la blocarea reinstalării la putere a dictatorului. Voronin și comandoul lui politic au fost nevoiți să intre în colimatorul unor alegeri anticipate. Cu toate tertipurile de fraudare și a acelor alegeri, dictatorul și comandoul lui s-au pomenit după alegerile din 29 iulie în minoritate.

Din vrerea majorității populației, partidele declarate pro-europene au putut crea o guvernare bazată pe valorile democrației occidentale. Poporul hotărî să dea puterea partidei justițiare, cea care a jurat că cei care au dat ordine și cei care au aplicat bestialități împotriva tinerilor vor fi trași la răspundere. Euforia nu avea margini. Optimismul maselor era alimentat și de conjunctura geopolitică favorabilă, de ajutorul substanțial și planurile de extindere ale Uniunii Europene, de parteneriatul strategic oferit de Statele Unite. Societatea intrase într-un avânt nemaipomenit. Se părea că nimic nu va putea dezbate Republica Moldova de la drumul impetuos al integrării naționale și europene pe care l-a ales și pe care l-a obținut cu multă suferință în revoluția de la 1989 și, repetat, în cea de la 2009.

Cum s-a întâmplat că azi, în august 2020, după două mari revoluții populare trăite în ultimii 30 de ani, Republica Moldova se află în ceea ce privește determinarea populară la schimbare în spatele Belarusului, statul care se află în toiul abia primei revolte de asemenea proporții și consistență din întreaga lui istorie. Cum de s-a întâmplat, că după ultima revoltă din 2009, atunci când statul de drept și guvernarea democratică păreau a fi instalate la Chișinău pentru totdeauna și ireversibil, Republica Moldova are azi la șefie, ca și Belarusul, un surogat cu pretenții de dictator, mult mai legat de voința Moscovei ca dictatorul sadea de la Minsk? Cum s-a făcut că astăzi, în august 2020, liniștita societate belarusă a ieșit cu sutele de mii în stradă, clocotind de mânie împotriva nesuferitului dictator, în timp ce vulcanica și pătimita societate moldavă abia dacă murmură nemulțumirea în adresa nesfârșitelor insulte și batjocoriri ieșite din fapta necurată și mintea perversă a surogatului cu pretenții de dictator? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în materialul următor.

Valeriu Saharneanu

24 august 2020