O carte-argument: Se mai poate face astăzi Unirea?

Un proiect important al anului 2018. Cartea tipărită și electronică „Se mai poate face astăzi Unirea?” Autor Petrișor Peiu, editura Litera. O pun la dispoziție cu drag pe această cale tuturor cititorilor interesați. Înfruptați-vă din ea, înarmați-vă cu argumente, transmiteți cartea ori textul ei cât mai multor persoane.Petrișor

Gabriel Peiu:

Se mai poate face astăzi Unirea?
Această carte are o singură menire: să simplifice lucrurile complicate. De prea multe ori, subiectul Reunirii celor două state românești, care în anii ’90 aduna milioane de oameni pe ambele maluri ale Prutului, a devenit astăzi un proiect șoptit cu sfială de către toți actorii publici de la București și Chișinău. Ceea ce părea atunci un eveniment firesc și așteptat este astăzi considerat un subiect greu, pentru care „acum nu e momentul!“. Dar când va veni acel moment? Dacă noi nu îl vom provoca și nu îl vom produce acel moment nu va mai veni niciodată. Deși trăim în epoca celei mai rapide tehnologii de comunicare, pare că românii de pe cele două maluri ale Prutului sunt la ani lumină unii de alții: viața a devenit diferită și nu mai împărtășim aceleași preocupări; traiul în state diferite ne-a schimbat modul de a fi: românii s-au conectat total la statutul de parte a Uniunii Europene, iar românii din Republica Moldova s-au izolat de istorie într-un colțișor de lume. Această carte nu reprezintă punctul de vedere oficial al statului român, este doar o încercare a autorului de a strânge la un loc toate aspectele tehnice care privesc posibilitatea concretă a Reunirii. Ea vine și din dorința de a prezenta un proiect posibil, prin care putem să îi dăm Republicii Moldova țara pe care o merită, iar României să îi redăm grandoarea de „patrie a tuturor românilor“. Această carte arată că germanii au reușit un proiect similar, că poporul coreean îl pregătește cu tenacitate, iar românii l-au mai realizat odată. Scopul ultim al acestei cărți rămâne încercarea de a răspunde întrebării esențiale: Se mai poate face astăzi Reunirea celor două state românești? Este prea târziu sau nu a venit încă momentul? Și atunci, dacă sensul istoriei este Reunirea, dacă experiența germană indică putința de a face Reunirea, dacă trecutul nostru ne arată că putem face Reunirea, ce ne împiedică să o facem cu adevărat? Poate ne lipsește curajul de a începe cu lucrurile simple, poate ne lipsește determinarea unui proiect atât de măreț. În fond, fiecare generație are nevoie de un ideal care să o definească. Reunirea poate fi idealul generației noastre. Reunirea este dreptul nostru, dar rămâne și obligația noastră.
Se mai poate face astăzi Unirea?! 3
i. românia și repUblica moldova
1. Care este raportul între România și Republica Moldova? România are o populație rezidentă de aproape 20 milioane locuitori. Peste 3 milioane locuiesc în alte state. Republica Moldova are o populație de circa 3,5 milioane de locuitori, din care aproximativ 3 milioane în dreapta Nistrului (fără municipiul Tighina). Suprafața României este de 238 397 kmp, iar a Republicii Moldova de 33 846 kmp sau de 29 683 kmp fără așa-numita Republică Nistreană. Raportul dintre populațiile celor două state românești este de aproximativ 6,5:1, iar raportul dintre suprafețele lor este de 8:1, dacă nu luăm în calcul teritoriul transnistrean, care nu este controlat de către guvernul de la Chișinău. Putem, așadar, să conchidem cu o aproximare simplă: România este un stat de 8 ori mai mare decât Republica Moldova și de 6–7 ori mai populat. În valori nominale, România este a 52-a cea mai mare economie a lumii, cu o valoare a PIB de 187 miliarde USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional), iar Republica Moldova este a 146-a economie a lumii, cu o valoare a PIB de 6,75 miliarde USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional). În valori comparabile, la paritatea puterii de cumpărare*, România este a 42-a cea mai mare economie a lumii, cu o valoare a PIB de 470 312 miliarde USD (2017, sursa Fondul Monetar Internațional), iar Republica Moldova este a 143-a economie a lumii, cu o valoare a PIB de 20,207 miliarde USD (2017, sursa Fondul Monetar Internațional). Ca mărime globală, economiile României și Republicii Moldova se află în raportul de 27,7:1 în termeni nominali, respectiv de 23,27:1 în termeni comparabili. Ca instrument global de măsurare a performanței economice a unui stat se folosește indicatorul PIB/locuitor, în varianta nominală, respectiv în varianta prețurilor comparabile. Acest indicator
* Aici și în continuare la paritatea puterii de cumpărare este aplicată metodologia PPP (power purchase parity).
exprimă, sintetic, performanța unui stat, ținând cont atât de mărimea economiei cât și de mărimea populației sale. În valori nominale, România ocupă poziția a 63-a în lume, cu o valoare a PIB/locuitor de 9 465 USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional), iar Republica Moldova se află pe locul 140 cu o valoare a PIB/locuitor de 1 901 USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional). În valori comparabile, la paritatea puterii de cumpărare, România ocupă poziția a 59-a în lume, cu o valoare a PIB/locuitor de 22 348 USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional), iar Republica Moldova se află pe locul 133 cu o valoare a PIB/locuitor de 5 328 USD (2016, sursa Fondul Monetar Internațional). Practic, raportul între indicatorii sintetici de performanță economică (PIB/locuitor) dintre România și Republica Moldova este de 4,97:1, în termeni nominali, sau de 4,19:1, în termeni comparabili. Cu alte cuvinte, economia României este, astăzi, de 4–5 ori mai performantă decât cea a Republicii Moldova. 2. Care era puterea economică a celor două state românești în 1990, la căderea comunismului? În anul 1990, România se afla pe poziția a 52-a în clasamentul global al celor mai performante economii, cu o valoare a PIB/locuitor de 7 355 USD (sursa: estimare Fondul Monetar Internațional), iar Republica Moldova se afla pe poziția a 95-a, cu o valoare a PIB/ locuitor de aproximativ 3 500 USD (sursa: estimare Fondul Monetar Internațional). Ambele valori sunt în metodologia prețurilor comparabile, dar ele trebuie tratate cu mare rezervă, deoarece posibilitățile de calcul din acea perioadă erau foarte restrânse, din cauza accesului dificil la datele reale precum și din cauza incompatibilității metodelor statistice utilizate de către diferitele instituții de statistică economică din diferite state. Din punct de vedere al valorilor nominale, PIB-ul României în anul 1990 a fost de 38 762 miliarde USD , ceea ce înseamnă o valoare de 1 652 USD pentru indicatorul PIB/locuitor. În același an, 1990, indicatorul PIB/locuitor în termeni nominali pentru Republica Moldova era de 972 USD, așa cum apare în statisticile OECD, respectiv ale Băncii Mondiale.
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu4 5
Luând în considerare toate greutățile metodologice inerente de a avea estimări exacte, bazate pe aceleași proceduri și instrumente statistice, reținem, totuși, faptul că, în anul 1990, România și Republica Moldova aveau cam același nivel de performanță economică, fiind în raportul 1,69:1 în metodologia PPP , respectiv 2,1:1 în termeni nominali. Oricum ar fi, este credibil să afirmăm că economiile României și Republicii Moldova erau în aceeași „clasă de performanță economică“, specifică categoriei de periferie a lumii socialiste europene, sub nivelul de performanță a statelor central europene din „lagărul socialist“. În plus, diferențele de structură economică și de piață erau mici. 3. Cum a evoluat România după 1990, din punct de vedere al performanței economice globale? Considerând indicatorul PIB/locuitor în metodologia prețurilor comparabile (PPP) ca fiind exprimarea sintetică a performanței unei economii, putem conchide că:  În termeni nominali, acest indicator și-a triplat valoarea;  Față de panta de creștere a respectivului indicator în Uniunea Europeană, panta de creștere a României este mai mare, mai cu seamă după anul 2004 (anul de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord – NATO) și cu o accelerare suplimentară după anul 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană);  În ultimii trei ani, România s-a numărat constant printre primele trei țări din Uniunea Europeană cu cea mai mare creștere economică.  De exemplu, în 2015, PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 1,9%, iar cel al României cu 3,7%; în 2016, economia României a avansat cu aproape 5%, mult mai rapid decât Uniunea Europeană în ansamblu (creștere de 1,9%), având a doua cea mai mare creștere după Malta.  Pentru anul 2017, România are cea mai mare rată de creștere economică din Uniunea Europeană, de peste 6%, ocupând şi al treilea loc în lume.
4. Cum a evoluat Republica Moldova, din punct de vedere economic, după 1990? În mod evident, după 1990, Republica Moldova, ca și celelalte state foste membre ale URSS sau din „lagărul socialist“, a cunoscut o prăbușire economică masivă, ca urmare a destrămării piețelor integrate ale comunității statelor socialiste. Spre deosebire de statele membre ale comunității transatlantice, Republica Moldova a avut o evoluție modestă, afundându-se în perioade lungi de recesiune, alternate cu perioade cu creșteri cu pantă scăzută a economiei. 5. Cum a evoluat economia Republicii Moldova față de economia României? Este evident faptul că cele două economii sunt din „filme diferite“: dacă România este conectată la trendurile majore ale economiei democrațiilor vestice, Republica Moldova este în altă logică economică.
20 000 ROMÂNIA PIB PER CAPITA PPP
18 000
16 000
14 000
12 000
10 000
8 000
1990 1995 2000 2005 2010 2015
20 000
6 000
5 000
4 000
3 000
2 000
REPUBLICA MOLDOVA PIB PER CAPITA PPP
Astfel s-a ajuns la rezultatul sintetic exprimat de cifrele care indică rapoartele dintre performanțele economice ale celor două state românești: dacă în 1990 economia românească era în aceeași „clasă de performanță“ cu cea a Republicii Moldova, astăzi prima este de 4–5 ori mai performantă decât cea de-a doua. Astăzi, România este în aceeași ligă cu Polonia și Ungaria, iar Republica Moldova este din ce în ce mai departe de astfel de „cluburi“.
Anul 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 UE 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 România 39 43 49 50 52 52 54 55 55 57 59
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu6 7
Dacă privim tabelul cu evoluția indicatorului PIB/locuitor în PPS, realizat de către Eurostat, observăm că România se apropie destul de rapid de media Uniunii Europene, evoluând de la 39% din aceasta în 2006 la peste 60% anul acesta (59% anul trecut), ceea ce arată o viteză de convergență mare. În tot acest timp, economia Republicii Moldova a rămas undeva la sub 15% din nivelul mediu al Uniunii Europene, cu o tendință clară de creștere a deficitului de performanță dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană ca întreg, respectiv dintre Republica Moldova și România. 6. Care sunt cauzele evoluțiilor deconectate ale celor două state românești? Sunt mai multe seturi de cauze care diferențiază evoluțiile economice din dreapta și din stânga Prutului: a) Cauze care țin de geografia și de bogăția de resurse ale celor două teritorii; b) Cauze care țin de structura celor două economii; c) Cauze care țin de alegerile politice majore făcute de conducătorii celor două state românești. a) În ceea ce privește geografia și bogăția de resurse ale celor două teritorii locuite de români, trebuie observat că actualul teritoriu al României este una dintre zonele cele mai bogate în resurse și diversitate ale continentului european. România este un stat relativ întins, a 12-a țară ca mărime din Europa, a 9-a cea mai întinsă țară din Uniunea Europeană. Republica Moldova este al 33-lea (din 49) ca mărime stat european, în mod formal, incluzând teritoriul transnistrean. Considerând doar teritoriul cuprins între Prut și Nistru, Republica Moldova este al 35-lea stat european ca mărime, după Belgia și înaintea Albaniei. România are resurse naturale estimate la cifre variind între 300 și 600 miliarde USD; vorbim aici despre rezerve de lignit, cupru, huilă, aur, argint, sare, petrol sau gaze. Suma tuturor rezervelor minerale dau un potențial național extrem de valoros. Și asta, fără petrol și gaze, la care estimările sunt relative pentru că nu știm cu exactitate ce conține platforma continentală a Mării Negre. Cât despre unele zăcăminte mai „sensibile“, cum sunt cele de uraniu, estimarea lor nu este posibilă, dat fiind că informațiile „nu pot fi divulgate“. Pe teritoriul
României se află cea mai mare deltă din Europa, Delta Dunării, iar la granița sudică a țării curge al doilea cel mai mare fluviu continental, Dunărea, pe o lungime de 1075 km din cei 2 860 km ai săi. În mijlocul României se află lanțul muntos al Carpaților, iar în extremitatea sud-estică avem 245 km de litoral marin. România beneficiază de o diversitate remarcabilă a geografiei, întrecută în Europa doar de Franța. Republica Moldova, are o geografie mult mai „zgârcită“, caracterul general al reliefului este puțin contrastant, cu forme rotunjite de o eroziune relativ uniformă, datorata atât slabei pluviometrii, cât și geologiei, în care domină sedimentele recente orizontale. Republica Moldova nu are ieșire la mare, nu are munți și nu are resurse naturale remarcabile; nu are rezerve de hidrocarburi sau de metale prețioase. Principala resursă este terenul arabil, de calitate foarte bună. b) Structura celor două economii este diferită din rațiuni istorice: în timpul perioadei comuniste, România a fost condusă de adepții unei autonomii profunde față de sistemul statelor socialiste, care au impus dezvoltarea unei industrii foarte diversificate, cu componente importante de industrie grea și enrgetică. În aceeași perioadă, Republica Moldova a fost parte a URSS și nu a beneficiat de o politică de dezvoltare proprie; ca urmare, regimul central sovietic a impus teritoriului dintre Prut și Nistru o specializare în agricultură și industrie alimentară, cu investiții majore în industria energetică și în industria grea doar în partea stângă a Nistrului. Din aceste considerente, structura economiilor României și Republicii Moldova este foarte diferită: România este una dintre țările europene cu o pondere mare a industriei în PIB (aproape un sfert), cu multă industrie energetică și grea, cu peste 6% contribuție a industriei IT la PIB și cu o pondere de 5–6% a agriculturii în PIB (cel puțin dublă față de media europeană). Republica Moldova are o pondere cel puțin dublă a agriculturii în PIB (aproape 12%), are o industrie energetică total subdezvoltată și o industrie grea absentă. Cel mai mare contributor la PIB-ul României este industria auto, care în Republica Moldova aproape lipsește. c) Încă de la începuturile anilor `90, România și Republica Moldova au făcut alegeri ferme dar diferite de orientare politică. Dacă România și-a ales ca obiectiv integrarea în NATO și în Uniunea Europeană (adică devenirea de membru cu drepturi depline în
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu8 9
comunitatea occidentală), Republica Moldova și-a fixat ca strategie de țară rămânerea în Comunitatea Statelor Independente (CSI) și a oscilat în permanență între încercarea de aderare la Uniunea Europeană și cea de aderare la Uniunea Economică Euroasiatică. De fapt, România a făcut o alegere foarte netă în favoarea alăturării comunității occidentale, în timp ce Republica Moldova a ales să basculeze între Est și Vest. Iar atunci când și-a propus ca obiectiv aderarea la Uniunea Europeană a folosit un moment prost și a făcut-o neconvingător, astfel încât a rămas în clubul „parteneriatului estic“, alături de state precum Ucraina sau Armenia. Alegerile diferite au avut consecințe diferite: în România au apărut investiții străine occidentale, cu mare forță de multiplicare și de integrare cu economiile vestice, iar în Republica Moldova stocul de investiții străine este foarte scăzut, de o calitate proastă și de proveniență estică. Astfel se poate explica și insuficienta dezvoltare a sistemului bancar de la Chișinău, spre deosebire de cel de peste Prut. 7. Care este stocul de investiții străine în România și Republica Moldova? Raportul World Investment Report 2017, elaborat de UNCTAD cuprinde următoarele cifre pentru stocul de investiții străine, la data de 31 decembrie 2016: România: 71,804 miliarde USD și Republica Moldova: 3,58 miliarde USD. Aceste cifre conduc la un raport de 20:1. Dacă ținem cont de raportul între populațiile celor două state de 6,5:1, rezultă că investițiile străine pentru fiecare cetățean român sunt de 3 ori mai mari decât cele corespunzătoare fiecărui cetățean al Republicii Moldova. În ceea ce privește țara de origine a investițiilor străine, în România situația este următoarea: Olanda (25%), Austria (14,2%), Germania (12,4%), Cipru (6,9%), Franța (6,7%), Italia (5,2%), Luxemburg (4,2%), Elveția (3,5%), Grecia (2,7%), SUA (2,5%). În ceea ce privește, proveniența investitorilor străini în Republica Moldova, datele existente la sfărșitul anului 2016 indică următorul clasament pe țări: Federația Rusă, Olanda, Italia, SUA, Cipru, Germania, Turcia, România, Elveția, Franța. Dacă în România, peste 90% din stocul de investiții străine se datorează statelor membre ale Uniunii Europene, în Republica
Moldova acest procentaj scade spre 55%, cu participări semnificative ale investitorilor ruși sau turci. 8. Este Republica Moldova „programată“ la insucces în economie? Republica Moldova este un stat care nu funcționează într-un mod similar cu majoritatea statelor europene și nu are performanțe economice sau sociale de tipul celor întâlnite în Uniunea Europeană. Republica Moldova este un stat deseori „capturat“ de câte un om sau un grup restrâns de oameni, care folosesc în interesul personal/de grup instituțiile și mijloacele proprii statului. Istoria deceniilor scurse de la independența Republicii Moldova au reliefat următoarele caracteristici:  Divizarea populației din punct de vedere al opțiunilor strategice: jumătate își dorește să trăiască într-o formă actualizată de „Uniune Sovietică“, iar jumătate iși dorește să trăiască într-o formă idealizată de „Uniune Europeană“;  Ambiguitatea mesajelor și obiectivelor clasei politice conducătoare, bascularea permanentă între Est și Vest;  Lipsa de performanță economică care a condus republica spre locuri codașe în clasamentele globale, fiind unul dintre puținele state europene cu o asemenea degradare a indicatorilor macroeconomici;  O stare uriașă de frustrare a locuitorilor săi, care a condus la cifre uriașe de emigrare din motive economice (probabil o treime din populație);  O degradare continuă a stării infrastructurii și a nivelului de pregătire a personalului;  Dezinteres major din partea investitorilor străini, singurii care pot echilibra deficitul uriaș de lichiditate din piață;  Apariția unor episoade triste de cădere economică, anormale în contextul globalizării, de exemplu recesiunea din anul 2015;  Evenimente cu impact major negativ în economie, precum celebrul „furt al miliardului“ din noiembrie 2014: în două zile, 24 și 25 noiembrie 2014, două bănci au transferat în conturi off shore suma de 1 miliard de dolari, aproximativ a șasea parte din PIB-ul republicii, sumă care fusese împrumutată de la Banca Națională către Guvern tocmai pentru recapitalizarea respectivelor bănci.
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu10 11
Toate aceste fenomene economice, devenite tipare pentru Republica Moldova, conduc la concluzia unei imposibilități funcționale majore a acestui stat. Evoluția spre „nicăieri“ a Republicii Moldova se cronicizează. Deficitul comercial s-a situat constant, în ultimii doi ani, la 2 miliarde USD. Dependența de gazul importat de la Gazprom este de peste 90%. Peste 95% din consumul energetic provine din importuri. Remiterile cetățenilor aflați la muncă în străinătate s-au redus de la 1,6 miliarde USD (2014) la aproape 1,1 miliarde USD (2016), acoperind numai 55% din deficitul comercial. Aproape jumătate din aceste remiteri vin din Federația Rusă (circa 490 milioane USD)! Toate aceste evoluții indică cronicizarea precarității economiei moldovenești. Cu alte cuvinte, Republica Moldova este complet deconectată de mersul economiei continentale (dominată și determinată de uriașa Uniune Europeană), devenind din ce în ce mai vizibil o piață marginală, care nu contează, nu atrage și nu se integrează. Tocmai de aceea este poate din ce în ce mai vizibilă lipsa unei perspective de dezvoltare în sens european, occidental a acestui stat. 9. Care sunt cauzele obiective ale slabei performanțe a economiei Republicii Moldova? Caracteristicile primare ale republicii, care devin cauze ale subdezvoltării economice sunt următoarele:  Structura precară a economiei, cu agricultura generând a opta parte din PIB;  Lipsa oricăror resurse energetice;  Dependența energetică aproape totală de importuri;  Lipsa unei infrastructuri de calitate;  Deficitul comercial uriaș devenit structural, nemaiîntâlnit în Europa: 2 miliarde USD sau 30% din PIB.  Dependența de fondurile externe nerambursabile, în primul rând cele provenind de la Uniunea Europeană;  Emigrarea a aproape 30% din populație din motive economice (1 milion de oameni plecați la muncă în străinătate);  Lipsa unei ieșiri la mare;  Corupția generalizată, instalată la toate nivelurile;  Insuficiența investițiilor străine, care să poată compensa uriașul deficit de cont curent;
 Dependența de remiterile valutare ale cetățenilor aflați la muncă în străinătate;  Lipsa de industrii cu valoare adăugată ridicată, precum și lipsa unor ramuri industriale importante (industrie grea, de exemplu);  Insuficienta dezvoltare a sectorului bancar și fragilitatea acestuia, cu aproape 80% din sistemul bancar aflat sub supravegherea Băncii Naționale;  Datoria formală uriașă, de peste 6,5 miliarde USD către furnizorul de gaze naturale Gazprom, dintre care majoritatea (6 miliarde USD) se datorează consumului neplătit de gaze de către așa-zisa Republică Nistreană (Transnistria). 10. Pentru cine este interesantă Republica Moldova? România este astăzi, ca întotdeauna de altfel, una dintre cele două state importante pentru Republica Moldova, alături de Federația Rusă. Teritoriul dintre Prut și Nistru are o semnificație și o valoare regională și strategică numai pentru București și Moscova, din motive și în contexte, evident, diferite. În afară de români și de ruși, niciun stat european sau vreo mare putere globală nu are preocupări serioase, constante sau importante în privința Republicii Moldova. Nicio capitală relevantă pe plan european sau chiar regional nu prioritizează în vreun fel ce se întâmplă la Chișinău. Pentru România, Republica Moldova reprezintă mult mai mult decât un stat vecin: are o populație cu opt din zece locuitori de etnie română, are aproape o treime din cetățeni cu dublă cetățenie (română și a Republicii Moldova), este parte integrantă a istoriei românești, și a politicii românești actuale regionale și continentale, este principalul subiect al oricărei manifestări românești în afara granițelor. Și, poate cel mai important, o largă majoritate a cetățenilor români (trei sferturi dintre ei) consideră că Republica Moldova este, de fapt, Basarabia ocupată de trupele străine de trei ori (1812, 1940 și 1944) și că locul acestei provincii istorice românești este înapoi în România. Nu există niciun politician important din România care să nu admită că se gândește la un viitor comun pentru basarabeni și români. Lumea, la București, nu crede cu adevărat că Basarabia este Republica Moldova. Rusia, în schimb, are o altă abordare: Republica Moldova este fosta gubernie țaristă Basarabia, europenizată și modernizată de administrația imperiului, este și fosta Republică Sovietică Socialistă
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu12 13
Moldovenească, cea mai cuminte și prietenoasă republică neslavă din URSS. Pentru Moscova, Basarabia a fost și rămâne instrumentul de presiune împotriva României, este „cârligul“ cu care, de multe ori, proaspăta și rebela Românie era adusă înapoi cu picioarele pe pământ, este ancora de menținere în zona estică a României europene. Tocmai de aceea, statul țarist/sovietic/rus a conceput un monstru hibrid: a amputat sudul și nordul Basarabiei (aruncând părțile tăiate ucrainenilor) și a încercat să unească Basarabia cu Transnistria, rezultând o construcție strâmbă și neadecvată – RSSM. Moscova consideră că Republica Moldova trebuie ținută captivă în spațiul rus, ca un tampon care să oprească la vechile bariere sovietice lumea occidentală; în plus, Moscova o ține ostatică pentru a nu permite României să aibă o formă naturală, optimă. 11. Ce reprezintă România pentru Republica Moldova? România este principalul stat finanțator extern, principalul partener comercial și principalul avocat al Republicii Moldova. Mai mult, România este singura țară care a sprijinit în mod concret populația dintre Prut și Nistru. România a acordat propria cetățenie pentru aproximativ un milion de cetățeni ai Republicii Moldova, permițându-le astfel acestora să lucreze în spațiul Uniunii Europene și să susțină, prin remiterile lor, deficitul de cont curent uriaș al statului. Au fost ani în care remiterile cetățenilor plecați la muncă în străinătate ajungeau la un sfert din PIB, ceea ce înseamnă că între 12 și 16% din PIB-ul Republicii Moldova sosea sub forma remiterilor celor care lucrau în Uniunea Europeană, efect care se datorează în bună măsură cetățeniei românești acordate expeditorilor acestor remiteri. România a finanțat deficitele acumulate de statul Republica Moldova. Numai în perioada 2015–2017 a acordat un credit în valoare de 150 milioane Euro guvernului de la Chișinău, salvându-l pe acesta din urmă de la default-ul la care era programat. Acest credit a fost acordat fără condiționări, fără rapoarte de progres și, mai ales, într-o perioadă în care Chișinăul era nefinanțabil, cu toate ușile finanțatorilor internaționali închise: Uniunea Europeană sistase orice finanțare în urma „furtului miliardului“, Fondul Monetar Internațional fusese alungat de către guvernul Iurie Leancă, iar Banca Mondială își retrăsese asistența. Puterea instalată la Chișinău după 2014 avea nevoie ca de aer de un credit internațional atât pentru a supraviețui ca stat, cât și pentru a demonstra FMI posibilitatea finanțării alternative, în vederea încheierii unui nou acord stand‑by. Și acest credit românesc a venit, salvator, la timp pentru a permite plățile statului Republica Moldova, dar și pentru a permite încheierea acordului cu FMI din 2016. România a finanțat, încă din 1999 și începutul anilor 2000, importul de energie electrică din România, permițând supraviețuirea economiei moldovenești, aflată atunci în imposibilitate de a mai importa energie datorită uriașelor restanțe la plată pe care le avea. Republica Moldova nu a mai plătit niciodată acea energie electrică livrată din România. România a acordat un credit nerambursabil de 100 milioane de USD Republicii Moldova încă din 2011, bani cu care s-au renovat peste 1000 de grădinițe și s-au făcut lucrări urgente de mediu, de infrastructură de transport, etc.

12. Ce reprezintă România pentru Republica Moldova din punct de vedere comercial? România este principala piață de export pentru Republica Moldova (513 milioane USD, 26% din total în 2016). România importă din Republica Moldova dublu decât Federația Rusă sau mai mult decât Italia, Germania și Marea Britanie la un loc. Sursa: https://atlas.media.mit.edu În același timp, România este și principalul exportator către Republica Moldova, având cam a șaptea parte din importurile acesteia (551 milioane USD, devansând marele furnizor de gaze, Federația Rusă (535 milioane USD, 2016). România exportă în Republica Moldova la fel de mult precum Germania și Italia la un loc. Sursa: https://atlas.media.mit.edu Practic, România a devenit principalul partener comercial al teritoriului dintre Prut și Nistru (fiind lider și la importuri și la exporturi). Mai mult, Republica Moldova are și un firav, dar real, excedent comercial pe relația bilaterală.

13. Ce reprezintă Republica Moldova pentru România din punct de vedere comercial? Ca destinație a exporturilor românești, Republica Moldova este a 18-a piață ca importanţă, cu 1,3 % din total (2016). Sursa: https://atlas.media.mit.edu
Ca origine a importurilor românești, Republica Moldova este pe locul 20, cu mai puțin de un procent (0,74% din total, 2016). Sursa: https://atlas.media.mit.edu Trebuie spus că, pentru Republica Moldova, România este cel mai important și cel mai mare partener comercial în vreme ce, pentru România, Republica Moldova este abia al 19-lea partener comercial ca importanţă. Aceste raporturi creează un dezechilibru al semnificației. Noi, în România, nu apreciem corect cifrele cooperării bilaterale în vreme ce pentru Chișinău aceste cifre capătă dramatism și devin esențiale în orice plan de viitor.

14. Când s‑a ajuns la aceste raporturi comerciale? S-a ajuns aici în ultimii ani, după ce, în 2009, esența puterii politice de la Chișinău s-a schimbat și Bucureștiul a devenit, treptat, cel mai important partener politic, referința pentru orice acțiune politică moldovenească. Este adevărat că, după 2014, anul în care Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea și a declanșat războiul hibrid din bazinul Donbas, rușii au pierdut, treptat, din relevanța comercială pe care o aveau la Chișinău, limitându-se la exportul de resurse energetice (cu predilecție). Oricât de scump ar fi gazul rusesc pentru Republica Moldova, el nu poate aduce singur întâietate pe o piață, totuși, suficient de complexă. România a suplinit cu diversitatea mărfurilor comercializate imensa cantitate de gaz importată din Federația Rusă.

15. Cum s‑a ajuns la aceste raporturi comerciale? S-a ajuns aici dintr-un complex de conjuncturi:  Creșterea puternică a economiei românești după aderarea la Uniunea Europeană;  Scăderea potențialului comercial al Federației Ruse ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse Moscovei, precum și ca urmare a sancțiunilor impuse de Moscova pentru produsele agro-alimentare provenite din Republica Moldova;  Acordul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a favorizat, dintre toate relațiile UE, pe cea cu România, aflată mai aproape și mai „la îndemână“;  Limba comună și traficul intens peste Prut al cetățenilor din cele două state românești, precum și numărul mare de cetățeni români născuți în Republica Moldova.
16. Este tendința ultimilor ani sustenabilă pe termen mediu? Sustenabilitatea tendinței de a menține România ca principal partener comercial al Republicii Moldova pare a fi suficient de mare. Pe de o parte, este foarte greu ca, pe termen mediu, să se mai construiască atât de multe punți inter-personale, familiale sau de rudenie care să concureze comunitatea celor două state românești. Pe de altă parte, România este una dintre cele mai dinamice economii din Uniunea Europeană, crescând cu rate mult peste media Uniunii și, ca atare, găsește în imediata sa vecinătate spațiul optim de extindere; este mult mai greu să desfășori expansiunea afacerilor pe piețe mai mature din vecinătate (Ungaria, Bulgaria, Serbia), unde există și concurența altor actori regionali, decât pe o piață „natural românească“, unde ceilalți nu se avântă din necunoaștere și neîncredere. Mai mult, politic, Chișinăul este total dependent de București, care intermediază toate aspectele importante ale relației cu Uniunea Europeană (la nivel parlamentar sau la cel al Comisiei Europene), iar România va deține, de la 1 ianuarie 2019, președinția Uniunii Europene, urmând să joace o carte geopolitică foarte importantă în context regional. Nu în ultimul rând, politic, România este aliniată țărilor din „nucleul dur“ european, spre deosebire de tandemul polonezo-maghiar, care s-a distanțat considerabil de valorile promovate de către duetul franco-german.

17. Care sunt evoluțiile cele mai recente în relația bilaterală? Cel mai important fenomen care marchează relația bilaterală este susținerea, fără rezerve și fără nuanțe, pe care Bucureștiul o acordă guvernului de la Chișinău, atât în plan politic (prin susținerea „onorabilizării“ autorităților moldovenești în fața Comisiei Europene), cât și în plan economic, prin sprijinirea unul val de investiții de mare amplitudine în Republica Moldova. Este vorba despre proiectata achiziție de către Transgaz a companiei Vesttransgaz, care operează gazoductul Iași-Ungheni, precum și de anunțata achiziție de către Banca Transilvania a pachetului de control la Victoria Bank.
Totuși, o mare companie antreprenorială din România, Dedeman, a anunțat recent renunțarea la planul de a investi dincolo de Prut, invocând o birocratizare excesivă a deciziei administrative de la Chișinău, ceea ce, în traducere în limbaj comun, înseamnă o fățișă lipsă de susținere din partea autorităților față de proiectata investiție a acesteia în Republica Moldova. Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-septembrie 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016, relevă majorarea exporturilor în România (+15,6%), Federația Rusă (+8,8%). Aceste date indică faptul că exporturile către România cresc de două ori mai rapid decât cele către Federația Rusă. Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-septembrie 2017, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2016, relevă creșterea importurilor din România (+25,1%), Federația Rusă (+3,8%), etc. Și aici observăm o creștere cu 25% a importurilor din România, comparativ cu doar 3,8% creștere a importurilor din Federația Rusă, ceea ce indică clar tendința de creștere a intensității legăturilor comerciale dintre cele două state românești. Cu sincope și cu foarte multe puncte rămase nelămurite, tendința globală din relația bilaterală este ca România să însemne din ce în ce mai mult pentru economia Republicii Moldova. Fenomenul de conectare economică a celor două maluri ale Prutului este greu de inversat pentru că, pe măsura creșterii economice a Republicii Moldova și pe măsura sofisticării acestei economii, intensitatea relației bilaterale cu România a crescut sau, cu alte cuvinte, tot ceea ce a crescut nou și s-a dezvoltat în stânga Prutului s-a făcut pe seama legăturilor cu dreapta Prutului. Dacă mâine România ar dispărea din Republica Moldova, aceasta s-ar prăbuși economic, suferind o cădere de peste 20% a PIB-ului nominal și ar conduce la colaps. Interdependența economiei moldovenești cu cea românească este, am putea conchide, aproape ireversibilă și devine tot mai imună la factorul politic și la prioritățile acestuia. Astăzi, România are o importanță economică mai mare pentru Chișinău decât gazul rusesc și decât prezența rusească globală pe piața din Republica Moldova.
ii. Federația Rusă și Republica Moldova
18. Unde se află astăzi economia rusească? Federația Rusă este statul cel mai bogat în resurse naturale de pe glob, deținând peste 20% (o cincime) din bogăția naturală mondială. Cu toate acestea, economia rusă este a șasea ca mărime în lume (după paritatea puterii de cumpărare), cu aproape 4 000 miliarde USD și a 12-a în termeni nominali cu 1 560 miliarde USD. Performanța economică globală nu este deloc impresionantă, indicatorul PIB/locuitor situându-se la nivelul de 8  800 USD (2016) în termeni nominali, deținând poziția a 68-a în lume (mai jos ca România, de exemplu) și la nivelul de 23 875 USD (2016) în metodologie PPP, ocupând locul 49. Structura economiei rusești este mai puțin conectată la evoluțiile lumii dezvoltate, ponderea mică a serviciilor indicând un grad redus de sofisticare a pieței interne: agricultura: 4,7%, industria: 33,1% și serviciile: 62,2% (2016, toate procentaje din PIB). Evoluțiile ultimelor decenii indică o convergență a performanțelor economice ale Federației Ruse și României, decalajele mari de dezvoltare și de putere economică reducându-se puternic. Evoluțiile de după anul 2007 mai cu seamă sunt total divergente, cu o Federație Rusă cu creșteri mici sau chiar cu stagnări în comparație cu o Românie devenită un „tigru“ european. Federația Rusă a fost puternic afectată de sancțiunile internaționale aplicate de către comunitatea democrațiilor liberale ca urmare a anexării peninsulei Crimeea și a agresiunii hibride din estul Ucrainei (zona Donbas). Aceste sancțiuni au „îngroșat“ defectele structurale ale economiei rusești, principalul fiind dependența uriașă de veniturile obținute din exporturile de hidrocarburi.

19. Ce înseamnă Federația Rusă pentru Republica Moldova din punct de vedere comercial? Piața rusească este a doua ca importanță pentru exporturile moldovenești, cu 233 milioane USD sau 12% din total, iar importurile din Federația Rusă sunt în valoare de 535 milioane USD sau 13% din total, Federația Rusă fiind a doua cea mai mare sursă de importuri moldovenești.
Practic, aproximativ 12% din comerțul exterior al Republicii Moldova se desfășoară cu Federația Rusă, ceea ce înseamnă a opta parte din legăturile sale internaționale de natură economică. Peste 200 milioane USD este deficitul comercial înregistrat de Republica Moldova în relația bilaterală cu Rusia, adică peste 10% din totalul deficitului său comercial. Prin comparație, se poate observa că relația sa comercială cu România este mult mai echilibrată, excedentul fiind chiar de partea Republicii Moldova.

20. Este Federația Rusă un mare furnizor de investiții străine în Republica Moldova? Un sfert din stocul de investiții străine din Republica Moldova se datorează investitorilor ruși, ajungând la o cifră de peste 800 milioane USD, mai mult decât dublul investițiilor cumulate din țara care se află pe locul secund în acest clasament (Olanda, sub 400 milioane USD) și mult mai mult decât totalul investițiilor românești, țara noastră plasându-se abia pe locul 6. Totuși, deși Federația Rusă rămâne primul investitor în republică, peste jumătate din stocul de investiții străine provine din statele membre ale Uniunii Europene, cu Cipru pe poziția a treia (ceea ce poate indica și o repatriere sub formă de „investiții“ a unor sume realizate nu tocmai pe căi ortodoxe de către preaputernicii zilei de la Chișinău). Firmele deținute de ruși în Republica Moldova sunt pe locul 4 ca număr (sub 1000) și pe locul 3 la capitalul social subscris. Un fapt demn de menționat este și acela că, potrivit Agenţiei Ruseşti pentru Investiții, investiţiile ruseşti în economia moldovenească se cifrează la 2,227 miliarde USD, incluzând aici investițiile realizate în Transnistria. 21. Cât de importantă este emigrația moldovenească din Federația Rusă pentru echilibrarea deficitului de cont curent? Un aspect deosebit de important în relația bilaterală ruso-moldovenească este cuantumul remiterilor cetățenilor Republicii Moldova aflați la muncă în Federația Rusă.
Republica Moldova își acoperă o parte importantă din deficitul de cont curent din remiterile de valută ale cetățenilor proprii plecați la muncă în străinătate. Această pondere a atins și valoarea record de aproape un sfert din PIB-ul ei nominal, dar astăzi este în scădere puternică, ajungând la 1,08 miliarde USD în 2016, ceea ce nu mai înseamnă decât 16% din PIB și cam jumătate din deficitul comercial. Aproape jumătate din această sumă este reprezentată de remiterile care vin din Federația Rusă (puțin sub 500 milioane USD). Cu alte cuvinte, remiterile cetățenilor plecați la muncă în Federația Rusă reprezintă principala sursă de compensare a deficitului de cont curent din Republica Moldova, dar are o pondere din ce în ce mai mică în acest efort de compensare. Valoarea acestor remiteri reprezintă astăzi aproximativ jumătate din anii de vârf 2011–2014. 22. Are Republica Moldova o legătură structurală, indispensabilă cu Federația Rusă? Republica Moldova are în Federația Rusă un partener economic important, responsabil pentru o optime din comerțul exterior și pentru un sfert din investițiile străine. Totuși, relația bilaterală cu Moscova este în scădere de pondere și nu este esențială noii economii moldovenești, cu o singură, dar notabilă excepție: Federația Rusă este furnizorul aproape exclusiv de gaze pentru economia și consumul casnic al Republicii Moldova și deține o creanță de 6,5 miliarde USD (echivalentă cu PIB-ul său) asupra acestui stat. Concluzionând, am putea spune că Republica Moldova este mai mult un „ostatic“ pentru Federația Rusă decât un partener comercial. Evoluția pe care este acum înscrisă Republica Moldova va conduce, în timp, la diluarea semnificației rusești în economie datorită scăderii ponderii importurilor energetice, diversificării surselor de aprovizionare și imposibilității companiilor ruse de a fi competitive în sectoarele industrial și de servicii în raport cu firmele din Uniunea Europeană, din comunitatea vestică, în sens larg. Scăderea „greutății specifice“ a economiei rusești în ansamblul global, ruperea acesteia de evoluțiile economice mondiale ca urmare a sancțiunilor, numărul din ce în ce mai mare de cetățeni ai Republicii Moldova cu cetățenie română, creșterea economiei românești care preia o parte din eforturile de investiții și comerț din Republica Moldova, toate acestea sunt fenomene care conduc
Petrișor Gabriel Peiu20
la o creștere în viitor a decalajului de importanță a parteneriatului economic ruso-moldovenesc în raport cu parteneriatul economic dintre cele două state românești. Istoria recentă comună, bilingvismul majorității locuitorilor din Republica Moldova, influența culturală enormă pe care spațiul rus o exercită încă în fostele republici sovietice, existența unei minorități rusofone importante, nu numai ruse (aproape 18% ) în populația republicii, importanța gazului natural rusesc și dorința de emancipare a politicienilor de la Chișinău, toate sunt argumente pentru o păstrare a importanței rusești în economia din Republica Moldova, dar nu sunt suficiente pentru ieșirea acesteia din logica de „pantă de descreștere“. Economia rusească nu se poate „sofistica“ la fel de rapid precum cea românească (mai conectată totuși la evoluțiile globale) și, în plus, nu poate deveni atractivă pentru tinerele generații de proprietari și conducători de afaceri din Republica Moldova, deveniți ireversibil legați de modelele occidentale. Mai mult, proiectata Uniune Economică Euroasiatică, spațiu comun al economiilor „nealiniate Uniunii Europene“ întârzie să devină efectivă, iar gradul de atractivitate al Occidentului crește printre statele din clubul în care se află Republica Moldova (Ucraina-Georgia-Armenia). Însăși uitata Republică Belarus începe să devină frecventabilă pentru Vest, capătând accente de echilibru în relația cu Moscova.
iii. regiUnea SeceSioniStă tranSniStria
23. Care este raportul dintre Transnistria şi Republica Moldova? Transnistria are o populație de circa 500 000 locuitori și un PIB de 910 milioane USD în anul 2015 (clamat de autorități și calculat la cursul de schimb oficial de 11,35 ruble/USD) sau de 700 milioane USD (real, la cursul „din piață“ de 15 ruble/USD). Adica un PIB/capita nominal de 1 400 de dolari, cu 40% mai mic decât cel din Republica Moldova. Despre raportarea la „dolarul internațional“ și la evaluarea în metodologia PPP a indicatorilor macroeconomici este greu de vorbit în contextul unor informații puțin credibile despre indicatorii calculați la Tiraspol. 24. Care este structura etnică și socială a populației Transnistriei? Cei mai numeroși (33%) sunt românii (numiți însă moldoveni), rușii (30%) și ucrainenii (29%, dar vorbitori mai mult de rusă). Circa 150 000 dintre transnistreni sunt pensionari și doar 100 000 salariați. 25. Care este performanța economică a „Republicii Moldovenești Nistrene“? Economic, Transnistria este prăbușită la pământ și nimic nu o mai poate salva de la un dezastru absolut: PIB-ul total pe nouă luni din 2016 (ianuarie-septembrie): 515 milioane USD la un curs de schimb oficial de 11,35 ruble/USD (cel neoficial este de 15 ruble/ USD), ceea ce înseamnă aproape 700 milioane de dolari pe anul 2016, adica reducerea la 70% a economiei transnistrene față de anul 2015. Comerțul exterior s-a contractat la aproximativ 1 miliard USD, cu un sfert mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Exportul de bunuri s-a cifrat la 388 milioane USD (cu 15% mai puțin decât în perioada similară a anului 2015 și cu 30% mai puțin decât în primele nouă luni din 2014). Exporturile de energie au scăzut cu 20%, iar cele de oțel cu 30%. Cu excepția Republicii Moldova (considerată piață străină la Tiraspol – 175 milioane USD exporturi), principalul partener comercial rămâne România (53 milioane USD), urmată de Ucraina (40 milioane USD) și Federația Rusă (32 milioane USD).
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu22 23
Și importurile au scăzut până la 620 milioane USD (cu 30% mai puțin decât în perioada ianuarie-septembrie 2014); din cauza scăderii importurilor de energie cu 50% și a celor de materii prime pentru metalurgie de trei ori, importuile din Rusia au coborât la 314 milioane, cele din Ucraina la 64 milioane, cele din Republica Moldova la 50 milioane, iar cele din România la 16 milioane USD (al patrulea partener de importuri al entității de dincolo de Nistru). Salariul mediu lunar s-a cifrat la 3 800 ruble, iar șomajul a crescut cu 15% în anul 2016 față de 2015. Pensia medie abia atinge 1 335 ruble cu un ajutor de subzistență din partea statului rus de 145 ruble/lună. În anul 2015, guvernul Șevciuc a „reținut“ 30% din salariile tuturor funcționarilor publici, reușind să supraviețuiască numai datorită unui împrumut de 10 milioane USD, pe care banca centrală transnistreană l-a luat de la banca Agroprombank, deţinută de grupul Șerif. 26. Cum operează „escrocheria gazelor“ la Tiraspol? Activitatea de bază este pirateria de stat prin TiraspolTransGaz, companie cu acționariat incert, Gazprom negând repetat că ar deține această firmă. Compania desfăşoară următoarea activitate incredibilă pentru un observator occidental: reține pentru consum două treimi din cele 3 miliarde de mc de gaz cumpărate de către Republica Moldova de la Gazprom (2 miliarde mc vândute de Gazprom Republicii Moldova cu prețul mediu de 391 USD/1000 mc); Tiraspoltransgaz reține 1 miliard mc ca plată a tranzitului și vinde în interiorul regiunii separatiste gaz cu prețul de 90 USD/1000 mc către populație și cu prețul de 163 USD/1000 mc către firme, rezultând câștiguri anuale de 272 milioane USD (1 miliard mc se vinde pe piața internațională), care alimentează un cont special al guvernului său. Astfel, s-a ajuns ca datoria totală a Transnistriei către Moldovagaz și a acesteia către Gazprom să fie de aproape 4 miliarde USD, fără penalități. 27. Ce alte componente importante mai are economia Transnistriei? Cea mai importantă grupare a Transnistriei este Șerif, singura companie cu venituri regulate, an de an, având organizare de tip occidental și guvernanță corporatista; este fondata de către foștii ofițeri de miliție sovietică Viktor Gushan și Ilya Kazmalii, acum deținută doar de către familia ultimului și are 12 000 de angajați care lucrează în 10 companii, printre care un lanț de supermarketuri, un lanț de stații de benzină, un operator de telefonie mobilă și o bancă proprie.
Holdingul Șerif este responsabil de 50% din piața construcțiilor și de 90% din cea a combustibililor; Șerif are o contribuție la veniturile bugetare de 40 milioane USD/anual, adică 20% din totalul veniturilor bugetare și 30% din veniturile încasate de la companii. Notabilă este și existența aici a celei mai mari firme textile din Europa (9 200 de angajați), Tirotex. Oligarhul rus Alisher Usmanov controlează combinatul siderurgic Moldovan Steel Works din Râbniţa, mare consumator de gaze, iar fiul unui prieten al lui Putin, Boris Kovalciuk, este deținătorul Centralei Electrice de la Cuciurgan, care consumă jumătate din gazele utilizate de industria transnistreană. 28. Cum supraviețuiește economic Transnistria? Faptul că Transnistria există ca entitate se datorează Rusiei: regiunea este pazită de armata rusă (aflată acolo sub formă de trupe de menținere a păcii), iar supraviețuirea populației se datorează subvențiilor rusești: regimul de la Tiraspol obține anual între 300 și 400 milioane USD din vânzarea de gaz piratat și primește anual un ajutor de 150 milioane USD din Federația Rusă pentru pensii și pentru întreținerea infrastructurii. Mai mult, 80% din cei 270 milioane USD remiteri ale transnistrenilor plecați la muncă în străinatate vin tot din Rusia, contribuind la compensarea unui deficit de cont curent de 850 milioane USD (cam 93% din PIB-ul declarat oficial). 29. Ce mai înseamnă, astăzi, Transnistria pentru Republica Moldova? Transnistria este cea mai săracă regiune a Europei și printre cele mai sărace 30 de entități din lume; este o regiune „programată“ la sărăcie și înapoiere, cu un deficit de cont curent cât PIB-ul de mare și cu deficit bugetar egal cu veniturile bugetare, cu venituri de jumatate de PIB din gazul piratat cu complicitatea Chișinăului. Odinioară inima industrială și energetică a RSSM, astăzi Transnistria a devenit mult mai săracă, necompetitivă și înapoiată decât Republica Moldova. Economia, atât cât mai există, depinde aproape exclusiv de exporturile către Republica Moldova și de „închiderea ochilor“ din partea guvernului acesteia. Singura miză reală legată de Transnistria este, de fapt, politică: singura rațiune de a exista a statului Republica Moldova este Transnistria: fără aceasta, Republica Moldova nu ar fi altceva decât Basarabia românească, adică un fel de Dobroge autonomă.
Se mai poate face astăzi Unirea?! 25
iv. opțiUni pentrU repUblica moldova
30. Ce opțiuni are Republica Moldova? Realist vorbind, Republica Moldova are trei opțiuni:  Să rămână neutră, valorificând statutul de asociere și încercând să devină, totuși, membru al Uniunii Europene;  Să se alăture cumva spațiului rus, fie prin aderarea la orice construcție de tipul Uniunii Economice Euroasiatice, fie prin renunțarea la parcursul de aderare la Uniunea Europeană;  Să se unească cu România, devenind o parte a lumii transatlantice (NATO plus Uniunea Europeană). Fiecare dintre acestea presupune un anumit drum, niște costuri și niște beneficii specifice. Fără pretenția de a realiza o analiză riguroasă, încercăm să evaluăm fiecare opțiune, pentru a descoperi caracteristicile cele mai vizibile ale acestora. 31. Ce presupune scenariul de bază – menținerea cursului actual? Paradigma actuală în care se încadrează Republica Moldova poate fi, succint, descrisă astfel: neutralitate militară, statut de asociat al Uniunii Europene, apartenența la clubul vecinătăților „prietenoase“ ale Uniunii, păstrarea unui statut ambiguu de veșnic candidat la aderarea la UE. Principala problemă asociată acestui statut este lipsa de sustenabilitate proprie: Republica Moldova are un deficit de cont curent uriaș (aproape o treime din PIB) care nu este compensat decât în mică măsură prin investiții străine sau remiteri ale cetățenilor plecați la muncă în străinătate (puțin peste 1 miliard USD). Deficitul de cont curent (o treime din PIB) cumulează deficitul comercial uriaș (aproape 2 miliarde USD – circa 30% din PIB) cu cel bugetar (circa 250 milioane USD – încă aproape 4% din PIB). În aceste condiții viața de zi cu zi și funcționarea statului sunt condiționate de existența finanțărilor externe, mai ales de cele nerambursabile. De exemplu, în luna iunie 2017, Republica Moldova a primit din partea Uniunii Europene un pachet de 100 milioane Euro (jumătate din deficitul bugetar), care constă în împrumuturi de 60 milioane de Euro la dobânzi favorabile și în asistență nerambursabilă în sumă
de 40 milioane de Euro. Scopul său este de „a ajuta la stabilizarea economică a țării“ și, mai ales, „de a acoperi necesitățile de finanțări externe pentru perioada 2017–2018“. În perioada 2015–2017, România a acordat Republicii Moldova un credit la dobânzi preferențiale în valoare de 150 milioane Euro, bani care au permis regimului de la Chișinău să supraviețuiască până la acordarea împrumutului stand‑by din partea Fondului Monetar Internațional. Un alt mare donator internațional este Banca Mondială, care are un portofoliu ce include 10 proiecte active cu suma angajamentelor totale de 365,3 milioane USD și 8 granturi cu bugetul total de 14,4 milioane USD. Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) și Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) prevăd oferirea Republicii Moldova a unui suport bugetar de circa 45 milioane dolari SUA, sub forma unui credit de 13 milioane drepturi speciale de tragere (circa 17,4 milioane dolari SUA) din partea AID și a unui împrumut de 27,2 milioane dolari SUA din partea BIRD. Alți donatori și finanțatori internaționali care ajută la echilibrarea deficitului de cont curent al Republicii Moldova și la finanțarea activității curente sunt Statele Unite ale Americii, Japonia, Polonia etc. Toți acești donatori/finanțatori, cu excepția notabilă a României, oferă acest ajutor condiționat de realizarea anumitor reforme în societate sau de avansul luptei împotriva corupției, motiv pentru care în mod repetat au loc întreruperi ale asistenței externe. De exemplu, Uniunea Europeană a suspendat la începutul anului 2015 ajutorul financiar acordat Republicii Moldova ca urmare a celebrului „furt al miliardului USD“ din noiembrie 2014. Iar în octombrie 2017 o altă tranșă de 28 milioane Euro, din pachetul de ajutor de 100 milioane Euro, a fost suspendată de către Comisia Europeană. 32. Are Republica Moldova, cu adevărat, șanse să fie admisă ca membru al Uniunii Europene? În primul rând, trebuie observat că nu a existat, în timpul procesului de lărgire spre Est, niciun stat devenit membru al Uniunii Europene care să fi fost stat socialist și care să nu fi devenit, în prealabil, membru NATO. Polonia, Ungaria și Republica Cehă au devenit membri NATO în 1999, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania,
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu26 27
România, Slovacia și Slovenia au aderat la alianță în 2004 iar Croația în 2009. Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia au devenit membri ai Uniunii Europene în anul 2004, România și Bulgaria în 2007, iar Croația în 2013. Este improbabil ca Uniunea Europeană să facă o excepție de la regulă pentru Republica Moldova și să încerce să o admită fără ca aceasta să semneze, în prealabil Tratatul Atlanticului de Nord. Logica condiționării începerii negocierilor de aderare la Uniune de obținerea umbrelei de securitate a NATO este aceea că Uniunea Europeană este o alianță eminamente politico-economică. Ea nu poate soluționa conflicte militare care expun membrii săi. Este adevărat că Serbia este în proces de negociere a aderării sale la Uniune, fără a fi membru NATO (ba chiar având forțe armate rusești pe teritoriul său), dar la fel de adevărat este că mandatul actualei Comisii Europene nu include și lărgirea forului continental cu vreuna dintre candidate; de altfel, președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker avansează ca termen pentru integrarea Serbiei orizontul anului 2025, iar Serbia este oricum, înconjurată de membri NATO (România, Bulgaria, Croația, Albania) și are obligația să elimine sursa unui potențial conflict militar prin recunoașterea independenței Kosovo. Pe de altă parte, realitatea politică și modul în care funcționează administrația publică în Republica Moldova sunt foarte departe de îndeplinirea „Criteriilor Copenhaga“, adică cele stipulate în articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene. Calitatea de membru se va acorda statelor care au atins următoarele obiective: stabilitatea instituțiilor; garantarea democrației; domnia legii (rule of law); drepturile omului; respectarea și protejarea minorităților; existența unei economii funcționale de piață; capacitatea de a rezista presiunilor de competitivitate din piața unică; capacitatea de a adera la uniunea politică, economică și monetară. Adevărul este că Republica Moldova nu îndeplinește și nici nu are de gând să îndeplinească mai niciunul din „Criteriile Copenhaga“:  Instituțiile nu sunt stabile (vezi cazul parlamentului, ales într-o componență de partide și care termină fiecare mandat în altă componență de partide), ceea ce poate determina până şi schimbarea sensului puterii politice fără alegeri, caz fără precedent printre candidații la aderare;
 Democrația este, practic, inexistentă atâta timp cât statul este condus de un singur om sau atâta timp cât Primăria capitalei Chișinău este condusă de o persoană care nu a participat la alegeri și care este numită de un partid care deține un singur vot din cele 55 din Consiliul Municipal;  Domnia legii este inexistentă într-un stat în care magistrații sunt numiți politic, iar „justiția“ a spălat peste 20 miliarde USD (bani rusești), deși PIB-ul republicii nu atinge nici măcar 7 miliarde USD;  Drepturile omului sau protejarea minorităților nu sunt respectate;  Criteriile economice nici măcar nu sunt mimate, economia este captivă în mâna unui grup restrâns de persoane, statul nu poate supraviețui fără ajutor financiar extern;  O singură companie străină, Gazprom, are o creanță asupra statului egală cu valoarea PIB-ului său! Experiența ultimelor decenii a arătat că Republica Moldova a fost condusă (cel puțin) „autoritar“ de către un singur lider, fie că el s-a numit Vladimir Voronin, Vladimir Filat sau Vladimir Plahotniuc. Toate cele de mai sus sunt argumente puternice împotriva oricărei perspective de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Mai mult, problema existenței Transnistriei (o șesime din teritoriul oficial și din populația republicii) ca entitate secesionistă, nerecunoscută de Chișinău și de comunitatea internațională, complică și mai mult orice eventuală încercare de aderare la forul politic continental. În concluzie, nu există niciun fel de perspectivă de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cel puțin nu în viitorul previzibil (25–30 ani). 33. Ce ar însemna alăturarea Republicii Moldova la „spațiul rus“ (russkii mir)? Aderarea, alăturarea, glisarea spre o zonă apropiată sau controlată de Federația Rusă, gen proiectata Uniune Economică Euroasiatică, ar însemna deturnarea actualului curs al politicii de la Chișinău care este bazat pe doi piloni: neutralitate și asocierea la Uniunea Europeană. Respectiva deturnare ar presupune atât renunțarea la principiul neutralității și încheierea cu Federația Rusă a unui fel de parteneriat militar (inclusiv găzduirea pe teritoriul propriu a unor
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu28 29
facilități militare sau trupe rusești), cât și intrarea într-o zonă de dependență economică față de Moscova. Orice rezolvare a problemei transnistrene prin ceea ce Chișinăul numește „reintegrare“ presupune fie federalizarea uniunii dintre Chișinău și Tiraspol, fie constituirea unei Republici Moldova unitară în granițele fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești; includerea Transnistriei în granițele efectiv controlate de Chișinău înseamnă însă și acceptarea prezenței militare rusești pe teritoriul statului Republica Moldova, ceea ce conduce, în fapt, la renunțarea la statutul de neutralitate și intrarea într-o alianță militară cu Federația Rusă. Din punct de vedere economic, aderarea la clubul economiilor care gravitează în jurul Moscovei înseamnă „transnistrizarea“ economiei Republicii Moldova, adică scăderea dramatică a performanțelor economice, scăderea standardului de viață, pierderea investițiilor străine, într-un cuvânt „pierderea viitorului“. Renunțarea la gravitația în jurul economiei Uniunii Europene (un colos de aproape 20 000 de miliarde USD în metodologie PPP) și intrarea în culoarul îngust al economiilor dependente de Moscova (cu un PIB agregat de 4 500 miliarde USD în aceeași metodologie PPP) va conduce la alinierea standardelor economiei moldovenești la cele transnistrene; mai mult, experiența de la Tiraspol arată că Moscova este incapabilă să susțină financiar propria zonă de dominație, neavând suficiente resurse pentru compensarea deficitelor „guberniilor“ periferice ale propriului „imperiu“ politic. În locul ajutorului de sute de milioane de Euro dat de Uniunea Europeană și/sau de România, Chișinăul va trebui să se mulțumească cu mici subvenții venite de la Kremlin, care nu vor putea menține nici măcar nivelul actual de dezvoltare al republicii. Renunțarea la Acordul de Asociere cu Bruxelles-ul va micșora, de exemplu, de 6 ori zona de export pentru firmele moldovenești și va scumpi importurile (și așa mult excedentare) pentru cetățenii republicii. Datoriile către Gazprom vor rămâne, însă, pentru că rușii vor avea interesul să mențină statutul de captivitate al micii republici. În concluzie, schimbarea orientării geopolitice a Republicii Moldova de la Vest spre Est va aduce cu sine „transnistrizarea“ accentuată și definitivă a teritoriului dintre Prut și Nistru.
34. Ce ar însemna Reunirea cu România a Republicii Moldova? În mod evident, Reunirea ar aduce actualul teritoriu și actuala populație dintre Prut și Nistru în interiorul comunității euroatlantice, adică actuala Republică Moldova ar fi parte din NATO și din Uniunea Europeană, nu ca entitate de sinestătătoare, ci ca parte integrantă a României. Din punct de vedere economic, Reunirea cu România ar aduce următoarele:  Pensii la nivelul celor din România;  Salarii în domeniul public la nivelul din România;  Acces la fondurile structurale afectate de Uniunea Europeană pentru România;  Salarii în mediul privat apropiate ca nivel de cele din România;  Acces la piața muncii unică europeană;  Accesul firmelor dintre Prut și Nistru la o piață mult mai mare decât cea actuală;  Accesul la investiții străine la fel de intens ca cel pentru România;  Obținerea diferitelor forme de protecție specifice statelor membre ale Uniunii Europene: intrarea depozitelor bancare ale cetățenilor sub incidența garantării de către Banca Centrală Europeană, recunoașterea diplomelor și calificărilor și echivalarea acestora, regularizarea problemelor legate de dreptul de proprietate intelectuală;  Accesul la forme mult mai substanțiale de finanțare a afacerilor și accesul la un mediu bancar mult mai sofisticat și mult mai dezvoltat;  Garantarea securității granițelor rezultate după Reunire și, implicit, garantarea afacerilor și investițiilor realizate;  Obținerea unor ratinguri bancare mult superioare;  Obținerea autonomiei financiare pentru localități, adică ruperea dependenței de alocațiile subiective ale guvernului central;  Accesul neîngrădit și gratuit la instituții de învățământ performante, mult mai bine cotate în clasamentele internaționale. 35. Ce alegere are de făcut populația Republicii Moldova? Alegerea pe care o are de făcut, astăzi, populația Republicii Moldova este simplă: între statutul actual al republicii, de asociat al
Petrișor Gabriel Peiu30
Uniunii Europene, fără perpectivă reală de integrare, dar menținând independența statului și între statutul de parte integrantă a României, adică de parte a NATO și a Uniunii Europene, cu transferarea deciziei naționale de la Chișinău la București. Alegerea este între statutul de partener periferic al lumii din jurul Uniunii Europene și cel de parte a tuturor structurilor și forurilor din Uniune. Alegerea este între a fi tolerat ca vecin al unui spațiu economic unic de aproape 20 000 miliarde USD și de a fi în interiorul acestui spațiu. Alegerea este între un PIB/locuitor de 15% din media Uniunii Europene și între unul de 60% din media Uniunii Europene. Alegerea este de a trăi în cea de-a 42-a economie a lumii sau de a trăi în cea de-a 143-a economie a lumii. Alegerea este între a avea banii depuși la BEM sau între a-i avea depuși la marile bănci româneşti. Alegerea este între a avea pensia actuală sau una de trei-patru ori mai mare. Alegerea este de a avea primari numiți sau primari aleși. Alegerea este, până la urmă, între înapoiere și între dezvoltare, între a face parte dintr-o națiune mare de aproape 25 milioane de oameni și între provincialismul de a rămâne o regiune transformată în fortăreață.
v. cUm Se poate face reUnirea?
36. Care sunt principiile care ar putea sta la baza Reunirii? Principiile Reunirii trebuie asumate politic, printr-o declarație comună semnată de către majoritatea partidelor politice de la Chișinău și București și sunt, în esență, următoarele: a) Realizarea „Reunificării dintr-o bucată“, fără etape intermediare și fără asimilări treptate; b) Intrarea întregului teritoriu al actualei Republici Moldova sub jurisdicția românească, adică acceptarea integrală a legislației românești actuale (practic numai astfel și teritoriul dintre Prut și Nistru va deveni automat parte a UE și NATO ca fiind parte inseparabilă a României); c) Validarea parlamentară a soluției de Reunificare în parlamentele de la București și Chișinău și apoi convocarea imediată a unui Parlament al României reîntregite); d) Capitala țării reîntregite va rămâne Bucureștiul; e) Drepturile minorităților prevăzute în actuala legislație românească vor reprezenta garanția includerii și valorizării noilor minorități naționale în corpul social comun, după modelul de succes parcurs pentru minoritatea maghiară; f) Aducerea tuturor salariilor funcționarilor publici din actuala Republică Moldova la nivelul din România din prima zi; g) Aducerea tuturor pensiilor din actuala Republică Moldova la nivelul celor din România din prima zi – renunțarea la principiul contributivității pensiilor din teritoriul actualei Republici Moldova pentru o perioadă de 20 ani ; h) Dreptul companiilor de utilități și a operatorilor reglementați/ licențiați de pe cele două maluri ale Prutului de a opera liber pe teritoriul național rezultat; i) Valabilitatea tratatelor internaționale se va menține și pentru România reîntregită; j) Unificarea instituțiilor naționale de tip Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței, ANRE, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Pensii etc și modificarea organismelor de conducere după principiul proporționalității (cinci șesimi pentru actuala Românie și o șesime pentru actuala Republică Moldova);
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu32 33
k) Garantarea, pentru o perioadă de 20 ani, a unei reprezentări proporționale în noul Guvern (o șesime) pentru românii din actuala Republică Moldova; Garantarea scrutinului parlamentar proporțional pentru o perioadă de minimum 20 ani; l) Garantarea alocării a cel puțin o șesime din fondurile structurale europene puse la dispoziția României pentru infrastructura și proiectele de dezvoltare de pe teritoriul actualei Republici Moldova; m) Garantarea alocării, pentru o perioadă de minimum 25 ani, a cel puțin o șesime din fondurile de investiții la nivel național pentru proiectele de pe teritoriul actualei Republici Moldova; n) Crearea unui fond de investiții, în valoare de minimum 2% din PIB, pentru o perioadă de minimum 25 ani, destinat atenuării diferențelor de dezvoltare dintre teritoriul din stânga respectiv dreapta Prutului; o) Unitatea administrativ-teritorială de bază pentru teritoriul actualei Republici Moldova va deveni județul, conform legislației românești în vigoare. 37 Cum ne putem asigura de producerea imediată a efectelor integrale ale Reunirii? Chestiunea de bază care trebuie înțeleasă și asumată de la bun început este aceea că singura modalitate de a produce efectele maximale și definitive ale apartenenței la structurile euroatlantice de securitate (NATO) și la cele europene politice (UE) este punerea teritoriului dintre Prut și Nistru sub guvernarea integrală a legilor românești; orice altă abordare nu ar face decât să complice procesul Reunificării și să îl pună în pericol; România are astăzi o legislație și o practică în acord cu cele euroatlantice și acest atu trebuie preluat imediat și pentru o Românie reîntregită. Nu avem nici timp nici resurse instituționale să facem experimente. Procesul Reunificării trebuie să fie de o mare simplitate legislativă și instituțională pentru a putea avansa într-un calendar rezonabil; orice încercare de complicare procedurală prin păstrarea/ inventarea de paralelisme va prelungi efortul și va genera fisuri instituționale care ar putea fi exploatate de către neprieteni. 38. Care sunt greutățile pe care trebuie să le depășim? Cele mai sensibile două puncte pentru asumarea unui proiect unionist sunt, fără îndoială: chestiunea transnistreană și problematica
asociată finanțării planului unionist, respectiv a reducerii treptate a decalajelor de dezvoltare între stânga și dreapta Prutului. 39. Cum se poate rezolva problema legată de regiunea secesionistă Transnistria? Problema transnistreană se poate aborda direct într-un dialog tripartit București-Moscova-Chișinău, prin renunțarea la înșelătorul format 5+2 și trecerea la formatul 2+1, singurul acoperit de realitate. În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putând fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită, fiind vorba (în acest caz) de finanțarea preluării responsabilității pentru aproximativ 100 000 – 120 000 persoane care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent preţul proprietăţilor, cel puţin în mediul rural, este rezonabil, dacă nu chiar derizoriu, pe alocuri cu costuri induse de aproximativ 500 milioane USD. Este evident că Reunificarea României se va face fără Transnistria, numai naivii pot crede /spera altceva. Trupele rusești nu vor pleca de acolo prea curând, oricum nu în conjunctura actuală din Ucraina, iar România (membru NATO nu poate avea trupe rusești pe propriul teritoriu). Pe de altă parte, este la fel de evident că o mare parte a populației din stânga Nistrului nu dorește să trăiască în România și nici nu poate fi obligată să o facă. Oricum această populație va continua să sărăcească și mai mult și să se împuțineze dramatic. Dacă se va alege soluția schimbului de populații, vorbitorii de limbă rusă dintre Prut și Nistru care nu vor dori să fie parte a României (deși aceasta i-ar primi fără reticențe ca cetățeni), va putea alege să se relocheze în Transnistria sau în altă parte, primind despăgubiri pentru proprietățile părăsite. 40. Cum se poate finanța Reunirea? Finanțarea Reunificării presupune identifcarea surselor de suplimentare a cheltuielilor bugetului României cam cu o șesime (un plus de 10 miliarde USD față de cele 60 ale bugetului actual); sursele respective trebuie reduse cam cu 1,5 miliarde USD (dimensiunea actualului buget al Republicii Moldova), adică rămân de finanțat aproape 8,5 miliarde USD anual timp de cel puțin 20 ani, medie care provine din maxime în primii ani și din minime în
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu34 35
ultimii. Aceste surse suplimentare pot proveni din fonduri structurale UE (aproximativ o jumătate) și realocări, respectiv ameliorări ale performanțelor bugetare și fiscale precum și din creșterea economică indusă de Reunificare (efectul de bază). Dacă din cheltuielile cu investițiile (5 miliarde USD în anul 2013 și puțin peste 3 miliarde USD anul acesta) se va rupe o parte de 20% pentru Republica Moldova vom obține cam 1 miliard USD, la care putem adăuga cel puțin 500 milioane USD investiții private, ale companiilor. O emisiune de obligațiuni de 2 miliarde USD anual ar induce costuri suplimentare de circa 250 milioane USD/anual, care pot fi compensate prin creșterea veniturilor bugetare ca urmare a efectului de bază. 41. Cum se poate atenua șocul financiar al Reunirii? Aceste sume pot fi dramatic diminuate dacă România începe de pe acum un program de investiții centralizat conduse printr-un instrument modern de tipul „fond de investiții“, care să aibă o capitalizare plecând de la 150 milioane USD și crescând treptat spre 3 miliarde USD pe parcursul a cinci ani; numai aplicarea în sine a acestei propuneri ar diminua fondurile destinate reducerii decalajelor după Reunificare cu 15–25% încă din primii ani. Fondul specializat descris mai sus ar avea trei atribute principale:  Finanțarea deficitului bugetar al Republicii Moldova prin achiziții preferențiale de obligațiuni emise de către aceasta; finanțarea proiectelor de investiții ale municipalităților prin achiziția preferențială de obligațiuni municipale;  Cofinanțarea investițiilor de tip green‑field ale companiilor românești în Republica Moldova;  Cofinanțarea achizițiilor /fuziunilor prin care companiile românești pot prelua pachetele de acțiuni de control la companii din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, cu cât mai devreme România începe să investească masiv în Republica Moldova, cu atât mai mici vor fi costurile de acoperit în cazul Reunificării; cu cât va fi mai masiv și mai bine articulat efortul investițional al unui eventual fond specializat de investiții, cu atât va fi mai puțin dureros efortul de finanțare a Reunificării. Dacă astăzi vom demara proiectul acestui fond, el ar deveni operațional până la sfârșitul primului trimestru al anului 2019 și ar genera economii de până la 20% din bugetul Reunificării (adică economii de până la 1,5 miliarde USD/anual).
42. Care ar putea fi cronologia politică a procesului de Reunificare? Etapele pe care ar trebui să le parcurgem pentru atingerea idealului Reunificării ar fi :  obținerea consensului politic intern;  demararea proiectului investițional românesc pentru Republica Moldova;  informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea acesteia;  negocierea rezolvării chestiunii transnistrene, în tandem cu autoritățile de la Chișinău;  aprobarea parlamentelor celor două state românești a principiilor Reunificării;  elaborarea unui model teoretic și a unor norme practice legale și economice pentru Reunificare;  alegerea unui parlament comun, legalizarea unificării instituțiilor;  implementarea programului de reducere a decalajelor între cele două maluri ale Prutului. 43. Există opoziție externă la Reunificarea României? Din capul locului trebuie precizat că nu există niciun tratat internațional care să împiedice formal proiectul Reunirii României cu Republica Moldova, iar Acordurile de la Helsinki, semnate la 1 august 1975, la sfârșitul Conferinței pentru Securitatea și Cooperarea în Europa impune „inviolabilitatea frontierelor“ pe cale militară, nu pe cale politică. De altfel, după 1990, frontierele s-au modificat prin acorduri politice între state: cele două state germane s-au reunificat în anul 1990, Cehoslovacia s-a scindat în anul 1993 în Republica Cehă și Slovacia, iar Iugoslavia s-a scindat la rândul său atât pe cale politică (Muntenegru, Macedonia), cât și în urma unor ciocniri militare/ războaie (Bosnia-Herțegovina, Croația, Slovenia și, mai ales, Kosovo). Federația Rusă nu va privi cu simpatie Reunificarea României și va încerca s-o împiedice sau să o întârzie, dar nu o va face pe cale militară, ci financiară și politică sau chiar apelând la un război informațional. Oricum, astăzi, Federația Rusă are obiective mai importante cum ar fi asimilarea Crimeii anexate, normalizarea
Petrișor Gabriel Peiu36
relațiilor cu Occidentul și îngrădirea efortului ucrainean de a rupe legătura istorică pe care o are cu Moscova. În fine, linia roșie pentru Kremlin este Nistrul, nu Prutul și, atâta timp cât Transnistria va rămâne să fie controlată de către Moscova, Reunificarea României ar constitui un „rău acceptabil“ pentru ruși. Niciun stat partener din Uniunea Europeană și NATO nu a transmis vreodată explicit și formal o opoziție la Reunirea României cu Republica Moldova; în mod evident, integrarea economică a regiunii dintre Prut și Nistru va constitui o „sarcină“ suplimentară pentru bugetul Uniunii, sărăcit prin plecarea anunțată a Marii Britanii, dar nu este o sarcină imposibilă pentru o entitate atât de bogată. Asta nu înseamnă că România trebuie să aștepte entuziasm din partea partenerilor euroatlantici, ci va trebui să aibă un „succes muncit“ pe această temă; probabil că guvernul de la Budapesta va invoca multe „piedici tehnice“ iar Kievul va privi cu oarecare reținere spre acest proces dar, dacă tehnic se vor respecta toate formalitățile care pot genera sensibilități, nimeni nu va putea ridica concret vreo obiecție. 44. Care ar fi momentul cel mai potrivit pentru Reunire? Oricând se poate face Reunificarea, ea este binevenită. Timpul este însă important în sensul în care, pentru fiecare an care trece fără a declanșa procedurile Reunirii, decalajul de dezvoltare dintre cele două state românești va crește, puțin câte puțin și riscă să devină o piedică în calea Reunirii integrale. De fapt, cu cât decalajele dintre economiile celor două state cresc, cu atât mai mare va fi „factura“ alocată Reunificării; cu cât raportul dintre pensii și salarii va fi mai mare între cele două state româneşti, cu atât România va plăti mai mult și mai greu. Dacă Reunirea s-ar fi făcut chiar în 1990, costurile aferente ar fi fost nesemnificative; dacă s-ar face astăzi, costurile ar urca spre mărimea unui PIB anual al României. Concluzionând, cu cât Reunirea se face mai repede, cu atât mai bine; costurile finanțării sunt încă suportabile pentru România.
vi. modele pentrU reUnificare
45. Care sunt posibilele modele pentru Reunirea României cu Republica Moldova? Reunificarea a două state populate de aceeași etnie este un fenomen aparte, care poate fi modelat după două exemple: cel german și cel coreean. Reunificarea germană a avut loc, imediat după prăbușirea comunismului, în 1990. Ea nu a fost pregătită, deși dorită de populație și negociată cu puterile învingătoare din cel de-al Doilea Război Mondial. Reunificarea celor două state din peninsula coreeană, Republica Coreea și Republica Populară Democrată Coreeană este un deziderat pentru ambele state, însă diferențe ireconciliabile o împiedică. Cu toate acestea, guvernul de la Seul pregătește, formal și informal, acest pas. 46. Cine pregătește Reunificarea celor două state coreene? În anul 1969, generalul Park Chung-Hee a înființat Consiliul Național pentru Reunificare, transformat în 1998 în minister; Componența actuală cuprinde: un birou pentru planificare si coordonare; un birou pentru politica de unificare; un birou pentru schimburi si cooperare intercoreeană; un birou pentru ajutor umanitar; un birou special pentru complexul industrial Kaesong; 5 agenții in subordonare: pentru educatia pentru reunificare, pentru dialog intercoreean, pentru tranzitul între Sud si Nord, pentru suport locativ pentru refugiaţii din Nord si pentru consultări intercoreene pentru schimburi şi cooperare. 47. Care sunt scenariile pentru Reunificarea peninsulei coreene? Există trei scenarii pregătite de Ministerul Reunificării de la Seul:  Scenariul I  (de bază): sistemul din Nord evoluează (dupa modelul chinezesc), se internaționalizează treptat și sfârşeşte prin a se integra în sistemul din Sud;  Scenariul II: sistemul politic și economia din Nord se atrofiază până la colaps și Sudul va absorbi un teritoriu sleit de orice puteri;
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu38 39
 Scenariul III: Coreea de Nord provoacă un conflict militar, este înfrântă și ocupată militar de către o coaliție condusă de Coreea de Sud și SUA; Experiența ultimilor ani arată că rezistența regimului din Coreea de Nord este mult mai mare decât se așteptau analiștii și că orice revoltă populară /insurgență este improbabilă. 48. Care este raportul dintre economiile celor două state coreene? În ceea ce privește datele esențiale pentru Coreea de Nord, acestea sunt următoarele:  Populația: aproximativ 25 milioane locuitori (a 48-a ca mărime pe glob);  Suprafața: 120,540 kmp (a 98-a ca mărime pe glob);  PIB nominal: 15,4 miliarde USD; PIB/locuitor nominal: aproximativ 620 USD;  PIB (PPP – la paritatea puterii de cumpărare): 40 miliarde USD; PIB/capita (PPP): aproximativ 1 800 USD. Coreea de Sud:  Populația: 51,3 milioane locuitori (a 27-a cea mai populată țară din lume);  Suprafața: 100,210 kmp (locul 109 în lume);  PIB nominal: 1 321 miliarde USD; PIB/capita nominal: 26 000 USD;  PIB (PPP- la paritatea puterii de cumpărare): 1 916 miliarde USD (a 13-a economie a lumii); PIB/capita (PPP): 37 700 USD (poziția 28). Practic, economia sud-coreeană este de aproape 50 de ori mai mare decât cea nord-coreeană și de cel puțin 20 de ori mai performantă, în vreme ce populația din Sud este dublă față de cea din Nord. 49. Care era situația celor două Germanii în anul 1990? Anul 1990, imediat după căderea sistemului comunist de guvernare în țările din Estul Europei și după prăbușirea sistemului sovietic de menținere a statelor respective în sfera de influență a Moscovei, aducea la lumină rănile neînchise ale ultimului război
mondial, inclusiv problematica națiunilor despărțite de granițele stabilite de puterile învingătoare. Miza națională principală a războiului rece și a începutului anilor 1990 o constituia reglarea situației politice a națiunii germane, cea mai mare și mai prosperă de pe continent. Republica Federală a Germaniei era unul din statele cele mai importante ale continentului (la aceleași dimensiuni de populație și ale economiei cu Franța, Marea Britanie și Italia), iar Republica Democrată Germană era economia cea mai avansată tehnologic și calitativ din „lagărul socialist“. Totuși diferența dintre cele două state era una considerabilă, mai ales ca dimensiune economică. 50. Care era raportul dintre economiile celor două Germanii în 1990? Germania de Vest se afla, la sfârșitul anilor ’80 într-o perioadă de recuperare/revenire după o stagnare destul de pronunțată, întinsă pe perioada ultimelor două decade înainte de Reunificare. Germania Federală și-a văzut crescută ponderea globală (în PIB-ul global) de la 6,6% la mijlocul anilor ’60 către aproape 8% la mijlocul decadei următoare, căzând apoi, lent, spre 7,4% în anul 1987, nivel menținut în anii următori. La sfârșitul anului 1989, 8,2% din PIB-ul global (în cifre comparabile) era produs în lumea germană (7,5 procente în Vest și 0,7 procente în Est). Republica Federală Germania (RFG) a fost primul stat european care a trecut granița de 1 000 miliarde USD ca valoare nominală a PIB (în anul 1989). PIB/locuitor în termeni nominali a fost de puțin peste 16 000 USD (16 140, mai exact) în același an. În lucrarea „CIA World Factbook 1990“ se menționează principalele caracteristici ale celor două economii: Pentru Republica Democrată Germană (RDG):  Populația: 16,3 milioane locuitori;  Forța de muncă: 8,96 milioane persoane, dintre care: 37,5% în industrie, 21,1% în servicii, 10,8% în agricultură și silvicultură, 10,3% în comerț, 7,4% în transporturi și telecomunicații, 6,6% în construcții, 3,1% în industria artizanală și 3,2% altele (1987);  PIB nominal: 160 miliarde USD;
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu40 41
 PIB/locuitor (nominal): 9 700 USD;  Bugetul de stat: 123 miliarde USD;  Exporturi 30,7 miliarde USD;  Importuri 31 miliarde USD (ambele în 1988);  Datoria publică 20,6 miliarde USD (1989). Pentru Republica Federală Germania (RFG):  Populația: 62,17 milioane locuitori;  Forța de muncă: 27,8 milioane persoane, dintre care: 41,6% în industrie, 35,4% în servicii, 4,8% în agricultură și silvicultură, 18,2% în comerț, transporturi și telecomunicații și construcții;  PIB nominal : aproximativ 1 000 miliarde USD;  PIB/locuitor (nominal): 16 000 USD;  Bugetul de stat: 540 miliarde USD;  Exporturi 323 miliarde USD;  Importuri 250 miliarde USD (ambele în 1988);  Datoria publică 0,5 miliarde USD (1989). Practic, raportul dintre populațiile celor două state era de 4:1 în favoarea Vestului, iar raportul dintre economii era de peste 6:1 (în termeni nominali) tot în favoarea Vestului. Performanța economică a Estului se situa cam la jumătatea celei din Vest (60% în termeni nominali). Mai mult, RDG se afla într-o situație dificilă: avea un ușor deficit comercial, principalii parteneri comerciali intrau în colaps, ordinea economică a sistemului de state socialiste nu mai avea nicio coordonare sau logică internă, iar datoria publică era destul de mare pentru acele vremuri (a opta parte din PIB). RFG, pe de altă parte, era un exportator net (excedent de 80 miliarde USD – 8 % din PIB), nu avea datorie publică externă și era a doua economie, ca mărime, din tabăra învingătoare după războiul rece (NATO). 51. Cum s‑a realizat practic Reunificarea Germaniei? Din punct de vedere legal și al consecințelor internaționale, fosta RDG a devenit o parte a Republicii Federale a Germaniei. Noul stat nu este un stat succesor, ci o continuare în format lărgit a RFG. Ca un corolar al acestei construcții, noua RFG a păstrat vechile poziții ale statului RFG, inclusiv în Uniunea Europeană și în NATO.
Formal, procesul nu a fost denumit „Reunificare“, ci „Deutsche Einheit“ (Unitatea Germană). Pe 1 iulie 1990, s-a semnat Tratatul privind uniunea monetară, economică și socială dintre RFG și RDG; acest tratat a consfințit introducerea mărcii vest-germane ca monedă unică în landurile estice. Tot atunci, RDG a transferat propria suveranitate în materie de politică fiscală și monetară către Germania de Vest, iar Vestul a început să subvenționeze bugetele din RDG și sistemele de asigurări sociale de acolo. Apoi, pe 23 august 1990, Volkskammer, Parlamentul est-german, a adoptat o rezoluție prin care declara aderarea (Beitritt) RDG la Republica Federală, precum și extinderea aplicabilității Constituției vest-germane la teritoriul est-german, extindere permisă de articolul 23 al respectivei Constituții. A urmat semnarea, pe 31 august același an, a Tratatului de Reunificare (“Wiedervereinigungsvertrag“, denumit Tratatul dintre RFG și RDG pentru restabilirea Unității Germane, aprobat în septembrie și devenit parte a Constituției RFG. Pe 3 octombrie 1990, la ora 0:00, cinci noi landuri (Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia) deveneau membre ale RFG, iar Berlinul se reunea într-un singur oraș. Autorii Redding Stephen J. și Daniel M. Sturm, în lucrarea „The costs of remoteness: Evidence from German division and reu‑ nification“ (2008) arată faptul că Reunificarea a presupus costuri de peste 2 000 miliarde USD în peste 25 ani. Tehnic vorbind, între 1990 și 1995, salariile brute din Est s-au dublat (de la 35% la 74% față de nivelul din Vest), în timp ce pensiile au parcurs același regim (nivelul din Est s-a majorat de la 40% la 79% față de nivelul din Vest). 52. Care sunt elementele definitorii ale Reunificării germane? Cele mai importante caracteristici tehnice ale Reunificării germane sunt:  Extinderea Republicii Federale prin preluarea imediată a fostei RDG și extinderea integrală a propriei legislații (inclusiv a Constituției) pe teritoriul acesteia din urmă;
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu42 43
 Revenirea prealabilă a RDG la organizarea în cele 5 landuri ale Republicii de la Weimar;  Moneda vest-germană a devenit, în prealabil, unica monedă în landurile estice;  Întreaga suveranitate a RDG s-a transferat către RFG, inclusiv deciziile de politică monetară, administrarea sistemului de asigurări sociale, managementul reprezentării internaționale etc.  Sistemul de organizare teritorial-administrativ și modul de funcționare a administrației publice din Germania de Vest s-au aplicat imediat și în Germania de Est;  Pensiile și salariile din Est au fost rapid (în primii 5 ani) aduse la niveluri comparabile cu cele din Vest (diferență mai mică decât o cincime);  Toate trupele foste sovietice au părăsit teritoriul est-german, permițând efectivitatea suveranității Republicii Federale. 53. Care au fost costurile asociate Reunificării germane? Capitolele de cheltuieli aferente procesului de integrare a landurilor estice în Republica Federală a Germaniei au fost următoarele:  Unificarea monetară și transformarea tuturor mărcilor est-germane în mărci vest-germane;  Acordarea de pensii și salarii în administrația publică la niveluri comparabile între Est și Vest; acest lucru a presupus plata unei subvenții de la bugetul federal pentru diferențele de acoperit în aceste prestații ale statului;  Ridicarea rapidă a calității infrastructurii de transport, telecomunicații, alimentare cu apă și canalizare în landurile estice;  Transformarea, în câțiva ani, a Berlinului în capitala celui mai important stat din Europa;  Investiții private în infrastructura bancară și de servicii din landurile estice. 54. Cât de mult a costat implementarea politicilor de Reunificare în Germania? Se estimează că, într-o perioadă de 20–25 ani (adică până la finalul anului 2015), Germania a investit în Reunificare cel puțin o
sumă echivalentă cu mărimea unui PIB anual (1 000 miliarde USD la nivelul anului 1990 sau 2 000 miliarde USD la nivelul anului 2010). SED-Staat, o asociație de cercetători din Berlin, într-un studiu comandat de către Welt am Sonntag, arată că aproximativ 65% din această sumă este datorată diferențelor dintre prestațiile sociale plătite de statul federal în Est și contribuțiile plătite de către estici; este vorba, așadar, de un deficit de aproape 1 500 miliarde USD al sistemelor de asigurări sociale și al celor de asigurări de sănătate din landurile estice, deficit care a fost compensat de la bugetele federale (inclusiv cele de asigurări sociale și de sănătate). O sumă de 560 miliarde Euro s-a plătit către landurile și municipalitățile estice sub forma transferurilor directe, provenind de la Fondul pentru Unitatea Germană, de la pactul de Solidaritate și de la sistemul de Egalizare Financiară de Stat. Un alt studiu, realizat în 2009, de către IWH, un institut de cercetări din Halle, calculează un cost de 1 900 miliarde USD pentru primii 20 de ani care au urmat actului de la 3 octombrie 1990. Se mai poate reține și faptul că transformarea tuturor mărcilor est-germane în mărci vest germane la curs unitar (deși cursul real de schimb era de aproximativ 3–5 mărci estice pentru una vestică) este direct responsabilă de cel puțin câteva sute de miliarde USD în costuri. Oricum, de principiu, Germania a cheltuit o sumă echivalentă unui PIB anual pentru finanțarea Reunificării timp de 20 de ani, adică aproximativ 5% din PIB în fiecare an. 55. Ce s‑ar fi întâmplat cu Germania Estică dacă nu ar fi avut loc Reunificarea din 1990? Pentru a putea evalua corect costurile (și, mai ales, semnificația lor) ar trebui să avem în vedere și ipoteza în care cele două Germanii nu s-ar fi unit în 1990. Să presupunem că, în locul Uniunii din august 1990, Parlamentul est-german ar fi ales independența. Atunci este foarte probabil ca trupele rusești să fi rămas o perioadă mai lungă pe teritoriul german, făcând imposibilă aderarea RDG la NATO. Cel mult, est-germanii ar fi putut spera la neutralitate. Să presupunem, totuși că trupele rusești s-ar fi retras din RDG, iar aceasta ar fi solicitat integrarea în NATO și UE. Ei bine, să nu uităm că RFG nu a recunoscut RDG niciodată și că NATO nu se
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu44 45
putea extinde cu un stat nerecunoscut de către vecini (și ce vecini!), așadar improbabila umbrelă NATO nu ar fi adus prea multă stabilitate și nu ar atras prea multe investiții în landurile estice. Aderarea la Uniunea Europeană ar fi venit mult prea târziu, după anul 2000, iar RDG ar fi trebuit să treacă, aidoma celorlalte state estice, prin calvarul unor restructurări dureroase; țara ar fi fost părăsită de către multe milioane de oameni care ar fi mers să lucreze în Germania Federală, iar infrastructura nu ar fi fost prea rapid modernizată. Politic, lucrurile puteau oricând să degenereze, iar statul putea să ajungă să aibă un guvern fost comunist, care să blocheze occidentalizarea și care să provoace stagnare o anumită perioadă de timp. Dacă nu s-ar fi produs Reunificarea, fosta RDG ar fi fost astăzi o economie de cel mult același nivel de performanță precum cele ale Republicii Cehe sau Slovaciei, adică ar fi atins un indicator PIB/ locuitor de aproximativ 33 000 USD, adică 60% față de cel din Germania de Vest. 56. Unde se situează astăzi economia Germaniei? Astăzi, economia germană (a cincea cea mai mare din lume) este a cincea parte din economia Uniunii și va deveni aproape un sfert în 2019, după plecarea britanicilor. Unul din șase cetățeni UE sunt germani, iar din 2019 nemții vor fi 18% din populația rămasă în Uniune. Germania este cu o șesime mai performantă decât Franța și Marea Britanie și cu un sfert mai performantă decât Italia, având un PIB/locuitor de peste 48 000 USD, după metodologia PPP. Economia germană a ajuns la un PIB nominal de 3 470 miliarde USD (valori nominale) și la aproape 4 000 miliarde USD (valoare PPP), ceea ce o face a patra (în termeni nominali), respectiv a cincea (în termeni comparabili) ca mărime de pe glob. Germania este al treilea cel mai mare exportator mondial (1 300 miliarde USD în 2016, peste 38% din PIB-ul nominal) și a realizat, în 2016, al doilea cel mai mare surplus comercial din lume (285 miliarde USD – peste 10% din PIB). Germania este a 5-a cea mai competitivă țară din lume, cu o valoare a indicelui de competitivitate globală de 5,5 fiind și a doua cea mai complexă economie a lumii.
57. Cât de eficient s‑au cheltuit banii alocați Reunificării? Cert este că o mare parte din aparenta ineficiență a cheltuirii sumelor destinate finanțării proceselor de convergență societală se datorează faptului că Reunificarea s-a făcut fără un plan bine studiat; procesul politic s-a declanșat atunci când a apărut primul moment prielnic și decizia a fost alimentată de entuziasmul anilor respectivi, fără a face, întâi, un „studiu de impact“, fără a modela situația concretă și fără a anticipa amploarea cheltuielilor și, mai ales, rezultatele. Dacă admitem că Unirea celor două state germane este un experiment, atunci va trebui să conchidem că, totuși, banii au fost cheltuiți cu folos, chiar dacă au existat și stângăcii: germanii sunt astăzi un popor omogen, conduși de peste 12 ani de către un politician provenit din Est și care aprobă, într-o proporție foarte mare, actul de la 3 octombrie 1990. Germania a instituit, practic, un model care să permită și altor națiuni aflate în situații similare să poată prevedea drumul pe care îl au de parcurs, să poată evalua costurile unui astfel de proces și mai ales să ofere niște „proceduri“ concrete de acțiune administrativă. Ar trebui să avem în vedere, de asemenea, discrepanța foarte mare dintre sistemele economice și sociale din lumea occidentală și „lagărul socialist“. Spre deosebire de anii ’90, Europa de astăzi, lumea în general, sunt mult mai „standardizat“ organizate, economia beneficiază de indicatori comparabili iar procesele economice sunt mult mai bine anticipate și stăpânite. Orice altă reunificare de astăzi, plecând de la modelul german, s-ar face cu mai multă eficiență, evitând erorile germane și beneficiind de predictibilitatea inerentă atunci când dispui de precedente. Faptul că germanii (un popor recunoscut pentru rigoarea și eficiența înaltă a administrației publice) au parcurs acest drum ne dă posibilitatea să învățăm și să maximizăm efectele unor acțiuni similare. 58. A fost sau nu un succes economic Reunificarea Germaniei? Răspunsul la această întrebare dificilă se poate da numai în funcție de niște criterii bine definite; cu alte cuvinte, trebuie să definim succesul unei astfel de încercări și abia apoi să măsurăm.
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu46 47
Trebuie plecat de la realitatea că decalajul global dintre landurile estice și cele vestice s-a redus cu aproape 60%. Dacă în anul 1990, performanța economiei Estului era cam 33–40% față de cea a Vestului, astăzi este în jur de 70–75%. Dar, în acest timp, Vestul nu a stat pe loc ci a avansat foarte mult în raport cu celelalte state mari din Europa occidentală. Adică, da, decalajele dintre Vest și Est încă se simt, dar în această perioadă Germania în ansamblu a crescut foarte mult și a devenit „locomotiva“ Europei. Dacă sistemul de referință al judecății noastre de valoare este ansamblul european, atunci Estul Germaniei a atins media Uniunii Europene și a parcurs o poveste de succes; dacă sistemul de referință este Vestul Germaniei, atunci Estul Germaniei și-a redus mai mult de jumătate din decalaje. Este evoluția raportării indicatorilor economici Estului german față de Vestul german un succes sau un insucces? Reducerea decalajelor de dezvoltare economică cu peste jumătate pe parcursul unei generații (20–25 ani) este un foarte mare succes în lumea modernă occidentală, europeană în general. Dacă vom compara cu decalajele dintre Nordul și Sudul Uniunii Europene vom observa că acestea nu s-au redus deloc după 1990, ba chiar au reînceput să crească. Dacă ne vom uita la decalajul dintre Nordul ultraperformant al Italiei și regiunea de sud, Mezzogiorno, vom observa că acesta nu s-a redus deloc în ultimii 50 de ani. Dacă ne vom uita la decalajul dintre Catalonia și Extremadura sau Andalucia, iarăși vom observa că acesta rămâne la fel de important.
59. Ce parcurs a avut Germania reunificată față de media statelor similare din Uniunea Europeană? În lucrarea lui Agnuss Maddison, „Contours of the World Eco‑ nomy I‑2030AD“, Oxford University Press, (2007), se indică următoarea evoluție a celor patru mari economii europene (indicatorul urmărit este PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare PPP, dolari 1990):
Anul Germania Franța
Marea Britanie
Italia
1913 3648 3485 4921 2305
1919 2586 2811 4870 2103
1938 4994 4466 6266 2830
1950 3881 5186 6939 3172
1960 7705 7398 8645 5456
1970 10839 11410 10767 9367
1980 14114 14766 12931 12927
1990 15929 17647 16430 16313
Practic, în 1990, Germania se afla pe locul IV între primele economii europene, mai jos chiar și decât Italia! După 1990, vedem o evoluție (accentuată puternic în ultimii ani) în favoarea Germaniei (același indicator, în dolari la prețuri curente, date furnizate de Banca Mondială):
Anul Germania Franța
Marea Britanie
Italia
2000 29840 28514 26424 28601
2010 43250 38660 36850 35550
2013 45127 39910 38870 34800
2017 50200 43550 43620 37970
Constatăm, așadar, o diferențiere în creștere între performanțele acestor patru mari piloni ai economiei europene. Germania este cu o șesime mai performantă decât Franța și Marea Britanie și cu un sfert mai performantă decât Italia. Aceste diferențe sunt situate clar pe un trend crescător, astfel încât spre anul 2050, FMI estimează o diferență de peste 30% între performanțele economice (în prețuri comparabile) între Germania și celelalte trei mari piețe continentale.
Se mai poate face astăzi Unirea?! 49
vii. experiența româneaScă a Unirii
60. Există o experiență românească a Unirii? În anul 1918, în plin război mondial, România a experimentat, cu succes, unificarea tuturor provinciilor istorice românești într-un singur stat, unificare desăvârșită prin tratatele de pace de la Versailles și Trianon. Etapele înfăptuirii concrete ale actului de unificare sunt următoarele: 27 martie/9 aprilie 1918 la Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul-ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribună. Acesta declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de Unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!; 15/28 noiembrie 1918 — Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României“; 1 decembrie 1918 – Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1 228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită și deschisă“. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează Unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România“. Proiectul de rezoluție este adoptat. 61. Există precedente ale actelor de Unificare din 1918? Cele trei mari precedente ale acțiunilor concrete de Unificare de la 1918 sunt cele care au marcat începutul constituirii statului național unitar român:
 24 ianuarie 1859: alegerea aceluiași principe pe tronurile provinciilor istorice Țara Românească și Moldova, urmată de actul formal de la 24 ianuarie 1862, când se deschide primul Parlament al României, iar București este proclamat Capitala țării după ce, în 22 ianuarie, s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești;  La 1/13 iulie 1878 părţile au căzut de acord şi au semnat forma finală a Tratatului de la Berlin, din care articolele 22–46 prevedeau dispoziţiile referitoare la România. Marile puteri recunoşteau independenţa totală a României faţă de Imperiul Otoman şi atribuiau României Dobrogea formată din insulele care alcătuiau Delta Dunării, sangiacul Tulcei cu districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kiustenge şi Medgidia, precum şi ţinutul „la sud de Dobrogea“ până la o linie care pleca de la vest Silistra şi până la Mangalia;  Ca urmare a implicării României împotriva Bulgariei în cel de-al doilea război balcanic, partea Dobrogei delimitată, la sud, de o linie Turcșmil (Türk-Șmil la apus de Turtucaia) – Ecrina (Ekrene la sud de Balcic) este anexată de România în 1913. Din respect pentru adevăr, trebuie să menționăm că integrarea Dobrogei în România s-a realizat cu prețul confiscării, de către Imperiul Țarist, a provinciei istorice Basarabia (de fapt, sudul actualei provincii Basarabia, adică litoralul moldovean al Mării Negre, județele Cahul, Bolgrad și Ismail). 62. Cum s‑a realizat, formal, Unificarea României? Practic, Unificarea s-a făcut în două mari etape: Unificarea politică a provinciilor istorice Țara Românească și Moldova (1859–1862) și Unificările succesive realizate în cursul anului 1918. Între aceste două etape a existat un episod cu valențe unificatoare (Unirea cu Dobrogea), umbrit însă de „schimbul“ impus de Imperiul Rus, constând în cedarea sudului Basarabiei actuale (sau Bugeacul actual). Prima etapă (1859–1862) s-a parcurs, formal, prin Unirea într-un stat centralizat, cu un unic guvern și cu o administrație omogenă. A doua etapă a constat din integrarea celor patru provincii
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu50 51
(Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat) în statul român de atunci, practic fiind vorba de mărirea /lărgirea unui stat existent. 63. Care era stadiul dezvoltării economice a provinciilor unificate în perioada 1859–1862? De la bun început trebuie spus că Moldova și Țara Românească aveau structuri economice foarte apropiate, cu agricultura ca ramură dominantă, cu puține unități „industriale“ (manufacturi), cu drumuri foarte puțin extinse și prost construite și cu un comerț depinzând aproape exclusiv de Imperiul Otoman. Ceea ce a contat enorm pentru omogenizarea celor două economii a fost desființarea vămii dintre ele, fapt care a condus la o mare intensificare a legăturilor comerciale bilaterale, acestea devenind dominante pentru ambele. 64. Cum arăta economia României în 1913? În anii parcurși după prima Unificare (1859–1862), România se schimbă radical, devenind un „tigru“ economic al epocii respective: dintr-o țară rurală, înapoiată, devine un stat cu căi ferate moderne (3 500 km), cu poduri și alte lucrări de infrastructură, cu orașe prospere și frumoase, cu industrie extractivă importantă și, mai ales, cu o economie foarte puternic internaționalizată, cu fluxuri importante de export-import, fiind a 9-a putere comercială a Europei. România avea, deja, în 1918, o Bancă Națională, mai multe bănci universale comerciale și o instituție de economii (CEC), iar moneda națională (leul) era acoperită în rezerve monometalifere (aur), ceea ce o făcea una dintre cele mai stabile din Europa. Omogenitatea de dezvoltare pe tot teritoriul era remarcabilă, decalajele fiind nesemnificative, cu excepția unui vârf al performanței, consemnat în capitala București și în zona petroliferă adiacentă. 65. Unde se încadra România în ansamblul Europei? Ca performanță globală, România se situa cu indicatorul PIB/ locuitor (metodologie PPP- a prețurilor comparabile) astfel (așa cum indică Agnus Maddison, http://www.ggdc.net/maddison/ maddison-project/home.htm):
Statul PIB/locuitor (dolari internaționali) 1990
Teritoriul actualei Polonii 1739
Ungaria 2098
Cehoslovacia 2096
Bulgaria 1137
Viitoarea Iugoslavia 973 România 1741
Spania 2056
Germania 3648
Franța 3485
Italia 2301
Practic, România avea o performanță ușor mai bună decât teritoriul actualei Polonii, mult mai bună decât Bulgaria, viitoarea Iugoslavia, Grecia, comparabilă cu cea din Ungaria, viitoarea Cehoslovacia, Spania sau chiar Italia, păstrând, însă, decalaje uriașe față de statele vestice puternice (Germania și Franța). Imperiul Țarist se afla, ca medie, mult în urma noastră (1 414 USD/locuitor). 66. Care era distribuția performanțelor economice ale Regatului și provinciilor istorice înainte de Marea Unire din 1918? În lucrarea „South Eastern‑European Monetary and Economic Statistics from the Nineteenth Century to World War II“, elaborată de către Banca Națională a României, împreună cu celelate bănci centrale din Sud-Estul Europei, se indică faptul că în 1913, la o populație de 7,35 milioane de locuitori, România avea un PIB de 136,5 milioane lire sterline, ceea ce însemna o valoare de 18,6 lire/locuitor (lire englezești 1913). Suprafața Regatului României era cam de 135 000 kmp. Ungaria, care includea Transilvania, era cu 17% mai performantă economic, cu o valoare PIB/locuitor de 21,8 lire sterline (lire
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu52 53
englezești 1913), iar Austria, care includea și Bucovina, era cu 46% mai performantă, având 27,2 lire sterline indicatorul PIB/locuitor. Știm astăzi că Transilvania era aproximativ la nivelul mediu al Regatului Ungar, deci putem trage concluzia că nivelul de dezvoltare economică pe ambele laturi ale Carpaților era similar. Banatul era și el considerat la un nivel ușor mai ridicat decât media Transilvaniei, datorită unor productivități agricole mult superioare. Transilvania avea o suprafață de aproximativ 61 000 kmp și o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori (40% din cea a Regatului). Bucovina avea o suprafață de aproximativ 10 000 kmp și o populație de aproximativ 800 000 locuitori (aproape 11% din cea a Regatului) și un nivel al indicatorului PIB/locuitor de aproape 17,5 lire sterline (lire englezești 1913). Banatul românesc de la 1918 și până acum era o provincie cu o populație de aproximativ 1 000 000 locuitori (cam 60% români și peste 30% germani), cu o suprafață de 19 000 kmp (cam două treimi din totalul suprafeței Banatului istoric, diferența devenind parte a Serbiei și o mică parte revenind Ungariei). Basarabia era populată, la începutul războiului, de peste 2,5 milioane locuitori și avea o suprafață de aproape 45 000 kmp. Ei bine, dacă performanța economică a Imperiului Țarist în ansamblu era, la nivelul indicatorului PIB/locuitor, calculat de către Agnus Maddison (în metodologie PPP, dolari internaționali 1990) de 1 414 (sub nivelul României, de 1 741 dolari/locuitor), nivelul respectivului indicator pentru Basarabia se poate estima ca fiind în jur de 1 000 (dolari internaționali 1990/locuitor). Estimarea se bazează pe înapoierea evidentă în care se afla gubernia Basarabiei față de restul imperiului. Nu este greșit să aproximăm, așadar, nivelul de performanță economică al Basarabiei înainte de război la jumătate din cel al Regatului României. 67. Care era situația economiei Basarabiei înainte de Primul Război Mondial? Gubernia țaristă a Basarabiei era, înainte de ocupația țaristă, o regiune agricolă prosperă. În „Anafora boierilor moldoveni către domnitorul Scarlat Calimah“ din 26 octombrie 1812, erau enumerate bogăţiile de care urma a fi privată Moldova (principatul), prin pierderea jumătăţii răsăritene. Din diversele cifre cuprinse acolo,
să reţinem doar că partea proaspăt anexată trimisese anual la Constantinopol „ câte 15 000 de boi, 13 000 de vaci şi 5 000 de cai, comparativ cu 5 000 de boi şi 5 000 de vaci livrate de Moldova rămasă neocupată de ruşi. De asemenea, Basarabia mai producea 140 000 din cele 300 000 de ocale de unt şi 120 000 din cele 200 000 de măsuri de grâu expediate la Poartă în fiecare an“. Una dintre primele măsuri ale administrației țariste a fost închiderea graniței de la Prut pentru produsele basarabene, ceea ce a afectat și Moldova vestică, lipsind-o de multe produse agricole, cât și Basarabia propriu-zisă, care nu mai putea vinde nimic în țările române. În lucrarea lui I.H. Zucker, „Basarabia“, (Chişinău, 1932), se arată că lungimea totală a drumurilor existente la 1914 era de 413 km, iar a căilor ferate (ecartament rusesc) – de aproape 900 km (Tighina-Chişinău, construită în 1871, Chişinău-Corneşti în 1873, Corneşti-Ungheni în 1875, Tighina-Galaţi în 1877, între Mateuţi, Bălţi şi Noua Suliţă în 1894, Basarabeasca-Cetatea Albă şi Unghen-Bălţi în 1914). Agricultura, deși principala ramură a economiei, era frânată inclusiv de menținerea instituției șerbiei mult timp, până la 1861; rușii au introdus, pe scară largă, aici, cultura tutunului, astfel încât fabricile de țigarete din Moscova și Petersburg primeau spre procesare anual peste 40 milioane de puduri de tutun (1 pud = 16,4 kg); peste 3 milioane de vite erau crescute în această gubernie, iar valoarea recoltei de cereale a fost și de 2 milioane de puduri. Vinul era un produs de bază al guberniei, peste 50% din producția totală din imperiu provenind de aici (14,7 milioane vedre de vin). Numărul manufacturilor a evoluat de la 100 în 1861 până la 1 250 în anul 1900; în 1889 activau 400 de mori cu aburi. Totuși, în 1914, mai puțin de 1,5% din populație lucra în unități „industriale“, făcând din Basarabia una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale Europei. Resursele naturale, și așa puține, au fost exploatate până la epuizare: au fost distruse peste 70% din pădurile Basarabiei. Între 1812–1870, Odessa s-a încălzit, numai cu lemne din pădurile Basarabiei. Terenului agricol i-a fost mult diminuată productivitatea, prin exploatarea irațională, în contrast cu restul României, unde deja se introdusese activitatea de îndrumare și supraveghere a agronomilor. Global, economiștii vremii apreciau o întârziere istorică de 20 ani a guberniei Basarabiei față de Rusia europeană și de
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu54 55
30–40 ani față de România, așa cum indică, dr. hab. în istorie, prof. univ. Anton Moraru (http://www.1812.md/evolutia-economiei-basarabiei-dupa-1812/). 68. Cât de omogenă era dezvoltarea regiunilor României Mari la momentul Unirii? Toate provinciile României Mari aveau un grad comparabil de dezvoltare, cu excepția Basarabiei. Dacă Transilvania și Banatul erau la nivelul mediu de dezvoltare și performanță din centrul Europei, vechiul Regat și Bucovina se situau cu 15–20% sub el; Basarabia, în schimb, se plasa la aproximativ jumătate. Cu alte cuvinte, singura diferență majoră care trebuia compensată prin eforturi după realizarea Unificării era cea dintre Basarabia și restul teritoriului. Această diferență era amplificată de câțiva factori: procentajul mare de analfabetism din rândurile populației basarabene, diferențele esențiale de tip de organizare administrativă și de legislație dintre această provincie și celelalte și, nu în ultimul rând, gradul precar de conectare la limba națională (regimul țarist suprimase cu tenacitate studiul limbii române). 69. Cum s‑a schimbat România Mare, după realizarea concretă a Unificării? Din punct de vedere tehnic, 1918 este doar anul declanșării procedurilor de unificare, ele devenind realitate mult mai târziu; în primul rând, războiul s-a terminat efectiv abia în noiembrie 1918, apoi a venit războiul împotriva regimului sovietic din Ungaria (care s-a terminat abia la începutul anului 1920), au urmat tratatele de pace (cel de la Trianon, care consfințea Unirea cu Transilvania, s-a semnat abia în iunie 1920), trupele române au intrat în Timișoara târziu, în a doua jumătate a anului 1919, etc. Practic, primul an de existență integrală a României Mari este 1921. Atunci (conform lucrării „Cercetări statistico‑istorice 1859– 1947“ a lui Victor Axenciuc), populația și teritoriul național se dublaseră față de 1913: peste 15,7 milioane locuitori populau o suprafață de peste 295 641 kmp. Suprafața cultivată cu grâu crescuse cu un sfert (de la 2 milioane ha la 2,5 milioane ha), cea cu porumb cu două treimi (de la 2 milioane ha la aproape 3,5 milioane ha), cea cultivată cu orz și ovăz se triplase, cea cultivată cu legume și cartofi
crecuse de cinci ori; efectivele de animale, de asemenea, crescuseră considerabil: aveam de două ori mai multe cabaline (1,6 milioane față de 800 000), de două ori mai multe vite (5,6 milioane față de 2,7 milioane), de trei ori mai mulți porci (3 milioane față de 1 milion) și de două ori mai multe oi (11 milioane față de 5,6 milioane). Numărul de fabrici crescuse de mai mult de trei ori (aportul Transilvaniei și Banatului era hotărâtor), de la 800 în 1913 la peste 2 700 în 1921, iar personalul angajat în industrie se triplase (de la 46 000 în 1913 la peste 150 000 în 1921, mai puțin de 3 500 în Basarabia). 70. Cât de mare a fost efortul total al României pentru realizarea Unificării în perioada 1918–1928? România a trebuit să suporte un efort financiar copleșitor de valoarea unui PIB pentru a susține războiul de întregire, a rămas cu datorii de 40% din PIB și a mai cheltuit încă 40% din PIB pentru implementarea Unificării, în primii 10 ani. Practic, în total, efortul financiar desfășurat în perioada 1916–1928 ajunge la dimensiunea a două PIB-uri anuale! 71. Care a fost parcursul României după 1928? După ce abia reușise să asimileze teritoriile nou integrate, statul român s-a izbit de cumplita criză economică mondială din 1929–1933, care a însemnat readucerea sărăciei în țară. Practic, după 20 de ani de la Marea Unire, România reușise să redevină un „tigru“ economic, avea o creștere echilibrată a valorii adăugate în economie, populația crescuse cu un sfert, moneda se stabilizase, comerțul exterior trecuse la excedente (18 milioane de lire sterline în 1937). Aceste date ne indică perioada de două decenii ca fiind cea optimă după care se pot măsura efectele Unificării. 72. Cât de mult s‑a transformat Basarabia în perioada României Mari? Deși propaganda sovietică/rusească/moldovenist-statalistă încearcă să prezinte perioada 1918–1940 ca fiind una de regres pentru Basarabia, adevărul istoric este cu totul altul. Statul român a făcut două reforme importante în Basarabia, încă de la început: reforma agrară (fiecare țăran primind o
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu56 57
suprafață de 6–8 ha) și reforma educațională, prin care se introducea învățământul primar obligatoriu. „Dacă în anii 1920–1921 în Basarabia erau 1 747 şcoli, 2 746 de învăţători şi 136 172 de elevi, în anii 1938–1939 erau 2 718 şcoli, 7 581 de învăţători şi 346 747 de elevi. O evoluţie ascendentă a cunoscut şi învăţământul gimnazial şi liceal: în anul 1940, în Basarabia funcţionau 24 gimnazii şi şcoli medii, precum şi 26 de licee, în Chişinău, Bălţi, Cetatea Albă, Cahul și în alte oraşe. Alături de învăţământul de stat s-a extins învăţământul particular, susţinut de comunităţile religioase, societăţi culturale etc. Minorităţile naţionale beneficiau de şcoli în limba maternă; limba și literatura română era o disciplină obligatorie, iar istoria şi geografia se predau în limba română. În perioada interbelică s-au pus bazele învăţământului superior din Basarabia. În 1926 s-a înfiinţat, la Chişinău, Facultatea de Teologie, iar în 1933 Facultatea de Ştiinţe Agricole. Tot la Chişinău funcţiona, din 1928, Conservatorul Naţional, precum şi Conservatorul Municipal (din 1936)“. S-au construit peste 100 de noi biserici, inclusiv impunătoarele catedrale de la Bălți și Tighina. S-a înființat, în fiecare localitate rurală, câte un cămin cultural, unde veneau să conferențieze savanți iluștri (Nicolae Iorga, de exemplu); un program similar a existat și pentru bibliotecile publice. Au fost construite sau reabilitate peste 3 000 de înterprinderi industriale mari si mici, au fost construite 600 km de şosea naţională şi circa 200 km de şosele regionale. Au apărut inclusiv bănci noi: Banca Basarabiei, Banca Uniunea Română, Banca Viticolă a României, Banca Dacia, Banca Românească, Banca Iașilor și Banca Moldova. S-au refăcut toate atelierele importante de reparații și lucrări feroviare, s-au adus 100 de locomotive noi, s-au construit peste 3 500 de poduri noi (cu o lungime totală de aproape 20 km) și s-au reabilitat cele 600 de poduri vechi, s-au construit trei noi aeroporturi (la Chișinău, Ismail și Cetatea Albă). Concluzionând, în cele două decenii și un pic de prezență administrativă românească în Basarabia s-a modernizat societatea, a devenit funcțională infrastructura, a apărut transportul aerian,
s-a asigurat școlarizarea gratuită și obligatorie universală pentru ciclul primar (șapte ani), s-a „europenizat“, practic, o fostă gubernie înghețată în înapoiere. Și, mai ales, s-a permis etnicilor români din Basarabia să devină forță de muncă activă, educată și să participe la administrare, ceea ce până atunci nu fusese permis etniei majoritare. Dacă astăzi există sentimente românești la Chișinău și se dorește Reunirea cu țara (atât cât se dorește), acest lucru se datorează administrației românești interbelice. Inclusiv dorința de a fi parte a Uniunii Europene își are rădăcinile numai în modernizarea globală a lumii basarabene din perioada interbelică.
73. S‑au eliminat în perioada interbelică decalajele de dezvoltare dintre Basarabia și restul României Mari? Deși în perioada interbelică s-au realizat multe progrese în teritoriul dintre Prut și Nistru, Basarabia a continuat să fie, în 1940, cea mai puțin dezvoltată provincie din țară. Mulți factori au împiedicat reducerea și mai pronunțată a decalajelor înregistrate de Basarabia; recunoașterea cu întârziere a Unirii cu Basarabia de către marile puteri (ultima, Italia abia în 1926) precum și nerecunoașterea din partea unor state importante (SUA, Japonia) au indus României un sentiment de nesiguranță; slăbiciunea economică cauzată de război și de integrarea atâtor provincii diferite au secătuit resursele financiare ale statului român. Fără îndoială, temeliile dezvoltării, așa cum au fost puse în perioada interbelică, ar fi condus la o reducere consistentă a decalajelor acumulate în Basarabia, dacă acest curs nu s-ar fi întrerupt brutal în 1940. 74. A fost Marea Unire un succes? Unificarea provinciilor românești a reprezentat un succes, având în vedere că:  S-a format un stat cu instituții stabile, care rezistă și acum, după 100 de ani, într-o formă totuşi cu o cincime diminuată și asta în urma ocupației rusești (s-au pierdut după al Doilea Război Mondial Basarabia, nordul Bucovinei și Cadrilaterul);
Petrișor Gabriel Peiu58
 Statul actual România se revendică și se raportează permanent la acea realizare națională;  Provinciile integrate au fost asimilate cu succes și, după 20 de ani, economia se afla din nou în creștere puternică;  Românii au admis să plătească un cost financiar uriaș pentru Unificare și niciodată nu l-au regretat;  Dezvoltarea ulterioară a țării a fost unitară și omogenă;  Statul român rămâne un magnet, în continuare, pentru românii aflați în afara granițelor din 1945, în special pentru cei majoritari în Republica Moldova.
viii. coStUrile și beneficiile reUnificării
75. Ce model se poate adopta pentru studiul Reunificării României cu Republica Moldova? Dacă reținem datele esențiale ale modelelor prezentate, respectiv:  Raportul de 4:1 între populații și de 3:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două Germanii;  Raportul de 2:1 între populații și de peste 20:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două state coreene, rezultă că modelul cel mai apropiat de situația celor două state românești este cel german. Reținem că, în cazul nostru, raportul între populații este 6:1, dar raportul între performanțele economice (indicatorul PIB/locuitor în metodologia PPP) este de peste 4:1. Deși raportul între populații este mai mare în cazul nostru (cu o treime), acest fapt este compensat de raportul mai mare (tot cu o treime) în cazul performanțelor economice, ceea ce conduce la o oarecare suprapunere a modelului german peste situația celor două state românești. 76. Ce costuri pentru Reunificare ne indică experiența românească? Experiența românească ne indică un cost al Unirii de la 1918 echivalent cu valoarea a două PIB-uri, în contextul în care s-a integrat României o populație la fel de mare precum cea existentă. Dacă am fi integrat o populație de trei ori mai mică (ponderea Basarabiei de atunci, aproximativ 16%), costurile, cel puțin matematic, s-ar reduce de trei ori , adică ar fi fost de așteptat să se situeze la valoarea a două treimi dintr-un PIB anual. Suprapunând modelul german (costuri pentru Reunificare în valoare de un PIB pentru 20 ani), cât și experiența românească, ne putem aștepta ca Reunificarea României cu Republica Moldova să presupună un cost financiar echivalent cu cel mult un PIB, desfășurat pe o durată de cel puțin două decenii, timp în care s-ar reuși atingerea obiectivului de a aduce nivelul de performanță
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu60 61
economică al actualei Republici Moldova la un nivel de 75–80% din nivelul atins atunci pe actualul teritoriu al României. 77. Poate România să suporte acest cost financiar? Un cost de un PIB pe timp de 20 ani înseamnă, practic, aproximativ 9 miliarde USD în fiecare an, ceea ce este perfect „suportabil“ pentru economia românească, din următoarele motive:  O sumă importantă (probabil o medie anuală de 1,5–2 miliarde USD) ar fi reprezentată de investițiile private ale companiilor, care vor deschide în teritoriul dintre Prut și Nistru, filiale, sucursale sau orice alt tip de prezență;  O altă contribuție importantă ar proveni din fondurile structurale europene, care s-ar distribui proporțional și pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, adică alte 2 miliarde USD anual;  După Reunificare, datorită structurii economiei (cu o importantă pondere a agriculturii), actualul teritoriu al Republicii Moldova va primi o importantă sumă, reprezentând „subvenția unică pe hectar“ din partea bugetului Uniunii Europene;  O altă contribuție va veni din efectul de multiplicare, care va face să crească veniturile bugetare ca urmare a unei noi dezvoltări (probabil încă 1 miliard USD);  Cea mai importantă sumă rămâne să fie alocată de la bugetul de stat al României, probabil provenind fie dintr-o taxă specială (similară taxei de solidaritate din Germania), fie dintr-un credit asumat de stat (gradul de îndatorare al României este încă mic). Există, însă, și metode de a reduce această „povară financiară“, de exemplu prin crearea unui fond special care să înceapă să investească de pe acum în companiile din Republica Moldova sau prin emiterea unor obligațiuni care să poată finanța respectivele operațiuni. 78. Cum ar arăta România Reunificată în primul an? România ar avea o suprafață de peste 267 000 kmp, popu lația ar ajunge din nou la 23 milioane locuitori, iar valoarea PIB-ului în metodologia prețurilor comparate ar fi de aproape 500 miliarde USD, aducându-ne pe poziția 41 în lume, la foarte mică distanță de Elveția.
Investitorii ne vor încadra în altă categorie de piață, revenind din nou la clubul „20–25 milioane consumatori“, ceea ce va determina un interes sporit pentru deschiderea unei afaceri sau pentru extindere pe o astfel de piață. Importanța României în agricultura europeană va crește și va face din țara noastră un jucător important, de exemplu pentru comerțul cu cereale din Marea Neagră. 79. Cum ar evolua economia țării după Reunificare? Mărimea pieței va determina un val de investiții private, tendința de a ocupa o piață liberă până acum va aduce cel puțin extinderea firmelor prezente în România dincolo de Prut, investițiile care vor fi demarate în infrastructură ar putea aduce profituri importante și creșteri de cifră de afaceri pentru companiile care le vor realiza, va crește numărul peroanelor active pe piața muncii (se vor face noi angajări), va crește nivelul câștigurilor salariale în stânga Prutului, într-un cuvânt, se va repeta efervescența investițională din România după 1859 sau după Marea Unire. Acest fenomen de efervescență, de descoperire a unei noi piețe care trebuie „ocupată“ va genera un efect de multiplicare în economie, va fi un important „motor de creștere“ pentru economia românească, care va conduce la creșterea sănătoasă de PIB peste nivelurile potențiale de astăzi. Pe de altă parte, includerea în populația activă și în antreprenoriat a unor buni vorbitori de limbă rusă, va crea premisele unei reale deschideri a firmelor românești spre piața rusă, aproape netestată astăzi. Fără îndoială, această nouă categorie de salariați și antreprenori, va ajuta la creșterea gradului de „internaționalizare“ a economiei noastre. Plastic vorbind, ar fi ca și cum un avion (România) ar căpăta un motor în plus. Chiar dacă, în primii ani, nivelul performanțelor medii ale noii Românii vor scădea (de exemplu, PIB/locuitor), aceste valori se vor recupera foarte repede pentru că vor avea un ritm de creștere rapid în perioada următoare, după absorbirea șocului Reunificării. Modelul german va funcționa și în cazul nostru: o țară mai mare va crește mai rapid decât vecinii săi.
Se mai poate face astăzi Unirea?!Petrișor Gabriel Peiu62 63
80. Pot fi estimate beneficiile Reunificării? Dacă luăm în considerare modelul german, este realist să așteptăm o creștere de cel puțin o treime a ritmurilor de creștere după integrarea Republicii Moldova, ceea ce ar însemna revenirea la situarea/poziționarea de astăzi a României în cel mult 5 ani, urmând ca apoi să continuăm recuperarea decalajelor. Dar economia nu poate fi prezisă cu mare precizie, pot apare crize sau perioade de boom, care pot să te găsească pregătit sau nepregătit, pot fi reduse unele costuri, pot fi maximizate unele efecte, noi putem da doar orientări generale. De exemplu, includerea sub „umbrela de securitate“ NATO a unui nou teritoriu de 30 000 kmp poate aduce aici investiții care altfel nu ar fi venit, din cauza lipsei de siguranță. De asemenea, intrarea Republicii Moldova în componența statului român ar pune Moldova vestică (cele opt județe din România actuală) în altă lumină, ea nu ar mai fi granița estică a lumii transatlantice, ci ar deveni un hub pentru direcțiile de dezvoltare din Moldova estică; cel puțin infrastructura de aici ar avea o altă perspectivă, mai clară, de creștere. Nu în ultimul rând, europenii pot lua în calcul valorificarea noului teritoriu al Uniunii Europene ca bază de plecare în eforturile de extindere a afacerilor spre republicile central-asiatice din fosta URSS. Oricum, trebuie reținut că România a mai trecut o dată prin asta, în condiții mai grele și când era mult mai mică și a reușit să își revină și să recupereze situația de dinainte pe durata unei generații (20–25 ani). 81. Este Reunficarea „proiectul de țară“ pe care îl așteaptă România? România își caută, după anul 2007, an în care s-a „bifat“ îndeplinirea în totalitate a proiectului de țară precedent (integrarea în comunitatea transatlantică, adică în NATO și UE), o nouă motivație națională, o nouă paradigmă care să concentreze energiile națiunii în vederea atingerii unui nou prag de dezvoltare. Reunificarea cu Republica Moldova poate deveni acest nou „proiect de țară“, în sensul în care poate fi un obiectiv la care vor concura toate forțele politice importante și, în același timp, poate
fi un motor nou de creștere, inexistent până acum în universul economiei noastre. Lăsând de o parte aspectul identitar, important și definitoriu, economia poate deveni un alt argument că Reunificarea trebuie făcută, ea ar aduce un nou val de investiții și ar putea genera o nouă perioadă de prosperitate. În fine, valorizarea Reunificării României ar putea fi benefică pentru Uniunea Europeană însăși, care ar câștiga, astfel, un plus de securitate prin lăsarea deoparte a dificilului dosar transnistrean și prin creșterea sa pe o cale inedită. Rămânerea Transnistriei în afara teritoriului Uniunii Europene ar putea reprezenta „tăierea nodului gordian“ și resetarea unei părți importante din relația cu Federația Rusă. Iar includerea în Uniune a unui grup masiv de 3 milioane de persoane ar compensa parțial înghețarea procesului de extindere. Pentru NATO, securizarea unui nou teritoriu de mărime medie ar balansa incertitudinile provocate de situația fluidă din Ucraina, precum și lipsa de claritate a viitorului Turciei ca parte componentă a sistemului de valori euroatlantice din regiune. Dacă proiectul statului „Republica Moldova“ este eșuat, basarabenii au totuși nevoie de o țară și România este singura care poate fi țara lor; pragmatic vorbind, românii își doresc Reunirea dar conducătorii lor nu au curaj să o ceară, iar basarabenii își doresc o țară dar conducătorii lor nu au puterea să le-o ofere. Proiectul Reunirii revine în conștiința publică la aniversarea centenarului României Mari pentru că este singurul care să ne redea unitatea și vitalitatea: Să-i dăm Basarabiei o țară!

Lasă un răspuns