Noua politică economică invitată să intre în capcanele celei vechi ori pentru care țară lucrează S.A. „Moldovagaz”

Atâta timp cât problema a fost enunțată public și lăsată în suspans, vor rămâne actuale și afirmațiile de acum două săptămâni ale dlui Vadim Brânzan, ministrul Economiei și Infrastructurii, că „tarifele la gaz ar putea crește din cauza moștenirii pe care a lăsat-o fosta guvernare” (citat din presă).

Spune dl Brânzan: „În martie 2018, atunci când trebuiau majorate tarifele la gazul natural, din cauza faptului că a crescut prețul de achiziție a gazului natural de la Gazprom, acesta a fost micșorat.”  

Știm cu toții că fosta guvernare a croit economia pe canavale strict electorale. Are multă dreptate dl Brânzan când spune că, „din cauza factorului politic care s-a implicat în economie, procesele economice au fost distorsionate”. Așa este. Chiar și o analiză de suprafață ar descoperi că pe timpul guvernării Partidului Democrat, regulile pieței libere au fost subjugate unei idei marginale, din punctul de vedere al intereselor statului, dar ridicată de grangurii Partidului Democrat în categoria obsesiilor partinice grandomane. Iar obsesia era legată de creșterea popularității partidului, situată la cote mult mai mici decât ambiția liderului.

Era de așteptat, ca dl ministru Brânzan să ofteze adânc la anunțul oarecum amenințător al S.A. „Moldovagaz”, precum că „economiile se epuizează, iar problema tarifelor revine”. Nici el, nici autorii anunțului nu ne spun ce au în vedere când vorbesc despre economii care se epuizează. O știu poate doar cei de la „Moldovagaz” și oamenii avizați în ceea ce privește tenebrele economiei politice ale fostului regim. Noi, plătitorii, nu avem decât să ne îngrijorăm. Din bogata noastră experiență de plătitori cunoaștem că, atunci când vine cineva la Guvern cu tarifele în proțap, știut lucru, ele nu au altceva de făcut decât să crească. Doamne ferește să scadă. După cum a comentat dl Brânzan „anunțul” celor de la „Moldovagaz”, lucrurile au tendința să meargă și de data aceasta către același deznodământ. Sfatul nostru ar fi să se grăbească încet cu luarea în vedere a creșterilor de tarife, să cerceteze istoria și starea actuală a relațiilor Republicii Moldova cu „Gazprom”-ul rusesc, care ne vine prin intermedierea firmei mixte moldo-ruse „Moldovagaz”.

Discutam tema în cercul unor oameni avizați în problema scoasă în actualitate de ministrul Brânzan. Cineva a ținut să facă un recurs la o situație similară din primele zile de mandat ale lui Ion Sturza în funcția de prim-ministru (februarie-decembrie 1999). Se întâmpla asta cu 20 de ani în urmă și, a ținut să sublinieze convorbitorul, este o dovadă că problema nu s-a mișcat din loc. Tarifele au fost și mai sunt și astăzi o pârghie de presiune politică asupra guvernelor Republicii Moldova încă de la fondarea S.A. „Moldovagaz” (1998).

Se zice că printre primele dispoziții date de dl Sturza Ministrului său de Stat era și cea de retragere a numerelor de înmatriculare a automobilelor de serviciu cu seriile guvernamentale RMG și RMC, precum și a telefoanelor guvernamentale, așa numitelor „vertușka”, de care se foloseau directorii unor întreprinderi de stat, inclusiv cel de la „Moldovagaz”.

Evident, șefuleții s-au considerat lezați. Unii, mai „dependenți” de premier, s-au împăcat cu situația. Alții, „mai în putere”, au început să caute mijloace ca să-l „aducă în simțiri”. Șeful de la „Moldovagaz” a aplicat ceea ce avea dintotdeauna sub mână – bâta tarifelor. Sub pretextul datoriilor mari acumulate de organizațiile bugetare, președintele de atunci al Consiliului de Administrație a S.A. „Moldovagaz”, Mihai Lesnic s-a cerut în audiență la prim-ministru.

Sturza a ascultat cum „Gazprom”-ul era pregătit să stopeze furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova, dacă Guvernul nu prevede achitarea datoriilor și a venit cu o replică neașteptată de oaspete.

  • Dumneata, dle Lesnic nu-mi pune mie în sarcină funcțiile dumitale de serviciu. Ți-am spus eu să livrezi gaz fără plată? Așa că nu! Atunci de ce ar trebui să-ți colectez eu datoriile?

Lesnic a înțeles, că pușca cu tarifele nu a luat foc și a trecut direct la chestia pentru care venise.

  • Dle Prim-ministru, noi suntem o societate cu capital mixt, trebuie să mergem foarte des în Ucraina, unde sunt situate Stațiile de măsurare a gazelor livrate Republicii Moldova. Fără numere de înmatriculare guvernamentale o să pierdem foarte mult timp în vămi…

Sturza, puțin iritat, îi răspunde:

  • Dle Lesnic, cu ce te deosebești dumneata de cel care vinde pateuri în piață? Numai cu tipul mărfii. Da? Nu crezi că îmi ceri să fac o nedreptate?

Timp de 20 ani nici un ministru al Economiei nu a îndrăznit să le întoarcă celor de la „Moldovagaz” telefoanele și numerele de înmatriculare guvernamentale. Acum pare că se fac presiuni asupra dlui Brânzan. Posibil, să nu mai vrea numere speciale la mașini și nici telefonie dedicată. Vremurile s-au schimbat în privința tehnologiilor de comunicare. Dar iată, privilegiile asigurate cu garanții guvernamentale au rămas la ordinea zilei. Ele aduc profit fără să schimbi ceva în gestionarea întreprinderii și fără a ține cont de interesul și confortul consumatorului. Asta vrea „Moldovagaz”, încercându-l de minte pe noul ministru al Economiei: să accepte ridicarea tarifelor fără o analiză a structurii lor.

Este o cerință parcă necesară și inocentă, dar atenție!, majorarea tarifelor la gaze ar declanșa o explozie generală a prețurilor. Asta ar provoca imediat nemulțumirea profundă față de noua guvernare și nostalgia pentru vechea, fie ea și corupta, cum se dovedește. Nu asta avea în vedere coordonatorul fugar și acoliții lui, când vorbeau de revenirea lor la putere peste câteva luni, cam pe vremea căderii cețurilor din toamnă. Profitând de faptul, că dl Brânzan vine de undeva din economia americană, unde artificiile tenebroase de tipul celor moldovenești sunt la fel de nefirești ca și petele pe soare, cei de la „Moldovagaz” ar vrea să facă din dl ministru un complice. Așa, măcar în proporția unui sfert, de exemplu, din ceea ce a fost pentru ei fostul ministru de branșă al PD, Valeriu Lazăr.

Suntem convinși că dl Brânzan vrea să evite rolul idiotului util pe care i-l pregătesc cei de la „Moldovagaz” și nu numai. Ca să rezolve problema fundamental, așa cum își propune cam în toate Guvernul Maia Sandu, dl Brânzan ar trebui să obțină de la această întreprindere mixtă moldo-rusă niște răspunsuri la un șir de întrebări despre folosul acestei asociațiuni, cum ar fi:

  • De ce „Moldovagaz”, al cărei acționar majoritar este S.A. „Gazprom”, cumpără gaze naturale de la SA „Gazprom” (ca și cum de la sine) la un preț mult mai mare decât cele administrate statelor europene dezvoltate, care nu „beneficiază” de „privilegiul” acționariatului mixt, de tipul celui de la „Moldovagaz” al Republicii Moldova?
  • De ce persoanele, care sunt trimise în Consiliul de Administrație și în Consiliul Coordonator al „Moldovagaz” să apere interesele Republicii Moldova, votează cuminte în cadrul ședințelor acestor consilii pentru aprobarea contractelor de livrare a gazelor de către „Gazprom” Republicii Moldova la prețuri exagerate (a se vedea procesele verbale ale ședințelor)?
  • Cât costă lepădarea de patrie a acestor funcționari moldoveni? Este oare întâmplător faptul, că fostul președinte al Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz” a fost numit de Federația Rusă șef al Reprezentanței „Gazprom” în Republica Moldova?
  • De ce mulți ani la rând „Moldovagaz” folosește credite bancare nu pentru achitarea datoriilor către „Gazprom”, ci pentru realizarea planurilor investiționale dubioase de sute de milioane de lei anual, fără ca rezultatele investițiilor să se răsfrângă pozitiv asupra eficienței manageriale? Câte căpușe se hrănesc din acești bani?
  • Care este eficiența managementului rus în această întreprindere, dacă în 20 de ani datoriile „Moldovagaz” către „Gazprom” au atins cifra de 7 miliarde de USD?
  • Care este eficiența investițiilor anuale și de ce votează pentru aprobarea lor reprezentanții „Gazprom”- ului”, dacă „Moldovagaz” are datorii mari, iar volumul gazelor livrate către Republica Moldova este în descreștere?
  • De ce „Gazprom” livrează gaze regiunii separatiste transnistrene, dacă aceasta nu îl achită, adunând o datorie de peste 6 miliarde de USD?

Ultima întrebare din acest serial ar trebuie adresat structurilor statului – Parlamentului, Guvernului, Procuraturii Generale:

  • De ce nu au examinat până în prezent rezultatele auditului efectuat în anii din urmă la „Moldovagaz” de către ANRE (auditor dl T. Șoitu)?

Răspunsul la aceste întrebări ar putea face lumină în cauza majorării cerute a taxelor la gaze, și nu numai. Am putea afla mai multe și despre tehnicile acumulării imenselor datorii, care, iată, dacă lucrurile merg tot așa, vor egala în curând PIB-ul Republicii Moldova. Lucrurile ar trebui lămurite și în ceea ce privește cuantumul salarial al angajaților, cheltuielile de întreținere raportate la eficiența întreprinderii. Dă de bănuit și aglomerația de personal semnalată acolo. O simplă ajustare a cheltuielilor la aceste capitole, plus aflarea rostului investițiilor fără efect economic, ar putea aduce S.A. „Moldovagaz” în câmpul intereselor naționale ale Republicii Moldova. În situația când statul a fost vlăguit de puteri de către un regim care a guvernat exclusiv în beneficiul unei grupări restrânse de mafioți, niciun mecanism economic, nicio întreprindere de stat nu poate rămâne să lucreze pe vechi. Altfel ele vor rămâne prinse în capcane.

La subiect a reacționat și fostul prim-ministru Ion Sturza, cel la care ne-am referit mai devreme. Mesajul lui, cules dintr-o postare făcută zilele acestea, este tranșant și în cunoștință de cauză. El ne îndeamnă pe noi, dar cred că în primul rând pe dl ministru Brănzan: „Să nu uităm cine a condus Ministerul Economiei și „Modovagaz”. Acest comportament trebuie investigat și poate să intre sub incidența articolelor legii despre sabotaj și subminare a economiei.”
Ar fi în norma lucrurilor și în sfârșit corect, ca „Moldovagaz” să iasă de sub dictatul „Gazpromului” și să intre în arealul de responsabilitate al statului ei fondator – Republica Moldova.

Valeriu Saharneanu

7 iulie 2019

Lasă un răspuns