Noua chiverniseală rusească pentru Republica Moldova – miza pe lichele de profesie
Considerente, 15 septembrie 2014
Era pe la mijlocul anului 2012 când vietățile pestrițe de pe toate palierele populate de stânga politică din Republica Moldova intrase în mare fierbere. Miasmele emanate de descompunerea latentă, dar profundă a partidului comuniștilor excitau puternic glandele olfactive ale mai micilor gângănii apărute rând pe rând tot din țesuturile, altădată îngrăşate din trândăvia unei guvernări hulpave, iar după iulie 2009, în putrefacție, ale strigoiului comunist. Încă larve fiind, gângâniile au vrut să pară deosebite de muma lor muribundă, să se impună printr-o identitate aparte, să demonstreze că ele vor fi altele la chip şi la năravuri când se vor face mari. Efort fără rost, pentru că truda era contra naturii: oricât s-au străduit să se deosebească de muma lor, aceste făpturi şi-au dat pe loc în vileag obârșia lor comunistoidă de îndată ce au fost puse să facă ceva de capul lor.
Iar de acolo nu a ieşit altă treabă decât ceea ce fac comuniştii sadea de multă vreme pe la noi: urzesc antiromânismul. Or, ce iese din pisică, șoareci prinde, iar ce iese din dihanie comunistă ură pentru români râgâie.
Dacă unii din afara fenomenului au fost dezamăgiţi de rezultatul nul al procesului de descompunere al comuniştilor de speţă sovietică, diletanţii crezând că descompunerea acestora va conduce la apariţia unor forţe de esenţă social-democrată europeană, orientate naţional, înşişi diriguitorii procesului au rămas profund mulţumiţi. Alchimiştii de la Kremlin, fiindcă ei sunt diriguitorii, anume asta îşi doreau, o reciclare a fostului partid comunist consumat şi secţionarea lui în mai multe grupări politice de nouă generaţie, pregătite special să promoveze aceeaşi hâdă a antiromânismului în condiţiile noi ale extinderii spaţiului de civilizaţie european, unificator şi democratic, atractiv pentru românii moldoveni din Republica Moldova.
Procesul de descompunere a comuniştilor, precum suntem martori, a început imediat după eşecul acestora din 2009. O guvernare lungă de cca nouă ani în condiţiile unui control total politic, economic, financiar, social şi mediatic, a dominaţiei fără precedent asupra finanţelor şi a tot ce face şi aduce bani, a supraponderat organismul comunist. El a devenit leneş în gândire, trândav în treburile statului, gros de obraz în relaţia cu restul societăţii, făţarnic cu strănătatea şi porcălan cu România. Buni au fost doar în relaţia cu Rusia, dar relaţia asta se numeşte în limbaj normal altcumva: obedienţă şi servilism. Accesul nespus de uşor la bunurile altora şi cele ale statului, lăcomia şi nesăbuinţa le-a provocat boala de care au suferit şi murit de-a lungul veacurilor tiranii nesăţioşi – obezitatea. Obezitatea politcă i-a făcut pe comunişti incapabili să gândească raţional în 2009 şi recurgerea la crimă în evenimentele din aprilie-iulie le-a surpat definitv poziţia. Pe orizontul acestui apus sinistru, trebuie să reţinem că chiar şi un dram de democraţie dacă mai rămâne viu în ungherele nevăzute ale unei dictaturi, este capabil să o răstoarne. Asta s-a întâmplat în 2009 cu dictatura comunistă din Republica Moldova.
În răstimp, cei cu pretenţii ilegitime asupra aşa numitului „spaţiu de interes legitim”, a ţinut cont de intrarea în incapacitate de luptă a comuniştilor şi le-a programat reciclarea latentă pe un traseu controlat. O circumstanţă de esenţă intervenită în a doua jumătate a anului 2009 – cea a desprinderii comuniştilor de la sacul cu bani al statului – a uşurat extrem de mult munca reciclatorilor. Rezervele comuniştilor s-au împuţinat foarte mult pe parcursul guvernărilor pro-europene, pe care nu le-au recunoscut din dorinţa de a se vedea din nou la şipotul cu bani. Voronin nu a vrut să împartă cu haita bunirile agonisite pe numele feciorului său, iar Moscova a pus la înţărcat partidul lui, dându-i de înţeles că doar o revenire la putere cu garanţii de supunere fără cârtire o mai poate ţine în graţiile ei. Voronin nu a reuşit în cinci ani să revină, deşi ameninţa cu revoluţii şi îndemna populaţia la nesupunere, deşi a fost ajutat din răsputeri de cele trei partide din cele două Coaliţíi de guvernare.
Dar de nimeni altulea mai mult şi mai tare de acestea prin crizele care le produceau ele frecvent şi constant. Ne amintim, şi nu trebuie să uităm, că două partide au făcut chiar coaliţii de moment cu duşmanul politic în prima jumătate a anului 2013 pentru a se cotonogi reciproc, iar al treilea chema deschis să fie cedată puterea de bună voie comuniştilor, pentru că, vedeţi bine, liderului acestuia i se arăta că doar prin 2026 sau 2030 Uniunea Europeană ar putea să fie interesată de noi. Unde eram noi dacă le ascultam halucinaţiile? Adevărat că toate profită de succesele Coaliţiei pro-europene instalate la 30 mai 2013 şi nici măcar cenuşă pe cap pentru marile păcate şi deosebit de periculoasele greşeli nu vor să-şi toarne pe cap, din simplă onestitate. Evident, ea, onestitatea, nu este şi nu avem cum să o cerem de unde nu este. Am rămâne mai mult pe acest aspect plin de învăţăminte al istoriei noastre imediate, doar că tema de dezbatere pe care ne-am propus-o este alta astăzi. Iar ceea ce urmărim este să vedem pe cine mizează acum Moscova în Republica Moldova, dacă cohorta comunistă a fost trecută în rezervă?
Criteriul cel mai sigur pentru a stabili favoritul acestei curse nu poate fi altul decât suma de bani pe care Moscova o investeşte în careva partid. Iar partidul care se făleşte cu cele mai mari cheltuieli în a-şi etala mârlănismul antinaţional şi antieuropean şi calitatea pe dos a lichelismului provocator este partidul lui Dodon. Nu ştiu dacă ar exista altă formaţiune şi alt politican mai josnic şi mai pus pe rele decât Dodon şi camarila lui. Doar un stat invalid ca al nostru îi poate tolera acţiunile vădit ilegale cu care această lichea încearcă să aţâţe focul instabilităţii sub Republica Molodva cu teancurile de bani pe care i le pune la dispoziţie Kremlinul.
Asta este noua chiverniseală a Moscovei pentru Republica Moldova – să agite, folosind sume mari de bani, lichele pregătite să facă orice ca să tragă acest stat în mrejele fantomatice ale unui imperiu mort şi care mai produce moarte. Faptul că războiul dintre două popoare înrudite, pornit anume din vrerea celui ucrainean de a alege drumul european, civilizat de dezvoltare, nu deranjează lichelele. Ele cheltuie banii ruşilor cu nemiluita şi cheamă cu neruşinare oamenii noştri să urmeze pe această cale a pierzaniei, deşi şi ei şi copiii lor beneficiează din plin de bunurile civilizaţiei europene care se înfiripează şi la noi, în pofida greutăţilor prin care suntem nevoiţi să mergem. Dar, asta este misiunea lichelelor de profesie: să mintă, să tulbure oamenii, să cumpere sufletele lor, să-i abată de la calea dreaptă – pentru că banii sunt daţi anume pentru asta. Vom vedea până unde şi până când se va desfăşura această misiune contra cronometrului istoriei. Cunoaştem că funia lichelelor este scurtă, iar parul de care sunt ele legate se apropie necruţător.
P.S.
Ieri a avut loc Congresul Partidului Liberal. Nu putem să trecem cu vederea faptul că el a ratat ocazia de a se reforma, deşi semnalele destul de puternice au existat încă din anul trecut, atunci când partidul se afla în epicentrul unei crize de proporţii care punea în pericol destinul european al Republicii Moldova. Spiritul autocritic a lipsit cu desăvârşire la Congres şi acest fapt dovedeşte că partidul a rămas sub acelaşi plafon al divergenţelor dintre spiritul unui partid de tip european şi atmosfera demult impusă a unui partid de tip sovietic: dominat de o singură persoană şi supus fără cârtire voinţei lui, chiar dacă această voinţă este profund greşită, precum s-a demonstrat ultima dată cu prisosinţă în 2013. Este regretabil şi faptul că la Congres au fost prefigurate şi forţele rivale, ca să nu spunem duşmanul nr. 1 al PL: aceştea sunt foştii colegi, cei care au încercat reformarea partidului, precum şi coaliţia de guvernare pro-europeană şi nicidecum comuniştii şi lichelele despre care am relatat mai sus. Nici un cuvânt despre o eventuală unitate a dreptei politice în lupta contra forţelor antieuropene întorlocare contra noastră de Moscova, unitate care ar trebui să existe în perspectiva alegerilor din 30 noiembrie. Păcat. De data aceasta greşeală nu este de măsura celei din 2013, care a fost şi ea foarte mare, dar reparată la timp prin curajul şi principialitatea foştilor colegi, blamaţi, de altfel, la Congres, ci cu cea din 2001, dacă nu chiar cu cea din 1812, an la care se referă deseori noul-vechiul ales lider liberal.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracţiunea Partidului Liberal Reformator