Nici după anii petrecuți unul la unu cu propria conștiință, Filat nu a înțeles nimic

Concluzia sentențioasă din titlu se prelinge vâscoasă și glaciară din interviul-fluviu de duminică și luni seara de la TV8 cu ex-președintele PLDM și ex-premierul Vlad Filat.  Minunatul prilej al unei retrospective critice, poate preponderent autocritice, oferit mult prea generos de televiziune, Filat l-a ratat și de această dată. Nu l-a folosit, cum erau așteptările,  pentru a face declarațiile multașteptate menite, vorba lui, „să arunce în aer clasa politică”.

Apropo, un imbold detonator în plus celui generat de implozia regimului oligarhic al lui Plahotniuc, ar fi prins bine și ar fi ajutat procesului de descotorosire de viciile lui prăpăstioase. I-ar fi prins bine și lui Filat o pocăință sinceră care să îl ajute să se spele de păcatele făcute cu voie și fără de voie în anii în care istoria i-a dat privilegiul să fie decident peste niște destine. Povestitorul din fața camerei de luat vederi ne-a arătat, însă, fără să ne cruțe, că destinul nostru nu a avut nicio șansă să fie altul decât cel pe care l-am avut, avându-l decident pe Filat.

Nu vom intra în detaliile interviului. Ele sunt multe și fiecare de mare preț pentru cine vrea să se lămurească cum funcționează mecanismele care pun în mișcare un sistem ticăloșit. Vom merge din contră, pe concluziile mari sugerate de unele detalii-cheie ale dialogului.

Prima concluzie care se cere este că în 2009 oamenii politici care au cerut sprijinul cetățenilor și au jurat că vor să vină la putere ca să curețe Republica Moldova de regimul mafiot comunist al lui Voronin au trișat, nu au fost sinceri cu ei. Acești oameni au vrut puterea pentru cu totul alte scopuri. Idealul lor era să preia sistemul mafiot al corupției instituționalizate, construit de Voronin, și să se folosească de acest sistem, poate pe alocuri „modernizându-l”, în nume propriu. Lupta acestor oameni nu a fost îndreptată ca Republica Moldova să devină un stat democratic și european. Cauză realizată parțial și obiective atinse limitat doar datorită determinării partenerilor externi de dezvoltare. Lupta a fost între două grupări pe care nu putem să le numim altfel decât banditești, deși activau sub acoperirea politică a partidelor. Grupările erau conduse de Filat și Plahotniuc, asistate pe parcurs de grupuscule oportuniste, iar miza lor era controlul și dominația în cadrul sistemului corupt și mafiot, moștenit de la Voronin și lăsat de ei neatins. Esența acestei concluzii ne-o dă Filat atunci când ne dezvăluie detalii despre vizita pe care i-a făcut-o Plahotniuc în Penitenciarul nr.13, în data de 19 decembrie 2015, la două luni de la arestare. Întrebat de Filat, „de ce a-i făcut asta?” (adică, de ce l-a băgat la pârnaie), Plahotniuc îi răspunde sincer și colegial: „Dacă n-o făceam eu, o făceai tu”.

Răspunsul lui Plahotniuc l-a flatat pe Filat: iată că rivalul îi știa de frică, îl avea de concurent cu caracter și determinare, gata să treacă la acțiuni prompte și radicale. Flatarea ținea însă numai de orgoliul lui Filat, care și în pușcărie avea nevoie de alifii măgulitoare. Pentru că el niciodată nu s-ar fi încumetat să recurgă la acțiuni concrete. Detaliul cu bifurcația „Criuleni ori PMAN”, în fața căreia s-a oprit cu nehotărâre în data de 6 septembrie 2015, este cât se poate de sugestiv în acest sens. Filat a meditat atunci ce să aleagă: acțiunea ori inacțiunea. Și a ales să nu meargă în Piață la proteste, precum îl îndemna mica lui zvâcnire de conștiință. Sfătuit de „prieteni de peste hotare”, ne spune Filat, el decide să o ia spre ocolișuri. Acesta este detaliul, dar adevărul cu referire la subiectul caracterului determinant al lui Filat ori din contra, al lipsei lui de caracter, îl aflăm din răspunsul lui la întrebarea-cheie din final: ce fapte făcute ori nefăcute le regretă cel mai mult din toate câte i s-au întâmplat? – îl întreabă jurhalista. Filat a murmurat că regretul lui cel mai mare este renunțarea la alegerile anticipate ca soluție a crizei din 2013. În rezultatul lor, ne lămurește Filat, Partidul Democrat și Partidul Liberal nu ar mai fi trecut în Parlament.

Corect zicem noi, posibil că cele două partide nu treceau pragul electoral, dar același pericol plana și asupra Partidului Liberal Democrat. Spațiul public era stupefiat de înregistrările în care Filat dă ordine și instrucțiuni șefilor de instituții, cum și pe cine să cotonogească dacă opun rezistență marșului triumfal „de înverzire” (culoarea simbol a PLDM) totală a Republicii Moldova. Atât criza din 2013 în toate detaliile ei abominabile, cât și schemele ieșite la suprafață de sustragere a banilor publici din proiectele „dezvoltate” de miniștrii PLDM și stimulate de prim-ministrul Filat, înregistrările telefonice ca dovadă a stilului „liberal-democrat” de organizare a lucrului Guvernului – toate aduceau un enorm capital politic lui Voronin. Acesta aștepta cu sufletul la gură următorul pas greșit al „proștilor”, cum le zicea el, de la guvernare.

Datele arătau că niște alegeri anticipate organizate în toamna lui 2013 îi reinstalau pe comuniști la putere cu un scor nesperat de mare de peste 80% din sufragii. Anume acesta era deznodământul malefic dorit de Filat, neîmplinire de care regretă azi cel mai mult: revenirea la putere a generalului de miliție Voronin. Pentru care nevoi? Pentru ca acesta să-l ia la jumulit pe fostul lui valet de casă, pe nesuferitul Plahotniuc, cel care face rău la toți, și comuniștilor și  liberal-democraților. Așa gândea Filat să-l înlăture din calea lui pe Plahotniuc: cu mâna tare și caracterul răzbunător al lui Voronin. În niciun caz cu hotărârea, curajul și determinarea propriei persoane. În niciun să se lepede de corupție, ca prim pas spre a prinde la curaj în lupta pe cinste contra altor corupți.

Apoi, nici umbră de regret că, urmare a acestei nesăbuințe pe care o jinduia și de care acum îi pare atât de rău că nu a făcut-o, Republica Moldova pierdea orizontul Summitului UE de la Vilnius din noiembrie 2013. Republica Moldova pierdea iremediabil toate celelalte beneficii și aspirații ale integrării europene obținute în 2014 și legate strict de acel orizont. De aici și concluzia a doua care se desprinde din detaliile aduse în evidență: că Filat nu a fost om de stat în deplinătatea sensului acestei stări. Agenda lui de prim-ministru a avut întotdeauna una ascunsă de afacerist pe contul statului. Cea ascunsă a dominat-o și, de fapt, a anulat-o pe prima. Filat nu a fost apologetul statului de drept, cum a promis oamenilor care l-au propulsat la putere în 2009. El a fost în schimb practicantul tenace al statului mafiot care până la urmă l-a devorat. De aceea, atunci când a fost arestat de Plahotniuc, au fost puțini cei cărora li s-ar fi ridicat mâna să protesteze ori să-l apere. Din contră, aproape toată lumea a regretat că duetul oligarhic care a devastat zece ani la rând Republica Moldova a intrat în închisoare doar pe jumătate. Din fericire timpul este complicele celor  răbdători și iată, după 14 iunie 2019, acest handicap justițiar are toate șansele să fie îndreptat.   

A treia concluzie este că Republica Moldova, noi, am avut mare „noroc” că treaba cu pârnaia „a făcut-o” Plahotniuc cu Filat și nu a făcut-o Filat cu Plahotniuc. Poate să pară cinică deducția, dar ea decurge atât din detaliile oferite azi de Filat-întemnițatul, cât și din practica exercitată mai ieri de Filat-prim-ministrul. Este vorba de relația cu Rusia și încântarea aproape patologică a lui Filat în personajul Putin. Îl idolatriza pe liderul rus și a încercat să-l imite în mai multe aspecte ce țin de maniera acestuia de a conduce, interogându-și subalternii sub obiectivele camerelor de televiziune. Procedura arăta clar cine e stăpânul, iar lui Filat îi plăcea să fie bogat și venerat ca stăpân pe mica lui postată. A căutat cu febrilitate să intre în grațiile lui Putin, a dorit din răsputeri să-i devină confident, prieten, să-i intre în grații. Cu orice preț, chiar și cu prețul demnității statului al cărui prim-ministru era. Acestor străduințe i-a fost consacrată operațiunea rușinoasă, pusă la cale în complicitate cu instituțiile subordonate politic ale statului, de evadare din arest a cetățeanului rus Baghirov, inculpat în dosarul „7 aprilie 2009”. În contextul acelorași strădanii se înscrie și promisiunea necerută de nimeni și dată Patriarhului rus de a-i ridica la Chișinău o mare catedrală.

Azi Filat mărturisește că era în discuții cu Putin în ceea ce privește preluarea controlului rus asupra „Moldtelecomului”, a unor bănci și a altor obiective strategice. De maniera de preluare ne putem face o idee cercetând atent practica cu totul viciată, dacă nu chiar criminală, a concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Iar în dialogurile netransparente, avute pe undeva prin haltele transnistrene cu așa zișii lideri ai acestei zone ocupate de Rusia, Filat putea pune la cale scheme dintre cele mai odioase de îmbogățire, sfidând interesele statului și dăunând viitorului lui. Avea această capacitate de a trăi și acționa pe două dimensiuni morale deodată. Filat putea, malițios până la greață, să-i pupe mâna dincolo de coate doamnei Merkel, încredințând-o de bunele lui intenții pro-europene, iar peste o clipă să cadă prosternat la picioarele lui Putin, așteptând cuminte mângâierile ori poruncile acestuia de stăpân.

În lumina celor descrise este ușor previzibil ce ar fi făcut Filat cu propunerea lui Dodon din 7 iunie 2019, dacă ajungea în locul lui Plahotniuc. De dragul înaltelor aprecieri cred că nu ezita să meargă la Moscova și să semneze acolo, sub ochii blânzi și plini de încuviințare ai lui Putin, un document de federalizare a Republicii Moldova, dar care pentru proști să se numească altcumva. Speculații? Da. Nu însă și acțiunile reale care justifică asemenea speculații, precum cazul Baghirov, cazul Aeroportul, cazul Șor, cazul Solonceni, cazul „Vocea Basarabiei”, dosarele corupției la nivel înalt, ale devalizării băncilor și furtului miliardului, ale contrabandei cu țigări și ale multor altora. Multe din ele la întrecere și în concurență cu Plahotniuc, altele, precum Aeroportul și Miliardul – în strânsă și dulce colaborare.

Așa că arestarea și întemnițarea lui Filat în 2015, într-un fel neaoș aleatorie, dar de neevitat în conformitate cu formula dictată de Plahotniuc „dacă n-o făceam eu, o făceai tu”, are și partea ei pozitivă. Ea a pus pe o mare scurtătură ieșirea noastră din captivitatea oligarhică, care se explică în felul următor: situația favorabilă care a condus în 2019 la prăbușirea sistemului marii corupții s-a creat grație lacomului și obtuzului Plahotniuc. Acesta a lucrat brutal, din topor, și-a supus fără scrupule și menajamente legea și instituțiile statului, s-a înconjurat cu oameni grosolani, lacomi și neinstruiți ca și dânsul, a stârnit ura și disprețul majorității populației. Cu vicleanul și duplicitarul Filat procesul ar fi durat mult mai mult; și la faza de prăbușire, dar și la cea de restabilire. Exista și riscul ca prăbușirea să întârzie zeci de ani ori să nu se producă niciodată în cazul în care idolul lui Filat era făcut pe ascuns și idol al nostru. Omul era în stare. Ne-o spun detaliile.

Valeriu Saharneanu

16 iulie 2019

Lasă un răspuns