Mortăciunea moțiunii și imperativul resetării anului politic 2020

De ceva vreme nu era chip să deschizi televizorul și să nu auzi că un partid anume este gata să-și asume guvernarea, dacă se face cumva picat Guvernul-catastrofă al consilierilor lui Dodon, combinat cu profitorii lui Filip. Argumentul irestistibil al asumatorilor era că la funcția de prim-ministru ei aveau la catastif tocmai trei nume de candidați forte, dintre care unul era dat aprioric imposibil de contestat. Cel care dădea acest nume ca și uns de la Dumnezeu să se facă prim-ministru era tocmai purtătorul lui – Andrei Năstase, liderul asumatorilor, adică al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. La întrebarea firească a simpatizanților euforici și optimiști ai ideii, a realiștilor calculați și rezonabil de pesimiști, dar și a celor mai neutri curioși, dacă în Parlament există suficiente voturi pentru a face să pice Guvernul-catastrofă și a instala în locul lui un altul, deplin funcțional, al asumatorilor salvatori, Andrei Năstase răspundea în termeni dezarmanți, fixat pe un clișeu al rațiunii sale pure și libere de datele realității: asta nu este treaba mea.

Era un răspuns șocant pentru toate categoriile de întrebători, poate mai puțin pentru cei din rândul simpatizanților euforici. Celorlalte categorii, Năstase avea răbdarea să le explice cu multă râvnă următoarele precepte: succesul întreprinderii lui salvatoare se bazează pe conștiința intrinsecă a deputaților ca aleși ai poporului, indiferent de tabăra politică din care fac parte; că apelul lui la răsturnarea Guvernului-catastrofă și instalarea unui guvern salvator, asumat eroic pe timp de pandemie de PPDA, se adresează direct lor, deputaților, indivizilor responsabili, nu grupurilor parlamentare ori partidelor pe care aceștia le reprezintă; că e de ajuns să se formuleze și să se depună în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului-catastrofă și se vor găsi suficiente voturi, izvorâte din conștiința vie a deputaților ca schimbarea magică se se întâmple cu adevărat; că izbânda va fi ca și garantată, dacă grupul parlamentar PAS al Maiei Sandu va semna și va sprijini moțiunea de cenzură.

Astfel porni la drum misiunea pretins salvatoare a lui Andrei Năstase – forțând lucrurile. Tot forțând lucrurile, dar mult mai lejer, a și fost dată peste cap de indivizii mai puțin responsabili ai grupării Dodon-Filip-Diacov. Cu toate că grupul PAS și-a pus în sfârșit semnăturile pe moțiune și s-a bătut pentru trecerea ei, cu toate magiile lui Candu de a dezbate discreționar, cu metode știute de el, susținători din rândul „indivizilor responsabili” ai taberei adverse, moțiunea a căzut, iar Guvernul-catastrofă a rămas în picioare. Noaptea târziu, în zi de luni, 20 iulie, Parlamentul a votat pe repede niște legi și s-a grăbit să declare sesiunea parlamentară sfârșită. Astăzi este altă zi. Parlamentul, ca și maurul din legendă, și-a făcut treaba și poate să plece… în vacanță. Când se va deschide următoarea sesiune nu se știe. Nucleul guvernării-catastrofă – Dodon-Filip-Diacov – va  avea grijă ca acest lucru să se întâmple cât mai târziu, poate, pe undeva, prin preajma alegerilor prezidențiale. Acesta le este planul și nu se vede cine îl mai poate rescrie.

Dodon nu mai are nevoie de Parlament. Toată atenția e pe Guvernul-catastrofă – gestionarul viitoarelor alegeri și, concomitent, staful lui electoral cel mai puternic. Acolo e nădejdea, acolo sunt banii, acolo sunt boii de tracțiune către obiectivul unui nou mandat. Iată că din vara lui 2020, ca și din vara anului 2019, Dodon va ieși mai puternic iarăși. Locul Blocului ACUM de care Dodon s-a folosit în voie în vara lui 2019, l-a luat în 2020 gruparea Filip-Diacov, mult mai compatibilă cu cea a  lui Dodon și mai interesată în restabilirea cu deplinătate a statului oligarhic – mediul firesc și înfloritor al acestei bande de ipocriți.

Aici vine întrebarea logică: a câta la rând misiune salvatoare a lui Năstase devine imposibilă și se termină în impas? Sigur, pentru justificarea ultimei, el va aduce sumedenie de motive, ne va spune cu lux de amănunte cine și cu ce l-a încurcat. O va face cu aceeași emfază prolixă deja. Va omite însă din a lor înșiruire esențialul – să se analizeze pe sine și felul în care procedează atunci când situațiile cer rezolvarea concretă a unei probleme de mare interes politic. Exercițiul l-ar putea face să vadă, că în multe dintre situații a fost elementul care a subminat solidarizarea forțelor naționale și anti-oligarhice, ca unică posibilitate de izbândă a lor. Greșeala cea mare a lui Năstase este că de fiecare dată el rupe startul, o ia în fața tuturor înainte de vreme, vrea să-i pună pe toți în situația fără echivoc de a i se recunoaște dreptul exclusiv la unica și cea mai bună reprezentare a tuturor forțelor. Așa a procedat în 2016, anul alegerilor prezidențiale. În momentul în care, prin luna martie a acelui an, la o masă rotundă a partidelor și mișcărilor de dreapta și centru-dreapta se convenise, cu greu, începerea unor discuții în privința înaintării și susținerii unui singur candidat al acestor forțe unite, Năstase s-a grăbit să se autodeclare înaintea tuturor, nici la o oră distanță de la acea adunare, candidat fără drept de apel al „partidului străzii”. Cunoaștem cum abia cu zece zile înainte de alegeri s-a ajuns să cedeze în fața candidatului mai bine cotat în sondaje. Răul însă fusese produs și deja greu de remediat. Așa s-a făcut că în aproape întregul an electoral 2016 atenția alegătorilor s-a consumat pe disputa enervantă dintre candidații dreptei, în loc să fie combătut cu toată puterea de concentrare candidatul unic al coloanei a cincea ruse și al oligarhiei naționale corupte. Este vorba de Dodon, cel care a câștigat alegerile.

O situație similară s-a repetat în alegerile ordinare parlamentare prevăzute pentru toamna anului 2018 și decalate de oligarhi pentru 24 februarie 2019. Amețiți de sondaje, Năstase, deja în companie cu Maia Sandu, a visat frumos că blocați în ACUM doar în doi, ei vor reuși cu ușurință să ia toate mandatele dreptei și iarăși, doar în doi, vor face în Parlament o majoritate foarte confortabilă care le va permite să guverneze fericit doar în doi. Ambii au uitat de colaborările murdare cu Dodon în protestele, așa-zise, anti-oligarhice, plătite copios de oligarhul Plahotniuc, de obstrucționarea egoistă și imatură a unioniștilor, de izolarea arogantă, respingerea colaborării și neluarea în seamă a celorlalte partide pro-europene extraparlamentare, de fals-starturile comise și de dezamăgirile produse. Electoratul capricios în ale lui nu a uitat însă nimic din acestea. Cele doar 26 de mandate obținute doar în doi au fost plata dură pentru aroganța, egoismul deșert și grandomania arătată, este grinda coborâtă de electorat pentru ca, lovindu-se cu capul de ea, cei doi lideri exclusiviști să revină în simțiri. Este cucuiul aducerii lor la realitate. Asta, dacă ei ar vrea să înțeleagă acest lucru azi, în ziua imediată de după altă doză de risipă, în doi, a visului lor. 

Iar realitatea este una: în Republica Moldova – statul schilodit de comunism și controlat încă de Rusia -, nu este posibilă o biruință cât de cât importantă asupra forțelor trecutului, care, iată, se refac și se întorloacă mereu, decât dacă toate forțele de orientare democratică, înțeleg să acționeze solidar și coordonat – fără zvâcniri imature, fără pretenții exclusiviste, fără fals-starturi, fără aroganță și crize de rânză. Aceste forțe sunt reprezentate de cele două mișcări bine conturate azi pe scena politică a momentului, sunt practic convergente și teoretic compatibile: cea pro-europeană și cea unionistă.

Căderea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului-catastrofă Dodon-Filip-Diacov este un semnal clar că anul politic 2020 trebuie resetat neîntârziat, în sensul unirii de urgență a tuturor forțelor anti-Dodon. Orice alt proiect politic singular, fie el declarat pro-european sadea ori unionist pursânge, va fi categoric și anti-european, și anti-unionist, adică satelit al grupării antinaționale a lui Dodon.

Valeriu Saharneanu

21 iulie 2020

Lasă un răspuns