Modernizarea Rusiei se amână din nou; prioritatea o are iarăși înarmarea

Motto: Rusul și tunul

Pe drumul unui mic cătun
Venea un rus, venea şi-un tun,
Şi tunul rus, şi rusul tun.

(Păstorel Teodoreanu)

În timp ce ieri stăteam aplecat asupra destinului de viitor al primului ministru rus Medvedev și lansam speculații precum că după alegerile din 18 martie, Putin ar putea să înceapă în Rusia o luptă crâncenă cu sărăcia și corupția, același Vladimir Putin a lămurit lucrurile cât nu se poate mai clar.

Într-un discurs organizat în cele mai lugubre tradiții ale regimurilor dictatoriale, Putin a limpezit soartă nu doar a ciracului său Medvedev, dar și a milioanelor de supuși ruși de pe întinsurile delăsate în paragină ale Rusiei.

Discursul lui Putin adresat parlamentului, prezentat în fața unui public mult mai larg și transmis în direct de toate televiziunile ruse, a dat peste cap toate speculațiile că în următorul mandat sistemul corupt și oligarhic care l-a înghițit pe Medvedev și care sugrumă Rusia ar putea suferi.

Putin a transmis un mesaj clar că nu asta va fi preocuparea lui. Nu modernizarea și reconstrucția Rusiei, nu umanizarea și civilizarea spațiului ei național. Putin a ales calea militarizării statului său și contrapunerii lui restului lumii. Putin a dat un pinten puternic goanei înarmării și a făcut un pas mare către marginea prăpastiei.

Numai un Hitler ori un Stalin, recunoscuți ca cei mai mari criminali ai secolului XX , au mai putut expune în adunări publice de mare audiență, discursuri ritualice de elogiere a forței brute și a armelor „invincibile” de ucidere în masă.

Putin s-a arătat ieri nu ca un conducător de țară din perioada secolului XXI al civilizației și culturii umane în plină emergență, ci ca o căpetenie de trib războinic din perioada preistorică: plin de trufie, amenințător, setos de sânge, vanitos și sălbatic.

În discursul său Putin a subliniat că noile sisteme de armament sunt necesare țării lui pentru a determina alte state să se angajeze cu Rusia în negocieri. Dovadă a frustrării de care suferă după izolarea provocată de agresiunea, pusă de el la cale, împotriva Ucrainei din 2014 și ulterior. Episodul ucrainean este de relativ recentă manifestare a simptomelor în protocolul bolii lui.

Ne amintim, că primele fisuri în relațiile lui Putin cu Occidentul și unul dintre motivele cele mai serioase ale ruperii Rusiei de restul lumii civilizate a fost refuzul Occidentului de a discuta și de a recunoaște dreptul Rusiei la așa numitul „spațiu al interesului ei legitim”. A fost refuzat și de Obama, și de Merkel, și de Holland. Acest spațiu se referea la teritoriul de altă dată al Uniunii Sovietice, inclusiv, Republica Moldova, în care Rusia trebuia să aibă „acordul” Occidentului să facă ce vrea.

Occidentul a considerat că e o mare rușine să se facă în secolul XXI o tocmeală de felul Yaltei-1945 sau al Pactului Ribbentrop-Molotov-1939. Cu atât mai mult că Rusia a arătat în 1992 în zona transnistreană a Republicii Moldova și în Abhazia georgiană, apoi în 2008 în Osetia de Sud a Georgiei și mai apoi în Crimeea și Donbasul ucrainean, ce are în vedere să promoveze în acest spațiu: regimuri militarizate, clanuri corupte, zone de instabilitate, sărăcie, fărădelege, dezmăț oligarhic. Recunoașterea „dreptului” la întregul spațiu însemna anularea oricăror eforturi ale popoarelor evadate din Uniunea Sovietică să meargă pe calea democratizării și dezvoltării lor și adoptarea, impus-benevolă, dar mai mult cu forța, a modelului rusesc, al lui Putin, de societate. Cu alte cuvinte, Putin urmărea ca  în timpul țaratului său cu durata de vreo 35-40 de ani, să reîncorporeze în Rusia lui, teritoriile furate prin agresiune de Rusia țaristă și Uniunea Sovietică de la popoarele învecinate. Nu spunea el că cea mai mare tragedie a secolului XX a fost destrămarea Uniunii Sovietice?

Supărat că Occidentul nu este de acord cu ambițiosul lui proiect geopolitic – restabilirea imperiului în dimensiunea sovietică, dar  nici cu politica de agresiune și de anexare a teritoriilor străine pusă în practică în pofida protestelor comunității democratice internaționale, Putin a luat cea mai proastă hotărâre care i-ar putea veni în cap unui conducător de țară izolată și cu probleme de dezvoltare atât de mari.

El s-a apucat să pună țara pe picior de război și să dezvolte sisteme de arme „invincibile” cu ajutorul cărora să impună alte state să se așeze cu ei, cu rușii, la masa de negocieri. Exact în maniera în care Putin a declanșat ocuparea Osetiei de Sud pentru a „impune pacea” și anexarea Crimeii pentru a „impune dreptul rusesc” asupra teritoriului străin.

Nici Occidentul șu nici restul lumii nu sunt fraieri să se lase trași în negocieri cu rușii, mânați de frica rachetelor acestora. Ce se poate negocia în asemenea condiții, decât dreptul lor de a drămui libertatea celorlalți.

Valeriu Saharneanu, 2 martie 2018

Lasă un răspuns