Miza invalidării: nu dăm Chișinăul din mână pe integrarea europeană de pe gard

Mâine, 5 iulie 2018, la Strasbourg, Parlamentul European (insitituția legislativă a Uniunii Europene) va discuta problema Republicii Moldova. În speță, criza apărută în rezultatul anulării de către instanțele moldovenești a rezultatelor alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului. Acolo s-au aflat zilele acestea pentru a da lămuriri prim-ministrul Pavel Filip, dar și primarul ales Andrei Năstase, însoțit de Maia Sandu.

La Strasbourg anularea alegerilor se va judeca politic și… financiar

Discuțiile în forul european, dar mai ales concluziile care se vor sintetiza acolo, au în afara gradațiilor care se vor face vizavi de profilul democratic de moment al statului guvernat de Partidul Democrat, un important filon material. De faptul cât de sus ori cât de jos pe scara evaluărilor vor fi situate în cadrul discuțiilor aceste gradații, va depinde soarta ajutorului de 100 milioane de euro rezervat, condiționat, de Uniunea Europeană statului Republica Moldova. Știut lucru: alocarea primei tranșe este deocamdată blocată. Uniunea Europeană acuză guvernarea moldoveană de neîndeplinirea condițiilor, iar anularea alegerilor, văzută mai gravă ca Furtul Miliardului, poartă în Occident stigmatul unei tentative de anulare a democrației în Republica Moldova. Stigmatul cade în totalitate pe conducerea politică a statului exercitată de Partidul Democrat, cel care este bănuit că a comandat anularea. Cum s-a putut ajunge până aici?

Lecția alegerilor anulate: dislocarea de la guvernare a PD este un obiectiv de neamânat

La 29 iunie hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție de invalidare a alegerilor a ajuns la Comisia Electorală Centrală. La rândul ei, Comisia nu a avut decât să se conformeze și să declare alegerile nule. În această zi, odiseea unui periplu electoral scurt, ca o zvâcnire de nerv, dar cu un preț de cost direct de peste 18 milioane de lei, a ajuns la punctul de la care a pornit – primăria Chișinăului rămâne până la alegerile locale ordinare din primăvara anului 2019 cu un primar interimar scos pe jumătate din balamalele oficiale ale funcției. În situația creată, adică cea veche de până la scrutin, Partidul Democrat nu va întârzia să improvizeze o dublă a variantei Silvia Radu, dată peste cap de alegerile anticipate. Motive va găsi o mie, iar tupeu are din belșug.

Anularea alegerilor locale a provocat un cutremur național de mare magnitudine, înregistrat ca periculos și în marile capitale ale lumii. Două replici mari și altele mai mici în formă de proteste au zguduit Chișinăul. Alegătorii s-au indignat că li s-a furat votul, au colindat cu tradiționalul „Jos…!” pe la porțile închise ale partidului și pe sub obloanele trase  ale sforarilor furtului și s-au potolit. Organizatorii lor spun că pentru o vreme. În baza precedentului altui furt, al Miliardului, sforarii înclină să creadă că stingerea e treptată, dar sigură.

Cortina a căzut. Primul act al spectacolului despre războiul pentru capturarea/eliberarea primăriei municipiului Chișinău de către/de oligarh s-a încheiat. S-ar părea că fără niciun rezultat, că lucrurile au revenit la starea lor de până la alegeri, că fiecare participant s-a întors la locul pe care a stat până la marea tulbureală, iar „stabilitatea” și-a reluat cursul ei pașnic și „constructiv”. Dar nu este așa. Dacă privim mai atent peisajul politic din Republica Moldova, nimic nu mai este așa cum a fost până la alegeri. Partidul Democrat este mult mai slab. El și-a tăiat prostește craca de sub picioare. A ieșit de sub blana de oaie cu care își acoperă chipul său de fiară de pradă și, trădat de instinctul lăcomiei frate cu demența, a dat cu piciorul în votul sutelor de mii de cetățeni, supărându-i fără margini și umilindu-i cumplit. Și nu doar atât. Partidul Democrat și-a consumat până la ultima picătură dramul de credibilitate care îl mai avea, cu rezerve mari, în fața partenerilor de dezvoltare. De acum înainte atât cetățenii, cât și prietenii externi ai Republicii Moldova vor avea în vedere că dislocarea de la guvernare a Partidului Democrat devine un obiectiv pe cât de actual, tot pe atât de neamânat.

Partidul Democrat a picat poligraful alegerilor

Cel mai important lucru care trebuie menționat pe urmele fierbinți ale alegerilor anulate, este că puterea politică a fost nevoită să se supună unui test de legitimitate, primul și cel mai serios după alegerile trucate din 2014. Împins de circumstanțe, Partidul Democrat s-a pomenit conectat la un poligraf, sau altfel zis, la un detector de minciuni. Pe post de detector au fost însăși alegerile locale anticipate, peste care Partidul Democrat nu a putut trece fără să încerce legitimarea omului său montat scandalos în scaunul Primăriei. Alegerile, dacă ele nu sunt trucate în măsura cuvenită, pot scoate rezultate mult mai precise dintr-un organism social, decât cele ale poligrafului propriu-zis, dintr-un individ. Pentru că rezultatele poligrafului se compun din reacții la emoții provocate, pe când alegerile se bazează pe opțiuni directe exprimate prin votul personal al cetățeanului și este strict documentat.

Prin urmare, rezultatele scrutinului-poligraf din 2018 a detectat ca mincinoasă, neavenită și ilegitimă puterea politică deținută în forma ei absolută de Partidul Democrat și acolitul său PSRM-Dodon. Că puterea absolută a fost obținută în afara unei proceduri de vot transparente, libere și corecte, ci prin șantaj, corupere și uzurpare, este deja altă problemă. Într-o eventuală judecată de mai apoi ea ține de competența Codului Penal.

Astfel, drept răzbunare la faptul că alegătorii au invalidat cu votul lor încrederea în binomul Plahotniuc – Dodon, respingând în primul tur (20 mai) candidatul-păpușă al Partidului Democrat și în turul doi (3 iunie) pe cel comun, înaintat de PSRM, șefia PD a comandat în instanțele subjugate invalidarea însăși a alegerilor. A dat, cum s-ar zice, cu poligraful de pământ – o variantă a poveștii despre urâta care sparge oglinda speriată de propria-i arătare.

 Nu dăm Chișinăul din mână pe integrarea europeană de pe gard

Invalidarea este Cazul este ieșit din comun. El a uimit și indignat lumea de acasă; a uimit și stupefiat lumea din afară. Este dovada că Partidul Democrat s-a speriat nu glumă. A descoperit că există domenii care nu se pretează controlului de partid în nici un fel. Aspirațiile, opțiunile cetățenilor fac parte dintre-aceste ciudățenii omenești. Oribil! De aici poate începe totul, chiar începutul unui sfârșit. În panică, Partidul Democrat a recurs la o situație de forță majoră, sfidând reacțiile, atitudinile și asumându-și repercusiunile. A făcut-o din mers, pe neașteptate, în timp ce victorioșii tocmai destupau a zecea șampanie, felicitările continuau să curgă gârlă, iar primarul ales se bucura pe la televiziuni că biroul unde se va instala după procedura formală de validare avea deja pe ușă prinsă tăblița cu numele lui.

Să fie Chișinăul, ca fief politic și financiar, miza care a meritat să se dea toate pe una, doar ca „zona” să nu intre sub controlul altcuiva? Cu atât mai mult a unei opoziții recalcitrante? Probabil că da: imaginația șefului PD în materie de scheme de extragere a banilor într-un oraș cu ambiție de metropolă ca Chișinăul este extrem de bogată. Proiectul Arena Chișinău, văzut de la apariția lui neașteptată pe boltă Parlamentului și până la aprobarea fulminantă, vorbește mult în acest sens. Asociat cu legea scoaterii la tarabă pentru străinii anonimi a cetățeniei moldovenești, cu proiectul Arena și cu alte multe planuri care așteaptă pe poliță, Chișinăul-Minădeaur poate scoate din minți orice individ scăpătat în meteahna facerii de bani din puterea politică. Plahotniuc este de ceva vreme anume acest individ.

Așa că prezumția extragerii miliardelor pe căi oculte (ilicite) din fieful politic Chișinău devine, din câte se vede, prioritară în fața prezumției inamovibilității vectorului european, pe care PD ne tot amenință că o va fixa în Constituție. Altfel acest partid nu ar atenta cu atâta nebunească  sfidare la rezultatul votului solidar, liber exprimat al cetățenilor, lucrare cetățenească considerată în Europa drept sfânta-sfintelor democrației.

Anularea: directivă de partid ori tocmeală judecătorească „de capul lor”

Toată lumea este de acord că anularea alegerilor din 3 iunie este un caz forțat. Un caz ieșit din comun. Puțini sunt însă de acord cu ipoteza că sentința de invalidare susținută de toate cele trei instanțe judecătorești este o tocmeală „de capul lor” a judecătorilor. Deși, „amenințările” opoziției de reformare radicală a sistemului, considerat, nu fără motive, că este arma principală (bâta) cu ajutorul căreia Partidul Democrat a monopolizat puterea în stat, ocolind alegerile, ar fi putut avea o asemenea „inițiativă”. Tentația de răzbunare a sistemului judecătoresc corupt este mare. Este și explicabilă dacă o luăm ca pe o manifestare a instinctului de supraviețuire a fiarei rănite. Răzbunarea, deci, nu este exclusă, dar neapărat cu voie de la Partid. Greu, imposibil de crezut că tocmeala nu a fost „coordonată” cap-coadă. „Imposibilitatea” vine din realitatea crudă a statului capturat al Republicii Moldova.

Valeriu Saharneanu, 4 iulie 2018

Lasă un răspuns