Măsura, domnilor, măsura!

Considerente, 21 octombrie 2013

     Este bine știut că în anii de după Marea Unire din 1918, România, din care făcea parte și teritoriul dintre Prut și Nistru, de la Munții Carpați și până la Marea Neagră, a cunoscut o dezvoltare democratică impetuoasă și profundă. Parlamentul României era arena celor mai aprinse dezbateri între exponenții partidelor politice în problemele de reformare a societății române renăscute după prima conflagrație mondială. Se zice că într-una dintre disputele avute în parlament cu oponentul său politic, național-liberalul I.C. Brătianu, atunci prim-ministru al României, marele istoric Nicolae Iorga, una dintre cele mai proeminente figuri politice ale vremii, îl întreabă, cu aer superior, ce ar putea învăța un savant ca el, de la un inginer ca Brătianu, acesta din  urmă răspunzându-i sec: „Măsura, domnule profesor, măsura!“.

Urmărim de aproape jumătate de an dezbaterile stârnite în Parlamentul anului 2013 de la Chișinău de o inițiativă legislativă, semnată de în un grup de deputați liberal-democrați care prevede încetarea transmisiunilor online a ședințelor executivului. Se știe că transmisiunile online a ședințelor Guvernului au început în toamna anului 2009, odată cu instalarea guvernării democratice a Alianței pentru Integrarea Europeană. Veniți la putere după o istovitoare luptă politică și surclasând un regim politic închis, de tip mafiot-comunist, care a durat aproape nouă ani de zile, democrații au vrut să dea un semnal că ideea de libertate care i-a ajutat să obțină victoria împotriva comuniștilor, trebuie să devină un bun de care să se bucure toată lumea. Nu încape îndoială, ei ar fi vrut să dea populației bani, bani în plus la salarii și pensii ca să-și mai acopere nevoile. Dar, pentru că fostul regim a lăsat visteria statului goală pușcă și banii lipseau cu desăvârșire, democrații au hotărât să înceapă cu ceva ce le stătea la îndemână și le era în puteri. În contrapunere cu fostul regim care a întemnițat, practic, informația, tânăra guvernare a început cu ceea ce îi era mai de preț: libertatea. Libertatea de a cunoaște, libertatea de a ști, libertatea de a fi informat. Ei au descătușat societatea, au creat condiții ca transparența să cuprindă toate sferele de activitate ale statului, inclusiv actul de guvernare. Desigur, au făcut ceea ce au trebuit să facă în mod prioritar și explozia de instituții mass-mass media apărute în acești ani este rezultatul benefic al acelei politici.

A fost un pas extrem de necesar și de folositor, precum se vede azi, la patru ani distanță. Astfel, societatea a căpătat unul dintre pilonii principali ai democrației europene spre care a ales să meargă, în 2009. Însă, precum era de așteptat, în lipsa nu nimai a banilor, dar și a experienței, democrații au întrecut măsura. Ei au montat camere de luat vederi peste tot, inclusiv în sala de ședințe a cabinetului de miniștri și a pornit spectacolul. O dată în săptămână, sau și mai des în cazuri de urgență, toată lumea putea și mai poate încă să vadă și să audă ce face sau ce se pregătește să facă, ce priorități și ce nevoi, ce proiecte și ce rateuri, ce contracte, cu cine și când are de semnat Guvernul Republicii Moldova, ce strategii își propune și cum are de gând să le realizeze și multe-multe alte lucruri ascunse în detaliile agendei de lucru și în toate rapoartele care se fac pe esența problemelor și în discuțiile pe marginea lor. Toată informația este pusă pe talger pentru cine vrea și cine este interesat. Iar interese în lumea aceasta sunt multe și ele nu țin neapărat de interesul presei de a informa opinia publică. Se știe nu doar din romane polițiste, că unele guverne ale altor țări cheltuie milioane și miliarde pentru a avea informația necesară despre politicile care se pun la cale în alte state. Se cheltuie bani enormi la racolarea de informatori, trădători, cârtițe cu acces în sfânta-sfintelor politicilor naționale, pentru a instala acolo microfoane și tehnologii sofisticate de extragere a informației. Am asistat cu toții anul acesta la un scandal la scară mondială legat de acest interes. Iar noi, cei care avem o economie răvășită de dominația unui imperiu în refacere, cei care avem un stat împărțit și hăcuit teritorial, un stat copleșit de o coloană a cincea bine dotată și susținută din exterior, un stat amenințat deschis că va fi pedepsit pentru faptul că a ales să meargă pe o cale de dezvoltare independentă pro-europeană, că cetățenii lui doresc să-și vadă împlinite obiectivele lor naționale – tocmai noi facem abuz de transparență și oferim toate informațiile în direct și pe gratis. De ce facem acest lucru: din inconștiență, ori din lipsă de experiență?

Probabil și din una și din alta. Dar mai este un aspect al acestei probleme. Este vorba de tentația unor factori de răspundere, că să o spun cât mai sofisticat, de a transforma ședințele de guvern în platformă de acumulare a dividendelor electorale. Multe sunt de spus la această temă, prea multe au arătat penibil și grotesc pentru un guvern democratic în acești ani de „transmisiune în direct”, atunci când protagoniștii își etalau nu atât calitățile de demnitari pregătiți să lucreze zi și noapte, cum era de așteptat, în interesul național și folosul public, cât maniere țâfnoase, împărătești, însoțite de fasoane și rituri cu pretenții de palat. Și asta întro țară liliputană, cu probleme ciclopice, în care fracul de mare bal al regilor momentului ar trebui să fie salopeta, salopeta măriei sale, a măturătorului de gunoi. Pentru că de un astfel de guvern are  nevoie Republica Moldova în perioada post-comunistă, încă podidită de ei, de un guvern muncitor, îmbrăcat în salopetă, căruia să nu-i fie nici teamă și nici greață să curețe statul de resturile în putrefacție ale unui regim comunisto-mafiot, care mai recidivează, amenință cu revoluții și agită butoaie goale.

Scoaterea Guvernului de sub presiunea factorului electoral propriu-zis va fi, precum se va vedea, una din marile realizări ale actualei Coaliții de guvernare. Iar transparența, ca valoare democratică, așa cum este practicată ea în tot spațiul occidental, va intra și la noi în măsura raționalului. Acea măsură pe care a avut-o în vedere inginerul Ionel Brătianu în replica sa dată istoricului Nicolae Iorga, replică devenită de referință în contexte anume.

Desigur, cum era de așteptat, comuniștii au fost și vor fi împotrivă. Ca forță politică ei au dovedit în anii când au fost la putere că sunt promotorii altor interese, decât cele ale Republicii Moldova. Ca agenți de influență ai Federației Ruse, ei sunt interesați ca Republica Moldova să rămână așa, precum au făcut-o ei: un stat cu hotarele de răsărit deschise vraiște, adăugând aici, de la democrați, și un guvern deschis vraiște în toate acțiunile și intențiile. Vehemența, ajunsă aproape la demență, manifestată față de legiferarea instalării oficiilor de control a migrației și a reglementării transmisiunilor în direct a ședințelor de Guvern denotă gradul de înregimentare a comuniștilor în planul rusesc de contracarare a opțiunii noastre europene. Poloboacele lor vor mai tulbura liniștea Chișinăului, dar de la asta nu au de suferit decât timpanele lor. Pentru restul societății frământările lor sună a gol, ca și poloboacele în care bat cu nesaț în fiecare joi în fața Parlamentului.

Stranie, dar nu și neașteptată, dacă avem în vedere drumul greșit pe care au ales să meargă încă în primăvară, este implicarea în acest concert antieuropean a liberalilor conservatori. Tot mai des și din ce în ce mai strident, vocile lor se contopesc cu cele ale comuniștilor. Speculațiile la care recurg, distorsionând esența problemelor abordate, îi arată debusolați, postați politic pe o bârnă aflată în derivă. Și fiindcă au pierdut busola, liberal conservatorii se pomenesc în multe situații vâslind din răsputeri alături de comuniști contra curentului, contra interesului național.

În concluzia acestor considerente vreau să exprim hotărârea colegilor liberal reformatori că apărând principiul măsurii raționale în reflectarea activității guvernului, și susținând amendamentul care limitează transmisiunile online a ședințelor de Guvern, ei vor opta în continuare pentru o transparență totală a procesului de privatizare a bunului public. Asta pentru a exclude orice acțiuni care să conducă la deposedarea frauduloasă a statului de veniturile care i se cuvin, așa precum s-a întâmplat în cazul Băncii de Economii sau pentru a nu admite darea în concesiune de lunga durată a unui obiect de importanță strategică unui agent de proviniență dubioasă, așa cum s-a întâmplat în cazul Aeroportului Internațional Chișinău.

Prea mare preț s-a plătit pentru a dobândi dreptul la libertate și transparență ca acest drept să fie sacrificat de dragul realizării unor interese meschine. Asta ar fi adevărată neobrăzare și ar întrece orice măsură.

 Valeriu Saharneanu,

Partidul Liberal Reformator

Lasă un răspuns