Marea Unire de la 1918 din prima sursă: Interviu audio cu Anton Crihan, Comandantul Cohortelor Moldovenești, membru al Sfatului Țării

Moldova.ORG vă propune să urmăriţi un interviu exclusiv realizat de jurnalistul Justin Liuba (aka Dan Vîlceanu, la Europa Libera) cu avocatul, economistul, politicianul, profesorul şi publicistul român basarabean Anton Crihan. Anton Crihan (n. 10 iulie 1893, Sîngerei, Republica Moldova; d. 9 ianuarie 1993, Saint-Louis, SUA) a fost un avocat, economist, politician, profesor și publicist român basarabean. Și-a făcut studiile la Liceul de Băieți din Bălți și la Universitatea din Odessa, Facultatea de Economie. Fiind deputat în Sfatul Țării a votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. Își susține teza de doctorat în economie la Universitatea Sorbona din Paris în 1934. În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris și se stabilește în Statele Unite. A decedat în străinătate dar, la dorința sa testamentară, a fost înmormântat în Chișinău. Printre operele științifice ale lui Crihan se numără Capitalul străin în Rusia (1915), Chestiunea agrară în Basarabia (1917) ș.a.

sursa: moldova.org

 

Lasă un răspuns