Lecția ucraineană
După patru ani de rezistență și suferință pe două fronturi, cel al agresiunii ruse și cel al gruparii oligarhilor corupți de la putere, vecinii noștri ucraineni și-au permis anul acesta câteva zile de sărbătoare. Nu au așteptat să le vină cadou de la alții. Și le-au făcut cu mâna lor, cu voința lor, adică. Prima sărbătoare a fost în 21 aprilie, ziua când și-au ales în aproape deplină unanimitate un președinte pe placul lor, iar a doua a fost în ziua de 20 mai, data inaugurării noului președinte, ales pe placul lor, Volodimir Zelenski. Urmărind evenimentele de la distanță am putut vedea cum arată un popor în stare de exaltare națională. Stare demult atrofiată în spațiul nostru dintre Prut și Nistru.
Iată că după Maidanul sângeros din 2014 al revoltei împotriva regimului pro-rus, oligarhic și corupt a lui Ianukovici, ucrainenilor le-a reușit în 2019 o răsturnare pașnică a regimului naționalist, dar tot oligarhic și corupt al lui Poroșenko.
Dovadă vie că ucrainenii s-au săturat de regimurile corupte, de oligarhia care în orice împrejurări are un singur scop și un prim interes – propria îmbuibare. Fie că e pace, fie că e război, fie că privește servil spre Moscova, fie că abundă de frazeologie pro-europeană. În mai puțin de zece ani ucrainenii au avut de suferit de pe urma ambelor fațete ale acestui ucigaș fenomen. Fiindcă ori Ianukovici, cel care a făcut jocul murdar al Moscovei în 2013 și a scos Ucraina de pe vectorul european, ori Poroșenko, cel care a înfierat agresiunea Moscovei, a organizat rezistența împotriva ei și a repus Ucraina pe drumul european – ambii au fost și rămân elementele inconfundabile ale unuia și aceluiași rău social și național – al sistemului oligarhiei naționale corupte.
Ucrainenii l-au fugărit la propriu pe pro-rusul Ianukovici din țară în 2013 pentru slugărnicia lui jalnică în fața lui Putin, pentru trădarea intereselor Ucrainei, pentru lăcomia și opulența lui de nabab nesimțit, cu palate, kitsch-uri scumpe și toalete aurite.
La alegerile prezidențiale din 2019, ucrainenii l-au penalizat aspru pe pro-occidentalul Poroșenko și, practic, l-au alungat din funcție pentru cinismul de a-și dubla averile în timp ce mii de cetățeni de-ai lui au îndurat lipsurile războiului și ocupația rusească, iar mulți și-au dat chiar viața, lăsând în urma lor soții văduvite și copii orfani.
Replica lui Zelenski, aruncată în față lui Poroșenko în cadrul dezbaterile naționale organizate pe un stadion, precum că el nu este pur și simplu oponentul lui Poroșenko, ci sentința lui, și-a făcut efectul. Exprimarea lapidară a ceea ce este de fapt Poroșenko i-a făcut pe ucraineni să creadă cu și mai multă putere în intențiile declarate ale actorului de comedie auzite de atâtea ori în serialul televizat „Slujitorul poporului”.
Dintr-o dată milioanelor de ucraineni li s-a deschis ochii la ceea ce își doresc din toată inima și cu toată ființa lor să obțină în urma alegerilor din ultima zi a lunii aprilie – ieșirea din cercul vicios al corupției, ruperea sistemului girat și controlat de oligarhie. Mobilizarea pentru luptătorul împotriva corupției, Zelenski, a fost exemplară, iar pro-europeanul corupt Poroșenko nu a avut nicio șansă.
La 21 aprilie, sistemul oligarhic a primit prima lovitură puternică și el s-a cutremurat. Iar cel puțin 73 la sută din ucraineni au jubilat.
În 20 mai, înainte de a merge în Parlament (Radă) Zelenski a scris pe rețele că pentru el începe o etapă nouă a vieții. Prinși în euforia momentului mulți dintre ucraineni au crezut că anume asta se întâmplă și cu ei, cu țara lor. Discursul lui Zelenski în Rada Supremă a fost într-adevăr dintr-o operă nouă, nemaivăzută și nemaiauzită pe învolburata scenă politică ucraineană și nu numai.
Zelenski a vorbit de parcă ar fi fost la filmările unui nou episod din serialul care l-a consacrat. Asemănarea realului cu ficțiunea a fost aproape totală. Doar că de data aceasta platoul era însăși viața, transmisă în direct, iar în fața și spatele protagonistului stăteau nu actori-statiști, ci actori politici vii, figuri în carne și oase ale scenei politice ucrainene. Pe fețele unora dintre ei puteau fi citite aceleași grimase ca și cele puse regizoral pe fețele actorilor din opera lui de ficțiune: disprețul amestecat cu ura față de intrus al unora alterna cu privirile opac-visătoare ale altora, purtați de fantezie către dulcea clipă a revanșei, către momentul când obraznicul comediant își va frânge gâtul în capcanele sistemului, puse cu grijă de acesta în calea noului președinte.
Dar Zelenski și-a jucat rolul real tot atât de convingător și percutant ca și cel virtual. Nu și-a dezamăgit susținătorii. S-a adresat poporului, dar a vorbit pentru cei prezenți – demnitari foști și actuali, deputați, miniștri, procurori, judecători, funcționari. A vorbit în cheia actorului politic intrat la modul serios în rolul șefului de stat: despre stârpirea corupției, despre demisii imediate, despre dizolvarea parlamentului, despre oprirea războiului, despre ocupație străină, despre integritatea teritorială, despre pace, despre dialog cu rușii, despre repatrierea prizonierilor, despre integrarea europeană. A vorbit și despre îmbogățirea ilicită, dar și despre abolirea imunității gratuite pentru deputați și demnitari – teme vizate în campania alegerilor.
Va fi greu să le îndeplinească pe toate. Rezistența va fi mare și ea a transpărut chiar din prima zi a intrării în funcție. Marile grupări oligarhice rivale care au controlat până acum Ucraina ar putea să se solidarizeze împotriva tentativelor de reformare promise. Grupările controlează justiția, mass-media, o bună parte a societății civile. Zelenski va trebui să răstoarne și să curețe de virușii corupției un extrem de solidificat sistem judecătoresc. Procedura este grea și riscantă, dar obligatorie, dacă vrea să urce Ucraina pe o treaptă nouă. Jumătățile de măsură îi vor fi fatale.
Fără îndoială, Zelenski și echipa lui își dau seama de pericolele care îi așteaptă. O vreme va fi singur. Până la alegerile parlamentare anticipate din care ar putea să-și extragă o forță politică pe care să se bazeze, va trebui să reziste. Apelul la solidaritatea populară ca principal aliat în promovarea reformelor și la ucrainenii din diaspora, ca principal furnizor de mentalitate anti-sistem, sunt mize corecte. Numai că pentru a se servi de ele ca suport este nevoie de timp, de oameni onești și specialiști, de instrumente. Iar apelul la luptă, aflându-se de unul singur și față în față cu o haită de lupi înfuriați, nu este decât unul de autoîncurajare. Altă soluție însă nu are. O vreme cohortele lui vor fi doar formidabilele cele peste 73 de procente de sufragii populare obținute în alegeri. Ele vor fi un timp pentru Zelenski și lance de atac, și scut de apărare în lupta declarată împotriva sistemului oligarhic corupt. Este momentul dificil când trebuie puse bazele noii administrații, a noului sistem liber de corupție. Asta o știu și grupările oligarhice rămase cu buza umflată. Ele nu vor pregeta să pună la cale scenarii și să inventeze tertipuri ca să-i surpe lui Zelenski cât mai mult și cât mai repede din acest sprijin.
Ambele tabere știu că lupta abia începe și reacțiile primei zile de intrare în exercițiul funcțiunii a noului președinte anti-sistem au arătat asta cu prisosință. Începe lupta pentru o nouă Ucraină în care Zelenski, blindat de voința celor 73% de ucraineni, are în față un balaur cu două capete: unul întrupat în sistemul național al oligarhiei cinice, parazite și corupte; cel de-al doilea, având însemnele militarismului expansionist rus al lui Putin pentru care o Ucraină democratică și prosperă în coastă devine un exemplu mortal pentru regimul oligarhic la putere în Rusia.
Urgent, Zelenski are nevoie de aliați interni și internaționali. În cazul unor alegeri parlamentare anticipate cele 73 de procente de sufragii rămân valabile și îi pot aduce aliatul intern dorit – o majoritate politică de sprijin în legislativ. În baza acestei majorități își va putea promova adepții într-un executiv reformator, va putea să umple cu alt conținut celelalte structuri vitale ale statului. Aliatul extern cel mai fidel – Statele Unite ale Americii – și-a trimis un ministru cu mandat extins la ceremonia de inaugurare. El a avut deja o primă întrevedere separată cu noul președinte ucrainean. Uniunea Europeană rămâne un protector important. Un sprijin constant al Ucrainei sunt Polonia și Georgia. Țările Baltice și-au confirmat susținerea prin prezența la ceremonie a unor demnitari în rang de șef de stat și prim-miniștri.
Figură aparte, mioapă și nedemnă, a făcut Republica Moldova. Pentru că servitorul intereselor rusești, Dodon, este un președinte indezirabil la Kiev (și peste tot în lumea civilizată), participarea la ceremonia de inaugurare a președintelui ucrainean a luat-o asupra lui prim-ministrul în exercițiu Pavel Filip. Presa a răspândit știrea cu o zi înainte. Numai că în loja invitaților la ceremonie, Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Ulianovschi. Conform cutumelor diplomatice, anunțarea prezenței unui demnitar de prim rang și înlocuirea lui subită nemotivat cu un secund, este o mitocănie diplomatică din partea țării invitate și se citește drept o manifestare de ne-respect față de țara care invită.
Ce s-a întâmplat? De ce s-a răzgândit Pavel Filip? Din surse am aflat că domnul Filip nu s-a dus la Kiev pentru că a dat ascultare ambasadorului Rusiei la Chișinău. Evident, Rusia a avut interesul să organizeze blocarea festivității de la Kiev la care ea, ca țară-agresoare, nu a fost invitată. Dar de ce acest interes al Rusiei – țară provocatoare de război atât în R. Moldova, cât și în Ucraina și care ține sub ocupație teritorii ce aparțin acestor state – trebuia să fie împărtășit de Republica Moldova? Relația bună cu vecina Ucraina nu este o prioritate pentru Republica Moldova? Nu este firesc, și în spiritul normalului, să te aliezi cu victima-surată și nu cu agresorul și violatorul ambelor?
Ori poate trimiterea la demersul subversiv al ambasadorului rus onorat umil de oficialitățile de la Chișinău ascunde altceva? De exemplu, frustrarea regimului oligarhic de la Chișinău în legătură cu pierderea partenerului său brici de până acum de la Kiev? Operațiunea ilegală și scandaloasă a Kievului de reținere, extrădare și transportare la Chișinău a lui Platon, este elocventă în acest sens. Nu era mai onest ca ștabii de la Chișinău să respingă tranșant invitația lui Zelenski pe motiv că se află în doliu la dispariția regimului oligarhului-frate Poroșenko, decât să recurgă la tertipuri sugerate de un stat ocupant? Ori, este de certă evidență, gestul ingrat al Chișinăului oficial, interpretat în aceeași manieră ingrată de prim-ministrul Filip, a viciat chiar de la început, în interesul Rusiei, un parteneriat între vecini, care ar putea fi extrem de prolific pentru interesele ambelor țări; fie în plan economic, politic ori geostrategic.
Ar putea și, ca să se realizeze, există toate circumstanțele. În afară de una singură și care se dovedește esențială – buna credință a guvernării de la Chișinău. Interesul meschin al grupării oligarhice aflate la putere în Republica Moldova, interes total diferit de cel național, continuă să târască statul în hăul izolării. Schemele de îmbuibare, dezvoltate în chip criminal cu regimul de ocupație rusesc de peste Nistru, vor rămâne prioritare în politicile Chișinăului oficial. Iar intențiile noului președinte ucrainean de dezoligarhizare a țării lui, cu măsuri ce pot afecta aceste scheme, vor fi considerate drept periculoase intereselor mafiei moldovenești de la putere. De acum înainte și spațiul ucrainean, ca și cel românesc ori cel european în totalitatea lui, vor deveni zone de ocolit pentru guvernarea oligarhică de la Chișinău. Gestul lui Pavel Filip a fost primul indiciu în acest sens.
Teme de învățat pentru moldoveni din ultima lecție ucraineană ar fi multe.
Ca să se elibereze de sărăcia impusă de jugul oligarhic care le-a capturat statul, moldovenii trebuie să înceteze a mai lua mită de la demnitari și partidele lor în campaniile electorale. Demnitarul care vine cu bani și produse în campanie nu este unul ca atare. Demnitatea coruptă nu mai este demnitate. El este tâlharul cel mai mare, iar partidul lui ne este altceva decât o grupare a crimei organizate.
Este folositor de reținut că politicienii trebuie sortați în alegeri anume pe aceste criterii: cum se comportă cu alegătorii și cum și-au dobândit averile. Indiferent dacă zice că este unionist din neam eroic, ori dacă jură că este pro-european pentru că poartă cravată. Un politician care vine să cumpere votul alegătorilor și care se vede de la o poștă că și-a dobândit averile în perioada aflării în careva funcție plătită de stat trebuie respins cu tărie, orice vorbă dulce ar spune.
Un politician corupt nu poate fi nici pro-european și nici pro-unionist. Spațiile respective, în care moldovenii, dacă s-ar hotărî să procedeze solidar ca și ucrainenii, își pot recăpăta libertatea, demnitatea și prosperitatea, sunt prohibite pentru ei. Spațiile bune de trăit pentru politicienii corupți sunt cele izolate de civilizație, societățile degradate în mizerie, nedreptate și haos.
Exact ceea ce a ajuns azi Republica Moldova sub un regim oligarhic. Exact ceea ce au respins în alegeri și nu au vrut să ajungă mâine ucrainenii.
Valeriu Saharneanu
22 mai 2019
Leave a Comment
(0 Comments)