Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Leac pentru Dodon și gașca: legea rusă a agentului străin

Leac pentru Dodon și gașca: legea rusă a agentului străin

Zilele trecute, Dodon și conducerea PSRM au fost în vizită la Moscova. Demult se știe că vizitele la Moscova ale fostului președinte și a ortacilor lui de partid nu sunt nici de curtoazie, nici de curiozitate și nici de complezență. Dodon pleacă de fiecare dată la Moscova pentru a prezenta rapoarte, a coordona acțiuni, a face planuri, a aduce bani pentru activitate politică subversivă, dacă ne amintim de schema Bahamas. Scopul final al activității politice pentru care se fac planuri și se dau bani, se cunoaște – să facă din Republica Moldova o structură de stat din afara Rusiei, care să fie cât mai apropiată statutului unei gubernii dinăuntrul ei. Este muncă de agent plătită, care trebuie răsplătită.

A devenit tradiție deja, ca la fiecare început de mandat parlamentar fracțiunea PSRM să plece in corpore la Moscova, unde, mai mult ca probabil, depune jurământul de credință cauzei rusești în Republica Moldova. Așa a fost în ianuarie 2015, apoi în aprilie 2019, după alegerile din noiembrie 2014 și, respectiv, din februarie 2015.

Plecarea lui Dodon și a capilor fracțiunii parlamentare PSRM la Moscova avută loc zilele acestea, începând cu 24 decembrie 2020, este legată de noua situație apărută după ieșirea de sub control socialist, implicit al Moscivei, a Președinției Republicii Moldova.   

Moscova își dă bine seama că pierderea Președinției Republicii Moldova a creat o pantă periculoasă care riscă să arunce în prăpastie toată construcția de andocare a acestui teritoriu la Rusia, construcție la care s-a lucrat foarte mult. După rateul rușinos a lui Dodon, Republica Moldova ar putea iar să-i scape Kremlinului din mâini. Ani de zile Dodon a turnat gogomănii, încredințând Kremlinul că majoritatea absolută a populației Republicii Moldova este cu Moscova, că ea trăiește cu visul alipirii la lumea rusă, că arde de nerăbdare să se integreze în spațiul eurasiatic, stăpânit de ruși. Amăgită de Dodon, Moscova a ajuns să creadă atât de mult acestor gogomănii, încât nici măcar votul masiv și foarte convingător anti-Dodon al unei majorități, realmente absolute, a populației (de vocație clar pro-europeană) din 15 noiembrie nu o poate aduce în simțuri.

Moscova continuă să creadă minciunilor lui Dodon. În pofida evidențelor, ea se arată sigură că în Republica Moldova nimic nu se va schimba după plecarea lui Dodon, că țara va rămâne nemișcată la picioarele Rusiei, acolo unde a așezat-o agentul ei. Din această cauză Rusia tresare iritată când Republica Moldova încearcă să se elibereze câte puțin. Se ajunge la situații ridicole, când instituții serioase ale statului rus umilesc să comenteze în termeni apocaliptici evenimente, s-ar părea, cu totul irelevante din perspectivă geopolitică. Exemplu este cazul recent cu schimbarea denumirii false a limbii de utilizare a sit-ului Președinției Republicii Moldova. Zgomotul stârnit de Moscova din cauza acestui vajnic eveniment pe care ea la văzut de relevanță globală, arată câtă marjă de implicare rusească au creat agentul Dodon și agentura socialistă din Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, ca Rusia să ajungă să reacționeze cu indignare și pătimașă implicare la cele mai mici adieri de schimbare ale noii puteri politice de la Chișinău.

Prefăcându-se că nu observă comportamentul elefantului rus în farmacie, Chișinăul oficial a tăcut înțelept. El nu a răspuns la acest val de emoții neavenite. Apoi cine ar putea să o facă? Ministerul de externe al Guvernului Dodon? Unica instituție abilitată și capabilă să dea un răspuns la intruziunea verbală rusească a putut fi doar Președinția. Dar ea abia dacă reușește să facă față altor provocări inspirate de agentura socialistă rămasă acasă. Iată, Guvernul Chicu dă bir cu fugiții în plină criză economică și pandemică. Se dovedește a fi parte grea a planului lui Dodon de destabilizare și de băgare în haos a Republicii Moldova. Iată că și amenințările repetate ale lui Dodon, precum că din ziua învestirii noului președinte toată responsabilitatea pentru ceea ce se va întâmpla în Republica Moldova vă cădea pe umerii acestuia, capătă contururi bine pronunțate în realitatea acestor zile tulburi. Acum devine foarte clar scopul vizitei grăbite a lui Dodon și a ajutoarelor lui la Moscova: să coordoneze în cele mai mici detalii planul de destabilizare pe care agentura socialistă din Parlament, Guvern, SIS și din alte organisme de stat, urmează să îl pună în aplicare în perioada următoare.

O componentă a planului ar fi ca oponenții pro-europeni în frunte cu Maia Sandu să accelereze pe partea lor convocarea alegerilor parlamentare anticipate pentru ca din haosul creat de socialiști să profite tot ei. Apoi, niște alegeri anticipate organizate în pripă ar scoate agentura grupată în fracțiunea socialistă de sub pericolul inițierii unor acțiuni penale împotriva lor. Evitarea de până acum a acestui moment de dreptate se datorează sistemului de anchetă și judecătoresc, controlat încă de Dodon și tentaculele lui. Dar, la cât de scârboase sunt măsurile active anti-moldovenești ale acestei agenturi, s-ar putea ca unii reprezentanți ai sistemului să nu mai vrea să-i presteze servicii. Toți știu că socialiștii și acoliții lor se află la putere datorită unei complicități a sistemului. Și atunci, dacă sistemul crapă, agentura și rezidentul ei în loc să răzbată iar în Parlament, ar putea să ajungă pe banca acuzaților. Așa că numele de cod al operațiunii pregătite de Moscova și puse în sarcina agenturii ei socialiste ar putea fi la această etapă „Haos și anticipate”. În acest sens, consecințele pentru Republica Moldova ale vizitei la Moscova a lui Dodon se vor vedea în zilele următoare, după ce azi, 30 decembrie, congresul PSRM îl va repune în fruntea formațiunii.

Dar, consecințe ale vizitei există și pentru Rusia, cât s-ar părea de straniu. Este de presupus că analizând genul de activitate subversivă practicat de divizia socialistă în Republica Moldova și estimând stricăciunile pe care le produce de-a lungul anilor această grupare de agenți aflată sub acoperire politică, Moscova s-a folosit de momentul aflării în vizită de instructaj a lui Dodon și a socialiștilor și le-a făcut portretul pe viu. Un portret cu totul excepțional. Nu în ulei, pe fundal de pânză, ci în legi și pe fundalul alegerilor în Dumă din 2021. Astfel, chiar la 25 decembrie, în a doua zi a aflării socialiștilor moldoveni la Moscova, Duma de Stat a votat legea care definește fenomenul agentului străin. Conform ei, în această categorie sunt incluși de acum înainte toți cei care practică o activitate politică și, din această perspectivă, primesc ajutor extern. La rândul său, ajutorul extern se definește nu neapărat în luarea de bani din străinătate, de felul cum a primit Dodon de la ruși prin filiera Bahamas, ci orice distribuire prin internet a unei informații aparținând surselor ne-ruse, orice like pus sub o luare de atitudine ori exprimare de opinie. Cel cu atitudinea sau cu părerea nu trebuie să fie neapărat un străin. În conformitate cu legea rusească, agent străin ar putea fi o sursă mass-media, un blogger ori un candidat în alegeri din afara partidelor pro-putiniste. O lege complementară legiferează aparte sancțiunile pentru activitatea de agent străin. Ca să evite complicații în plus, aceștia trebuie să facă la vreme un autodenunț de recunoaștere a acestei „calități”. Lucrul acesta trebuie făcut înainte de a se înscrie în careva activități electorale: fie candidat, fie observator, fie susținător ori fie simplu cetățean care intenționează să devină deputat ori vrea să se dea cu părerea în ziare, mass-media audiovizuală sau pe rețele. Altfel, organele de supraveghere sunt abilitate să supună unor amenzi grele pe cei care „ascund” că sunt agenți străini. Legea sancțiunilor mai prevede și condamnări până la cinci ani de pușcărie. Tratarea cu noviciok a oponenților se înscrie în spiritul acestor legi, dar nu este prevăzută în ele expres, procedura specială fiind lăsată la discreția personală a lui Putin. A se vedea cazul Navalnîi.

În retuș de legi, Duma de Stat a Federației Ruse a făcut portretul aproape ideal al agentului străin așa cum îl vede ea acționând pe teritoriul său. Nu trebuie să ne pară straniu că în legea rusă pe post de agent străin apare chipul de ansamblu al poporului rus. În procesul facerii legii Duma a trișat. Ea a luat genul de activitate subversivă de pe Dodon și gașca, dar în subiectul legii a transpus poporul. Ăsta este stilul creatorului de legi în Rusia, asta este optica Dumei de Stat veghind pericolele ce pot afecta regimul Putin. Dacă poporul rus e mare, înseamnă că e mare și pericolul. În consecința acestui silogism, Duma a inclus în categoria agenților străini toți cetățenii Federației Ruse care în alegerile din 2021 ar putea să nu fie de acord cu politicile regimului.

Cred că Duma a comis o mare greșeală trișând la facerea legii și bănuindu-i pe toți cetățenii ruși că ar putea deveni agenți străini. În caz că poporul va arăta în sfârșit supărare pentru această nouă gravă insultă, Duma nu va putea invoca alibiul necunoașterii subiectului în materie de agent străin ori să se spele pe mâini că a făcut legea pe achipuite. Duma știe foarte bine cum arată acest soi de oameni. I se va aminti, că chiar zilele trecute a avut în față, a câta oară, originalul ei, a agenturii străine. I se va aminti de Dodon și gașca socialistă, adevărații agenți pe care Rusia îi are în Republica Moldova.

Duma nu s-a speriat de ei, așa cum frica de agenți răzbate din conținutul legii făcute de ea. Duma i-a primit cu flori și busuioc, i-a avut de oaspeți dragi. O dovadă în plus că în materie de duplicitate și ipocrizie Rusia nu se lasă întrecută de nimeni. Trădătorii altor neamuri sunt de mare preț la Moscova atâta timp cât aceștia aduc folos intereselor ei. Iar folosul Moscovei se traduce în paguba noastră. Pagube enorme care se reflectă în calitatea sub orice nivel a vieții oamenilor. Dezvăluirea acțiunilor agenturii socialiste în teritoriul național cade pe sama organelor de drept ale Republicii Moldova. Jurnaliștii au făcut deja acesta dezvăluire în numeroasele lor investigații. Dacă procurorii moldoveni au îndoieli în materie de jurisprudență, sfatul nostru este să consulte pachetul de legi pe subiectul agenturii străine adoptate zilele trecute de Duma de Stat a Federației Ruse. Cu precizarea necesară pe post de erată: legile ruse sunt făcute în mare parte pe tipul de activitate subversivă experimentată de agentura Dodon și gașca în Republica Moldova, numai că în locul adevăratului infractor, Duma a pus, trișând, propriul popor. O simplă schimbare cu locul a subiecților vă va da adevăratul tablou al diversiunii și proporția exactă a crimei.

Valeriu Saharneanu

30 decembrie 2020

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.