Lămuriți-ne, vă rugăm, cine a ieșit din pușcărie, Vlad Filat ori Nelson Mandela?

Ieșirea neașteptată a lui Vlad Filat din închisoare a creat o mică criză de guvern. Impactul public al faptului s-a dovedit a fi atât de mare, încât pantalonii Guvernului Dodon au început să crape urât pe undeva prin zona Ministerului Justiției. Pentru a cârpi situația, ministrul s-a grăbit să anunțe la repezeală demiteri la penitenciarul cu inițiativa. De parcă inițiativa ar fi pornit cu adevăratelea de acolo.  

Nu. Guvernul Dodon încă nu a început să se zdruncine din cauza ieșirii din detenție a lui Filat, dar bâlbâiala pe marginea cazului a arătat prost la starea lui de sănătate. Atât de prost, încât după scurta vizită a lui Filat la ÎPS Vladimir, prima făcută cuiva din momentul eliberării din arest, acesta nu a mai plecat la părinții care îl așteptau, precum declarase deja unor surse de presă. Filat s-a reținut la Chișinău și a început să dea interviuri, iar a doua zi, flancat de cinci avocați, a ținut și o lungă conferință de presa.

Filat a fost obligat să dea poporului nedumerit explicații. Esența lor a vizat modalitățile de eliberare. În fond, a spus Filat, ceea ce trebuie să rețină muritorul de rând este că totul s-a făcut în cadrul cerințelor CEDO și a deciziilor luate de instanțele naționale conform procedurilor prevăzute de lege. Sublinieri deosebite s-a făcut pe „detaliul” că guvernarea de azi nu are nici o implicare, deși, trebuie să se știe, că grosul procedurilor a revenit perioadei Guvernului Maiei  Sandu.

Partea procedurală a luat mult din economia de timp a conferinței: trebuia scoasă povara stârnită de caz, ce apasă greu guvernarea. Filat înțelege că dacă presiunea publică nu va fi cumva stinsă și eliberarea lui va fi considerată prea costisitoare pentru imaginea Guvernului Dodon, el are toate șansele să fie întors înapoi în celulă. Măsuri preventive în această direcție deja au fost luate. Iată ce a spus în ultimele ore însuși ministrul justiției, Nagacevschi: „noua administrație a Penitenciarului nr. 13 a decis să înainteze un recurs împotriva hotărârii care a provocat nenumărate discuții în societate”. Presa mai scrie azi, 5 decembrie, că „în opinia ministrului, eliberarea atât de rapidă a lui Filat stârnește multe suspiciuni care trebuie clarificate”.

Zvârcolelile ministrului sunt în corespundere cu fișa lui de post. Ministrul trebuie să arate îngrijorat și probabil este sincer. Bietul de el, ar putea să nu știe nimic din ceea ce se joacă în culise. Va ataca hotărârea în instanța superioară, dar ar putea să greșească adresa. Pentru că instanța superioară a acestui caz ar putea să se afle cu totul în altă parte decât a unei instituții judiciare despre care a învățat la facultate. Instanța ar putea fi ÎPS Vladimir, duhovnicul credinciosului Filat. Un sfat bun, dat ca duhovnic al altui aprig credincios, Dodon, ar avea greutate. Instanța superioară ar putea fi însuși Putin, superiorul lui Dodon, la care s-ar putea să fi ajuns într-un târziu mesajul „Baghirov”, trimis cândva de Filat. Vizita-fulger a lui Filat la ÎPS Vladimir, cu ieșirile lui directe la Patriarhul Kiril al Moscovei, au potențial magic întru iertarea de păcate și ieșirea definitivă din întunericul închisorii.

Până să-i vină iertarea păcatelor de ieri, Filat folosește conferința de presă pentru a-și pregăti căi de înaintare în ziua de mâine. Ideea principală pe care a insistat a fost că ceea ce s-a întâmplat cu el din data de 15 octombrie 2015 și până acum fac parte dintr-un proces eminamente politic împotriva lui. Că încarcerarea preventivă, condamnarea și anii care i-a petrecut în închisoare sunt un act de anihilare politică și doar în felul acesta trebuie tratată și considerată întreaga aventură. A subliniat această teză de mai multe ori, iar duzina de avocați din preajmă au dezvoltat-o pe detalii juridice.

Cunoaștem: Filat nu a avut parte de un proces de judecată corect. În fond, el nu a fost judecat de statul de drept, ci de statul capturat de Plahotniuc, susținut de banda lui din Partidul Democrat. A fost nu o judecată; a fost de fapt o vendetă. Un act reprobabil și condamnabil sută la sută. Plahotnuc a urmărit să-și elimine un concurent și a reușit. De ce? Pentru că Filat, politician și demnitar fiind, a dezvoltat pe trupul statului o caracatiță imensă care-i sugea sângele zilnic în interes propriu. Dacă Filat era un politician și demnitar corect și onest, rămânea de neatins în fața lui Plahotniuc, iar în caz de abuz, în apărarea lui ar fi sărit poporul mulțumitor de dânsul, dar și partenerii de dezvoltare – SUA, UE – cu tot potențialul lor de influență și convingere.

Nu a sărit nimeni să-l apere. De ce? Pentru că toată lumea știa despre viața dublă a lui Filat de politician și de demnitar corupt până în măduva oaselor. Plahotniuc doar a profitat de lăcomia și impertinența lui Filat. I-a ridicat imunitatea de deputat, l-a arestat, i-a organizat un proces de batjocură și i-a creat condiții inumane și degradante de detenție. Batjocură și condiții care, iată azi, se dovedesc a fi de mare folos condamnatului Filat. El iese din pușcărie, apare în conferințe de presă și cu nevindecată aroganță încearcă să-și transforme detenția în capital politic.

Plahotniuc, concurentul pe linie de furturi de la stat, cel care l-a trimis după gratii, iată că îl ajută azi să se spele pe obraz, să pozeze în victimă și să amenințe lumea că ar putea reveni în politică. De ce nu, dacă instanța i-a ridicat deja interdicția, iar ÎPS Vladimir îi poate da oricând dezlegarea. Ca duhovnic, i-o poate da cu mari scutiri. Adică fără a-i cere să se lese de satana, de furat, cum ar fi. Totodată i se va ierta că a pus la cale furtul Aeroportului Internațional Chișinău, că a devalizat cu mâna lui Șor sistemul bancar, că a făcut prăpăd la Banca de Economii, că a dezvoltat caracatița „Caravita”, cu sumedenie de tentacule de tipul „Canal X srl”, prin care a deposedat de bunuri investitori și a distrus mari proiecte.

Ce va zice poporul, nu-l va taxa pentru acest trecut al său, deloc luminos? Poporul deja nu mai contează, el e dat cu năpasta. Dacă la votul lor a putut să răzbată escrocul Șor, banditul creat, ocrotit și promovat de Filat, de ce nu ar reuși să răzbată încă o dată însuși Filat, împachetat într-o legendă nouă, una de victimă, de martir, de înger al închisorii lui Plahotniuc? Lansat de pe această pistă, proiectul Filat-2 ar prinde de minune lui Dodon și forțelor care îl sprijină. Pe centru-dreapta și dreapta politică, iată, prind la putere forțe antagoniste stăpânilor lui Dodon. Pro-europenii unioniști se pot uni și se pot transforma într-un pol puternic și amenințător. De ce să nu vină Filat și să încerce răzlețirea lui? A mai încercat o dată în 2007 și a reușit. Nu s-a făcut european și a transformat Republica Moldova din poveste de succes în tragicomedie? Nu purtarea lui l-a înviat pe Voronin, l-a născut și întărit pe Dodon și a făcut țăndări frumosul vis al integrării europene?

Așa că, deși cochetează cu viața privată, căreia spune că i se va dedica după eliberare, Filat a dat de înțeles că ar putea să cedeze, să-și schimbe hotărârea și să revină în politică. Asta, dacă s-ar găsi cineva să-l tragă de mânecă. Suferindul lui partid a și făcut-o deja: l-a invitat să participe duminică la o reuniune a sa lărgită. Filat a dat de înțeles că ar putea să onoreze invitația. Mai mult ca probabil că o va onora. Este evident, reuniunea este special convocată revenirii pe poziții a liderului său adevărat, de care nu s-a lepădat niciodată. Va fi emoționant. Pentru a împlini o scenă cât mai sentimentală a răvășitorului moment, ar f de mare folos talentul croncănitor al unor deputate-patrioate care să-l declare pe Filat, sus și tare, un Nelson Mandela al Republicii Moldova. Nu râdeți, nu vedeți că spre asta mergem?

Valeriu Saharneanu

5 decembrie 2019

Lasă un răspuns