Întrebări pentru seri de duminică (2). Vrea clasa politică de la București să guverneze într-un model de stat de felul celui de la Chișinău?

Asta este întrebarea fundamentală pentru a înțelege frământările care au început mai bine de un an în urmă ale actualei puteri de la București. Poate că Partidul Social Democrat, frate politic cu Partidul Democrat din Moldova, cel care a impus un model de guvernare al său la Chișinău, vrea unul pe potrivă la București? De ce altfel  ar demite două guverne ale sale pe an și ar ridica război împotriva justiției, a unor instituții ale ei care se bucură de cea mai mare popularitate pentru ceea ce face, cum este Direcția Națională Anticorupție (DNA)?

Să purcedem la un exercițiu de comparație al stărilor de fapt în care se află și altul de analiză a situațiilor în care activează cele două partide „frățești”.

Partidul Social Democrat din România

Partidul Social Democrat din România este la ora actuală cel mai puternic și mai numeros partid din România. El a câștigat alegerile din 2016 cu un scor nemaipomenit de bun pentru sine. Opoziția a fost redusă la tăcere, depunctată zdrobitor de alegători. Împreună cu ALDE, PSD a putut forma o coaliție de guvernare majoritară și confortabilă. Părea că nimic nu putea să tulbure liniștea și avântul creator de punere în aplicare a unui program ambițios de guvernare. Și asta într-o perioadă în care România este campioana Europei la ritmurile de dezvoltare economică. Nimic, în afară de un singur lucru: președintele partidului, Liviu Dragnea, nu putea să ocupe funcția de prim-ministru al Guvernului, de conducător formal și oficial al echipei de realizare a acelui program de guvernare. Liviu Dragnea are o condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului organizat în 2012 pentru demiterea lui Băsescu. Legea în România îngrădește accesul la funcții de prim rang al condamnaților.

Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM)

Partidul Democrat este și el la ora actuală cea mai puternică forță politică din Republica Moldova. Deosebirea este că partidul nu a obținut această „calitate” în urma alegerilor. În Parlamentul format după ultimele alegeri din 2014, PDM a obținut de la alegători doar 19 mandate. Acum, oficial, are 43, iar neoficial poate avea câte vrea, inclusiv, o majoritate constituțională. Creșterea cu aproape 150% a  puterii decizionale a partidului în perioada post-electorală a fost făcută pe contul „atragerii” sub steagurile sale a deputaților din alte partide.

Metoda de „atragere” – cu bani ori cu dosare penale – adică prin șantaj și corupere politică. Metode total anti-constituționale și absolut penale, dar aplicabile în Republica Moldova datorită unui detaliu extrem de eficient în asemenea situații: PDM și-a impus controlul la sânge (prin aceleași metode: coruperea și șantajul) asupra Procuraturii Generale, a Sistemului Judecătoresc și a Curții Constituționale. Acest „detaliu” a contribuit esențial la formarea Guvernului (practic, monocolor), la atragerea sub „protecția” sa a administrației publice locale de cele două niveluri, la „alegerea” unui Președinte („șef de stat”) convenabil, la impunerea regulilor de funcționare a economiei și a sistemului bancar, la organizarea opoziției politice. Nu a scăpat din vedere alt detaliu foarte important: stabilirea agendei de lucru și elaborarea politicilor editoriale a mai mult de 80% din instituțiile de presă private și 100% a celei publice.

PDM a folosit cu multă „iscusință” banii dați pentru reforme de Uniunea Europeană și România, nu i-a risipit în proiecte mărunte, ineficiente. Cu aceste sume, care se ridică la sute de milioane de euro, PDM a realizat unele reforme extrem de importante: a extirpat în practica de zi cu zi (formal ele au rămas în Legea fundamentală), de exemplu, unele prevederi constituționale generatoare de instabilitate, cum ar fi cea a separației puterilor în stat. Acum, prin metoda aplicată, toate instituțiile nu se mai ceartă între ele, ele lucrează sincronic, dirijate de la un singur panou de comandă, fără să producă scurtcircuite incendiare în societate. 

Nu contează că metoda seamănă foarte mult cu cea a lui Hitler și a lui Stalin de altă dată ori a lui Putin de azi. Important este ca în țară să fie stabilitate cât mai multă. În aceste condiții de liniștite pot fi smulși oricând îți poftește inima primarii arțăgoși din fotoliile lor, poate fi schimbat, mutat, arestat ori alungat din țară un judecător mofturos, un  procuror rebel, un diplomat mai țâfnos, un director de școală ori un rector de universitate necopți în ale politicii, poate fi mutat dintr-o pușcărie în alta un deținut mai nătărău, avansat în grad un militar sârguincios, pus pe fugă un businessman zgârcit și alte multe lucruri făcătoare de bine propriului orgoliu. Statul de acest model este bine organizat și toate instituțiile lui lucrează dirijate de la pupitrul instalat în incinta partidului de guvernământ. Iar în Republica Moldova când vorbim de partid de guvernământ avem în vedere Partidul Democrat, iar când vorbim de Partidul Democrat, subînțelegem Plahotniuc, patronul politic și proprietarul a tot ce are întitulata, ca democrată, formațiune.

Ce are PSD și nu are PDM și viceversa

Cunoaștem că Partidul Democrat din Moldova și Partidul Social Democrat din România au stabilite acorduri de colaborare, chiar dacă unii titulari ai partidului de la Chișinău nu recunosc limba română și îndeamnă minoritățile să nu o recunoască și ele. Asta este politica, n-ai ce-i face. În rest – numai frăție și întrajutorare: partidul de guvernământ din România dă bani – proprietarul partidului  de guvernământ din Republica Moldova cumpără deputați, construiește palate, face și desface sisteme electorale, pune și scoate primari. Și toate acestea în numele unui scop mare și nobil – să fie liniște și stabilitate în țară, iar pentru familie și clientelă – și integrare europeană, de ce nu?

Cine știe, poate domnul Plahotniuc îl consiliază pe domnul Dragnea, îl familiarizează cu formele și metodele lui de a obține succesul cel mare într-o afacere atât de profitabilă, cum este partidul, de a avea orice îți poftește inima fără să te deranjeze legea ori careva instituție. În acest sens Plahotniuc ar putea să-i dea un sfat bun domnului Dragnea: să aibă, cum o are el, mai multă răbdare în ceea ce privește funcția de prim-ministru. Să nu doboare unul după altul propriile guverne în căutarea unui șef de cabinet ideal criteriilor lui: docil și ascultător fără margini. Că în România este greu să obții așa ceva neavând, ceea ce are el, Plahotniuc, în Republica Moldova la picior – organele de anchetă și sistemul judecătoresc, înalta curte, fiscul, un trust de presă și poliția și multe altele pe care le poate avea omul într-un stat capturat total. E greu și, practic, imposibil, fără a avea în dotare politică bâta șantajului.  

Dar poate anume de asta se frământă domnul Dragnea? Îl macină invidia de ce vede și aude că are colegul Plahotniuc în Republica Moldova și nu poate avea el – un sistem judecătoresc controlat politic și dotat cu botniță?  Că în rest, slavă Domnului, poporul român este înțelegător, iertător și cuminte; votează partidul constant și îl iubește pe conducătorul lui, indiferent de câte insule poftește. O premisă bună pentru atingerea „performanțelor” colegului de peste Prut.

În privința asta, trebuie să recunoaștem, Plahotniuc este în dezavantaj. Poporul nu îl iubește. El și partidul este în  foarte mare dizgrație, rata de respingere, confirmată de mai multe sondaje, ajungând la 90 la sută. Dar tocmai acest dezavantaj îi face mare opera: în statul lui Plahotniuc alegerile sunt o formalitate, o bagatelă necesară mitului integrării europene care aduce bani în casă. Având statul capturat cu tot cu administrația publică locală și Comisia Electorală Centrală, este foarte ușor de aplicat sfatul „marelui învățător, Stalin”, că alegerile le câștigă întotdeauna cel care numără voturile. Cine numără voturile în Republica Moldova? Corect! Comisia Electorală Centrală, ajutată de comisiile de circumscripție formate de administrațiile publice locale. Cine formează administrațiile publice locale? Corect. Partidul Democrat. Cine, deci, va câștiga următoarele alegeri? Corect. Partidul Democrat, cel mai urât* (nasol) de lume partid, partidul cu cel mai mare și mai impunător grad de respingere din partea societății. Le va câștiga indiferent de faptul că un milion de alegători sunt plecați din țară, dar și de faptul că miliardele furate sunt, în mod controlat, de negăsit.

În loc de concluzie

Iată așa sistem, fraților, avem noi aici, în Republica Moldova. Vă place modelul? Îl veți avea cu certitudine dacă în săptămâna care se așterne România se frânge. Dacă guvernarea politică a statului reușește să subjuge independența justiției, așa cum înțelege o lume întreagă că se pune la cale. În anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, pentru noi, frații voștri de peste Prut ar fi o pierdere enormă. Ori, aici, în statul capturat de un oligarh, Republica Moldova, dorința din ce în ce mai puternică și mai vocală de reîntregire este exprimată de chemarea mai mult decât simbolică: „DNA*, treceți Prutul!”

Și nu uitați lozinca voastră din anii trecuți care a încântat lumea și a adus respectul României – „Corupția ucide!”

Valeriu Saharneanu, 18 februarie 2018

 *URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. și fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleș, (Mold.) balcâz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza…) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

*DNA – Direcția Națională Anticorupție

Lasă un răspuns