În sfârșit, Premiul Nobel și pentru Jurnaliști: motiv de bucurie, dar și de reactualizare a Rechizitoriului crimelor anti-presă
Deși a fost dat la compartimentul general uman al „Nobilelor pentru Pace”, toată lumea a înțeles că filipeneza Maria Tess și rusul Dmitri Muratov au primit ieri Premiul Nobil pentru activitate profesională jurnalistică în condițiile extremale specifice ale țărilor din care provin.
Cu mândrie pentru ei și pentru întreaga breaslă jurnalistică m-am gândit totodată, bazându-mă pe ceea ce știm că se întâmplă la noi: oare prin câte revoluții, războaie, regimuri hoțești și opresive trebuie să mai treacă jurnalismul basarabean ca să fie observat și apreciat de pe înălțimi de mărimea Nobelului? Ori e nevoie de dictatori de talia lui Putin și dezaxați de teapa lui Duterte pentru a atrage atenția lumii asupra acestei mari tragedii umane care se numește Republica Moldova și pe care încearcă să o descrie și să o îndrepte jurnaliștii ?
Or, animalele noastre politice nu sunt mai puțin periculoase și consecințele „activității” lor nu au fost mai puțin grave. Noi, aici, în Republica Moldova, am avut politicieni „la vârf” de toate felurile: și țâfnoși, și fricoși, și vicleni, și lacomi, și proști, și trufași, și bețivi, și aroganți, și mincinoși, și ipocriți, și bandiți, și contrabandiști, și vânzători de țară, și prădători de neam, și….
Și jurnaliștii noștri au avut de-a face cu tot felul de animale politice extrem de periculoase. Le-am văzut capabile nu numai să zâmbească poruncitor ori să rânjească amenințător, dar și să muște, să atace, să lovească, să împroaște cu venin, să prade jurnaliștii și să-i deposedeze de instrumentele lor de lucru și de sursa lor de existență. Dar cine în Europa să fie interesat de vânzoleala ce se aude undeva, parcă în surdină, într-un stătuleț cu arătare și comportament de semicolonie rusească, înghesuit și agresat undeva sub gardul Uniunii Europene.
Adevărat este că în Rusia, patria lui Dmitri Muratov, laureatul Nobelului pentru Pace al anului 2021, situația este extrem de gravă. Confrații jurnaliști nu sunt lăsați să-și facă meseria așa cum le-o cere regulile profesiei. Ceea ce face Putin cu presa și jurnaliștii este comparabil poate cu situația din China ori poate mai mult cu cea din Coreea de Nord. Rusia pretinde însă statutul de țară europeană, iar Putin vrea la masa elitară G20, ba chiar G7 (fosta G8 de unde Rusia a fost dată afară). Jurnaliștii care îndrăznesc să înfrunte regimul și să spună poporului adevărul sunt ori asasinați, ca Anna Politkovskaia, ori, mai nou, declarați agenți străini, urmăriți și activitatea lor interzisă.
Presa din Republica Moldova nu a dus-o și nu o duce mai ușor. În anii 1990 jurnaliștii au cunoscut dictatura agrariană, susținută de Snegur și preluată de regimul pidosnic al lui Lucinschi, ambele perioade însoțite de atacuri asupra jurnaliștilor, reorganizări abuzive de instituții de presă publice cu scopul acaparării lor politice și debarasării de jurnaliștii indezirabili. Anii 2000 „au fost” ai lui Voronin și a regimului său mafiot – un deceniu de crime împotriva presei (a se vedea Rechizitoriul anexă) și de persecuție a jurnaliștilor. Presa a luptat din răsputeri împotriva statului comunist mafiot, chiar și atunci când Occidentul (+România), amăgit de „europenismul” comunistului pro-rus Voronin, a încetat să mai ajute presa. Voronin a pierdut până la urmă lupta datorită sacrificiului presei și a jurnaliștilor. Anii 2010 au fost ai statului capturat de marea corupție: Filat, Ghimpu, Plahotniuc, Dodon. Cea mai mare parte a presei a fost și ea capturată, iar starea aceasta continuă și în anii de început ai deceniului 2020.
În toți cei 30 de ani ai perioadei post-sovietice cea mai mare parte a presei independente și jurnaliștii angajați în structurile ei au muncit în condiții de lipsuri și inaniție cronică, statul urmărind să o facă să dispară. Cimitirul presei libere este plin de instituții de presă scrisă și audio-vizuală omorâte de acest stat vitreg.
Revenind la excepționalul eveniment care a motivat apariția acestor rânduri, ne exprimăm bucuria pentru colegii noștri și salutăm decizia Comitetului de la Oslo al Premiului Nobel pentru hotărârea lui de a acorda înalta mențiune celor doi jurnaliști. Să credem că este creat un precedent. Jurnaliștii onești din toată lumea îl vor considera drept o recunoaștere a importanței muncii lor pline de pericole, dar și drept încurajare să nu cedeze în fața celor care atentează la libertatea oamenilor și la democrație.
Anexă:
Documentul a fost adoptat la Congresul al XIV-lea al UJM din 30 mai 2008
Jurnaliştii acuză!
Raport-rechizitoriu pe fapte anti-presă
comise de guvernarea comunistă în anii 2001-2008.
Motto: „o presă liberă nu poate să existe în condiţii predominate
de corupţie, frică şi sărăcie”.
(FIJ)
PREAMBUL
Uniunea Jurnaliştilor, organizaţiile reprezentative ale jurnaliştilor profesionişti, editorii de presă scrisă şi audiovizuală independente acuză regimul Voronin de războiul declanşat împotriva jurnaliştilor şi a presei independente. De peste şapte ani actuala putere comunistă ţine sub asediu instituţiile de presă care practică jurnalismul bazat pe deontologia profesională şi presupune informarea corectă a publicului, promovarea pluralismului de opinie şi a libertatăţii de exprimare. Atacurile împotriva presei libere nu contenesc din 2001, dar au devenit mai frecvente, mai radicale şi mai violente în anul 2008, an preelectoral în Republica Moldova.
Perioada de timp vizată în prezentul Raport-rechizitoriu a fost monitorizată de toate organizaţiile naţionale de media şi de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de organizaţii şi organisme internaţionale interesate în promovarea democraţiei şi a reformelor în Republica Moldova.
Acumulând un vast material factologic, parte din care se regăseşte în prezentul Raport -rechizitoriu, Uniunea Jurnaliştilor, în colaborare cu toate organizaţiile de media din Republica Moldova a demarat în lunile martie-mai 2008 o campanie de sistematizare a dovezilor şi de informare a societăţii din Republica Moldova, inclusiv a comunităţii internaţionale, precum că regimul comunist de la guvernare urmăreşte lichidarea instituţiilor mass-media independente de orientare democratică şi menţin ilegal sub control mediile publice. Sunt probe care atestă faptul că regimul condus de Vladimir Voronin acţionează cu premeditare, eludând legile statului şi spiritul democratic al acestora, în scopul eliminării oricăror surse independente cu impact asupra mediului uman autohton.
I. STATUL ŞI PRESA ÎN CONDIŢIILE REGIMULUI COMUNIST
Evoluţia presei până la 2001
- Faza embrionară a presei libere în teritoriul pe care este aşezată astăzi Republica Moldova a coincis cu perioada de „perestrioka” şi „glasnost”, care a precedat dispariţia imperiului sovietic. Jurnaliştii de la publicaţiile-stindard ale mişcării de eliberare – săptămânalul „Literatura şu Arta” şi revista „Basarabia”, susţinuţi de cei de la „Glasul”, „Deşteptarea”, „Sfatul Ţării”, iar în faza decisivă şi de cei de la importante instituţii de presă ale statului – Comitetul de stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune şi oficiosul guvernamental „Moldova Socialistă” – au contribuit substanţial la deşteptarea populaţiei şi constituirea statului democratic al cărui esenţă este formulată în Declaraţia de Independenţă şi în Actul din 27 august 1991.
- În primii ani de independenţă jurnaliştii au fost acei care au croit calea unor practici noi în procesul de funcţionare a presei ca institut democratic. Constituirea Radioteleviziunii Naţionale (1990) ca prim pas spre o instituţie audiovizuală publică, scoaterea de sub control administrativ direct al ziarelor raionale (1990), încercarea de emancipare politică a organului de presă al guvernului „Moldova Suverană” (1993), au creat premisele apariţiei presei independente cu funcţii de monitorizare a actului guvernării şi de informare a opiniei publice despre calitatea acestuia.
- Nomenclatura sovietică şi de partid, regrupată în 1993 şi adusă la guvernare în februarie 1994 cu susţinerea fostelor centre imperiale, a condus la suprimarea actului de emancipare a presei scrise, iniţiat de jurnaliştii de la „Moldova Suverană” (1993) şi la lichidarea, precedată de ameninţări şi atentate la viaţa jurnaliştilor, a Radioteleviziunii Naţionale (1994). În locul acesteia a fost decretată Compania de stat Teleradio Moldova. Partidul agrarienilor se face responsabil de prima revanşă comunistă antidemocratică în Republica Moldova şi de mari crime politice şi economice nepedepsite până azi. Nu fără aportul jurnaliştilor, alegerile din 1998 au spulberat de la guvernare acest partid al hoţilor şi criminalilor care în 2001 a fuzionat cu Partidul Comuniştilor de azi.
- Perioada anilor 1998-2000 a fost una prolifică pentru dezvoltarea presei, chiar şi în lipsa unei politici coerente la nivel de stat. Reforma teritorial administrativă a stimulat consolidarea presei independente din teritoriu. Exponentele lor – publicaţiile Business Info din Cimişlia, Cuvîntul din Rezina, Observatorul de Nord din Soroca, au apărut ca ripostă la represiunile agrariene. Au fost lansate pe piaţa mediatică primele publicaţii independente la nivel naţional, fondate de jurnalişti – Jurnal de Chişinău (1999) şi Timpul (2000), primele posturi de televiziune şi posturi de radio independente – Catalan TV (1995), posturile de radio d’OR(1998), Unda Liberă (1997), Antena C (1999), Vocea Basarabiei (2000) . Şi-au anunţat apariţia postul de televiziune independent – Stil TV (2001) şi postul public – Euro TV Chişinău (2002). Zeci de posturi de televiziune cu transmisiune prin aer şi prin cablu, posturi de radio au fost fondate la nivel local în toate judeţele republicii. Un rol malefic în promovarea interesului naţional l-a avut Consiliul Coordonator al Audiovizualului care a cedat patrimoniul naţional în domeniul frecvenţelor radio şi tv, radiodifuzorilor din Federaţia Rusă. Spaţiul informaţional s-a pomenit sub control străin. Posturile naţionale de radio şi de televiziune ale Companiei Teleradio Moldova se aflau din 1998 sub controlul politic al partidului comunist, care a pus stăpânire pe ele cu ajutorul noilor aliaţi politici din parlament. Tot cu sprijinul lor, comuniştii aveau să se instaleze definitiv la putere în februarie 2001.
Această schimbare a situaţiei politice a marcat în mod dramatic evoluţia de mai departe a Companiei Teleradio Moldova – cea mai importantă şi mai influentă sursă de informare din Republica Moldova, dar şi a presei, în general, ca institut democratic.
Ideologia de stat ca platformă de atac împotriva presei şi a celorlalte instituţii democratice
Instituirea ideologiei de stat
Câştigând Puterea în 2001, Partidul Comuniştilor şi-a pus scopul să răstoarne sistemul de valori construit şi cristalizat în zece ani de independenţă ai Republicii Moldova. Comuniştii au venit cu negarea istoriei de un deceniu a Republicii Moldova, cu ne-acceptarea mişcării de eliberare naţională care a creat-o, cu motivaţii care au ridicat cetăţenii la lupta pentru integritatea ţării în 1991-1992, cu principiile fundamentale care se conţin în documentul de naştere al statului – Declaraţia de Independenţă. În scopul demolării acestui sistem de valori şi principii, partidul comuniştilor a legiferat o ideologie de stat, deşi Constituţia Republicii Moldova interzice în mod expres instituirea oricărei ideologii oficiale a statului (Art.5 (2))
Fundalul acestei ideologii formulate în „Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova”, aprobată prin Legea nr. 546-XV din 19 decembrie 2003, pusă la îndoială şi criticată de presa independentă, serveşte drept prim motiv pentru care guvernarea comunistă i-a declarat război şi o hărţuieşte prin toate mijloacele disponibile ale statului. Statalismul moldovenist ca formă a anti-românismului, preluat din arsenalul ideologic al defunctului imperiu sovietic, a devenit piatra de temelie pe care sunt construite la nivel oficial toate relaţiile socio-politice şi culturale în stat. În aceste condiţii, societatea Republicii Moldova s-a pomenit scindată, divizată, despărţită de baricadele ideologice ridicate de un regim care în 2001 a schimbat brusc şi fundamental paradigmele statului. Adevărul ştiinţific referitor la identitatea românească a moldovenilor basarabeni şi la limba română vorbită de populaţia majoritară a Republicii Moldova a devenit ţinta numărul unu al întregului sistem ideologic şi represiv al statului. Instituţiile mass-media care au insistat să rămână de partea adevărului au devenit indezirabile şi etichetate drept antistatale.
Al doilea motiv ţine de cultura politică a edililor şi membrilor PC. Ei provin din nomenclatura PCUS şi sunt formaţi pe dogmele împietrite ale bolşevismului sovietic care exclude competiţia politică bazată pe respectarea unor reguli. Conceptele contemporane ale libertăţii de exprimare, pluralismului de opinie, accesului la informaţie şi, mai cu seamă, ale libertăţii presei, sunt absolut străine comuniştilor de ieri, dar şi celor de azi din Republica Moldova. PC a venit la Putere profitând de actul democratic al alegerilor libere, dar nu sunt dispuşi să o cedeze, respectând aceleaşi condiţii. Spiritul critic al presei libere, dezbaterile în contradictoriu, dialogurile de pe diferite poziţii, analizele imparţiale şi obiective le stârnesc iritaţii dureroase şi reacţii virulente. Reflexele posesive de a ţine sub control mijloacele mass-media la care monologhează fără replică, promovarea propagandei ca pe vremuri îi determină să transforme instituţiile statului în instrumente de partid. Radioteleviziunea publică, în aceiaşi măsură ca şi Procuratura sau Serviciul de Informaţie şi Securitate sunt puse să lucreze, chiar şi cu preţul derogărilor de la lege, pentru a monta în opinia publică nişte merite exclusive, care de fapt sunt neadăvăruri. Partidele politice, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de presă care arată, pun în discuţie şi demonstrează pericolul perpetuării falsurilor, a dublelor standarde, a derogării de la litera şi spiritul legii sunt indezirabile şi neavenite din punctul lor de vedere.
Al treilea motiv, derivă din primele două: originea politică a partidului de guvernământ îl ţine adânc ancorat în câmpul de interese al patriei lui istorice – Federaţia Rusă. În acest context, interesele naţionale ale Republicii Moldova ca ţară suverană, independentă, integră, europeană şi democratică sunt diametral opuse scopurilor şi obiectivelor partidului de guvernământ, legat ombelical de interesele ruseşti. În plus, partidul comuniştilor a transformat Republica Moldova întro sinecură din care îşi trage bogăţiile clanul pe care îl serveşte. Sistemul democratic european este mortal, incompatibil şi de ne-acceptat pentru asemenea tip de guvernare. Autocraţiile din fostul spaţiu sovietic, unde sursele de bani, sursele de informare şi sursele de manipulare se află sub un control total este modelul spre care tinde, pe care îl imită şi pe care îl vrea legiferat pentru sine pe mulţi ani înainte guvernarea comunistă. Pentru ea, presa liberă, care nu poate exista decât în matricea unei democraţii consolidate, este primul şi cel mai periculos duşman. Divergenţele de acest ordin nu dispar decât odată cu dispariţia uneia dintre părţi. Din prima zi de guvernare, regimul comunist nu osteneşte să trudească pentru ca presa liberă să dispară din această ecuaţie.
Politica de stat. Cadru general
Pe parcursul acestor ani politica de stat în domeniul mass-media a fost determinată de interesul partidului de guvernământ de a ţine sub control sursele de informare. Deetatizarea presei scrise centrale a fost făcută în condiţii de netransparenţă şi în aşa fel ca instituţiile date să rămână în acelaşi format al politicilor editoriale pro-comuniste. În acelaşi timp a fost desfăşurată o campanie de înfiinţare a unor instituţii de presă de stat în teritorii. Instituţiile publice audiovizuale centrale au fost supuse unor epurări drastice şi impuse să lucreze în condiţiile cenzurii politice. Instituţiile similare locale au fost tratate disproporţionat: cele care au aparţinut municipiului Chişinău au fost înstrăinate şi privatizate în condiţii obscure, altele – au fost lăsate sub controlul administraţiilor locale. Instituţiile audiovizuale private s-au aflat sub presiunea partizană a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, fiind determinate să se abţină de la difuzarea informaţiei politice, sociale şi economice, dacă aceastea nu aveau un caracter laudativ cu referinţă la efectele guvernării.
Esenţa politicii de stat în perioada anilor 2001-2008 se rezumă şi are drept rezultat dezinformarea şi cenzura
Efectele practice ale politicii de stat sunt:
- Limitarea maximă a spaţiului public de dezbateri ;
- Diminuarea capacităţii de impact a presei libere;
- Sporirea şi diversificarea surselor de propagandă ale partidului de guvernământ.
II. INSTITUŢII ALE STATULUI ÎMPOTRIVA PRESEI LIBERE
Preşedinţia Republicii Moldova
Preşedinţia se află în capul listei şi are rolul de promotor şi coordonator al eforturilor de aplicare a politicii de stat în domeniul presei, audiovizualului şi a informaţiei.
Drept circumstanţă agravantă este faptul că responsabil de aceste derapaje se face însuşi preşedintele Vladimir Voronin, care, conform atribuţiilor, este garantul respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie. În totală contradicţie cu prevederile constituţionale, preşedintele Voronin a concentrat întreaga putere în mâinile sale, a anulat republica parlamentară şi a eliminat principiul democratic al separaţiei puterilor. În lupta contra presei, el a mobilizat un şir întreg de organe şi organisme ale statului: de la Parlamentul Republicii Moldova, Guvern, Consiliul Suprem de Securitate a Statului, care i se supun direct şi continuând cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Ministerul Administraţiei Publice Locale, Centrul Pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciul Fiscal de stat, Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi alte instituţii din organigrama statului.
Parlamentul Republicii Moldova
Partidul comuniştilor cu cea mai numeroasă fracţiune în Parlamentul anului 1999 a votat împreună cu celelalte fracţiuni Hotărârea Nr. 277-XIV “Despre Concepţia susţinerii de către stat şi promovării mijloacelor de informare în masă în anii 1999-2003”. Venit la putere în 2001 cu o majoritate absolută, Partidul comuniştilor a neglijat în totalitate această hotărâre şi nu a luat în dezbatere nici una dintre propunerile referitoare la legislaţia mass-media prezentate în pachet de către organizaţiile de presă. Legea privind accesul la informaţie, adoptată la 11 mai 2000, nu a fost implementată nici până azi. Din contra, ONG Centrul Acces-Info, care a elaborat proiectul de lege şi este preocupat de monitorizarea implementării legii, a constatat la 7 mai 2008 că accesul la informaţie al presei şi al cetăţenilor este cu fiecare an tot mai îngrădit. Modificările făcute la Legea Presei au vizat interdicţia finanţării de către guvernele altor ţări a presei din Republica Moldova. Elaborarea şi adoptarea Codului Audiovizualului nu a urmărit facilitarea difuzării informaţiei şi a dezvoltării radiodifuzorilor naţionali de informaţie, ci limitarea spaţiului public de dezbateri prin privatizarea mediilor audiovizuale publice ale municipiului Chişinău şi prin partajarea, în complicitate, a patrimoniului audiovizual în interesul PCRM şi PPCD.
Guvernul Republicii Moldova
Este responsabil de privatizarea în condiţii obscure a organelor sale de presă. Din primele zile ale mandatului său a creat o structură care a preluat controlul asupra ajutoarelor umanitare venite din străinătate şi a eliminat din lista ajutoarelor echipamentele şi utilajul de radio şi televiziune. A încercat să propună în parlament proiectele unor legi care prevedeau reglementări ale presei şi a granturilor la proiectele aplicate de mass-media în organizaţii internaţionale. Guvernul a luat în administraţie proprie Complexul Casa Presei, a anulat Consiliul de administraţie al ei şi a promovat o politică de obstrucţionare a instituţiilor independente. Uniunea Jurnaliştilor a fost înstrăinată de sala de conferinţe şi de spaţiile care îi aparţin pe drept. Guvernul a speculat situaţia unor medii de televiziune care s-au aflat sau se mai află în spaţiul închiriat de la stat, influenţând politica lor editorială prin şantaj şi modificări inopinante de tarife. În 2008, nejustificat de nimic, au fost majorate de 2,3 ori tarifele la închirierea spaţiilor tehnologice gestionate de compania Radiocomunicaţii. Guvernul a respins proiectul de lege de susţinere economică a presei scrise şi a iniţiat campanii discriminatorii de abonare a presei pro-guvernamentale din bani publici în detrimentul presei libere.
Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS)
Menirea principală a acestui serviciu în lupta cu presa este intimidarea. SIS a declanşat campania de lichidare a postului de radio Antena C ca instituţie publică. Presiunile s-au făcut nu numai asupra instituţiilor de presă, dar şi asupra publicului ascultător. Cei mai activi participanţi la emisiunile interactive au fost chemaţi la interogatorii pentru a depune mărturii şi a da explicaţii asupra celor discutate în timpul emisiunilor. La comandă politică a declanşat controale ale conturilor de bancă a instituţiilor de presă. În februarie 2008, preşedintele Voronin a chemat public şi direct colaboratorii Serviciului de Informaţii şi Securitate să verifice sursele de finanţare a partidelor de opoziţie şi a presei independente. A fost un îndemn univoc, dat de şeful statului serviciilor secrete şi celorlalte organe de forţă să aplice întregul arsenal de care dispun pentru intimidarea şi sistarea activităţii presei neloiale regimului. În condiţiile în care aşa numitele organe de drept şi de justiţie ale Republicii Moldova au demonstrat nu o singură dată că ordinele patronului politic sunt mai presus ca legea, situaţia celor care se află în obiectivul acestor organe se arată deosebit de gravă.
Procuratura Generală (PG)
S-a manifestat ca instrument docil de executare a comenzilor politice de intimidare a presei. În schema organelor mobilizate la lupta contra presei libere, PG i-a revenit rolul cel mai ingrat de chemare şi interogare a publicului radioascultător al posturilor de radio Antena C şi Vocea Basarabiei. La comanda SIS, procurorii au deschis dosare penale de cercetare pe marginea unei emisiuni interactive a postului de radio Vocea Basarabiei, împotriva lui Constantin Tănase, directorul cotidianului naţional Timpul de dimineaţă, împotriva Uniunii Jurnaliştilor ca organizator al spaţiului public de dezbateri în aer liber din scuarul Operei Naţionale.
În acelaşi timp PG refuză să se autosesiseze în cazul încălcărilor flagrante a legilor:
- Incompatibilitate de funcţie, conflict de interese, trafic de influenţă şi corupţie sesizate de instituţii şi de organizaţii ale societăţii civile în activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului;
- Tărăgănarea implementării prevederilor legale de transformare a Companiei Teleradio Moldova în instituţie publică;
- Înstrăinarea şi privatizarea în condiţii obscure a ziarelor Moldova Suverană şi Nezavisimaia Moldova, a posturilor municipale radio Antena C şi Euro TV.
Centrul Pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC)
A executat rolul de vârf de lance al structurilor politice superioare, al SIS-ului şi al Procuraturii Generale în atacul asupra presei. Numeroasele descinderi şi controale la sediile instituţiilor de presă, simularea controalelor financiare tematice au avut drept scop urmărirea surselor de finanţare ale mediilor independente. Descoperirea firmelor partenere cu care conlucra instituţia cercetată se solda cu descinderi şi controale riguroase ale partenerilor, cărora li se sugera subtil, dar şi direct, sistarea unor colaborări ulterioare.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului
În anii 2001-2008, guvernarea a întreprins numeroase campanii cu scopul de a pune stăpânire şi de a controla instituţiile mass-media audiovizuale. Instrumentul cel mai eficient în această campanie a fost Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). Misiunea acestuia în anii 2001-2006 a fost să blocheze dezvoltarea instituţiilor audiovizuale autohtone independente, să impună autocenzura în discursul acestui tip influent de presă, să legitimeze controlul puterii asupra audiovizualului public şi să ajute clientela înregimentată să pună mâna pe reţele naţionale de televiziune construite pe bani publici.
Demonstrând un comportament cinic şi imoral, ignorând legea şi statutul instituţiei, trădând interesul public, (i)responsabilii de la CCA au transformat procedura votului democratic în cloacă banditească, unde deciziile sunt luate de „boss”, iar servanţii execută fără cârtire. Drept recompensă, membrii CCA au obţinut favorul să procedeze în toate ca hoţii în lege, batjocorind radiodifuzorii naţionali, ruinând piaţa autohtonă audiovizuală şi sfârşindu-şi mandatul în corupţie şi desfrâu moral.
În schimb, clanul de la guvernare s-a căpătuit cu trei canale cu acoperire naţională pe care le controlează: ORT (Pervâi Kanal Moldova), TVM Moldova 1 şi NIT. Conform rolurilor distribuite, canalul ORT are menirea să producă bani din publicitate; Moldova 1 – să oglindească activităţile preşedintelui şi a vărfului de clan comunist din punct de vedere oficial, să aprobe, să confirme, ideologic şi propagandistic, tot ce întreprinde şeful statului şi subalternii săi, dar şi să combată cu vehemenţă orice acţiune sau opinie a societăţii civile neînregimentate sau a opoziţiei politice; Canalul NIT, este televiziunea, „de suflet” al clanului, la care preşedintele vine cel puţin o dată în lună să facă declaraţii dintre cele mai neprotocolare, de cele mai multe ori ofensatoare, scandaloase, trăsnite chiar, împotriva României, Uniunii Europene, a opoziţiei politice, a jurnaliştilor incomozi. Emisiunile cu participarea preşedintelui sunt asistate de grupuri de jurnalişti-propagandişti care au roluri mecanice de aprobare a tot ce spune stăpânul lor. Sub acoperirea şefului statului şi preluând duscursul lui, compania NIT pune pe post emisiuni de cea mai josnică speţă, promovează un soi de kitch gregar şi un limbaj degradant, licenţios, care frizează bunul simţ şi sănătatea mintală a autorilor şi realizatorilor acestor emisiuni. Sesizat de societate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului refuză să examineze acest caz de încălcare gravă a prevederilor Codului.
III. SUBJUGAREA PRESEI PUBLICE ŞI INTIMIDAREA PRESEI LIBERE
Instituţia Publică Naţională Teleradio Moldova
În anul 2006 regimul a încheiat procesul lung şi istovitor de subjugare politică a Companiei publice Teleradio-Moldova. Perioada a fost marcată în 2004 de proteste de stradă ale reprezentanţilor societăţii şi greve ale colaboratorilor Companiei în semn de dezacord cu practica desfăşurării concursului de angajare. În fapt, prin interpuşii săi în Comisia de angajare, regimul a organizat o triere făţişă a personalului redacţional pe criterii exclusiv de loialitate politică versus competenţă profesională.
Astfel, cu asistenţa mai întâi discretă şi camuflată a unei părţi a opoziţiei politice, supranumite din 4 aprilie 2005, constructive, iar mai apoi cu sprijinul făţiş al acesteia, regimul comunist a finalizat campania care a durat mai bine de zece ani (1994-2006) de defrişare profundă a cadrelor de profesionişti la principala şi cea mai influenta instituţie audiovizuală a ţării. Începând cu anul 2004, Compania Teleradio Moldova a încetat să mai fie o şcoală de formare a profesioniştilor în domeniu, funcţie pe care a avut-o decenii la rând.
Generaţii întregi de jurnalişti, scriitori, scenarişti, regizori, poeţi, editori, actori, artişti, muzicieni, compozitori au învăţat să producă valori la această instituţie şi au completat consistent numărul de intelectuali basarabeni care au pus umărul la înfăptuirea Independenţei şi constituirea statului democratic Republica Moldova.
Alungaţi cu brutalitate din instituţie, mulţi dintre ei constituie şi azi coloana de rezistenţă şi de demnitate în faţă tăvălugului de deznaţionalizare şi de îndobitocire, împins de un regim străin interesului naţional al Republicii Moldova.
Crima guvernării comuniste constă nu numai în faptul că a subjugat politic instituţia, că a adus-o în pragul colapsului profesional, că o foloseşte deliberat în interesul său de clan, dar şi că a distrus o instituţie care a avut menirea şi rolul de etalon ca prestaţie profesională în serviciul public de informare, educare şi instruire a membrilor societăţii care o întreţin, conform legii, anume pentru acest rol al ei.
Anti-reforma audiovizualului
Codul audiovizualului, deşi a constituit un progres în legislaţia de reglementare a activităţii radiodifuzorilor publici şi privaţi, a fost garnisit de către autorii lui cu o serie de articole menite să servească interese concrete ale grupării de la guvernare apărute în urma pactului extremelor politice din 4 aprilie 2005. Aceste interese au avut în obiectiv schimbarea statutului instituţiilor audiovizuale publice ale municipiului Chişinău: Euro TV şi radio Antena C. Sfidând interesul public, Consiliul Municipal Chişinău, reprezentat de coaliţia nou formată a consilierilor Partidului Comuniştilor şi ai Partidului Popular Creştin Democrat, în complicitate cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului, au înstrăinat aceste două instituţii şi le-au scos la licitaţie pentru a fi privatizate. Colectivele de jurnalişti care au construit cu profesionalism bunul nume al acestor instituţii au fost aruncate în stradă. Protestele lor, susţinute de breasla jurnalistică, de marea majoritate a societăţii civile şi a partidelor politice de orientare democratică nu au fost luate în seamă de gruparea de la guvernare. În cele din urmă ea a obţinut ceea ce a râvnit: prin procedură netransparentă şi, implicit, frauduloasă de licitare – Euro TV şi radio Antena C au fost privatizate. Prada a fost împărţită frăţeşte între cei doi complici, aflaţi în criză tot mai mare de imagine: Euro TV i-a revenit liderului PPCD Iurie Roşca, radio Antena C – cercurilor obscure din preajma PCRM. Acest lucru poate fi dedus, cel puţin, din politica editorială promovată astăzi de cele două instituţii private. În urma acestui rapt produs în ochii lumii cu mult tupeu şi nesimţire, spaţiul public de dezbateri aflat în serviciul societăţii a dispărut cu desăvârşire. Cele două partide care au pus la cale şi au săvârşit acest act ruşinos de înstrăinare din spaţiul public şi de acaparare în scopuri meschine a celor două instituţii – PPCD şi PCRM – merită oprobriul public şi tot dispreţul breslei noastre şi a societăţii.
În Europa secolului XXI nu ne putem imagina partide care ar pretinde că sunt demnocratice şi europene, complotând în acelaşi timp pentru a se căpătui cu instituţii de presă de-a gata făcute prin efortul conjugat al unei comunităţi întregi.
Eşecul reformei audiovizualului
După aproape doi ani de la adoptarea Codului audiovizualului putem susţine cu certitudine că reforma în domeniu a suferit eşec. Toate monitorizările arată gradul din ce în ce mai pronunţat al dependenţei Companiei Teleradio Moldova de interesele Partidului Comuniştilor în pofida statutului, stabilit prin lege, de instituţie publică independentă.
Pe de altă parte, Consiliul Coordonator al Audiovizualului în noua sa componenţă a revenit foarte docil la practicile moralmente corupte ale predecesorilor: distribuirea frecvenţelor, confirmarea sau anularea licenţelor se face ca şi mai înainte în baza hotărârilor luate în birourile de partid. Prezenţa factorilor legali incontestabili sau competenţa pretendenţilor nu au nici o relevanţă în cadrul concursurilor anunţate de CCA şi transformate în spectacol pentru public. Demonstraţia cea mai clară a unei asemenea stări de lucruri este cazul deciziei luate de Consiliu în urma căreia a fost sistată transmisiunea canalului TVR1 prin Reţeaua a doua de stat. Speranţa că majoritatea membrilor Consiliului sunt jurnalişti profesionişti, intransigenţi, că ei nu vor accepta târguri şi conjuraţii contra bunului simţ, a fost spulberată odată cu producerea acestei nelegiuiri, în toamna anului 2007, la nici un an de la data depunerii jurământului în faţa parlamentului. Deciziile votate la comandă sau în urma unor înţelegeri dubioase contra canalului public al României, TVR 1 şi împotriva unor proiecte de dezvoltare a radiodifuzorilor locali descalifică noţiunea de profesionalism în materie de audiovizual cu care a fost creditată la început de mandat noua componenţă a CCA. Acest tip de comportament este iresponsabil şi imoral. CCA a lipsit publicul de un canal de televiziune preferat de majoritatea populaţiei, a adus grave prejudicii interesului public şi naţional şi merită oprobriul breslei jurnalistice şi a întregii societăţi. În fapt, această este o altă crimă premeditată a regimului comunist împotriva propriului popor
Situaţia presei tipărite
Presa tipărită a avut de înfruntat în aceşti şapte ani de guvernare comunistă presiuni foarte mari cu scopul de a-i diminua discursul critic şi a-i micşora impactul în rândul populaţiei. Parlamentul şi Guvernul Tarlev a ignorat cu desăvârşire Hotărârea proprie din 11 februarie 1999, votată în unanimitate, care prevedea o serie de acţiuni luate la nivel de stat în susţinerea, dezvoltarea şi promovarea mass-media din Republica Moldova în anii 1999-2003. Punerea ei în aplicare ar fi însemnat un pas important în spijinul presei independente, private şi publice, în consolidarea instituţională a organizaţiilor reprezentative de jurnalişti ca instrumente de stimulare a profesionalismului, de încurajare a spiritului critic şi de investigaţie, de instituire a unor norme deontologice de comportament în presă menite să sporească credibilitatea ei în societate.
Ca importanţă, documentul a însemnat o primă încercare a statului în colaborare cu societatea civilă de a elabora o politică naţională în domeniul susţinerii şi dezvoltării presei democratice în Republica Moldova.
Planurile partidului de guvernământ pe acest subiect s-au dovedit a fi, însă, cu totul altele. Deja în 2001, primul an de guvernare absolută a Partidului Comuniştilor, instituţiile de presă independente şi organizaţiile de jurnalişti au fost atacate din mai multe direcţii.
Desfiinţarea judeţelor şi reorganizarea raioanelor a fost urmată imediat de reînfiinţarea presei locale, finanţate de Consilii din bani publici. Acţiunea a urmărit efectul bruierii prin pârghii juridice, politice şi economice a discursului presei locale independente, care de câţiva ani reuşise să se afirme în multe localităţi şi regiuni ale Republicii Moldova. Până la urmă puterea nu a reuşit să lichideze presa locală independentă. Alegerile din iunie 2007 au îndepărtat şi mai mult acest pericol, dar tentativele de intimidare prin intermediul unor structuri de stat centrale controlate de partidul de guvernământ continuă.
Presa centrală a suferit în perioada de referinţă ani grei de hărţueli de tot felul: de la interzicerea accesului jurnaliştilor la evenimente cu participarea primelor persoane ale statului (2001-2002-2003-2004-2005-2006-2007-2008: Flux, Moldavschie Vedomosti, Timpul, Jurnal de Chişinău), până la arestarea jurnaliştilor (2002: Sergiu Afanasiu, Valeriu Manea, Accente), la atacuri banditeşti asupra jurnaliştilor de investigaţie (2004: Alina Anghel, Timpul)), la procese de judecată deschise contra publicaţiilor incomode pe motive de defăimare, soldate cu amenzi ucigătoare (2003: Timpul).
Procedee aplicate împotriva instituţiilor de presă
Diversitatea procedeelor aplicate de guvernarea comunistă prin instigarea organelor de forţă în lupta cu presa scot în evidenţă natura unui regim venit la putere să anuleze toate cuceririle democratice şi să instaureze o dictatură de tip sovietic în care libertatea de exprimare şi pluralismul de opinie sunt considerate ca cele mai mari pericole. Trei cazuri elocvente din istoria recentă a presei în statul cu regim comunist al Republicii Moldova îi descoperă caracterul incompatibil cu regulile democratice ale acestui sistem.
Cazul nr. 1:
Publicaţia săptămânală „Accente” a apărut pe piaţă la începutul anilor 2000 şi a fost editată de o echipă de ziarişti tineri care au ales să se specializeze în jurnalismul de investigaţie. Fenomenul corupţiei, reinventat de comuniştii tocmai veniţi la guvernare înflorea în ministere, justiţie, poliţie, procuratură, dând naştere unui nou clan de oligarhi, care, cu voie de la şef, au prins să se îmbogăţească din banii publici şi din sărăcirea celor mulţi. Sistemele de apărare ale regimului au reacţionat prompt la materialele publicate în ziar prin pârghiile justiţiei aflate la îndemână. Dar efectele întârziate ale acesteia nu puteau să mulţumească funcţionărimea deranjată. Autorităţile au recurs atunci la înscenarea brutală a unui flagrant de dare/luare de mită cu implicarea directorului publicaţiei Sergiu Afanasiu şi a ziaristlui Valeriu Manea. Jurnalistii a fost arestaţi în plină stradă de forţele speciale de poliţie. Apariţia ziarului a fost suspendată, echipamentul de editare – sechestrat şi ridicat de organele de urmărire penală. Cu toată gravitatea învinuirilor aduse de poliţie, cercetările nu s-au soldat cu procese şi nici cu condamnări. După câteva săptămâni de arest, directorul şi colaboratorul lui au fost eliberaţi fără nicio explicaţie. Publicaţia a mai apărut o vreme, dar lipsită de caracterul combativ de dinainte de evenimentul care a „motivat” arestul celor doi. La scurt timp, în condiţii bizare, ziarul şi-a schimbat editorii, iar odată cu ei şi politică editorială care a devenit una diametral opusă celei iniţiale. Investigaţiile au fost înlocuite cu materiale de propagandă pro-guvernamentală. Discursul suburban şi atacul la persoană ţintind reprezentanţii marcanţi ai intelectualităţii autohtone, practicat de noii stăpâni, a stârnit repulsia cititorului şi oprobriul organizaţiilor de profesionişti. A devenit clar că ziarul a fost preluat de o echipă de lichidare, care înainte de a anunţa obştescul lui sfârşit a avut misiunea să dicrediteze genul investigativ, marca profesională şi comercială a publicaţiei. Dar cel mai important semnal pe care noua mafie a vrut să-l dea jurnaliştilor şi societăţii este că în Republica Moldova jurnalismul de investigaţie în special şi jurnalismul democratic cu spirit critic în general este contraindicat şi periculos pentru viaţă.
Cazul nr. 2:
Cotidianul Timpul a publicat un material în care au fost supuse unor îndoieli modul cum Guvernul Republicii Moldova a procurat de la compania DAAC-Hermes un set mare de automobile. Compania DAAC-Hermes a acţionat Timpul în judecată pentru materialul „Luxul în ţara sărăciei”, publicat la 16 ianuarie 2004. Materialul elucida tranzacţia de procurare de la această companie, de către Cancelaria de Stat, a 42 de automobile Skoda pentru preşedinţii raioanelor. În cererea de judecată, DAAC-Hermes a insistat ca redacţia să publice în trei numere consecutiv dezminţiri pe marginea articolului respectiv şi a pretins, în plus, repararea prejudiciului material şi moral „pentru apărarea onoarei şi reputaţiei de afaceri”, estimat de reprezentanţii companiei la uriaşa sumă de 500 mii dolari SUA şi 20 milioane de lei.
La 23 iunie 2004, reporterul de investigaţie al săptămânalului “Timpul”, Alina Anghel, a fost atacată, de către doi necunoscuţi, care i-au aplicat mai multe lovituri cu o rangă de fier. Ziarista a fost internată la Spitalul de urgenţă cu o comoţie cerebrală şi fractura antebraţului stâng care necesită un tratament complex. Atacul a fost organizat în ajunul examinării în Curtea de Apel a dosarului “Daac-Hermes” împotriva publicaţiei “Timpul”, fixată pentru 24 iunie.
Administraţia săptămânalului “Timpul” a afirmat că în spatele acestui atac “stau persoane din conducerea politică a R. Moldova – înainte de toate, preşedintele Vladimir Voronin”.
Cazul nr. 3:
La 14 aprilie, Judecătoria Sectorului Centru a decis să aplice sechestru pe suma de 300 000 lei din contul “Jurnalului de Chişinău”, fapt care ar putea bloca apariţia acestei publicaţii. Judecătorul a decis astfel să ia măsuri de asigurare a acţiunii în procesul judiciar intentat de către un fost procuror de Donduşeni, care pretinde că „Jurnal de Chişinău” i-ar fi lezat onoarea şi demnitatea, publicând două articole – unul la 9 mai 2003 cu titlul „Procurorul de Donduşeni – acuzat de violarea unei femei de 62 de ani”, şi altul la 24 august 2004 cu titlul „A doua Transnistrie”. De notat că fostul procuror a fost într-adevăr anchetat în calitate de bănuit în cazul violării unei femei şi „Jurnal de Chişinău” nu a făcut decât să relateze despre acest caz. Fostul procuror a depus acţiune de defăimare în anul curent, după mai bine de 4 ani de la publicarea materialelor.
Conform art. 1424 Cod Civil al RM, acţiunile pentru repararea prejudiciului se prescriu timp de 3 ani din momentul în care persoana vătămată a aflat despre existenţa prejudiciului. “Jurnal de Chişinău” este o publicaţie de circulaţie pe întreg teritoriul RM şi termenul de prescripţie al acţiunii pentru repararea prejudiciului moral a început să curgă din data publicării, data la care reclamantul ar fi trebuit să ştie despre articolele publicate, respectiv despre drepturile care i-ar fi fost încălcate.
În aceste condiţii, există temei pentru a presupune că în spatele acţiunii de sechestru se pot ascunde alte motive decât cele anunţate. Care să fi fost necesitatea sechestrului, decât intimidarea şi blocarea activităţii „Jurnalului de Chişinău” pe o anumită perioadă, dacă repararea prejudiciului moral oricum nu va fi plătită reclamantului?
Cazul nr. 4:
La 10 decembrie 2002 Consiliul Coordonator al Audiovizualului decide suspendarea licenţei de emisie a postului de radio Vocea Basarabiei, motivând întârzierea perfectării licenţei tehnice. Motivele tehnice invocate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru luarea deciziei de suspendare a activităţii postului de radio nu rezistă raţiunii sănătoase şi corecte care trebuie să pornească în primul rând de la statutul libertăţii presei şi a respectului faţă de publicul ascultător. Întro scrisoare adresată Consiliului Europei, fondatorii postului afirmă că CCA este o structură constituită din oamenii Partidului Comuniştilor, total obedientă lui şi transformată în poliţie ideologică a partidului de guvernământ. Postul de radio a fost repus în activitate peste trei luni de zile la presiunea societăţii civile naţionale şi a unor importanţi factori internaţionali. În perioada 2000-2008 administraţia postului de radio a depus peste 150 de cereri pentru concursurile de frecvenţe din care doar 8 au fost satisfăcute. În decembrie 2007, Procuratura generală a Republicii Moldova a deschis dosar de urmărire penală împotriva postului de radio şi a radioascultătorilor lui pe motiv că în cadrul unei emisiuni interactive s-au facut chemări la schimbarea prin violenţă a regimului constituţional. În martie 2008, la comanda Procuraturii Generale, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) a descins la redacţie şi timp de trei săptămâni a efectuat un control financiar riguros în baza unor denunţuri false ale Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Cazurile prezentate sunt emblematice pentru comportamentul puterii politice în relaţia cu presa liberă. Lichidarea sau intimidarea mediilor incomode a fost şi este componenta indisolubilă a politicii promovate de guvernarea comunistă.
Politica faţă de organizaţiile de jurnalişti
Organizaţiile de jurnalişti nu au rămas în afara obiectivelor politice ale guvernării. La comandă, în grabă şi cu susţinerea expresă a şefului statului a fost creată o aşa numită ligă a jurnaliştilor profesionişti în care s-au înscris, la comandă, unii reprezentanţi ai presei de stat. Acest gest a ţintit solidaritatea profesională a jurnaliştilor, ori, conform strategiei adoptate de partidul de guvernământ, scindarea breslei în „patrioţi statalişti” şi „duşmani ai statalităţii”, care ar fi trebuit să conducă la încurajarea procesului de înregimentare a jurnaliştilor şi la slăbirea capacităţii lor de apărare a drepturilor profesionale şi a standardelor democratice de funcţionare a presei.
IV. CE URMĂREŞTE PUTEREA ÎN RĂZBOIUL CU PRESA?
Scopul imediat este să diminueze sau să lichideze, dacă se poate, sursele independente de informare a populaţiei. Scopul cu bătaie lungă este să obţină controlul cvasi-total al spaţiului mediatic şi informaţional în perioada preelectorală, când populaţia se află în căutare de date şi fapte despre forţele politice care se pregătesc să se prezinte la viitoarele scrutine. Restricţionarea volumului de informaţii şi a diversităţii ei prin intermediul presei independente face parte din planul partidului de guvernământ şi a aliaţilor lui de a nu permite alternanţa la putere a altor forţe. Ultimul congres al Partidului Comuniştilor care a avut loc la 15 martie 2008 a dezvăluit interesul din ce în ce mai mare al puterii politice de la guvernare faţă de instituţiile de presă. Concluzia este, că în timpul rămas până la alegeri, regimul de funcţionare a presei libere se va înăspri. Puterea politică de la guvernare este în mare alertă vis-a-vis de viitorul ei, mai ales, după ce a pierdut majoritatea raioanelor în cadrul alegerilor locale generale din 2007. Mesajele care vin către societate dinspre preşedintele ţării, a comandamentelor superioare ale partidului de guvernământ se rezumă la mobilizarea tuturor instituţiilor statului pentru a asigura perpetuarea la putere cu orice preţ a Partidului Comuniştilor. Cu orice preţ înseamnă şi cu preţul distrugerii fără menajamente a instituţiilor de presă libere, inclusiv pe intimidarea morală şi fizică a jurnaliştilor.
În aceste condiţii Uniunea Jurnaliştilor propune elaborarea definitivă a prezentului proiect de raport-rechizitoriu în perspectiva evaluării pericolelor ce ţintesc breasla jurnalistică în perioada care vine şi a consolidării capacităţii de rezistenţă în faţa unor atacuri ce periclitează existenţa presei democratice în Republica Moldova.
Autor și raportor, Valeriu Saharneanu, președinte al Uniunii Jurnaliștilor (1994-2011)
***
Bibliografie: UJM. Rapoarte anuale 2001, 2002, 2003, 2004; UJM. Monitor evenimente mass-nedia: 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 ; CIJ: Raport situaţia mass-media în Republica Moldova 2006, 2007; API: Monitorul presei locale, APEL: Monitorizarea aplicării în practică a prevederilor Codului Audiovizualului;
Leave a Comment
(0 Comments)