Igor Munteanu: Impostura fără rimă

  

Puterea de la Chișinău continuă să facă piruete după rezoluția Parlamentului European din 14 noiembrie 2018, și le face stângaci în stilul său tradițional. Îl expediază pe Igor Dodon, liderul PSRM, la Moscova, unde este invitat să-și declame devotamentul față de interesele Rusiei în Duma de Stat și-l trimite, în aceeași săptămână în Duma de Stat, iar pe PM Pavel Filip la București, la ședința comună a guvernelor României și RM. Nici că se poate un prilej mai prost ales pentru ambele vizite.

O ședință de guverne nu are cum compensa deficitul de legitimitate în RM, un stat care este, conform Rezoluției din 14.11.2018 ”capturat de interesele unui grup oligarhic” și care, cât nu și-ar dori în ajun de Centenar va rămâne stigmatizat pentru că s-a opus politic modificărilor la art.13 din Constituție, care se referă la redenumirea limbii oficiale a statului în limba română.

Nu mai contează ce târguri și-ar fi dorit liderii PD în schimbul acestui vot ”de aur” și cât de drag le mai este în acest moment ”cursul european”, ci doar eșecul tentativelor legislative din 2018 de a rezolva constituțional un subiect identitar sensibil, care nu face decât să sublinieze ambiguitățile guvernării. Iar când vorbim despre identități ambigue, înțelegem perspective ambigue plantate în mijlocul oricăror proiecte politice susținute de PD. Cu atât mai mult cu cât în octombrie 2018, lideri ai PD anunțau că nu consideră apropiata preluare a Președinției Consiliului European de către România ca un motiv pentru depunerea cererii de aderare la UE.

Pe fundalul derapajelor democratice, să consideri ședințele comune de guvern ca mecanism ”de impulsionare a agendei bilaterale în perspectiva viitorului european al RM și avansarea proiectelor bilaterale de relevanță strategică” sună tot atât de fantezist ca și viața pe Marte. Aceste lucruri merită o discuție mai largă, dar pentru moment cred că ne-am putea opri asupra câtorva observații.

1.Impresia generală este că partenerii politici ai PD din România, PSD, și-au propus să amortizeze izolarea tot mai categorică a guvernării de la Chișinău de Uniunea Europeană, pierzând din vedere faptele care-au condus spre această destinație de neinvidiat –  derapajele democratice și abuzurile care-au detonat dialogul politic între RM și UE.

Guvernul PSD nu a avut nici un fel de poziție față de invalidarea rezultatelor alegerilor locale, și nu s-a auzit nici în raport cu legile toxice legate de amnistierea capitalurilor sau cetățeni contra investiții, de parcă ar fi dorit să sugereze că le susține, în spiritul democrațiilor suverane. Din motive care pe moment ne scapă, liderii PSD au decis să asigure un credit în alb Partidului Democrat, chiar atunci când acesta este puternic contestat pe plan intern, fiind sancționat prin suspendarea finanțării UE și izolat de UE.

Prietenii adevărați știu că normele și practicile europene nu pot avea discount nici chiar pe motivul unor relații speciale dintre România și RM. Pozițiile adoptate de UE pe subiectul justiției, sistemului electoral, etc., stau în spatele deciziei de suspendare a susținerii financiare și a asistenței tehnice către RM, în 2018, iar aceste linii directoare și condiționări ar trebui să fie înțelese și considerate cu atenție la București, altfel, statul român va continua să-și facă rău fără a ajuta esențial la rezolvarea problemelor cu care se ciocnește în acest moment populația Republicii Moldova.

  1. Jocul tradițional la două capete între PD și PSRM susține falsa impresie că PD depune eforturi susținute pentru a nu permite PSRM să ajungă la putere și că, dacă nu ar fi existat PD, lucrurile ar fi ajuns mult mai rău. În realitate, ”calea a patra”- ”pro-Moldova”, anunțată recent de liderul PD, V. Plahotniuc, adună ambele partide PD și PSRM sub același bicolor roșu-albastru din perioada PCRM, și care, în anumite circumstanțe, ar putea înlocui tricolorul adoptat de RM odată cu desprinderea sa de URSS.

Lista punctelor comune între aceste două partide este mai lungă, însă. Ambele susțin teza privind necesitatea ”unei neutralități permanente” a RM, în ciuda prezenței militare străine în Transnistria, și pe care Igor Dodon o numește ” benefică ”, iar Vlad Plahotniuc o crede ”dispensabilă”. Atunci când I.Dodon elogiază meritele armatei rusești de ocupație în Duma de Stat, obligându-se să apere cu pieptul ”neutralitatea permanentă” a RM și ”statutul limbii ruse la nivel oficial”, ar trebui de înțeles că și liderii PD își încălzesc carburatorul electoral, iar aplauzele deputaților ruși sunt adresate (în contumacie) și guvernării democrate (PD) de la Chișinău, care-i permit lui Igor Dodon ”să trădeze” cu regularitate RM, fără ca vreo comisie mixtă PSRM-PD să observe acest lucru cu aceeași vigilență cu care-și caută adversarii în rândurile opoziției pro-europene.

Nimeni nu-l întreabă pe Igor Dodon cum își plătește avioanele private cu care călătorește în Rusia, și nici fondurile de zeci de milioane care stau în spatele fundaților sale de caritate. Delegații largi ale PSRM îl însoțesc pe Igor Dodon în vizitele sale în străinătate fără ca aceste cheltuieli să fie reflectate în rapoartele publicate pe web-site-ul Președinției RM și alte rapoarte care ar trebui să fie verificate minuțios de către ANI, CEC, Procuratură și alte organe competente.

Igor Dodon și-a asumat meritul semnării mai multor acorduri cu Transnistria, având în vedere o serie de protocoale legate de diplome, transport internațional, deschiderea podului, situația școlilor de limbă română, uitând să amintească că aceste protocoale sunt aplicate selectiv și defectuos, chiar și în opinia șefului Biroului pentru reintegrare al Guvernului RM, iar liderii separatiști l-au ocolit în mod demonstrativ în ultima vreme, ceea ce a contribuit la faptul că inițiativele sale au trezit cel mult ironiile presei tipărite la Tiraspol.

Se știe că liderii separatiști preferă să vorbească mai degrabă cu diplomații UE și cu liderul PD, ajutând-se de un mecanism special care le oferă posibilități nelimitate de a face export în UE și totodată de a-și căuta de parcursul separatist înafara oricăror semne de a se apropia de politica de reintegrare de care este responsabil guvernul RM.

  1. Ceea ce scapă evaluărilor este asemănarea tot mai izbitoare dintre elitele politice de la Chișinău și Tiraspol. izolare, maskirovka și oligarhizare. Ca și la Tiraspol, grupul oligarhic din spatele PD nu vrea să mai dea socoteală nimănui; optează pentru un regim care condamnă liderii opoziției prin crearea unor comisii legislative, care-și permit să funcționeze ca pe timpul campaniilor de acuzare a ”dușmanilor poporului” sub conducerea PCbR, și care siluiește instituțiile statului capturat într-o manieră specifică dictatorilor africani.

De altfel, cineva de la București ar trebui să observe că răspunsurile liderilor PD niciodată nu vizează esența problemei, mai degrabă paliativele ei. PD critică la nivel de discurs prezența trupelor rusești pe teritoriul RM, dar niciodată nu clatină mecanismul existent care oferă acestor trupe sursele de finanțare și de sprijin politic în regiunea separatistă. Cumpărând electricitatea de la Cuciurgan, autoritățile RM subvenționează de fapt regimul separatist și amână un deznodământ trist al economiei din regiune, care se menține exclusiv datorită energiei gratuite, consumului de gaze naturale neplătit, și altor instrumente indirecte de subsidiere.

Se știe că datoria pentru consumul de gaze a regiunii separatiste a ajuns la astronomica cifră de 7 mlrd $, o datorie asupra cărei nu există o claritate deplină a plătitorului în negocierile purtate dintre Guvernul RM și Concernul Gazprom. În ciuda delegării unor reprezentanți ai Ministerului Economiei în Consiliul Companiei mixte Moldovagaz, dar și a posibilităților de a propune Managerii acestui companii, situația acesteia nu s-a îmbunătățit cu nici o jotă, iar interesele acționariatului minoritar, alias statul Republica Moldova, nu sunt apărate în ciuda legilor adoptate pe plan național, dar și a precedentului ucrainean în care Kievul a obținut câștig de cauză în procesul intentat contra Gazpromului la Tribunalul internațional de la Stockholm pe un litigiu legat de apărarea drepturilor sale de consumator de gaze naturale, protejat de prevederile Contractuale.

Din păcate, guvernarea PD nu știe cum să le intre în voie pretențiilor rusești și nu cum să apere cetățenii RM de eventualele pretenții de a a achita integral datoria regimului separatist. Aceleași probleme se repetă la indigo și în privința sancțiunilor rusești contra producătorilor autohtoni, în special pe terenul de controale sanitare, ca răspuns imediat impus după semnarea Acordului de Asociere RM – UE. Guvernul se preface că nu are cum riposta la acțiunile de embargo economic, la nimicirea demonstrativă a vinurilor și fructelor moldovenești exportate în Federația Rusă de către Serviciile Sanitare ale acestui stat, limitându-se să reacționeze anemic, subliminal, sugerând se vede că aceste incidente se rezlvă de la sine, în ciuda numeroaselor mecanisme și instrumente puse la dispoziția sa de către OMC, și alte organizații internaționale, la care Republica Moldova s-a aliniat formal.

  1. Unii, prea ocupați să caute scuze ori justificări acțiunilor PD ar putea să nu observe faptul că acțiunile PD și PSRM sunt prea organice ca să fie contradictorii, prea bine coordonate pentru a genera coliziuni strategice. Dovada vine și din ușurința cu care I. Dodon acceptă dislocarea autorității sale de Președinte ales de către toți cetățenii RM, de fiecare dată când atribuțiile sale ”sunt suspendate pe cauză”, fiind înlocuit fie de Președintele Parlamentului, fie de Primul Ministru, conform uneia dintre cele mai exotice decizii ale unei Curți Constituționale din istoria dreptului constituțional.

O altă dovadă ne-a fost furnizată recent chiar de marșul de duminică al PSRM, în care fruntașii acestui partid nu au atins nici măcar cu un slogan sau epitet guvernarea PD, lăsând impresia că are slobozenie să atace partidele din opoziție, mult mai puțin responsabile pentru gravele probleme sociale și economice ale populației – corupția, birocrația, oligarhiile, și alte metehne de care numai guvernarea ar putea răspunde. În schimb, PSRM anunță că a și găsit credite rusești din partea Rusiei și a UEA (Uniunea Euroasiatică) pe proiecte de infrastructură, un gest de bravadă clară față de decizia recentă a UE de a suspenda finanțările macroeconomice către Guvernul RM. Rusia nu face caritate, ea ar putea da credite, susține PSRM, care-și propun să câștige alegerile parlamentare în condițiile unei ruperi definitive cu UE.

Notăm în acest context că Rusia a mai propus în 2013 credite generoase unui guvern, condus de Ianukovici, ca plată pentru ca acesta să renunțe la parafarea Acordului de Asociere cu UE (noiembrie 2013) și toată lumea știe cu ce s-a încheiat acest ”pas dezinteresat” pentru Ucraina. Liderii PSRM susțin că Rusia va elimina temporar și tarifele vamale pentru anumiți producători agricoli, dar numai până la alegeri și numai dacă ”alegătorii vor vota corect”, ceea ce implică un fel de șantaj politic din partea Moscovei în vederea apropiatului scrutin. Cât face până și condamnarea proferată de Igor Dodon de la tribuna Dumei de Stat a apelurilor de retragere a trupelor ruse, din partea unor politicieni pro-occidentali, pe care-i numește provocatori și populiști.

  1. Generozitatea suspectă a Rusiei pare să fixeze o mega-sarcină în fața viitorului guvern (post-Filip) de după alegerile din februarie 2019, care ar însemna, metaforic vorbind, ”pohta ce-și pohtește” Rusia în privința RM și regiunii secesioniste pe care o patronează, Transnistria. Adusă pe marginea unei catastrofe umanitare, enclava poate supraviețui numai dacă va rămâne conectată la piața UE, folosindu-se de Acordul de Liber Schimb Comprehensiv semnat de RM, dar fără a pierde nimic din ceea ce o face separatistă – menținerea controlului total asupra populației, militarizarea extremă a regiunii, industriile energofage perimate, propaganda agresivă și lipsa de drepturi politice și civile pentru opoziție.

Rusia este pregătită să dea credite, să suspende temporar anumite tarife vamale (impuse în vara anului 2014 ca urmare a semnării Acordului de Asociere cu UE, contrar prevederilor Acordului de liber schimb al CSI), însă numai dacă viitorul Parlament va adopta legile pe care i le va cere Rusia, în spiritul Memorandumului Primakov din 1997 și a Planului Kozak.

O recunoaște și M.Tkaciuk într-un interviu recent pentru TV-RTR, atunci spune că ”scopul planului nu era ca Transnistria să trăiască după Constituția RM, și nici ca RM să se ”transnistrizeze”, ci pentru ca împreună să fie adoptată o nouă Constituție, un nou câmp juridic, o resetare completă a statului, pentru ca în final să lipsească adversarii semnării acelui document de orice perspective de a rămâne elită, anulând perspectiva punerii frontierei pe Nistru”.

Se știe că Tkaciuk și acoliții săi au contribuit la vremea sa la promovarea planurilor rusești, iar decizia sa recentă de a reveni la sânul PCRM sugerează că serviciile sale sunt din nou căutate.

Sursa: https://cotidianul.md

Lasă un răspuns