Găina care a născut doi pui vii. La aniversarea unei senzații de presă

Acum 25 de ani, la început de octombrie, cotidianul bucureștean „Evenimentul zilei” redactat de Ion Cristoiu, titra sub eticheta „Eveniment senzațional la Pașcani”, că la 28 septembrie „O GĂINĂ A NĂSCUT DOI PUI VII!” 

Știrea a fost scurtă cât un anunț banal:

O GĂINĂ A NĂSCUT DOI PUI VII!

Programată pentru tăiere, ea a fost astfel cruțată

Marți, 28 septembrie, a.c (1993, n.n.), în curtea gospodinei Sevastița M., aflată în strada Vatra din Pașcani, județul Iași, s-a întâmplat un miracol: o găină a născut doi pui vii, unul fără un picior și altul fără o aripă. Deoarece găina Sevastiței nu s-a mai ouat deloc în ultimele trei luni, gospodina s-a hotărât s-o taie și s-o pună la fiert. În dimineața cu pricina, intrând în coteț, Sevastița a rămas uluită de ceea ce a văzut. Găina născuse doi pui handicapați. Considerând că e un semn de la Dumnezeu, femeia a cruțat găina, dar a omorât puii, deoarece, fiind handicapați, s-ar fi chinuit să trăiască. 

Știrea a apărut în fruntea primei pagini, și a stârnit reacții dintre cele mai diverse. Trebuie să spunem că la începutul anilor 1990 presa din România trecea printr-o perioadă fulminantă de afirmare în condițiile societății libere, după o perioadă îndelungată de cenzură comunistă crâncenă. Brusc, venise vremea capitalismului sălbatic după cea a comunismului bezmetic și, desigur, primul lucru pe care și-l doreau redactorii-șefi în noua presă a noului capitalism, era să facă publicații de senzație. Goana după știrile senzaționale care să ridice cifrele de vânzări a devenit o obsesie și aducea mari profituri proprietarilor. Apărut în 1992, Evenimentul zilei (EVZ sau Bulina roșie), a ajuns să vândă în 1993 în medie zilnic în jur de 650 000 de exemplare (trei ediții zilnice), iar ulterior a ridicat planșa până la 850 000 de exemlare. Era un alt început al jurnalismului românesc în care performanțele de concurență și dorința de afirmare se făceau de multe ori în detrimentul calității, multe știri inventându-se. Jurnaliștii erau obligați să dea „producție” zilnică (trei știri publicate zilnic – norma la EVZ) cât mai actuală, cât mai diversă, cât mai senzațională.

EVZ devenise o asemenea fabrică. Spre invidia, dar și groază patronilor și a jurnaliștilor de la alte publicații. EVZ prinsese valul interesului mare al cititorului, avid și el de tipărituri necenzurate și, de-a valma cu investigații răsunătoare, mai mult sau mai puțin veridice, păcătuia zilnic și în cantități mari cu asemenea soi de știri inventate. Pentru că nimeni nu își dădea silința să le și verifice.

Simona Ionescu, unul dintre adjuncții la 1993 a lui Cristoiu, mărturisește pe blogul ei „cum o știre trăsnită (un fonfleu, cum îi ziceam noi pe vremea Bulinei roșii) a devenit emblematică pentru ziarul care a schimbat fața presei (românești -n.n.)”. ”Fiindcă, scrie Simona, alături de campanii de presa, de anchete serioase ce au cutremurat instituțiile statului din perioada 1992-1997, de dezvăluiri picante despre politicieni, acest cotidian promova si faptul divers senzațional.”

Tot de la Simona Ionescu aflăm și cum a ajuns știrea  cu găina în ziar: „S-a dezbătut intens subiectul in ședința de sumar. Părea clar un fonfleu. Domnul Cristoiu s-a amuzat teribil si a decis sa publice știrea, spunându-ne ca daca ea a stârnit atâta dezbatere intre noi, si cititorii o vor comenta aprins si vor rade ca si noi. Ca n-o fi nimeni nebun sa creadă sută la sută știrile astea diverse! Cam asta era optica pentru știrea senzaționalista, provenita fie din tară, fie preluată din presa străină. Cred că tot maestrul Cristoiu i-a dat si titlul si a pus-o pe prima pagina.”

Este clar, Cristoiu a publicat știrea punând ochii, ca un vulpoi bătrân și experimentat, pe găina cea mai grasă a cotețului din care se hrănea – impactul public zgomotos, vâlva. Ceea ce a și obținut în formă extrem de diversă, cu vârf și îndesat. Revenim la Simona Ionescu: „Efectul a fost devastator! Romanii au ras, s-au amuzat, n-au crezut-o, evident, însă confrații din presa au avut grijă sa scrie zeci de editoriale si articole, împănate cu invective la adresa ziarului care vindea peste 600.000 de exemplare zilnic si mai ales la adresa lui Cristoiu. Ce mai, i se dusese buhul cu găina asta!

Cristoiu nu a scăpat nici astăzi de eticheta de mincinos. A încercat, precum mărturisește Simona Ionescu, să revină cu explicații ale specialiștilor, să dea lămurire științifică fenomenului. Degeaba. Nu a fost iertat de toți colegii probabil pentru faptul că așa cum a fost învelită și servită, „opera” a frizat norme de etică profesională și a adus jigniri opiniei publice care ar merita mai mult respect.

Cristoiu poartă încă și azi sechelele acelei legende, deși, prin 2012, același cotidian, deja fără Cristoiu la pupitru, a publicat în varianta sa electronică o știre purtând pecetea nepătatei BBC, care, cică, îl reabilitează. Iată povestea.

Cu referire la publicația „Daily Mirror” din Sri Lanka, BBC vine în titlu cu întrebarea sacramentală, „Ce a fost mai întâi? Oul sau găina?” și desfășoară subiectul: „În loc să fie clocit afară, oul a fost incubat în corpul găinii timp de 21 de zile, puiul ieșind acolo din găoace”, explică ziariștii. Găina – mamă a murit însă la naștere. Imediat, veterinarii i-au făcut analize și au descoperit că decesul a survenit unor leziuni interne. Mai mult, oul s-a format în sistemul reproducător al găinii și a stat în corpul păsării până când puiul a ieșit din coajă. Faptul că o găină a născut un pui viu face vâlvă în Asia, așa cum, în urmă cu 19 ani, România rămânea uimită după ce „Evenimentul zilei” scria că, în Pașcani, o găină a născut doi pui vii. Publicația „Daily Mirror” din Sri Lanka a și tras concluzia: „Întâi a fost găina, nu oul!”  

Observați diferența? BBC intuiește neobișnuitul în fenomenul relatat, adică senzația, dar îl servește publicului dându-i o explicație medico-veterinară. Citind știrea, chiar dacă o crede, publicul își va da seama că întâmplarea (dacă ea a avut loc într-adevăr) este cu siguranță o anomalie, nicidecum „un semn de la Dumnezeu”, așa cum o prezintă varianta Cristoiu. Iar concluzia pusă pe seama lui „Daily Mirror” din Sri Lanca plasează „senzația” pe locul cuvenit ei într-un flux de știri al unei instituții de presă serioase – al faptului divers.

Astăzi presa din România s-a maturizat. Scandalul de presă de acum 25 de ani a ieșit până la urmă și cu ceva bun. Soiul de „știri senzaționale” de tipul celei cu legendara găină a lui Cristoiu își găsește locul cu preponderență în presa tabloidă sau de bulevard. Publicul care consumă acest tip de publicații știe la ce să se aștepte atunci când o cumpără. Apele s-au despărțit, așa cum e în toată lumea civilizată: presa serioasă, care vrea să fie credibilă și cu priză la public, se ferește să-și sporească cititorii, aburindu-i cu știri senzaționale care să-i insulte intelectul.

Un proces tocmai invers celui din România se observă în Republica Moldova. Spre nenorocirea populației de aici, puterea politică a încăput în Republica Moldova pe mâna unor elemente degenerate. Ele au privatizat în folosul lor cele mai importante instituții media și au pus control politic pe aproape toată presa de dincoace de Prut, inclusiv pe domeniul de publicitate care o alimentează. Dimpreună cu presa de propagandă gestionată de Federația Rusă și devenind de aceeași factură cu aceasta, presa controlată de Plahotniuc, Dodon și de Putin bombardează zilnic mintea cetățeanului moldovean cu produse mediatice intoxicate. Biata găină a lui Cristoiu devine pe dată purice invizibil în comparație cu mastodonții mediatici ce ies zilnic de sub cloșca presei lor mincinoase.

Dezinformarea și manipularea este esența politicii lor editoriale. Ce sunt puii născuți de găină pe lângă știrile prăpăstioase ale: 1. Televiziunii comuniste defuncte NIT, din 2013, despre aruncarea în aer de către serviciile românești a digului de la Prut ca să inunde satele moldovenești din luncă; 2. Televiziunii Prime (PLahotniuc), din 2016, despre invazia în R. Moldova a 30 de mii de sirieni refugiați; 3. Ziarului „Komsomolska ya pravda-Moldova”, din 2017, despre faptul că România ar fura(!) ploaia de la moldoveni pentru ca aceștia să cumpere producția agricolă din UE. 4. Ultima și cea mai nouă din această serie a știrilor senzaționale de groază, numite fake news în termeni universali, este cea provenită zilele din urmă, 7 septembrie 2018, de la fandosită televiziune Publika tv(Plahotniuc). Aceasta a urlat o zi întreagă precum că Ambasada RM la Berlin este asediată de teroriști, că diplomații moldoveni sunt amenințați cu moartea, iar copii lor cu „tăierea capurilor”.

Până la urmă, grimasele acestora, ca și senzația inocentă a găinii lui Cristoiu, au aceleași efecte: mai întâi al dezastrului, apoi al râsului. Cu deosebirea că în mediul din ce în ce mai civilizat al României, efectul luării în râs a unor invenții de presă este un semn al însănătoșirii societății și a presei: în ani, EVZ a devenit o publicație a elitelor, a oamenilor care se respectă – unii făcând-o, alții citind-o -, iar apelativul iertării și al recunoașterii, „Maestre!”, este azi strâns lipit de numele jurnalistului Ion Cristoiu.

În Republica Moldova, controlată politic de elemente degenerate, procesele decurg invers: presa propagandei este pe o pantă sigură a decăderii, iar dezastrul este unicul ei efect. În țara în care alegoricul Elefant al Adevărului poate rămâne invizibil în spațiul unei odăi, o biată Găină a Mustrărilor de Cuget nu are nicio șansă să dea naștere vreunui pui de conștiință vie, darmite al unei pocăințe. Aici în continuare propășește dictatura Oului Primat, unde, vorba lui Samuel Butler, o găină este doar modalitatea găsită de un ou de a face alt ou. Nimic nou. Și nu încercați să descifrați cine este Primatul, pentru că rămâne în vigoare avertizarea Ministerului Adevărului: cititul printre rânduri dăunează grav sănătății.

Valeriu Saharneanu, 28 septembrie 2018

Lasă un răspuns