Frica de anticipate amână ori anulează reformarea clasei politice prin terapie de șoc?
Evenimentele de ieri din Parlament legate de prezența și demersurile Procurorului General, dar, mai ales, cel de la Curtea Constituțională care a consemnat validarea decretului Președintelui republicii referitor la numirea din oficiu a celui de-al doilea candidat pentru funcția de prim-ministru, arată că lucrurile pe scena politică se așază în conformitate cu exercițiul de voință al Maiei Sandu. E bine știut, exercițiul țintește provocarea cât mai devreme posibil a unor alegeri anticipate, văzute în societate ca o necesară îndreptare printr-o terapie de șoc. Este unica și cea mai eficientă măsură de de-criminalizare și curățare a clasei politice moldovenești, puternic viciată în perioada dominației oligarhice. Anticipatele ca terapie de șoc nu este un deziderat care poate fi atribuit doar ambițiilor Maiei Sandu și intențiilor vizibile, și într-un fel justificate, ale ei de a domina în perioada următoare scena politică din Republica Moldova.
Recursul la metoda terapiei de șoc este recomandarea cea mai importantă a magistralului, ca pregnanță, eveniment din 15 noiembrie 2020. Alegerile din acea zi au catalogat drept inadmisibilă existența în continuare a statului rezultat din alegerile precedente – 30 noiembrie 2014 și 24 februarie 2019 – fraudate sub toate aspectele în folosul câtorva persoane. Constatarea din iunie 2019 în legislativ că acel stat a fost capturat de grupări oligarhice criminale și că servește doar intereselor acestora a fost înțeleasă just de popor și el a trecut la acțiune. Aceasta se poate deduce din mobilizarea lui extraordinară și excepțională în noiembrie 2020. Să fi fost acasă, în hotarele propriei țări, poporul ar fi fost în drept să recurgă la revolta deschisă, la o răscoală devastatoare ori, pe nou, la o revoluție – nu colorată – una clasică, durută. În condițiile în care poporul a fost plecat într-un număr inimaginabil de mare, s-a recurs la tipul pașnic și democratic al revoluției prin vot.
Producerea ei a fost nesperată, dar s-a înfăptuit într-un chip minunat. Învingătorului i-a revenit nu doar cununa triumfului comun, dar și povara sarcinii ducerii până la capăt a dezideratului schimbării. Cum altfel să se facă ea, schimbarea, dacă nu prin alegeri anticipate? Cum altfel pot fi scoase din Parlament grupările de infractori care au acces în el amăgind poporul și mituind alegătorii, fiind efectiv ajutate de un sistem politic corupt și de o justiție complice? Nicidecum altfel și nicicum mai eficient decât revenind la judecata poporului în condițiile când el își poate exprima voința liber, sub acoperirea statului scos, măcar parțial, din chingile opresive ale grupărilor criminale. Este calea cea mai directă pentru a putea declanșa o resetare a statului și o reașezare a lui pe temeliile legilor și a Constituției.
În aceste patru luni care au trecut de la alegerile din noiembrie am văzut atitudini și manifestări diferite: de la tertipuri și diversiuni, la mimări de situații și inflamări caraghioase de orgolii. Toate grupările interesate în amânarea momentului revenirii lor în fața judecății directe a poporului au invocat asprimea pandemiei, deși, atunci când au gestionat statul, au sabotat deschis regimul stărilor excepționale decretate de autoritățile politice și sanitare. Acum, în urma deciziei de ieri a Curții Constituționale, forțele politice pro și contra alegerilor anticipate au fost puse în situația să ia o decizie categorică și bine asumată. Spațiu de manevră politicianistă nu a rămas deloc. Ce vor face deputații de toate culorile: vor vota împotriva învestirii Guvernului și vor declanșa alegeri anticipate, ori vor vota învestirea Guvernului, amânînd ori anulând, posibilitatea anticipatelor? Cei mai mulți observatori sunt de părerea că frica de procedura terapiei de șoc a alegerilor anticipate i-a băgat pe cei mai mulți parlamentari într-o profundă ipohondrie. Această stare îi macină săptămâni în șir. Or, pierderea înainte de termen a mandatului este o cauză mică pentru țară, dar este una enormă pentru un deputat care a fost băgat în Parlament pe ușa din spate a legii. Ce să mai zicem de partide. În adevărate comandouri de rezistență s-au transformat unele partidele parlamentare sub acoperirea cărora activează de ani buni organizații ale crimei organizate sau mercenari ai intereselor rusești în Republica Moldova. Mai mult ca probabil că aceste grupări vor înghiți amarul umilinței în care s-au pomenit și vor vota cabinetul Maiei Sandu în frunte cu prim-ministrul propus de ea. Speculațiile pe tema pandemiei vor avea menirea să justifice un regim de forță majoră în care votul lor politic a fost dat în favoarea adversarilor. Însă sensul adevărat al gestului lor disperat va fi să obțină o amânare, poate chiar o anulare a situației care ar putea conduce la declanșarea alegerilor anticipate. Alegerile noi sunt mortale politic pentru mulți deputați, dar catastrofale și pentru partidele crimei organizate și a celor parvenite în Parlament pe căi ilicite.
Acest deznodământ cu două fețe generat și de prezența votului acestor deputați și grupări obscure, nu trebuie în niciun caz și sub nicio formă să oprească procesul de îndreptare democratică a statului, proces inițiat de popor în noiembrie trecut. Sub niciun motiv, alegerile anticipate nu trebuie scoase de pe ordinea zilei. Pauza impusă de votul consolidat din frica de anticipate al forțelor răului, trebuie folosită cu celeritate și multă abilitate în același scop al restabilirii statului de drept. Asta ar însemna că alături de Curtea Constituțională, de Președinție, Guvern, Procuratura Generală, în albia legii să fie aduse și celelalte instituții publice. Ele trebuie puse să lucreze în conformitate cu obligațiile lor statutare.
Intrarea în normalitate și în activitate conformă cu legea a unui număr din ce în ce mai mare de instituții publice ar face ca următoarele alegeri – fie cele anticipate, fie cele în termen – să aibă loc în condiții egale pentru toți participanții, eliminându-i din cursă pe cei cu cazier criminal atât la activul prezent, cât și la cel trecut. Cu siguranță că dacă se merge cu perseverență pe această cale, majoritatea deputaților și partidelor care zilele acestea vor dispune să voteze din frică de anticipate un Guvern al Maiei Sandu, ar putea să nu mai ajungă să candideze pentru un alt mandat într-un nou legislativ. Ei ar putea fi destinatarii unor altfel de mandate: a celor vizate de procurori în numele Legii.
Valeriu Saharneanu
23 martie 2021
Leave a Comment
(0 Comments)