Esențial. Ucraina obține statutul de țară aspirantă pentru aderarea la NATO

 

11.03.2018. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a oferit Ucrainei statutul de ţară aspirantă pentru aderarea la alianţa militară.

Potrivit unui sondaj de anul trecut realizat de Institutul de Sociologie de la Kiev, 62% dintre ucraineni susțin aderarea țării lor la NATO.

“Uşa NATO rămâne deschisă oricărei ţări europene aflate în poziţia de a-şi asuma angajamentele şi obligaţiile de membru şi de a contribui la securitatea zonei euro-atlantice. Din 1949, numărul de state membre NATO a crescut de la 12 la 29, prin intermediul a şapte runde de extindere. În prezent, patru ţări partenere şi-au declarat aspiraţiile pentru aderarea la NATO: Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Ucraina”, potrivit unui comunicat al NATO citat de Mediafax.

Ţările care îşi exprimă intenţia de a adera la NATO sunt invitate la un dialog aprofundat cu Alianţa Nord-Atlantică despre aspiraţiile de membru şi reformele necesare, după care urmează participarea la manevre comune în cadrul Planului de Acţiune (MAP).

Colaborarea pentru aceşti paşi nu reprezintă o garanţie pentru aderare, ci un mecanism-cheie al candidaturii.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat duminică ( 11 martie 2018) anunţul făcut de NATO şi a spus că aşteaptă Planul de Acţiune în vederea aderării.

sursa: http://cursdeguvernare.ro/ucraina-obtine-statut-de-tara-aspiranta-pentru-aderarea-la-nato.html

P.S. Republica Moldova staționează păgubos în această problemă. Interesul partidului de Guvernământ (PDM) este mai aproape de opțiunea vehementă Anti-NATO, promovată de Dodon, decât de interesul național al Rpublicii Moldova de a se integra în zona de securitate a Alianței Nord-Atlantice.

(V. Saharneanu)

Lasă un răspuns