Emisiunea „Mesager” face azi 30 de ani

Clubul Național de Presă, iulie 2000, ședință dedicată aniversării a X-a a Mesagerului. Participanți: de la stânga la dreapta – P. Bogatu, V. Saharneanu, C. Pârțac, E. Josanu

Nu face nimic că nimeni, nici măcar televiziunea Moldova 1, cea care a moștenit această emisiune, nu și-a amintit azi de aniversare. Se întâmplă nu doar pe domeniul mass-media. Amnezia este caracteristică întregului areopag statal controlat azi de gruparea banditească a trădătorului și coruptului Dodon. Până la urmă, în aceste condiții uitarea este și firească, pentru că valorile pentru care în 1990 a fost reformată Televiziunea Națională (sic!) și reorganizată principala ei emisiune de știri, sunt diametral opuse nimicniciei de care se ghidează azi guvernarea socialistă și slugarnica ei televiziune.

Nevoia de a schimba radical unghiul de abordare a realității la unica televiziune a RSSM a mers în pas cu nevoia de schimbare a întregii societăți. În prima jumătate a anului 1990, Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune al Sovietului Miniștrilor (denumirea completă a instituției) era încă sub controlul rigid al Comitetului Central al PCM. Jurnaliștii se sufocau în strânsoarea birocrației de partid din interiorul instituției și din afara ei. Lor li se cerea să blameze revendicările mișcării de democratizare și să ajute partidul comunist la blocarea inițiativelor ei. În lunile din iarnă-primăvară s-a acumulat o masă critică de rezistență împotriva presiunilor politice și a cenzurii instituționalizate. În Redacția de Informații TV a izbucnit o grevă japoneză. Jurnaliștii au declarat vot de blam redactorului-șef și au cerut înlocuirea lui. Conducerea Comitetului de Stat, adeptă a poziției CC al PCM, a încercat să numească o persoană din afară, fidelă lor, dar jurnaliștii au respins tentativele de numire în fruntea redacției a unui acolit al nomenclaturii de partid. După negocieri îndelungi, redacția a acceptat compromisul numirii jurnalistului Efim Josanu în funcția redactorului-șef. Compromisul a fost și din partea colegului nostru, dedicat trup și suflet știrilor sportive și voit distant de cele social-politice și economice predominante în viață și în emisiuni, care îl plictiseau. A urmat o perioadă de regândire a blocului de știri. Norocul a fost să-l avem adept și sprijin în toate schimbările structurale, editoriale și tehnice pe regretatul Constantin Pârțac, directorul general al televiziunii. Era „omul nostru” în conducerea „de vârf” a Comitetului de Stat. Acolo a promovat atât noua denumire a emisiunii, propusă de noi – programul informativ „Mesager” -, cât și noua componență a conducerii redacției: E. Josanu, V. Saharneanu, P. Bogatu și V. Scobioală.

Prima ediție a noului format a fost pusă pe post la 1 iulie 1990, având vestimentația video și sonoră elaborată grafic în studiourile TVR de la București. Obiectivul nostru era să cuprindem în cele 30 de min. (în fapt durata ajungea deseori până la 60 de min. și mai mult), rezervate emisiunii, toate evenimentele relevante întâmplate în 24 de ore. Se cerea introducerea unui regim de lucru non-stop: 24/24 – 7/7. Redacția a fost împărțită în 2 mari echipe, lucrând în ture. Turele active, responsabile de emisiunea „Mesager” (român/rus), țineau o săptămână, adică 7 zile. În afara lor, redactorii pregăteau și alte emisiuni, nu mai puțin populare: „Informații, comentarii, muzică”/ „Nota bene”, „Teleexpres”, „Mapamond”, „Telematinal”.

După câteva luni de lucru în acest regim, peste capul redacției au început să curgă nemulțumirile. Ele nu veneau dinspre telespectatori. Aceștia erau mult prea satisfăcuți. Nemulțumirile veneau dinspre patronatele politice care erau încă vii. Era prea îndrăzneț și mult prea neobișnuit pentru partidul comunist. Timp de mulți ani era deprins să fie mitul pozitiv al tuturor emisiunilor TV și dintr-o dată a devenit inclusiv obiectul criticilor ei. În primăvara devreme a lui 1991, Efim Josanu a plecat să conducă noul Comitet Olimpic. PCM a încercat să profite de situație. El a și venit cu o candidatură pentru funcția redactorului-șef. Redacția a intrat din nou în grevă. Jurnaliștii au cerut ca în fruntea redacției să fie promovat în continuare un profesionist din rândurile lor, nu un politruc din afară, cum și-o doreau patronii politici, încă vii. Redacția a insistat să se organizeze alegeri și a obținut ca redactorul-șef să provină din rândul candidaților înaintați de membrii redacției. Partidul-patron a fost foarte surprins de o asemenea, nemaipomenită până atunci, procedură de rezolvare a problemei de cadre. Unde s-a mai văzut ca părerea unui grup de jurnaliști să sfideze voința unui cogeamite organ de partid? Adevărată blasfemie! Și totuși, alegerile redactorului-șef au avut loc. Sprijin de data aceasta a fost nu doar prietenul și colegul nostru Constantin Pârțac, dar și figuri importante ale noului Parlament moldav, ales democratic în primăvara anului 1990. Alegerile redactorului-șef al redacției Actualități TV din 11 mai 1991 ar fi fost greu de închipuit fără susținerea efectivă, venită în contrabalanță, a oponenților partidului comunist, a liderilor politici de atunci pe partea mișcării de renaștere națională: Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, Valeriu Matei, Vasile Nedelciuc, președinți, vicepreședinți și șefi de importante Comisii în Parlamentul R. Moldova. Putem spune că a fost un prim beneficiu obținut din punerea în aplicare (încă inconștientă) a unuia din principiile de bază ale democrației care se numește separația puterilor în stat.  

Colegii care mi-au încredințat mandatul redactorului-șef erau încrezuți că lucrurile în redacție vor continua să meargă neabătut pe calea aleasă la început de noi – cea de consolidare în creștere a independenței editoriale a programelor de știri și de aducere a lor în conformitate cu rigorile unei televiziuni publice, precum era normal să credem că vom deveni. Insistarea pe acest crez ne-a adus în următorii ani mari satisfacții profesionale, dar și mari probleme iscate din neînțelegerea unor înalți funcționari a misiunii unei televiziuni publice, dar și a limitelor propriilor funcții. Exemple sunt cu miile. Revanșa nomenclaturistă a fostei partocrații sovietice, întâmplată la răspântia dintre anii 1993-1994, a ucis în fașă firavul embrion al democrației moldave. „Mesagerul” născut la 1 iulie 1990 a fost ucis în atentatul din noaptea de 23 spre 24 februarie 1994, cu trei zile înaintea alegerilor parlamentare. Nomenclatura comunist-agrariană avea nevoie să falsifice alegerile fără martori care să le aducă dovezile falsificării. Sunt cunoscuți și executorii, și instigatorii, și beneficiarii atentatului. Dar la asta vom reveni cu alte ocazii.

La această oră aniversară uitată de toți pot spune cu mândrie că acea echipă de aur a televiziunii naționale moldovenești si-a făcut misiunea cu cinstea și rigoarea cuvenită unor profesioniști. Ea a trecut prin proba de fac și de ape a multor evenimente cruciale ale sfârșitului de secol XX. Vom relata doar câteva dintre ele: Puciul de august 1991, Podurile de flori, Criza găgăuză, Războiul de pe Nistru, Referendumul sovietic din 17 martie 1991, afirmarea independenței R. Moldova. Deși televiziunea națională era unica pe scena mediatică vizuală și la acea vreme nu avea concurenți, nimeni din redactori, regizori ori operatori nu făcea lucrul de mântuială și puțini care se umflau în pene că sunt mari vedete. Când mă gândesc la colegii mei din acea vreme, la comportamentul lor, la munca și riscul pentru viața lor la care s-au expus de dragul unei imagini convingătoare îmi vine confirmarea faptului că modestia este primul indiciu al profesionalismului. Mulți dintre ei care au fost alungați, aruncați în drum ori nevoiți să părăsească instituția după Februarie 1994, au dat dovadă pe parcursul acestor din urmă treizeci de ani de aceeași abnegație, perseverență și profesionalism.

Azi nimeni dintre noi nu așteaptă gesturi de recunoștință din partea autorităților zilei, Doamne ferește, ori din partea instituției moștenitoare, cea care stoarce și azi dividende de imagine din numele bun de altă dată a emisiunii „Mesager”. Noi, jurnaliștii Mesagerului-90, suntem recunoscători sutelor de mii de cetățeni care au avut încredere în cuvântul nostru, iar în august 1991 au venit cu miile să ne apare de eventuale invazii puciste. Suntem recunoscători în special celor câteva sute de telespectatori din sectorul Buiucani al municipiului Chișinău, care în 1992 au insistat și au obținut ca strada pe care locuiesc să poarte numele emisiunii noastre – „Mesager”. Este cea mai de preț recunoștință.   

Multe sunt de spus cu acest prilej aniversar tacit. Circumstanța cea mai relevantă este însă faptul  că exact în acea perioadă ajunseseră la maturitatea lor profesională o întreagă pleiadă de jurnaliști, operatori cinema/video, regizori, asistenți. Ei au fost ajutați de echipe de șoferi și electricieni-iluminatori și specialiști ai altor profesii conexe. A fost o mare plăcere să lucrez în acea echipă de aur alături de Silvia Hodorogea, Aneta Grosu, Viorica Cucereanu, Alina Radu, Ion Axinte, Constantin Luncă, Valeriu Rusnac, Dumitru Amihălăchioae, Alexei Revenco, Larisa Manole, Valeriu Frumusachi, Valentina Prisăcaru, Larisa Narojnâi, Alecu Mocanu, Clara Bacalâm, operatorii Ion Buzilă, Dinu Gajosu, Valentin Rogodanțev, regizorii Valeriu Ursu, Grigore Roșca, Alexei Barat, Paulina Condrea, Maria Țurcanu și mulți alții.

Din păcate, unii dintre ei nu mai sunt printre noi.

Acest material este în amintirea lor.

Celorlalți colegi, inclusiv celor peste o sută dintre ei cărora nu le-am pomenit aici numele, le urez multă sănătate.

Valeriu Saharneanu

1 iulie 2020

Lasă un răspuns