Elogii caracterului novator al epocii stabilității și rolului constructiv al gunoaielor în politică

Este o părere eronată și preconceput răuvoitoare că de la o vreme procesele politice în Republica Moldova sunt predictibile și din această cauză ele sunt plictisitoare, fără strălucire, lipsite de farmecul surprizei, a senzației izvoditoare de adrenalină. Uniformizarea și omogenizarea politică a instituțiilor statului sub dictatul Partidului Democrat nu a băgat în derivă procesele politice tradițional priporoase, deseori prăpăstioase în Republica Moldova.

Stabilitatea organismului politic anunțată oficial de forul clinic superior al Partidului Democrat nu este decât de suprafață, zvârcolirile terminațiilor lui nervoase dând în vileag manifestări de creativitate politică ascunsă, impulsuri neuronice care promit să bulverseze și fascineze în egală măsură comunitatea politică și opinia publică de pretutindeni.

Adevărat, unele aplicații novatoare riscă să se transforme cu timpul în acțiuni de rutină, dar asta nu înseamnă că ele își pierd strălucirea. Din contră, aplicarea lor repetată demonstrează utilitatea neîndoioasă a invenției, folosul ei practic. Să luăm, de exemplu, originala, pe plan politic național și mondial, practică a suspendării parțiale și temporare a Președintelui, în situația când acesta, având obligația să joace rolul de opozant al Executivului, trebuie să refuze artistic și dramatic confirmarea remanierilor propuse de Guvern. Suspendarea Președintelui a stârnit vâlvă mare în Republica Moldova și a lăsat mută comunitatea internațională la momentul primei întrebuințări, 16 octombrie 2017. La cea de-a doua ediție a acestui act politico-juridic extrem de original, care s-a produs deja  în noul an, la 2 ianuarie 2018, întrucâtva amorfă s-a arătat comunitatea națională și a lăsat cu gura căscată de uimire comunitatea internațională.

Explicația este că pentru comunitatea națională inovația s-a transformat în rutină, ea dându-și seama de jocul de-a Guvernul bun și Președinția opozantă rea care se face. Comunitatea internațională a rămas mută pentru că nu și-a crezut ochilor și urechilor atunci când actul s-a produs prima dată. Era convinsă că suspendarea Președintelui a fost o interpretare nefericită a Legii fundamentale, o abatere accidentală, poate chiar involuntară de la niște reguli. Se mai întâmplă în niște democrații incipiente. Astăzi, însă, când în Republica Moldova suspendarea s-a transformat în normă, în caz de lucru, rândul să consume adrenalina a venit și pentru ea, comunitatea internațională. Nemaipomenit, imposibil, neverosimil, incredibil – nu încetează să comenteze ea întâmplarea în ultimele zile.

Astfel, bună ori rea, inovația politică elaborată în laboratoarele Partidului Democrat continuă, precum am spus, să bulverseze și să fascineze în egală măsură. Pentru cineva ea este un abuz, o cacealma care dacă nu ar fi la limita tupeului și nu s-ar produce pe trupul sfârtecat de corupție și sărăcie al unui stat capturat de o mafie politică, ar stârni accese de râs homeric. Pentru alții, invenția devine un produs numai bun de exportat. Cât de bine ar prinde ea unor forțe care de un an de zile tot încearcă modificarea legilor justiției în România, cu intenția să o facă dependentă de ele. Azi, după a nouă tentativă, ele așteaptă cu sufletul la gură reacția Președintelui, care le examinează constituțional în vederea promulgării ori a respingerii. Dacă va găsi că modificările încalcă independența Justiției, Președintele nu va ezita să le respingă. Asta o știu inițiatorii foarte bine și din această cauză au emoții mari. Dacă ceva ani în urmă, un interlop și escroc de profesie ca Sorin Ovidiu Vântu (SOV), de exemplu, – altă dată mogul de presă, proprietar de televiziuni și cumpărător generos de marfă politică ieftină – nu ar fi fost prins cu escrocherii și băgat la pușcărie, dar care se ridica neoprit pe scara politicului în funcții înalte de stat, lucrurile ar fi mers cu totul altfel, adică urât de tot, și în România. Inovațiile de teapa celor patentate la Chișinău de Plahotniuc și Partidul Democrat ar fi fost de mare căutare și peste Prut. Slavă Domnului, România este ferită de asemenea practici: Președintele nu este unul fals, este demnitarul care știe să respecte și să apere principiul separației puterilor în stat, Curtea Constituțională nu este un birou de executare a comenzilor partidului de guvernământ, Justiția este independentă și în putere să-și apere acest statut dat de Constituție, Presa în marea ei parte este în opoziție cu guvernarea, iar Societatea Civilă respiră puternic prin porii străzii în momente de pericol pentru echilibrul democratic al societății.

Cu totul altfel s-au întâmplat lucrurile la Chișinău. Plahotniuc, omologul lui SOV pe linie profesională, a devenit președinte de partid. Astăzi – partid de guvernământ cu putere absolută în stat. Combinând activitatea profesională care l-a consacrat cu cea politică, s-a ridicat cu ajutorul lui Voronin, Filat, Ghimpu și Leancă în cea mai importantă funcție a vieții lui – de Coordonator al Guvernării, șeful ei neoficial. Ar fi fost și patronul ei oficial dacă opoziția politică, o parte a presei și a societății civile nu făceau scandal pe seama unor aspecte sumbre din activitatea lui profesională, aspecte foarte asemănătoare cu cele prezente în biografia lui SOV, altele mult mai strigătoare la cer. Norocul a fost că nu s-a grăbit să se pricopsească cu putere politică. A fost suficient să ia „în responsabilitate” Procuratura Generală, apoi rând pe rând toate eșaloanele Justiției. Această pârghie magică l-a ajutat să-și învingă adversarii – pe unii umilindu-i fără milă, trimițându-i după gratii, pe alții umilindu-i cu milă, transformându-i în instrumente – și să pună mâna pe întreaga putere politică în stat. Problema independenței celorlalte instituții, cele care veghează, reglementează și legiferează, nu se pune, pentru că ele sunt total independente de Constituție și de Popor.

Așa a ajuns să se proclame în Republica Moldova instaurarea epocii de aur a stabilității și a reformelor. Aproape ca în România, numai că alta, cea a lui Ceaușescu. Ca orice epocă proclamată de protagoniști politici, ea are scopuri și obiective concrete. Ale lui Plahotniuc sunt clare și de nezdruncinat: în 2018 să treacă partidul peste pragul blestemat al alegerilor și să devină după asta conducător oficial într-un stat al fericirii generale și prosperității totale.

Dar până atunci, pentru că în Republica Moldova mai există zone sociale ori administrativ-teritoriale încă nearondate Partidului Democrat, iar în epoca de aur a stabilității lucrurile trebuie făcute domol și cât se poate mai „democratic” (noblesse oblige), și în această activitate de preluare a lor sub control, iată că se recurge iar la spiritul inventiv al partidului. Aici ajungem să descoperim altă formă novatoare de lucru. Substanța catalizatoare care stă la baza formulei de succes este gunoiul. Da, da, gunoiul obișnuit, cel menajer. Nu cel din parlament, nu gunoaiele politice, corupte și șantajabile, luate cu hapca de Partidul Democrat din alte partide și cu care și-a construit o majoritate parlamentară de guvernare. Au contat și ele la timpul respectiv, în perioada dinaintea epocii stabilității. În 2017,  deja în plină epocă, gunoaiele (nu cele politice) adunate pe străzi, în cartiere, lângă case au putut fi transformate în crize de putere în anumite orașe. Nu în toate. Doar în cele care aveau ca primari dinafara Partidului Democrat. Așa s-a ajuns în prima jumătate de an să fie ridicat din fotoliul Primăriei Chișinăului reprezentantul Partidului Liberal, așa se procedează la intersecția dintre ani cu primarul fugar de Bălți. Fenomenal, cât de bine știe Partidul Democrat să combine în doze perfecte gunoaiele menajere cu cele politice pentru a-și atinge scopurile. Șocați de această îndemânare, de acest spirit partinic „novator”, unii au ajuns să se întrebe în glas: la ce ar mai fi bune niște alegeri directe și libere – dar costisitoare și destabilizatoare – dacă  în Republica Moldova există suficientă cantitate de gunoaie politice și menajere din care să se poată încropi o guvernare, stabilă și ieftină din toate punctele politice de vedere.

Ca autor al acestor rânduri, mă simt obligat să-l previn în final pe deputatul Sârbu, făuritorul de serviciu al inițiativelor PD, să se abțină de la plagierea acestei „idei” cu alegerile. El trebuie să respingă o eventuală comandă de transformare a ei într-o inițiativă legislativă care să „argumenteze și justifice” abolirea alegerilor, dând-o drept mare invenție a „democrației” plahotniuciste. La câte năbădăi s-a recurs și la câtă sfidare de bun simț s-a făcut, cacealmaua cu abolirea trebuie luată în considerație.

Pentru că nu mă pot pune cu mintea voastră, țin să precizez, că cele descrise în acest articol nu sunt decât niște observații persiflante, sunt critica unor practici politice puse pe rol din minte sucită. Ele dăunează mult și pe durată lungă. Nimic de admirat ori de elogiat.  Narațiunea pune problema profanării democrației, subminării statului de drept, îndepărtării lui de la principiile europene de organizare a statului. Iar alegerile libere și corecte din toamna lui 2018 sunt necesare exact pentru acest scop: să se pună capăt acestor practici de rea-credință.

Valeriu Saharneanu, 3 ianuarie 2018

Lasă un răspuns