Elefanții de la ședința din 7 mai a Curții Constituționale

Englezii sunt cei care au inventat expresia idiomatică „elefantul în cameră” (elephant in the room). Metafora este despre discuții, dezbateri în care adevărul evident este ignorat, despre o problemă evidentă care colportă riscuri pe care nimeni nu vrea să o discute. Ideea expresiei este că elefantul este atât de mare încât prezența lui într-o cameră ar fi imposibil de ignorat, iar cei care pretind că elefantul nu este acolo ar vrea să evite abordarea problemei celei mari.

Cam asta au încercat să facă ieri reprezentanții Parlamentului și Guvernului care au apărat în ședința Curții Constituționale cauza instituțiilor puterii în procesul de examinare a sesizărilor unor deputați ai opoziției pe subiectul de neconstituționalitate a Acordului de credit dintre Federația Rusă și Republica Moldova. Cunoașteți deja deznodământul: CC a acceptat sesizările și a decis ieri neconstituționalitatea controversatului act guvernamental și a legii de ratificare a lui în Parlament.

Argumentele părții care a contestat procedurile de elaborare și semnare a Acordului și a indicat riscurile pentru suveranitatea Republicii Moldova din conținutul lui au fost destul de clare și concludente. Din ele decurge că un asemenea împrumut, luat de la o țară adânc implicată destructiv în realitățile Republicii Moldova, ar trebui să fie cuprins într-un document încheiat la toți nasturii. Expertizele juridice, economice și politice ar trebui să arate ireproșabil. Pe când Acordul a apărut în zona aprobărilor finale nu doar într-un context vădit forțat, dar și într-un hal fără de hal: agramat juridic, virusat financiar, zdrențuros, murdar și urât mirositor politic.

În baza sesizărilor depuse pro și contra și în virtutea obligațiilor ei statutare, Înalta Curte a luat act de tehnicile procedurale invocate în contradictoriu de părți și le-a chemat pe ambele să prezinte argumente care să dovedească dacă Acordul aduce folos ori creează riscuri interesului național al Republicii Moldova.

De îndată ce Înalta Curte a canalizat dezbaterile în jurul dezideratului de interes național, în sala de ședința, metaforic vorbind, au dat buzna nu unul, ci o întreagă turmă de elefanți pe care reprezentantul Parlamentului, în persoana președintelui Comisiei Juridice și reprezentantul Guvernului, în persoana ministrului Justiției, au refuzat cu tot dinadinsul să-i observe. Efort comic și tragic, în același timp, pentru că giganticele animale, prezența cărora ei încercau să o ignore, îi tot călca ba pe glezne, ba pe urechi.

În disputa despre buna-credință a parților semnatare, de exemplu, cei doi reprezentanți ai puterii au refuzat vehement să recunoască precum că în istoria relațiilor noastre cu Federația Rusă au existat cazuri, situații, perioade în care Republica Moldova a fost greu înșelată, aspru umilită, agresată și dezmembrată, până la urmă. Prezumția de bună credință este desigur primordială la inițierea unor tratate și acorduri politice ori de împrumut, dar atunci când aceste documente sunt în stadiul de elaborare, mai cu seamă, cele cu efect juridic internațional, se ține cont de experiențele avute cu cel cu care se semnează acest document.

În dezbaterile de ieri de la Curte s-a dovedit că inițiatorul acordului de partea moldavă, Guvernul Republicii Moldova, nu a ținut cont de aceste riscuri. El a lăsat elaborarea textului Acordului în seama părții ruse. În stilul bine cunoscut, partea rusă a făcut în așa fel ca toate clauzele să favorizeze exclusiv interesele Rusiei. Așa, în textul Acordului au apărut o sumedenie de capcane. Cea mai gravă se conținea în articolul privind posibilitatea includerii în corpul Acordului și a datoriilor private, clauză ce ar fi putut crea riscul creșterii sumei de rambursare a împrumutului până la miliarde. Mai clară dovadă că partenerul rus nu este de bună credință, inclusiv în această speță, nici că se poate. Guvernul Republicii Moldova nu a fost deranjat de o asemenea abordare și a împuternicit ambasadorul său de la Moscova să semneze Acordul. De ce oare?

Ignorarea riscului și vehemența cu care reprezentanții puterii au vrut să convingă Înalta Curte că în relația cu Rusia nu există precedente de relații defectuoase și nici riscuri care să prejudicieze în Acordul semnat interesele Republicii Moldova, denotă lipsa bunei credințe inclusiv a intențiilor părții contractante a împrumutului, Guvernului Republicii Moldova. Iar în acest loc al procesului a apărut un enorm semn de întrebare: împrumutul de 200 milioane de euro este luat să acopere necesitățile statului, ale Republicii Moldova ori interesele unui grup, ale unui partid, ale unei persoane. La moment fie spus, nu este deloc de neglijat faptul că primele semnale ale unui împrumut de la ruși au apărut în comunicările autolaudative ale lui Dodon, cu prilejul revenirilor lui din prea desele vizite la Moscova.

În ședința Curții Constituționale, a fost dezbătut și acest aspect sensibil – buna credință a Guvernului. Reprezentanții puterii au vrut să prezinte actuala guvernare ca pe o vacă sacră. Ei au schițat grimase ce voiau să exprime deodată și mirarea și indignarea că cineva are impertinența să pună la îndoială blazonul de castitate al Guvernului moldav. „Guvernul trebuie crezut pe cuvânt, Guvernul nu fură!”, parcă strigau cei doi. La auzul acestor perorații ipocrite, mai mulți elefanți prezenți în sală au prins a sări în sus nervoși, a da cu trompa în candelabre, a face țăndări mobila din încăpere. Ei cereau dreptul să fie observați. Uitați-vă, dom-lor, noi fantomele faptelor dubioase și criminale ale Guvernelor Republicii Moldova suntem prezenți aici, deschideți măcar un pic ochii minții și ne veți vedea. Noi suntem mari și mulți. Este imposibil să ne ignorați! Cum adică Guvernul nu fură?, au prins a urla animalele. Da Aeroportul? Da Banca de Economii? Da Miliardul? D-apoi operațiunea Bahamas cât face? Ea stă sub preș și nu apare în instanțe numai pentru că vizează actualul Guvern și actuala guvernare! De ce adică acest Guvern trebuie crezut pe cuvânt? Reticența lui la finanțările aproape gratuite oferite de Occident și insistența de a lua creditul scump de la ruși cu orice preț, călcând peste proceduri, ignorând legi și ascunzând riscuri, nu este cumva parte a altui scenariu de furt, elementul altei scheme de excrocherie?

În definitiv, au sărit revoltați elefanții, de câte dovezi mai este nevoie pentru a se ajunge la înțelegerea că nimeni altul decât Guvernul este factorul destructiv principal în tot ceea ce înseamnă stat și societate în Republica Moldova? Nu agresiunile străine, nu calamitățile naturale, nu pandemiile covide au adus și aduc cele mai mari pagube acestui stat, ci Guvernul. Este un fapt dovedit istoric, iar simulacrul cu Acordul de împrumut moldo-rus al Guvernului Dodon vine drept o confirmare în plus că aceste practici degradante și criminale sunt pe cale să continue. Un Guvern de rea-credință va mobiliza suficienți clovni pe post de deputați și miniștri care să pledeze fariseic în instanțe că unul din elefanții cei mai mari din cameră – marea problemă a corupției endemice moldovenești – nu se vede și nu există.

E bine că, în sfârșit, după atâția și atâția ani de degradare instituțională, de obediență și supunere oarbă, Curtea Constituțională a observat de data aceasta prezența intențiilor de rea credință a Guvernului Dodon – elefantul metaforic, care nu poate fi nici într-un fel ignorat. Înalta Curte a demonstrat de data aceasta că ea este realmente a Republicii Moldova, nu a elementului politic corupt de la guvernare. Ar fi bine să rămână așa pentru totdeauna.

Valeriu Saharneanu

8 mai 2020

Lasă un răspuns